Currency-risk loan clauses and nullity of cassation appeal for failure to plead distinct illegality grounds

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. de dosar x/2017, reclamanţii A., B., ş.a. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar (contracte în moneda toxică), a prevederilor contractuale regăsite în Anexa 1 la punctul 5 cu conţinutul indicat în Anexa 1 la punctul 5, clauze inserate în contractele de credit şi să se dispună eliminarea acestora; pârâta să fie obligată la îngheţarea/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare încasate de către bancă pentru restituirea împrumutului la valoarea cursului indicat în Anexa 1 punctul 3, ca efect al constatării ca abuzivă a clauzei de risc valutar, prin adaptarea contractelor, şi la restituirea diferenţelor încasate peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulităţii absolute a clauzei de risc valutar.

Prin sentinţa civilă nr. 3659 din 12 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte o parte din reclamanţii-titulari ai cererii de chemare în judecată colective înregistrată, a declinat în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti competenţa de soluţionare a acestor cereri şi a dispus formarea a câte unui nou dosar pentru fiecare dintre contractele având ca titulari pe ceilalţi reclamanţii din dosarul nr. x/2017, respectiv D. şi E., F., G., H., I. şi J., K. şi L., M. şi N., O. şi P..

Cauza privind pe reclamanţii-reclamanţi L. şi K. a fost înregistrată la data de 12.10.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 4325 din 17 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii L. şi K., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

Prin decizia nr. 2005 din 17 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanţii - reclamanţi L. şi K. împotriva sentinţei civile nr. 4325 din 17 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii L. şi K. au declarat recurs.

Recurenţii-reclamanţi invocă lipsa negocierii clauzelor contractuale, încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, a O.U.G. nr. 21/1992, a Directivei nr. 93/13.

Recurenţii-reclamanţi expun exhaustiv situaţia de fapt şi susţin că s-a produs un dezechilibru major al prestaţiilor reciproce ale părţilor, în detrimentul împrumutaţilor, cu efectul obţinerii unor foloase de către banca împrumutătoare, fără contraprestaţie.

În ceea ce priveşte teoria impreviziunii, recurenţii-reclamanţi arată că, prin intrarea în vigoare a noului C. civ., teoria impreviziunii capătă reglementare legală, care nu constituie altceva decât o transpunere legislativă a soluţiilor conturate în practica judiciară.

În condiţiile în care noua reglementare consacră pe plan legislativ soluţiile date în jurisprudenţă, în considerarea imperativului de a avea o practică judiciară previzibilă, recurenţii-reclamanţi apreciază că se poate face aplicarea teoriei impreviziunii şi în cauza de faţă, fără a se putea susţine că s-ar aplica retroactiv dispoziţiile noului C. civ.

În acest sens, recurenţii-reclamanţi invocă decizia nr. 21/1994 a Curţii Supreme de Justiţie privind revizuirea clauzei referitoare la preţ într-un contract cu executare succesivă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Q. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurenţi.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi au indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs au reluat criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susţinerile recurenţilor-reclamanţi prezentate de aceştia drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceloraşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenţii-reclamanţi tind să obţină o nouă verificare a susţinerilor lor, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurenţilor-reclamanţi nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi L. şi K. împotriva deciziei nr. 2005 din 17 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi L. şi K. împotriva deciziei nr. 2005 din 17 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2021.