Inadmissibility of cassation against final labor-dispute judgment involving municipal mayor's liability for illegal debt contracting

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul U.A.T. Oraşul Călimăneşti, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 965.935,67 RON, cu titlu de pretenţii.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2017, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vâlcea şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea secţiei I Civile a aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1602 din 20 decembrie 2019, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins cererea formulată de reclamanta U.A.T. Oraşul Călimăneşti, pe care a obligat-o la plata către pârâtă a sumei de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei a formulat apel Oraşul Călimăneşti, pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, în dezvoltarea cărora s-a făcut o descriere amplă a situaţiei de fapt şi au fost înserate textele legale incidente.

Prin decizia civilă nr. 2861/2020 din 19 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Călimăneşti, împotriva sentinţei civile nr. 1602 din 20 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2016.

A fost obligată apelanta la plata către intimat a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Călimăneşti a declarat recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În preambulul recursului se prezintă un scurt istoric al cauzei, în ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată şi considerentele reţinute prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond şi de apel.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate, recurenta-reclamantă susţine că instanţa indică în mod greşit dispoziţiile aplicabile, ca fiind art. 253 alin. (1) Codul muncii, în realitate norma de drept material aplicabilă fiind art. 254 Codul muncii.

În cauza de faţă, răspunderea patrimonială ce se cere a fi angajată are în vedere prejudiciul produs de reclamantă prin fapta ilicită săvârşită de fostul primar, în timpul exercitării celui de al doilea mandat, constând în angajarea unui credit în mod nelegal şi nejustificat, în numele unităţii administrativ teritoriale prin încălcarea atribuţiilor ce-i reveneau potrivit legii.

Recurenta face trimitere la considerentele deciziei în interesul legii nr. 16 din 26.09.2016, care a dezlegat problema de drept dedusă judecăţii în prezenta cauză, respectiv faptul că prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ teritorială, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.

Se reproşează instanţei de apel că nu a analizat obligaţiile pârâtului în calitatea sa de primar şi face o greşită aplicare a dispoziţiilor legale privind angajarea răspunderii. Or, norma de drept material incidentă cauzei, art. 254 din Codul muncii este clară sub acest aspect şi prevede că răspunderea patrimonială operează pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

Ambele condiţii care privesc prejudiciul sunt întrunite în persoana pârâtului A., paguba constă în executarea silită a reclamantei pentru suma de 965.935,67 RON şi este din vina şi în legătură cu munca pârâtului.

În raport de aspectul în care s-a înregistrat acest prejudiciu, instanţa de apel avea obligaţia să analizeze fapta ilicită reţinută în sarcina pârâtului prin prisma dispoziţiilor legale indicate:

- art. 23 şi 48 din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale, care privesc obligaţia angajării şi utilizării creditelor bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate şi răspunderea primarului, în calitate de ordonator de credite şi răspunderea acestuia pentru angajarea unui credit fără să existe o hotărâre a consiliului local;

- art. 25 coroborat cu art. 62 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, potrivit cărora primarul are dreptul numai să propună autorităţii deliberative, contractarea oricărui tip de împrumut, cu arătarea motivelor care determină o atare necesitate;

Instanţa de apel a încălcat astfel normele de drept material incidente acţiunii în răspunderea patrimonială a fostului primar pentru prejudiciul produs unităţii administrative-teritoriale din vina şi în legătură cu munca sa, în perioada în care a exercitat această funcţie şi nici nu a analizat normele de drept pe care reclamanta le-a indicat în mod expres în conţinutul apelului formulat:

- art. 12 din Legea nr. 273/2006, principiul specializării bugetare şi art. 14 cu referire la reguli bugetare;

În absenţa unui contract şi a unei hotărâri de consiliu local prin care să se aprobe angajarea unei astfel de cheltuieli si să se aloce fonduri din care să se plătească, soluţia este pronunţată fără analiza dispoziţiilor legale speciale care reglementează materia finanţelor publice locale şi care nu întruneşte cerinţele unei rigurozităţi care să se bazeze pe analiza faptelor şi a temeiurilor de drept incidente cauzei.

Al doilea motiv de casare a fost argumentat cu referire la lipsa motivelor pe care se întemeiază recursul sau a motivelor străine de natura pricinii, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de apel avea obligaţia în considerarea dreptului la un proces echitabil de a examina în mod real toate aspectele invocate, oferind părţilor un răspuns cu privire la motive ce ţin de esenţa litigiului desfăşurat între părţi.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea spre rejudecare oricărei alte curţi de apel, în interesul unei bune administrări a justiţiei, fiind evident modul de soluţionare a acţiunii cu implicaţia factorilor de ordin politic.

În finalul recursului, recurenta face trimitere la probele administrate, respectiv declaraţia martorului B., întâmpinarea pârâtului A., răspunsurile sale la interogatoriu, care denotă suspiciunea reclamantei că această cauză nu va beneficia de o judecată dreaptă şi imparţială.

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepţie inadmisibilitatea recursului şi nulitatea acestuia.

În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate, intimatul susţine că hotărârea atacată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, cauza de faţă fiind soluţionată de un complet specializat în litigii de muncă.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii, arată că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 18 martie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu şi s-a menţionat posibilitatea acestora de a depune în scris un punct de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat la 22 martie 2021, părţile nedepunând punct de vedere.

La termenul din 22 aprilie 2021, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii, invocată de intimat, prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că aceasta nu se mai impune a fi analizată, întrucât excepţia inadmisibilităţii căii de atac se impune cu prioritate a fi soluţionată.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 2861/2020 din 19 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

În speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă la 5 septembrie 2016.

Prin încheierea nr. 9 din 25 ianuarie 2017 Tribunalul Vâlcea a admis excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei a II-a Civile, reţinând în considerente că natura litigiului derivă din executarea de către pârât a mandatului de primar al UAT Oraşul Călimăneşti, precum şi interpretarea legală dată de instanţa supremă dispoziţiilor aplicabile raporturilor dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială, concluzionând că instanţa căreia îi revine competenţa să soluţioneze prezentul litigiu este cea specializată în soluţionarea litigiilor de muncă, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 266, art. 269 din Legea nr. 53/2003, art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Faţă de natura pretenţiei deduse judecăţii, respectiv litigiu de muncă, se reţine incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., care stipulează că, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

Referitor la aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunţate de instanţele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 274 Codul muncii.

Coroborând dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect conflictele de muncă şi asigurări sociale, rezultă că decizia nr. 2861/2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Prin urmare, decizia civilă nr. 2861/2020 din 19 octombrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin care a fost soluţionată cererea de apel, ce face obiectul prezentului recurs este o hotărâre definitivă.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Opinia raportorului este în sensul că recursul este inadmisibil, acesta fiind promovat împotriva unei hotărâri, care nu se înscrie în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textului de lege invocat, va admite excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, şi va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORAŞUL CĂLIMĂNEŞTI împotriva deciziei nr. 2861/2020 din 19 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORAŞUL CĂLIMĂNEŞTI împotriva deciziei nr. 2861/2020 din 19 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2021.