Negative jurisdictional conflict resolved; case assigned to Bucharest Tribunal.

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1463 din 04 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa, raportat la obiectul cauzei deduse judecăţii, precum şi la calitatea părţilor, a reţinut că reclamanţii, grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, au chemat în judecată angajatorul în vederea recunoaşterii unei stări de discriminare şi uniformizare a modului de salarizare.

Aşadar, raportul juridic ce face obiectul cauzei deduse judecăţii atrage competenţa instanţei de conflicte de muncă (tribunalul) din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, potrivit dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., care potrivit deciziei nr. 7/2016 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se aplică şi grefierilor de la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

Întrucât reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, deci a unei instanţe inferioare celei sesizate (Tribunalul Bucureşti), devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., motiv pentru care reclamanţii sunt obligaţi să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Prin sentinţa civilă nr. 165 din 12 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă - Complet Specializat litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetentei teritoriale, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de Muncă; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanţii au calitatea de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti., dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. nefiind aplicabile în cauză.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţele aflate în conflict negativ de competenţă au fost sesizate cu o acţiune având ca obiect plata unor drepturi salariale. Având în vedere cele solicitate în cuprinsul cererii de chemare de judecată, rezultă faptul că prezentului litigiu i se aplică dispoziţiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă.

În cauza dedusă judecăţii, reclamanţii au calitatea de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiiile art. 266-275 din Codul muncii şi Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează:

"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziţii legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (…)

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Se reţine că Legea nr. 310/2018, aplicabilă în raport de data introducerii acţiunii 19 noiembrie 2019, a modificat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care magistratul îşi desfăşoară activitatea.

Or, reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului.

Prin urmare, dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile şi nu pot justifica învestirea unui alt tribunal cu judecarea litigiului.

În consecinţă, aşa cum s-a arătat în precedent, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora este competentă, instanţa de la domiciliul reclamantei sau instanţa de la locul de muncă, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2021.