Cassation appeal annulled for failure to specify material legal illegality in challenge to moral damages quantum.

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 3 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C. a solicitat obligarea pârâtei persoană juridică la plata sumei de 150.000 Euro cu titlu de daune morale, ca urmare a suferinţelor fizice şi psihice ulterioare accidentului şi a sumei de 5.000 Euro cu titlu de daune materiale, cheltuieli efectuate în vederea ameliorării stării de sănătate, costuri cu intervenţii chirurgicale, recuperările efectuate, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 17 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 a fost încuviinţată pentru reclamant proba cu expertiză medico - legală, cu obiectivele menţionate în încheiere.

Prin încheierea din 6 mai 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de refacere a raportului de expertiză, cerere formulată de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 1364 din 20 mai 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenientul C. şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune morale, la cursul BNR de la data plăţii efective.

A fost respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect daunele materiale şi a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.000 RON (onorariu de avocat), cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. şi pârâta B. S.A. au declarat apel.

Pârâta B. S.A. a mai declarat apel şi împotriva încheierilor pronunţate la data de 17 septembrie 2018 şi la data de 6 mai 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 835 A din 3 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1364 din 20 mai 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - B. S.A. împotriva încheierilor pronunţate la data de 17 septembrie 2018 şi la data de 6 mai 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.

A fost admis apelul declarat de pârâta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1364 din 20 mai 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că obligă pârâta la plata către reclamant doar a sumei de 30.000 Euro cu titlu de daune morale, la cursul BNR de la data plăţii efective, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea memoriul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul susţine că decizia pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1381, art. 1383 C. civ. şi ale O.U.G. nr. 54/2016, prin reducerea nejustificată a cuantumului despăgubirilor acordate pentru acoperirea daunelor morale suferite ca urmare a accidentului în urma căruia capacitatea sa de muncă a fost diminuată cu cel puţin jumătate, fiind încadrat în gradul III de invaliditate.

Totodată, solicită instanţei să constate că hotărârea atacată nu cuprinde motive de natură să sprijine soluţia pronunţată, reproducerea unor fraze din doctrina în materie referitoare la respectarea principiului proporţionalităţii între fapta comisă şi cuantumul despăgubirilor neconstituind, în opinia sa, argumente pertinente pentru reducerea daunelor morale la suma de 30.000 Euro.

Astfel, în considerentele hotărârii, instanţa era obligată să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în pronunţarea soluţiei adoptate şi să nu facă aprecieri cu privire la faptul că nu au fost produse probe cu privire la "satisfacţiile materiale şi spirituale pe care acesta le avea înainte de producerea accidentului...", în condiţiile în care există acte medicale din care rezultă starea de sănătate a persoanei vătămate.

În acest context, recurentul consideră soluţia din apel ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, sens în care solicită a se constata că argumentele reţinute în considerentele deciziei recurate sunt insuficiente pentru a susţine soluţia admiterii apelului declarat de pârâtă şi, totodată arată că nu se impune sau justifică în vreun fel reducerea cuantumului daunelor morale stabilite de către instanţa de fond.

Astfel, doctrina şi practica instanţelor de judecată au statuat că instanţa trebuia să recurgă la criterii obiective pentru comensurarea dimensiunii prejudiciului moral suferit de către persoana vătămată, însă instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale care reglementează acordarea daunelor morale, şi a considerat că doctrina si jurisprudenţa nu pot constitui un criteriu obiectiv, deşi acest lucru este prevăzut în mod expres în toate dispoziţiile în materie, în Ordinele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, preluat şi din aplicarea Legii nr. 136/1995, unde se arată, în mod expres, că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămărilor corporale sau a deceselor unor persoane, în ce priveşte daunele morale, trebuie avută în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate ori înlăturând acordarea despăgubirilor în lipsa unor dovezi suplimentare administrate în apel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor în materie, potrivit cărora, la stabilirea întinderii despăgubirii se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Prin urmare, hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea cadrului compensatoriu-reparator al răspunderii civile prin efectul legii, având în vedere faptul că repararea prejudiciului, în privinţa cuantumului daunelor morale acordate, trebuie să se facă într-un cuantum decent, care să aibă rolul de a alina suferinţele încercate prin vătămările suferite.

Aşadar, despăgubirile morale acordate trebuie să fie într-un cuantum care să întrunească exigentele de rezonabilitate şi echitabilitate, astfel încât să fi respectat principiul echităţii şi criteriul gravităţii prejudiciului moral reclamat, precum şi natura şi scopul instituţiei despăgubirilor morale, mai ales că s-a reţinut ca pertinente susţinerile cuprinse în cererea de chemare în judecată şi cele învederate în apelul promovat, inclusiv că acest prejudiciu reflectă modificări definitive în viaţa recurentului, sub aspect material, afectiv şi psiho-social.

Normele în vigoare la data producerii accidentului privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciul produs prin accidente de vehicule, prevăd un cuantum al despăgubirilor, în cazul încheierii asigurării RCA, caz în care pentru riscul acoperit se stabileşte un nivel de despăgubire, pe care instanţa de apel nu l-a luat în considerare.

Mai susţine recurentul, că despăgubirile acordate nu trebuie privite ca o sursă de înavuţire, şi indiferent de sumă, nu ar fi exagerate faţă de prejudiciul moral suferit, despăgubirea trebuind să fie una efectivă, rezonabilă, iar nu simbolică, compensarea prejudiciului efectuându-se prin chiar suma de bani acordată, care trebuie să aibă capacitatea de a diminua întrucâtva suferinţele şi frustrările trăite de persoanele prejudiciate.

Se susţine că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulaţie, precum şi consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi, respectiv, pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.

Este nelegal şi discriminatoriu pentru victimele accidentelor de circulaţie acordarea unor despăgubiri morale diminuate pentru considerentele instanţei de apel.

Pentru aceste considerente, recurentul apreciază că despăgubirile acordate contravin jurisprudenţei în materie, condiţie impusă de dispoziţiile în materie, în vigoare la data producerii evenimentului asigurat, chiar dacă marja de apreciere a instanţelor este largă.

Chiar dacă la dosarul cauzei nu există un probatoriu din care să rezulte un prejudiciu într-un cuantum ridicat, conform susţinerii instanţei de apel, soluţia acesteia are un caracter exclusiv subiectiv, cuantumul daunelor morale acordate fiind mult disproporţionat în comparaţie cu soluţiile pronunţate în jurisprudenţa recentă.

In ceea ce priveşte jurisprudenţa din România, suma stabilită de instanţa de apel cu titlu de despăgubiri morale este situata mult sub valoarea medie cuantificată în jurisprudenţa instanţei de apel ca fiind îndestulătoare pentru prejudiciile de natura celor suferite de recurent, raportat şi la faptul că sistemul românesc nu este bazat pe precedent şi, având în vedere că în perioada recentă cuantumul despăgubirilor morale a cunoscut un trend ascendent, vizibil în hotărârile judecătoreşti pronunţate atât în cauze civile, cât şi în cauze penale, fiind acordate despăgubiri net superioare celor solicitate în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, recurentul consideră că este îndreptăţit să solicite admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin întâmpinarea depusă, la 5 noiembrie 2020, intimata-pârâtă ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - B. S.A. a solicitat pe cale de excepţie anularea recursului, întrucât recurentul nu menţionează în mod expres care sunt normele de drept material pretins încălcate ori greşit aplicate cu indicarea greşelilor săvârşite de instanţa de apel în motivarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei ca fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - B. S.A., depus la 23 noiembrie 2020, recurentul solicită înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 ianuarie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu şi s-a menţionat posibilitatea acestora de a depune în scris un punct de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat la 9 februarie 2021, recurentul depunând punct de vedere.

La termenul din 22 aprilie 2021, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

În susţinerea motivelor de recurs, recurentul consideră soluţia din apel ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, sens în care solicită a se constata că argumentele reţinute în considerentele deciziei recurate sunt insuficiente pentru a susţine soluţia admiterii apelului declarat de pârâtă şi, totodată arată că nu se impune sau justifică în vreun fel reducerea cuantumului daunelor morale stabilite de către instanţa de fond.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În acest context, se constată că susţinerile ce vizează pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. sunt invocate doar în mod formal, având în vedere că nu s-au dezvoltat critici care să susţină faptul că hotărârea atacată este nemotivată şi ar trebui desfiinţată, având în vedere că recurentul critică decizia atacată din perspectiva pretinsei netemeinicii a acesteia şi a interpretării probelor, acesta fiind însă nemulţumit de diminuarea cuantumului daunelor morale prin raportare la practica altor instanţe, aspecte care nu sunt de natură a determina admiterea cererii de recurs din perspectiva dispoziţiilor evocate.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că aceasta vizează de fapt modul de calcul al daunelor morale în aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului, susţinându-se că instanţa de apel nu ar fi ţinut cont de legislaţia şi jurisprudenţa din România, deşi, pentru casarea sau modificarea unei hotărâri, recurentul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiţia legală fiind cea a dezvoltării motivelor de recurs cu susţinerea greşelilor săvârşite de instanţa de apel cu privire la decizia atacată şi arătarea modului în care decizia instanţei de apel nu este conformă legii.

În acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se arată, în mod concret, cum au încălcat sau cum au aplicat greşit instanţele inferioare normele de drept material, pentru ca soluţia instanţei de apel să fie greşită, având în vedere că recurentul susţine critici privind încălcarea şi interpretarea eronată a mai multor norme legale, respectiv art. 1381 şi art. 1383 C. civ. şi ale O.U.G. nr. 54/2016, prin reducerea drastică şi nejustificată a cuantumului despăgubirilor acordate, fără însă a dezvolta motivele pentru care, în opinia recurentului, instanţa de apel ar fi interpretat greşit aceste texte de lege.

De asemenea, se arată că instanţa de apel, nu s-a raportat deloc la jurisprudenţa relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudenţiale invocate în apărare.

Aşadar, în motivarea recursului, recurentul s-a rezumat strict la a exprima critici cu privire la modul de calcul al daunelor morale în aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului şi nicidecum la faptul că instanţa nu ar fi avut în vedere criteriile prevăzute de lege şi fără însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Astfel, se constată că principala critică a recurentului vizează cuantumul daunelor morale acordate de către instanţa de fond, care nu poate fi examinată prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât acesta susţine critici de netemeinicie a deciziei atacate.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-pârâtă, reiterarea unor situaţii de fapt, trimiterile la doctrina şi jurisprudenţa în materie, fac imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanţei de recurs, astfel că, aceste aspecte nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deşi dezvoltarea motivului de casare evocat, reprezintă o cerinţă imperativă, recurentul se rezumă în exclusivitate la reluarea situaţiei de fapt, astfel cum a fost prezentată inclusiv în faţa instanţei de apel, urmărind să obţină o nouă interpretare a faptelor prezentate şi a probatoriului administrat în cauză.

Aşadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea aceloraşi susţineri din faţa instanţei de apel cu privire la cuantificarea daunelor morale, fără ca recurentul să se raporteze în mod real la hotărârea dată în apel şi fără a fi indicate în mod concret motive de nelegalitate ale acesteia sub aspectul încălcării unor dispoziţii de drept material sau a greşitei aplicări a acestora.

Totodată, prin argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurentul face referire la elementele de fapt reţinute de instanţa de apel şi la modul de apreciere al probelor, ceea ce contravine specificului acestei căi de atac.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, se constată că recurentul nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel în raport cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 835 A din 3 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. şi intimatul-intervenient C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 835 A din 3 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. şi intimatul-intervenient C..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2021.