Inadmissibility of appeal against final interlocutory order rejecting reexamination motion

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. ROMÂNIA şi C. ROMÂNIA, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună "obligarea la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 150.000 Euro, cât şi tragerea la răspundere conform legii/articolului de tăinuire a infractorului".

Prin încheierea pronunţată la 4 februarie 2020 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

La 6 februarie 2020 reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare a încheierii de şedinţă din 4 februarie 2020, solicitând instanţei să revină asupra măsurii anulării cererii.

Prin încheierea de şedinţă din 25 iunie 2020 pronunţată în Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de reexaminare împotriva încheierii din data de 4 februarie 2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamantul A., solicitând, în esenţă, continuarea judecăţii.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1350 din 20 octombrie 2020, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibil apelul formulat de apelantul A. împotriva încheierii din 25 iunie 2020, pronunţată în Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele B. ROMÂNIA şi C. ROMÂNIA.

Recurentul A. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019/a1, la data de 19 noiembrie 2020.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile care reglementează protecţia datelor cu caracter personal, art. 7 şi 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi art. 8 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Intimata B. ROMÂNIA a depus la dosar întâmpinare la 29 decembrie 2020, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare la 26 ianuarie 2021, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului şi a apărărilor invocate de intimată prin întâmpinare.

La data de 3 februarie 2021 s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, întrucât prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata B. ROMÂNIA, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în legislaţia noastră fiind exclusă posibilitatea legală a declarării recursului la recurs.

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelantul A. împotriva încheierii din 25 iunie 2020, pronunţată în Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, astfel că, decizia recurată conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este definitivă, în raport cu dispoziţiile art. 200 alin. (5) şi (7) C. proc. civ.

Caracterul definitiv conferit acestei decizii, prin reglementarea legală, exclude posibilitatea declarării căii de atac a recursului.

În consecinţă, decizia pronunţată de instanţa de recurs fiind definitivă, ea nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Conform art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1350 din 20 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. ROMÂNIA şi B. ROMÂNIA.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2021.