Appeal void for failure to plead legal error; damages claim for unpaid promissory notes upheld as final

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 28.12.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 652.858,64 RON, reprezentând prejudiciu rezultat din neîndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau, respectiv aceea de a deconta la termenele scadente bilete la ordin emise de reclamantă, respectiv biletele la ordin emise către C. S.R.L., girate către societatea D. S.R.L. care, la rândul sau, l-a girat către E. ROMÂNIA S.R.L..

Prin sentinţa civilă nr. 2600 din 19 septembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.A..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L. solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei la plata sumei de 652.858,64 RON, reprezentând prejudiciu rezultat din neîndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 1155 din 18 septembrie 2020 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 2600 din 19 septembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta a susţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în special cele privind înlăturarea dovezilor referitoare la nelegalitatea operaţiunii.

Astfel, a arătat că, în raport de sentinţa civilă nr. 7332 din 8 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2016, decontarea biletelor trebuia efectuată. În acest sens, a precizat că, dacă reţinerea de la executare a fost nelegală, pârâta, în calitate de profesionist, în baza prevederilor contractului şi a normelor de decontare, avea obligaţia de a deconta biletele.

A subliniat recurenta că instanţa de apel a înlăturat dovada fără să motiveze de ce sentinţa nu are nicio relevanţă, reţinând doar că această probă nu este favorabilă, nefiind dezvoltat un raţionament logico-juridic din analiza căruia să rezulte concluzia.

Printr-o altă critică pe care a subsumat-o motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă aplicarea în mod eronat a normei de drept materiale incidente.

Sub acest aspect se învederează că instanţa de control judiciar a reţinut incidente doar dispoziţiile art. 2189 alin. (1) C. civ.. A arătat că, pe lângă aceste norme de drept generale sunt aplicabile normele speciale, respectiv: art. 104 şi 106 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, punctele 18 şi 248 din Norma nr. 6 din 8 martie 1994 emisă de BNR, privind comerţul făcut de instituţiile de credit cu cambii şi bilete la ordin şi art. 1270 C. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat instanţei, în principal, constatarea nulităţii recursului întrucât acesta nu se circumscrie niciunui motiv de casare reglementat de art. 488 C. proc. civ. şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de reclamanta A. S.R.L. apreciază ca întemeiată excepţia nulităţii recursului invocată de către intimată.

Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate.

De altfel, simpla relatare a principalelor etape ale procesului, a situaţiei de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părţi, a unei analize presupus superficiale a jurisprudenţei, nu pot fi suficiente pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situaţia de fapt şi nu are caracter devolutiv, astfel că recurenta trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

Astfel, se constată că deşi recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., aceasta nu a formulat critici ce ar putea face posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele de recurs invocate.

De aceea, atunci când se constată de către instanţă imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 488 C. proc. civ., se aplică sancţiunea nulităţii recursului, întrucât nu orice nemulţumire a părţii poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.

În speţă, recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Astfel, în susţinerea prezentei căi de atac, recurenta şi-a structurat recursul invocând critici de netemeinicie cu privire la modul de evaluare a probelor, reproşând instanţei de apel faptul că a înlăturat sentinţa civilă nr. 7332 din 8 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2016, fără a fi motivată lipsa de relevanţă a acesteia.

Această critică nu poate fi reţinută, având în vedere că în motivarea soluţiei, instanţa de apel s-a raportat la probele existente la dosarul cauzei, iar recurenta nu a fost în măsură să le combată prin administrarea de dovezi contrare, astfel încât susţinerea de către recurentă că "decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază" nu poate fi primită.

Totodată, indicarea de către recurenta-reclamantă a unor dispoziţii legale, respectiv a art. 2189 alin. (1) C. civ., nu atrage automat cerinţa motivării recursului în conformitate cu dispoziţiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerinţe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerinţe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel nu a aplicat în mod eronat norma de drept material incidentă, ci a analizat cauza dedusă judecăţii ţinând cont de raporturile existente între părţi şi de temeiul cererii de chemare în judecată, instanţa fiind învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 1340 C. civ. - răspunderea civilă contractuală, respectiv art. 2189 C. civ.

Prin urmare, cererea de chemare în judecată a fost analizată atât în fond cât şi în apel din perspectiva instituţiei răspunderii civile, deşi prin cererea de apel recurenta-reclamantă a susţinut o modificare a obiectului cererii introductive, punând accentul şi pe necesitatea atragerii răspunderii civile delictuale.

Trebuie menţionat că instanţa de apel este suverană în a evalua forţa probantă a probatoriului administrat, iar modul în care aceasta a înţeles să dea eficienţă acestuia nu poate fi supus controlului judiciar, întrucât antamează aspecte de netemeinicie.

Astfel fiind, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii de respingere, ca nefondat, a apelului şi fără să combată în vreun fel raţionamentul instanţei de apel şi să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta limitându-se numai la a-şi arăta nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a înţeles să interpreteze probatoriul administrat şi a modului de stabilire a situaţiei de fapt a cauzei.

Or, nu se poate considera că aceste afirmaţii ale recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

În realitate, prin criticile invocate în susţinerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi puse în discuţie în această etapă procesuală.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1155 din 18 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2021.