Recourse dismissed; obligation to sell shares at nominal price under right of first refusal upheld
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the appeal and dismissed the appellant’s cassation as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision which obligated the State Assets Administration Authority to sell specific shares to the claimants at a fixed price of 0.1 RON per share. The dispute concerned the exercise of a right of first refusal over shares in a privatized company, with the state authority challenging the lower court’s refusal to apply general privatization procedures and evaluation requirements. The Court determined that the specific provisions of Article 12(7)-(8) of Law No. 137/2002, which mandate a sale price equal to the nominal value of the shares when the right of first refusal is exercised within the statutory deadline, constituted a special legal norm that took precedence over the general evaluation and privatization procedures cited by the appellant under Government Emergency Ordinance No. 88/1997 and Government Decision No. 557/2002. The Court further held that the appellant’s argument regarding the claimants' lack of standing to succeed the original buyer was inadmissible in cassation as it raised a factual issue that had not been properly addressed in the appellate instance.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 12 alin. (8) din Legea nr. 137/2002, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 494 alin. (4) C. proc. civ, art. 12 alin. (7) din Legea nr. 137/2002; Recourse dismissed; obligation to sell shares at nominal price under right of first refusal upheld: The dispute concerned the exercise of a right of first refusal over shares in a privatized company, with the state authority challenging the lower court’s refusal to apply general privatization procedures and evaluation requirements. The Court determined that the specific provisions of Article 12(7)-(8) of Law No. 137/2002, which mandate a sale price equal to the nominal value of the shares when the right of first refusal is exercised within the statutory deadline, constituted a special legal norm that took precedence over the general evaluation and privatization procedures cited by the appellant under Government Emergency Ordinance No. 88/1997 and Government Decision No. 557/2002. The Court further held that the appellant’s argument regarding the claimants' lack of standing to succeed the original buyer was inadmissible in cassation as it raised a factual issue that had not been properly addressed in the appellate instance.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited for the dismissal of the cassation appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 10 decembrie 2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, au solicitat obligarea acesteia să cesioneze reclamantului B. un număr de 17.534 acţiuni şi reclamantei A. un număr de 16.892 acţiuni pe care le deţine la societatea C. S.A. la preţul de 0,1lei/acţiune, iar în caz de refuz hotărârea să ţină loc de contract de cesiune acţiuni.
Prin sentinţa civilă nr. 2068 din 10 iulie 2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prematurităţii şi a respins acţiunea ca prematur introdusă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B. care au solicitat anularea hotărârii apelate şi în evocarea fondului, admiterea cererii de chemare în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 391/A din 29 mai 2020 a admis apelul formulat de reclamanţii A. şi B., a anulat sentinţa apelată şi evocând fondul a respins ca neîntemeiate excepţia prematurităţii şi excepţia lipsei de interes.
A admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să vândă reclamantului B. un număr de 17.534 acţiuni la societatea C. S.A. la preţul de 0,1 RON/acţiune şi reclamantei A. un număr de 16.892 acţiuni la societatea C. S.A. la preţul de 0,1 RON/acţiune.
A respins ca neîntemeiată cererea ca în caz de refuz prezenta hotărâre să ţină loc de contract de vânzare acţiuni.
A obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 3.530 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel, a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 123,24 RON reprezentând cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe, precum şi a sumei de 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.
Prin memoriul de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Ca o chestiune prealabilă, pârâta solicită instanţei de recurs să ia act că pe rolul Tribunalului Specializat Mureş se află dosarul nr. x/2018, care este în strânsă legătură cu prezenta cauză, având ca obiect anularea hotărârii AGEA nr. 1/08.08.2018, precum şi actelor subsecvente şi accesorii acestora, unde instanţa s-a pronunţat pe fondul cauzei la 26 martie 2020, solicitând să se aibă în vedere că în cazul în care sentinţa civilă nr. 59 din 26 martie 2020 rămâne definitivă, prezenta cauză rămâne fără obiect.
În altă ordine de idei recurenta apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Astfel, în mod greşit a apreciat instanţa de apel că sunt îndeplinite prevederile art. 12 alin. (8) din Legea nr. 137/2002, astfel încât A.A.A.S nu avea ce documente să solicite intimaţilor în vederea stabilirii preţului acţiunilor, din moment ce preţul era stabilit expres de lege, neexistând nicio dificultate în calcularea acestuia.
Prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond şi de apel recurenta a arătat că sunt aplicabile dispoziţiile H.G. nr. 557/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 şi a Legii nr. 137/2002.
Documentele menţionate în aceste acte normative sunt în sarcina societăţii ce urmează a fi privatizate, cât şi a instituţiei implicate, fiind obligatorii. Nu există nicio excepţie menţionată în articolele de lege, cum că aceste prevederi nu s-ar aplica în cazul exercitării dreptului de preferinţă pentru acţiunile obţinute din majorarea capitalului social cu valoarea terenului pentru care s-a obţinut certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Mai mult, O.U.G. nr. 88/1997 prevede sancţiuni reprezentanţilor societăţilor comerciale supuse procesului de privatizare pentru nedepunerea documentelor solicitate de instituţia implicată.
Astfel, recurenta a primit notificarea nr. x/2018 din 29 august 2018 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc D.. Cu adresa nr. x/06.09.2018 a solicitat conducerii societăţii C. S.A. documentele prevăzute de Hotărârea nr. 577/2002. În data de 3 octombrie 2018 a fost transmisă recurentei notificarea avocatului E. prin care recurenta era somată să vândă acţiunile deţinute la societatea C. S.A., iar cu adresa x/04.10.2018 recurenta a comunicat avocatului că instituţia a luat în evidenţă exercitarea dreptului de preferinţă a celor doi solicitanţi, iar vânzarea se face conform prevederilor H.G. nr. 577/2002 şi a Legii nr. 137/2002.
Recurenta menţionează că pe tot această perioadă, C. S.A. prin reprezentantul său legal B. nu a transmis documentele solicitate de A.A.A.S în vederea declanşării procesului de privatizare, respectiv scoaterea la vânzare a pachetului de acţiuni provenit din majorarea capitalului social la valoarea terenului.
Sub un alt aspect, recurenta susţine că instanţa de apel a trecut în mod greşit peste excepţia lipsei de interes, reclamanţii nefăcând dovada ca fiind succesori ai cumpărătorului din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni iniţial.
În finalul recursului, recurenta face trimitere la prevederile art. 146 din H.G. nr. 577/2002 privind majorarea capitalului social cu valoarea terenului şi solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.
Prin întâmpinarea depusă, la 10 septembrie 2020, intimaţii-reclamanţi A. şi B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, au solicitat suspendarea în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 59/C din 26 martie 2020.
La 23 septembrie 2020 recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererii de suspendare a prezentului dosar până la soluţionarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. x/2018, având în vedere că instanţa s-a pronunţat deja pe fondul cauzei şi a dispus anularea hotărârii AGA C. S.A. nr. 1 din 8 august 2018. Pe fondul cauzei a solicitat admiterea recursului.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din Camera de consiliu din 19 noiembrie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 26 noiembrie 2020, părţile nedepunând punct de vedere.
Prin încheierea din 4 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 391/A din 29 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a acordat termen la data de 25 martie 2021.
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în acest sens, se arată că nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 137/2002, ci prevederile generale cuprinse în O.U.G. nr. 88/1997, respectiv normele de aplicare a acesteia aprobate prin H.G. nr. 577/2002, potrivit cărora, vânzarea acţiunilor s-ar face numai după întocmirea dosarului de privatizare şi numai după evaluarea acestora.
Aceste critici nu pot fi primite, în condiţiile în care textele reţinute de instanţa de apel, de la art. 12 alin. (8) din Legea nr. 137/2002, au un caracter special în raport cu dispoziţiile legale pe care le evocă recurenta şi care reglementează cazul special în care AAAS dobândeşte acţiuni, ca urmare a majorării capitalului social al unei societăţi după privatizare cu valoarea unui teren dobândit de asemenea după privatizare şi în situaţia specială în care beneficiarii dreptului de preferinţă la cumpărarea acţiunilor îşi exercită acest drept.
În acest sens, se constată că dispoziţiile evocate de recurentă constituie reglementarea cu caracter general, prin care a fost reglementată procedura de evaluare şi vânzare a acţiunilor societăţilor care se află în proces de privatizare, context în care instanţa de apel a reţinut în mod corect că această procedură se aplică şi în situaţia în care beneficiarii dreptului de preferinţă pentru acţiunile emise ca urmare a majorării capitalului social cu un teren după privatizare nu îşi exercită acest drept, în termenul prevăzut de lege, însă în cauză dreptul de preferinţă a fost exercitat în termenul stabilit de art. 12 alin. (7) din Legea nr. 137/2002, aspect necontestat în cauză.
Aşadar, în condiţiile în care reclamanţii îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi incidente dispoziţiile alin. (7), respectiv alin. (8) ale art. 12 din Legea nr. 137/2002, sunt acţionari ai societăţii, succesori în drepturi ai cumpărătorului acţiunilor societăţii în contractul de privatizare, şi-au exercitat dreptul de preferinţă la cumpărare al acţiunilor, iar valoarea acţiunilor din contractul de privatizare a fost mai mare decât valoarea nominală a acţiunilor, devin incidente prevederile legale, potrivit cărora, preţul de vânzare al acţiunilor este reglementat de lege fiind egal cu valoarea nominală a unei acţiuni.
Referitor la criticile recurentei, potrivit cărora, instanţa de apel a trecut peste excepţia lipsei de interes, întrucât reclamanţii nu ar fi făcut dovada calităţii de succesori ai cumpărătorului din contractul de vânzare cumpărare acţiuni iniţial se constată că este nefondată şi nu poate fi primită.
Aceasta deoarece, judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, iar invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nu este permisă, întrucât motivele de recurs invocate nu au fost supuse dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel, iar peste motivele invocate în faţa instanţei de fond nu se poate trece, aşa încât critica astfel formulată nu va fi analizată, având în vedere că în etapele procesuale anterioare, calitatea de beneficiari ai dreptului de preferinţă prevăzut de pct. 6 al art. 12 din Legea 137/2002 nu a fost contestată.
Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.
În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat de către recurentă, în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 391/A din 29 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 391/A din 29 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B. şi A..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2021.