Appeal for unpaid maintenance services annulled as inadmissible; factual-evidence challenge outside cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 29 iunie 2016 sub dosar nr. x/2016, reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MAGURENI prin Primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 7.585,40 RON reprezentând contravaloare servicii neprestate în cadrul contractului de mentenanţă nr. x din 13 iunie 2012 şi penalităţi în cuantum de 1.723,31 RON.

În drept, acţiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1164, art. 1170, art. 1570, art. 1272, art. 1516 şi art. 1530 din C. civ.

Prin sentinţa nr. 105 din 20 ianuarie 2017, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Măgureni, prin Primar în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta UAT Comuna Măgureni, prin Primar.

Prin decizia nr. 1727 din 28 septembrie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta UAT Comuna Măgureni, prin Primar împotriva sentinţei nr. 105 din 20 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva sentinţei nr. 105 din 20 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat apel reclamanta UAT Comuna Măgureni, prin Primar.

Prin decizia nr. 116 din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MĂGURENI prin Primar împotriva sentinţei nr. 105 din 20 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MĂGURENI prin Primar.

Prin încheierea nr. 5143 din 14 octombrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei şi a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei secţii la 5 ianuarie 2021.

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MĂGURENI prin PRIMAR a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta face un istoric al parcursului judiciar, context în care consideră că sentinţa instanţei de fond este vădit nelegală, întrucât deşi înscrisurile depuse de aceasta, respectiv, contractul de mentenanţă şi cu precădere raportul de audit financiar necontestat de către pârâtă nici măcar în faţa instanţei, atestă însuşirea fără nicio obiecţiune a concluziilor privind prejudiciul creat, şi prezumă totodată necesitatea executării cu buna-credinţă a clauzelor contractuale.

În acest context, se susţine că instanţa a dat strict prevalenţă actelor depuse de către pârâtă, mai exact procesele-verbale de mentenanţă, acte care, dealtfel au fost prezentate auditorului şi pe care instanţa, cenzurându-le, a decis respingerea apelului şi a cererii de chemare în judecată ca având un caracter neîntemeiat al acţiunii, fără să aibă în vedere că reprezentantul pârâtei a achiesat la opinia auditorului. Or, în condiţiile în care pârâta îşi recunoaşte culpa şi nu invocă nici o obiecţiune de către prestator, nu exista niciun raţionament juridic care să justifice lipsa unei culpe în condiţiile recunoaşterii concluziilor acestui raport şi în consecinţa crearea prejudiciului.

Recurenta consideră că motivarea dată de instanţă, prin care se susţine că nu au contestat înscrisurile depuse de către pârâta, respectiv procesele-verbale de mentenanţă, este superfluă în condiţiile în care acestea nu au avut nicio valoare probatorie în cadrul controlului efectuat de auditorul Curţii de Conturi care a stabilit prejudiciul. Mai mult decât atât, acest prejudiciu prezentat şi reprezentantului societăţii nu a fost contestat de acesta nici măcar sub forma propriilor obiecţiuni sau clarificări la concluziile raportului, ci au fost recunoscute, fiind menţionată poziţia sa chiar în raportul întocmit. Deci pârâta recunoaşte că nu şi-a executat obligaţiile contractuale şi că a încasat necuvenit suma de bani reţinută în actul de control, pe care nu l-a contestat sub nicio formă.

Aşadar, în condiţiile în care în faţa auditorului nu se contestă suma, însă ulterior se susţine că cererea reclamantei este nefondată, se apreciază că această poziţie reflecta cert reaua-credinţă şi faptul că în speţa de faţă, raportat la modul în care s-au derulat evenimentele sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Faptul că nu se dă nici o relevanţă unui act constatator necontestat de pârâtă, nici măcar formal, reflecta în mod cert ignorarea probatoriului depus de către autoritatea publică locală, în condiţiile în care reprezentantul pârâtei nu a contestat menţiunile făcute de auditorul Curţii de Conturi. Acest lucru a fost reţinut de către auditor în raportul de audit întocmit şi în măsura în care pârâta nu era de acord cu cele prezentate trebuia să îşi producă probe prin care să conteste cele menţionate de auditor şi nicidecum să-şi însuşească menţiunile acestuia.

Astfel, o menţiune făcută în actul de control privind poziţia intimatei nu pot constitui simple afirmaţii sau inopozabilitatea actului de control aşa cum neîntemeiat se interpretează de către instanţa de apel şi cea de fond, aspect ce face dovada certă că relaţiile contractuale nu au avut la baza respectarea prevederilor art. 1170 C. civ., iar raportul de audit s-a întocmit chiar după analizarea documentelor puse la dispoziţie de către părţi.

Mai susţine recurenta, că apare ca fiind contradictorie motivarea instanţei de apel, în penultimul paragraf al considerentelor prin care arată că "reprezentantul societăţii intimate susţine că şi-ar fi însuşit concluziile organului de control însă, nu se afla ataşat la dosarul cauzei nici un punct de vedere al acestuia pentru a fi apreciat conţinutul său". Or, de la debutul acestui proces, reprezentantul pârâtei putea şi avea dreptul să conteste raportul de audit chiar terţ fiind, dacă aprecia că în acel document s-au consemnat situaţii nereale.

În acest context, recurenta apreciază că instanţa de apel pronunţând decizia atacată nu a făcut altceva decât să reitereze motivarea instanţei de fond, fără să aibă în vedere şi motivaţia făcută de reclamantă şi fără să ţină cont de faptul că aceasta a respectat clauzele contractuale, a achitat contravaloarea serviciilor astfel cum au fost prezentate de către pârâtă, în speţă fiind vorba de operaţiuni de natură tehnică pe care le-au monitorizat conform competenţei şi obligaţiilor contractuale.

Prin întâmpinarea depusă, la 30 august 2018, intimata S.C. A. S.R.L. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Prin concluziile scrise, depuse la 12 octombrie 2020, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 25 februarie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu şi s-a menţionat posibilitatea acestora de a depune în scris un punct de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat la 5 martie 2021, recurentul depunând punct de vedere.

La termenul din 22 aprilie 2021, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speţă, se constată că recurenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MAGURENI - prin Primar nu s-a conformat exigenţelor art. 489 C. proc. civ., neformulând critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, din considerentele hotărârii pronunţate şi în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţine că în cauză, recurenta critică motivarea superfluă a deciziei recurate, în condiţiile în care, instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că procesul-verbal de mentenanţă administrat în cauză nu a avut nicio valoarea probatorie în cadrul controlului efectuat de auditorul Curţii de Conturi.

Din analiza memoriului de recurs se constată că recurenta nu menţionează în mod expres care sunt normele de drept material pretins încălcate ori greşit aplicate cu indicarea greşelilor săvârşite de instanţa de apel în motivarea deciziei atacate, critica acesteia neînscriindu-se cerinţelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În acest context, se reţine că recurenta susţine că în cauză nu s-a acordat relevanţă actului constatator, necontestat de pârâtă, nici măcar în mod formal, aspect ce constituie o ignorare a probatoriului depus de către autoritatea publică locală.

Aşadar, din dezvoltarea motivelor de recurs, rezultă că recurenta critică modul de interpretare al probelor de către instanţa de apel, ceea ce în opinia sa, face dovada certă a faptului că relaţiile contractuale nu au avut la bază respectarea prevederilor art. 1170 C. civ., însă aceste aspecte nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aceasta susţine critici de netemeinicie a deciziei atacate.

Deşi dezvoltarea motivului de casare evocat, reprezintă o cerinţă imperativă, recurenta se rezumă în exclusivitate la reluarea situaţiei de fapt, astfel cum a fost prezentată inclusiv în faţa instanţei de apel, urmărind să obţină o nouă interpretare a faptelor prezentate şi a probatoriului administrat în cauză, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.

Aşadar, simpla indicare a unui text de lege şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti atacate, în cauză, susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei atacate, astfel că, fără a face referiri la soluţia apelului şi fără a arăta în concret motivele de nelegalitate a deciziei atacate, instanţa de recurs nu poate verifica legalitatea acesteia.

În această situaţie, fără a face referiri la soluţia apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, şi, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

Aşadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În aceste circumstanţe, se constată că, recurenta, în cuprinsul cererii de recurs, nu relevă critici de nelegalitate a deciziei instanţei de apel, chiar dacă, în mod formal, a indicat ca temei de drept motivele de recurs înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textului de lege invocat, va admite excepţia nulităţii, invocată din oficiu, şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MAGURENI - prin Primar împotriva deciziei nr. 116 din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MAGURENI - prin Primar împotriva deciziei nr. 116 din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2021.