Validity of mandatory revenue clause in partnership: applicability of old vs. new Civil Code and public order grounds for annulment of arbitral award

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la data de 23 februarie 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele SPITALUL CLINIC CF Nr. x Bucureşti şi B. S.R.L. a solicitat să se constate ca fiind nescrise dispoziţiile punctului 7.2.9 de la Capitolul VII - Drepturile şi obligaţiile asociaţilor - din Contractul de asociere în participaţiune nr. x din 12 noiembrie 2004, aşa cum a fost modificat ulterior prin acte adiţionale succesive (capătul 1). De asemenea, reclamanta a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară ca urmare a constatării ca fiind nescrisă a clauzei de mai sus (capătul 2) şi obligarea acestora la plata cheltuielilor arbitrale.

La termenul din 4 martie 2019, reclamanta A. S.R.L. a depus precizări, din care rezultă că valoarea capătului 2 din cererea de arbitrare este de 336.227,23 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 571 şi urm. C. proc. civ., art. 1949 şi urm. C. civ.

Prin hotărârea arbitrală nr. 22 din 5 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2018 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta SPITALUL CLINIC C. pen. Nr. 2 Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 336.227.23 RON.

Prin cererea înregistrată iniţial, la data de 24 iunie 2019, pe rolul secţiei a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sub dosar nr. x/2019, petentul Spitalul Clinic CF x Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii A. S.R.L. şi B. S.R.L., prin administrator judiciar C., a formulat, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., cu respectarea termenului legal, acţiune în anularea hotărârii arbitrale.

Prin sentinţa civilă nr. 554 din 7 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale, invocată din oficiu, şi s-a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - secţii specializate în litigii cu profesionişti, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Spitalul Clinic CF x Bucureşti şi pârâţii A. S.R.L. şi B. S.R.L. prin administrator judiciar C..

Cauza a fost reînregistrată la data de 14 noiembrie 2019 pe rolul secţiei a VI-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti, sub dosar nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 35F/2020 din 19 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 22 din 5 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2018, formulată de Spitalul Clinic CF x Bucureşti.

Împotriva sentinţei civile nr. 35F/2020 din 19 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs Spitalul Clinic CF x Bucureşti.

Prin memoriul de recurs, Spitalul Clinic CF x Bucureşti, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar pe fondul cauzei să fie admisă acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 22 din 5 aprilie 2019.

În esenţă, recurentul arată că motivele pe care şi-a întemeiat acţiunea în anulare privesc încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, astfel cum sunt prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., motive expuse pe larg prin acţiunea introductivă.

Astfel, chiar de la începutul acţiunii introductive s-a arătat faptul că, în cauză, legea aplicabilă este vechiul C. civ., având în vedere faptul că actul adiţional prin care a fost introdusă clauza, ce face obiectul prezentei cauze a fost încheiat la data de 21 aprilie 2011, dată la care era în vigoare C. civ. de la 1864, motiv pentru care, în mod total eronat instanţa de fond a înlăturat apărările expuse oral de apărătorul ales motivat de faptul că, aceste apărări nu au fost formulate prin acţiunea introductivă.

Mai mult, în toată motivarea acţiunii în anulare, se face vorbire despre faptul că, în mod greşit, Tribunalul Arbitral a avut în vedere la soluţionarea cauzei prevederile noului C. civ., apreciind că acestea nu au fost încălcate prin introducerea clauzei nr. 7.2.9.

În acest context, recurentul susţine că instanţa de fond a trecut cu maximă uşurinţă peste argumentele sale în legătură cu aplicarea legii civile în timp, astfel cum prevede art. 6 din C. civ. şi peste susţinerile referitoare la motivarea contradictorie pe acest aspect a Tribunalului Arbitral, fără să le analizeze, sub pretextul că, aceste apărări nu au fost invocate prin acţiunea introductivă.

Aşadar, având în vedere cele expuse, recurentul apreciază că instanţa de control judiciar, analizând aceste aspecte, în mod corect, va aprecia că legea aplicabilă în prezenta cauză este C. civ. de la 1864, motiv pentru care se impune anularea sentinţei arbitrale nr. 22 din 5 aprilie 2019 motivat de faptul că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii.

De asemenea, se susţine că instanţa de fond a respins argumentele sale referitoare la neaplicarea de către Tribunalul Arbitral a dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, motivat de faptul că nu au fost invocate de reclamant prin acţiunea introductivă, aspect pe care recurentul înţelege să-1 critice.

Astfel, în conformitate cu textul de lege evocat, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor" instanţa de fond avea obligaţia a de constata din oficiu faptul că, una dintre părţile pârâte din dosar se află în procedura specială a insolvenţei şi că orice litigiu privind această parte este suspendat de drept, aspect pe care Tribunalul Arbitral în mod total greşit 1-a ignorat, soluţionând cauza dedusă judecăţii.

În acest context, se susţine că recurentul nu poate îmbrăţişa opinia Tribunalului Arbitral cu privire la neaplicarea acestui text de lege, interpretarea sa fiind total eronată.

Această soluţie a Tribunalului Arbitral, neanalizată deloc de instanţa de fond, încalcă atât dispoziţiile legale în vigoare aplicabile în prezenta cauză, cât şi înţelegerea dintre părţi, astfel cum reiese din contractul de asociere nr. x din 12 noiembrie 2004 modificat şi prin Actul Adiţional nr. 9 din 18 august 2014.

Astfel, chiar dacă părţile în apărare nu au ridicat pretenţii împotriva pârâtei 2, obligaţia de plată a redevenţei era una solidară în sarcina reclamantei şi a pârâtei 2, astfel cum reiese chiar din Actul Adiţional nr. 9 prin care a intrat în asociere reclamanta.

Mai mult decât atât, sentinţa arbitrală prin care s-a constatat nescrisă clauza 7.2.9 din Contractul de asociere îi profită inclusiv pârâtei 2, motiv pentru care sunt de neacceptat reţinerile Tribunalului Arbitral cu privire la neaplicarea art. 75 din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, se critică reţinerile instanţei de fond cu privire la înlăturarea tuturor argumentelor expuse de recurent pe larg în cererea de anularea a sentinţei arbitrale, prin neanalizarea lor de către instanţa de fond, motivat de faptul că, acestea nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ., pentru care poate fi dispusă anularea sentinţei.

Astfel, instanţa de fond a apreciat în mod total greşit, faptul că dispoziţiile legale citate nu reglementează motive care să vizeze situaţia de fapt şi probele administrate sau, mai sintetic spus, temeinicia hotărârii arbitrale, hotărând astfel să nu analizeze absolut deloc toate apărările recurentului din acţiunea introductivă.

Aşadar, a solicitat prin cererea de chemare în judecată ca instanţa de fond să anuleze sentinţa arbitrală, deoarece prin admiterea cererii formulată de societatea A. S.R.L., Tribunalul Arbitral a încălcat ordinea publică şi dispoziţiile imperative cu privire la principiul libertăţii părţilor de a contracta, stabilind că prin inserarea clauzei ce face obiectul prezentului litigiu s-ar asigura un nivel minim garantat de beneficii pentru recurent, dispunând, pe cale de consecinţă, considerarea acestei clauze nescrisă.

În acest context, se arată că nu s-a analizat inserarea acestei clauze în contextul celorlalte clauze contractuale, ci a fost o analiză trunchiată, deoarece în mod corect, nu s-a prevăzut expres garantarea redevenţei în favoarea recurentului indiferent de rezultatele asocierii, fiind astfel încălcate în mod flagrant dispoziţiile art. 1268 C. civ. privind interpretarea clauzelor îndoielnice.

Din această perspectivă s-a criticat sentinţa arbitrală nr. 22 din 5 aprilie 2019 motivat de faptul că, Tribunalul Arbitral a intervenit, în mod nepermis, în raporturile juridice dintre părţi, constatând caracterul nelegal al clauzei prevăzute la pct. 7.2.9 din Contractul de asociere în participaţiune nr. x din 12 noiembrie 2004, în condiţiile în care această clauză reprezintă rezultatul acordului de voinţă a părţilor, în temeiul libertăţii acestora de a contracta fiind încălcat astfel principiul forţei obligatorii a contractelor consacrat de art. 1270 alin. (1) C. civ., conform căruia, fiecare persoană are libertatea de a contracta, de a alege persoana cu care contractează şi de a stabili liber, în acord cu cealaltă parte, conţinutul contractului.

Prevederile art. 7.2.9 din contractul de asociere în participaţiune nu cad sub incidenţa dispoziţiilor legale ce interzic clauzele leonine, întrucât prin aceasta nu se stipulează asigurarea în beneficiul recurentului a câştigurilor şi nici nu-1 scuteşte pe acesta de a participa la pierderile asocierii.

În acest sens, recurentul arată că este stipulat, în mod clar, la art. 6 din contractul de asociere în participaţiune că beneficiile şi pierderile se împart potrivit cotelor procentuale stabilite de comun acord de către membrii asocierii.

Astfel, în situaţia concretă, recurentul participă la beneficii şi pierderi cu un procent de 30%, iar din deconturile lunare întocmite, potrivit dispoziţiilor contabile depuse la dosarul cauzei, iar din această perspectivă se apreciază că a fost probat faptul că recurentul participă la pierderile înregistrate de asociere, neavând niciun beneficiu minimum asigurat.

Ori, prin actele depuse la dosarul cauzei, acesta apreciază că s-a făcut dovada că recurentul participă la beneficii şi pierderi conform cotelor sale, în aceeaşi măsură în care şi ceilalţi asociaţi participă conform cotelor lor, nefiind garantat niciun beneficiu pentru Spitalul Clinic CF x Bucureşti.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare de către intimaţii-pârâţi A. S.R.L. şi B. S.R.L. prin administrator judiciar C..

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 10 decembrie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 17 decembrie 2020, părţile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea din 11 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant SPITALUL CLINIC CF x BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 35 F/2020 din 19 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a acordat termen la data de 22 aprilie 2021.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurentul-reclamant SPITALUL CLINIC CF x BUCUREŞTI este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul arată că instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinând că motivele pe care şi-a întemeiat acţiunea în anulare privesc încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, astfel cum sunt prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Mai susţine recurentul că, în cauză, legea aplicabilă este vechiul C. civ., având în vedere faptul că actul adiţional prin care a fost introdusă clauza, ce face obiectul prezentei cauze a fost încheiat la data de 21 aprilie 2011, dată la care era în vigoare C. civ. de la 1864.

De asemenea, se susţine că instanţa de fond a respins argumentele sale referitoare la neaplicarea de către tribunalul arbitral a dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, motivat de faptul că nu au fost invocate de reclamant prin acţiunea introductivă.

În ceea ce priveşte această critică, Înalta Curte constată că într-adevăr în cuprinsul acţiunii în anulare formulate şi motivate la data de 24 iunie 2019, instanţa de fond nu a fost legal învestită cu aceste susţineri, care au făcut doar obiectul concluziilor orale puse la termenul de dezbateri din 19 iunie 2020 de către reprezentantul convenţional al reclamantului Spitalul Clinic C.F. x Bucureşti, privind pretinsa încălcare de către tribunalul arbitral a prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Tot în acest context, se constată că tribunalul arbitral, în mod corect a reţinut că prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nu sunt aplicabile în cauză, prezentul litigiu nefăcând parte din categoria acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, la care face referire dispoziţiile evocate.

Referitor la susţinerea recurentului, potrivit căruia, în cauză legea aplicabilă este vechiul C. civ., având în vedere faptul că actul adiţional prin care a fost introdusă clauza, ce face obiectul prezentei cauze a fost încheiat la data de 21 aprilie 2011, se constată că este nefondată.

Aceasta deoarece, acţiunea arbitrală a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 571 şi urm. din C. proc. civ. şi art. 1949 C. civ., iar contractul de asociere în participaţiune nr. x a fost încheiat la data de 12 noiembrie 2004 între B. S.R.L. şi SPITALUL CLINIC CF x BUCUREŞTI, în vederea desfăşurării în comun a unor servicii medicale de imagistică şi exploatarea în comun de cei doi asociaţi a spaţiilor şi aparaturii, astfel cum acestea au fost identificate în contract.

Contractul a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, astfel că, prin actul adiţional nr. x din 21 aprilie 2011 cele două părţi au convenit să reia activitatea în spaţiul pus la dispoziţie de Spital, în acest scop au modificat următoarele clauze din contractul de asociere în participaţiune nr. x/12.11.2004:

- clauza 5.1: aportul petentului Spitalul Clinic CF nr. x Bucureşti constă în spaţiul pus la dispoziţie pentru desfăşurarea activităţii asocierii şi în clientelă (pacienţi);

- capitolul VI: petentul amintit are o cotă de participare la capitalul social de 30% iar intimata B. S.R.L. de 70%.

- la capitolul VII, se introduce clauza 7.2.9, prin care intimata B. S.R.L. se obligă să plătească petentului Spitalul Clinic CF nr. x Bucureşti o redevenţă în sumă de 4 euro/mp pentru spaţiul adus ca aport la capitalul social.

La data de 18 august 2014, Spitalul Clinic CF nr. x Bucureşti şi intimaţii B. S.R.L. şi A. S.R.L. au încheiat actul adiţional nr. x la contract, din care reiese că o serie de echipamente de radiologie-imagistică necesitau reparaţii sau înlocuirea lor, făcându-se menţiune de o tranzacţie judiciară între părţile iniţiale ale contractului nr. x/12.11.2004 şi la reintegrarea intimatei B. S.R.L. în spaţiul aportat de petentul Spitalul Clinic CF nr. x Bucureşti, fiind modificate mai multe clauze din contract, printre care se reţine clauza 2.1: cele trei părţi supun contractul noului C. civ.

În acest context, se constată că în mod corect tribunalul arbitral a luat act de acordul părţilor cu privire la legea aplicabilă, stabilit prin actul adiţional nr. x din 18 august 2014, în sensul că toate actele adiţionale şi întreaga relaţie contractuală după anul 2014 au fost guvernate de prevederile noului C. civ.

În ceea ce priveşte critica recurentului, potrivit căruia, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinând că motivele pe care şi-a întemeiat acţiunea în anulare privesc încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, astfel cum sunt prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., se constată că este fondată.

Astfel, prin cererea înregistrată la data de 24 iunie 2019, recurentul SPITALUL CLINIC CF x BUCUREŞTI a formulat acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 22 din 5 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2018, solicitând anularea sentinţei arbitrale ce a admis cererea formulată de A. S.R.L. prin care s-a solicitat constatarea ca fiind nescrisă a clauzei 7.2.9. din contractul de asociere în participaţiune nr. x/12.11.2004 ce prevede că:

"Asociatul 2 se obligă să achite o redevenţă calculată la 4 euro/mp pentru spaţiul pus la dispoziţie necesar desfăşurării activităţii".

Această clauză a fost agreată de către părţi şi inserată în contractul de asociere în participaţiune prin Actul adiţional nr. x din 21 aprilie 2011, ulterior, la data de 18 august 2014 intimata A. S.R.L. a devenit parte în contractul de asociere în participaţiune prin semnarea Actului adiţional nr. x din 18 august 2014, astfel că prin acceptarea acestei calităţi - parte din asociere - a acceptat implicit toate clauzele, inclusiv clauza 7.2.9 în forma inserată anterior.

Aşadar, intimata A. S.R.L. prin intrarea în asociere a acceptat toate condiţiile asocierii de la acea dată reglementate prin clauzele contractului de asociere astfel cum au fost modificate în mod succesiv de-a lungul timpului prin acte adiţionale la contractul de asociere în participaţiune iniţial încheiat.

Potrivit art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., "hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii".

Aspectul care interesează în analiza motivului de anulare prevăzut de articolului 608 lit. h) C. proc. civ. este dacă norma ce se susţine a fi încălcată de instanţa arbitrală are caracter imperativ sau nu. Norma, fie de drept material, fie de drept procesual, ce ar fi trebuit încălcată de instanţa arbitrală, trebuie să prescrie o anumită conduită obligatorie, încălcată de părţi, sau să interzică o anumită conduită.

Criticile aduse hotărârii pronunţate de către curtea de apel prin prisma acestui motiv de nelegalitate vizează pronunţarea hotărârii cu încălcarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în sensul în care instanţa nu a făcut o analiză a dispoziţiilor art. 1953 alin. (5) C. civ., care reglementează raporturile dintre asociaţi şi faţă de terţi în cadrul contratului de asociere în participaţie.

În ceea ce priveşte argumentele invocate în susţinerea acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că în mod greşit curtea de apel a reţinut că dispoziţiile art. 1953 alin. (5) C. civ. nu instituie norme imperative, ce pot fi antamate în cadrul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Or, întrucât motivele care atrag desfiinţarea hotărârii arbitrale sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar judecarea litigiului pe fond, este posibilă doar în măsura în care se constată incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ., instanţa de fond apreciind, în mod greşit, că în motivarea acţiunii în anulare, Spitalul Clinic C.F. x Bucureşti nu a reuşit să menţioneze care sunt acele norme de ordine publică ori dispoziţii imperative ale legii cărora li s-ar fi adus atingere prin hotărârea arbitrală.

În acest sens, se reţine că analiza modalităţii în care instanţa de fond a interpretat clauzele cuprinse în cadrul contratului de asociere în participaţie se încadrează în ipoteza încălcării ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii, pentru a fi incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., recurenta susţinând constant că este vorba despre o clauză nescrisă, leonină.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod greşit a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 1953 alin. (5) C. civ., în condiţiile în care aceste prevederi au caracter imperativ şi se impun a fi analizate, în raport cu dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., iar acest aspect nu poate satisface exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond se va preocupa să răspundă criticilor formulate de părţi în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, în raport cu temeiurile de drept invocate, în condiţiile în care aceasta nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor formulate în cauză.

Constatând că instanţa de fond nu a intrat în cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurentul-reclamant SPITALUL CLINIC CF x BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 35 F/2020 din 19 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant SPITALUL CLINIC CF x BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 35 F/2020 din 19 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A. S.R.L. şi B. S.R.L. prin administrator judiciar C..

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2021.