Creditors' Committee Appeal Against Interlocutory Adjournment Ruled Inadmissible; Case Remains Pending Below
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the creditors' committee against the interlocutory order of 12 October 2020 of the Bacău Court of Appeal, Civil Section I, which had adjourned the proceedings to allow service of an ancillary intervention application on the absent parties. The court rejected the timeliness, representation, capacity, and standing exceptions raised by the respondents, finding them unnecessary to address, and upheld its own exception of inadmissibility. The underlying dispute concerned a claim for restitution of an undue payment of EUR 542,594.29 plus legal interest, arising from a payment made on 31 August 2009, and a counterclaim for legal set-off, in the context of insolvency proceedings. The court held that, under Articles 235, 233(1)(k), 457(1), and 466(4) of the Code of Civil Procedure, an interlocutory preparatory order of the appellate court cannot be separately appealed, as only final judgments or interlocutory orders resolving procedural exceptions or incidents are subject to separate recourse, and no public-order grounds justified an exception. The appeal was therefore dismissed as inadmissible, with no further remedy available.
Legislator headnote
AI generatedart. 994 din C. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 424 alin. (5) C. proc. civ, art. 235 C. proc. civ, art. 234 alin. (2) C. proc. civ, art. 466 alin. (4) C. proc. civ; Creditors' Committee Appeal Against Interlocutory Adjournment Ruled Inadmissible; Case Remains Pending Below: The court rejected the timeliness, representation, capacity, and standing exceptions raised by the respondents, finding them unnecessary to address, and upheld its own exception of inadmissibility. The underlying dispute concerned a claim for restitution of an undue payment of EUR 542,594.29 plus legal interest, arising from a payment made on 31 August 2009, and a counterclaim for legal set-off, in the context of insolvency proceedings. The court held that, under Articles 235, 233(1)(k), 457(1), and 466(4) of the Code of Civil Procedure, an interlocutory preparatory order of the appellate court cannot be separately appealed, as only final judgments or interlocutory orders resolving procedural exceptions or incidents are subject to separate recourse, and no public-order grounds justified an exception. The appeal was therefore dismissed as inadmissible, with no further remedy available.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe court checked for public order grounds that could be invoked ex officio before dismissing the appeal as inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ la 20 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B. a chemat în judecată pe pârâta C. S.A. - Sucursala Bacău, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 542.594,29 Euro, în echivalentul în RON la data plăţii efective, reprezentând plată nedatorată; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare standard, calculată de la data efectuării plăţii nedatorate - 31 august 2009 până la data restituirii efective a sumei de bani; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1092, art. 994 din C. civ. de la 1864, art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat instanţei să dispună operarea compensării legale sau, în subsidiar, a celei judiciare între creanţele reciproce ale părţilor litigante, faţă de dispoziţiile Hotărârii nr. 100/2017 în care s-a stabilit cu titlu definitiv existenta unei creanţe a băncii împotriva reclamantei în sumă de 1.146.083,78 USD.
Prin încheierea din 23 aprilie 2018, au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bacău şi lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de chemare în judecată, pentru motivele arătate în această încheiere. De asemenea, tribunalul a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin încheierea din 24 septembrie 2018, tribunalul a dispus suspendarea soluţionării prezentei cauze, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bacău, iar pârâta a formulat cerere de repunere pe rol la 10 octombrie 2018.
La termenul din 4 martie 2019, tribunalul a admis cererea şi a dispus repunerea cauzei pe rol, a disjuns capătul din cererea reconvenţională, având ca obiect "compensare judiciară" şi a dispus formarea unui alt dosar la acelaşi complet de judecată şi a acordat părţilor cuvântul, rămânând în pronunţare pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, excepţia lipsei de interes invocată la acel termen de judecată de reprezentantul pârâtei-reclamante, fondul cererii de chemare în judecată şi cererea reconvenţională având ca obiect compensare legală.
Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 188 din 16 aprilie 2019 a admis cererea principală având ca obiect "acţiune în restituire plată nedatorată" formulată de reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. - societate în insolvenţă prin lichidator judiciar D., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. S.A. - Sucursala Bacău.
A obligat pârâta-reclamantă să restituie reclamantei-pârâte suma de 2.235.608,05 RON (echivalentul sumei de 542.594,29 Euro) cu titlu de plată nedatorată şi să plătească dobânda legală penalizatoare la această sumă, începând cu data de 31 august 2009, până la data restituirii efective a sumei de bani.
A respins ca neîntemeiată, cererea reconvenţională având ca obiect "compensare legală".
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta C. S.A. şi pârâta A. S.A. prin lichidator judiciar D. înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Prin încheierea din 12 octombrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a amânat judecarea cauzei pentru termenul din 9 noiembrie 2020, pentru a se comunica un exemplar de pe cererea de intervenţie accesorie a d-lui E. celeilalte părţi care este lipsă, în vederea exprimării unui punct de vedere.
Împotriva încheierii din 12 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, Comitetul Creditorilor al S.C. A. S.A. prin mandatar F. a declarat recurs fără a indica temeiul de drept pe care se întemeiază.
În argumentarea cererii de recurs, recurenta, a susţinut, în esenţă, că încheierea menţionată este lovită de nulitate absolută, fiind pronunţată de o secţie necompetentă din cadrul Curţii de Apel, secţia I civilă.
Aceasta susţine că, aparţine secţiei a II-a Civile a Curţii de Apel Bacău competenţa de soluţionare a cauzei, situaţie confirmată de Înalta Curte care a înregistrat cererea de strămutare a dosarului nr. x/2020 tot în cadrul secţiei a II-a Civile.
Prin întâmpinarea depusă, la 22 decembrie 2020, intimata-pârâtă A. S.A. prin lichidator judiciar D. a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii.
La 7 ianuarie 2021, intimata-reclamantă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin încheierea din Camera de consiliu din 18 martie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu şi s-a menţionat posibilitatea acestora de a depune în scris un punct de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării acestuia.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat la 22 martie 2021, părţile nedepunând punct de vedere.
La termenul din 22 aprilie 2021, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia netimbrării recursului, susţinută de intimate prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că aceasta este neîntemeiată, faţă de cuantumul taxei de timbru stabilită de către instanţă şi dovada achitării taxei judiciare de timbru, existentă la dosarul de recurs.
În ceea ce priveşte excepţiile invocate de reclamantă şi pârâtă privind lipsa dovezii calităţii de reprezentant, a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, Înalta Curte constată că acestea nu se mai impun a fi analizate în această etapă procesuală, întrucât obiectul cererii de recurs vizează o încheiere premergătoare care nu impune o analiză pe fond a cauzei, astfel că, excepţia inadmisibilităţii căii de atac urmează a fi soluţionată cu prioritate.
Recursul are ca obiect încheierea din 12 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin care instanţa a amânat judecarea cauzei pentru termenul din 9 noiembrie 2020, pentru comunicarea unui exemplar al cererii de intervenţie accesorie a d-lui E., părţilor lipsă, în vederea exprimării unui punct de vedere al acestora.
În speţă, se constată că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o încheiere premergătoare pronunţată de instanţa de apel.
Potrivit art. 424 alin. (5) C. proc. civ. "toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel",
Potrivit art. 235 C. proc. civ. "instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase".
De asemenea, potrivit art. 234 alin. (2) C. proc. civ. "în cazul în care încheierile pronunţate de instanţă pe parcursul judecăţii sunt supuse apelului sau după caz recursului separat de hotărârea de fond, dosarul se înaintează instanţei superioare"
Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea nu dispune altfel.
Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate se constată că potrivit dispoziţiile art. 233 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., încheierea atacată nu cuprinde menţiunea privind calea de atac şi termenul de exercitare, atacarea acesteia nefiind posibilă pe cale separată.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Prin urmare, încheierea ce formează obiectul prezentei căi de atac nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în mod separat, având un caracter premergător, preparator în cursul soluţionării procesului în faţa instanţei de apel.
Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textului de lege evocat, va respinge excepţiile invocate de reclamantă şi de pârâtă, sens în care va admite excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, şi va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul COMITETUL CREDITORILOR AL S.C. A. S.A. prin mandatar F. împotriva încheierii din 12 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. S.A. şi intimata-pârâtă A. S.A. prin lichidator judiciar D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile netimbrării recursului, a lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale active formulate, prin întâmpinare, de reclamanta C. S.A..
Respinge excepţiile netimbrării recursului şi a lipsei calităţii de reprezentant formulate, prin întâmpinare, de intimata-pârâtă A. S.A.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul COMITETUL CREDITORILOR AL S.C. A. S.A. prin mandatar F. împotriva încheierii din 12 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. S.A. şi intimata-pârâtă A. S.A. prin lichidator judiciar D..
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2021.