Bank's annulled appeal fails to quash findings of abusive credit clauses; co-debtors' appeal upheld and case remanded over stamp-duty solidarity error.

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 05 februarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanţei: constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 6.1 teza I şi art. 6.1.3 teza ultimă din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/20.03.2008 şi, drept consecinţă, constatarea nulităţii absolute a acestora; stabilizarea/îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - leu şi efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, dobânda creditul fiind ROBOR +3,5%, conform art. 4.3 din contract; constatarea caracterului abuziv al comisionului de acordare conţinut de art. 5.1 pct.

b) din contract şi constatarea nulităţii absolute a acestuia; constatarea caracterului abuziv al comisionului de administrare, conţinut de art. 5.1 pct.

c) din contract şi constatarea nulităţii absolute a acestuia; constatarea caracterului abuziv al sintagmei ("fără însă a fi obligat în niciun fel") conţinută de art. 4.3 teza I din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/20.03.2008 şi constatarea nulităţii absolute a acesteia; constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 5.2. din contract şi constatarea nulităţii absolute a acesteia; constatarea caracterului abuziv al sintagmei "în cazul neîndeplinirii oricărei obligaţii a împrumutatului faţă de creditor" conţinută de art. 8.14 din contract şi constatarea nulităţii absolute a acesteia; constatarea caracterului abuziv al sintagmei "cu excepţia celor privind valoarea ratelor de credit şi rata dobânzii curente, care se vor opera de către creditor, în condiţiile prezentului contract", conţinută de art. 8.6 din contract şi constatarea nulităţii absolute a acesteia;

în virtutea principiului repunerii în situaţia anterioară, se solicită să fie obligată pârâta la restituirea către reclamanţi a sumelor plătite în temeiul clauzelor abuzive mai sus menţionate, sume la care se va adaugă dobânda legală de la data fiecărei plăţi, până la momentul achitării efective de către pârâtă, precum şi obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1065 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., D. S.A. şi E.; s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor art. 5.1 lit. b) şi c) şi art. 5.2, s-a dispus restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de acordare şi comision de administrare, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data perceperii până la restituirea efectivă. Totodată, a fost obligat pârâta la plata sumei de 2.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1914A din 18 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă excepţia netimbrării şi a fost anulat apelul declarat de apelantele - pârâte D. S.A. şi E., prin D. S.A., ca netimbrat.

A fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 12.11.2018 şi a sentinţei civile nr. 1065 din data de 22 aprilie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, pârâtele au declarat recurs.

Motivele recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. sunt următoarele:

O primă critică invocată de recurenta-pârâtă vizează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, cu privire la care arată că soluţia instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu greşita aplicare a normelor de drept material prevăzute de art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000.

Potrivit recurentei-pârâte, analiza caracterului abuziv se face prin raportare la momentul încheierii contractului, iar nu prin raportare la condiţiile existente la momentul efectuării analizei caracterului abuziv de către instanţa de judecată.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta-pârâtă precizează că dispoziţia contractuală ce reglementează comisionul de administrare are un conţinut identic cu art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010.

În aceste condiţii, de vreme ce O.U.G. nr. 50/2010 recunoaşte legalitatea perceperii comisionului de administrare, contrar celor reţinute prin decizia recurată, recurenta-pârâtă apreciază că nu se impunea să modifice clauza contestată "în acord cu prevederile legale".

În ceea ce priveşte excepţia puterii de lucru judecat decurgând din decizia civilă nr. 38/12.01.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, recurenta-pârâtă susţine că, dincolo de aspectele privind posibilitatea clientului de a formula acţiune separată de acţiunea A.N.P.C., conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, instanţa de apel trebuia să analizeze dacă soluţia pronunţată în acţiunea A.N.P.C. putea fi diferită de cea pronunţată în acţiunea formulată în cauză, iar în caz afirmativ, care este temeiul de drept care justifica o soluţie contrară.

Astfel, recurenta-pârâtă arată că, prin procesul-verbal nr. x/05.05.2015, A.N.P.C. a reţinut în sarcina creditoarei iniţiale, D. S.A. (aceeaşi ca şi în cauza de faţă), inserarea unor clauze abuzive în contractele încheiate cu 8 consumatori, printre care şi clauza privind comisionul de administrare din contractele nr. x/08.02.2008, y/11.06.2008, nr. z/09.04.2008, nr. w/29.10.2007, nr. t/15.02.2008, nr. s/15.01.2008, nr. q/18.03.2008 şi nr. x/21.02.2008.

Analizând sancţiunea A.N.P.C., în mod definitiv, instanţele au reţinut că cele două comisioane sunt echivalentul unor servicii efectiv prestate de bancă pentru (...) administrarea creditului, destinaţia rezultând din chiar denumirea comisioanelor, care utilizează termeni comuni, inteligibili, nefiind necesare explicaţii suplimentare. Totodată, cuantumul comisioanelor a fost în mod clar stabilit, la fel ca şi modalitatea de plată, astfel încât consumatorii au putut să anticipeze încă de la momentul încheierii contractelor, care vor fi consecinţele economice ale clauzelor.

Menţionează recurenta-pârâtă că structura comisionului de administrare în toate cele 8 (opt) contracte analizate în dosarul nr. x/2015 este identică cu cea din prezentul dosar şi că nu se poate admite o nouă acţiune, în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat de instanţele de judecată anterior.

Recurenta-pârâtă invocă, totodată, că instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a condiţiilor privind excluderea de la verificarea caracterului abuziv al clauzei ce reglementează comisionul de administrare.

Recurenta-pârâtă face trimitere la dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE şi la art. 4 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 193/2000, precum şi la practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, considerând că o clauză contractuală este exclusă din domeniul de control al caracterului abuziv potrivit Legii nr. 193/2000 (şi implicit al Directivei 93/13/CEE), dacă aceasta priveşte preţul (caracterul adecvat raportat la serviciul prestat) şi dacă este clar şi inteligibil exprimată/redactată.

În principal, potrivit recurentei-pârâte, caracterul nelegal survine din faptul că instanţa nu a analizat dacă această clauză priveşte preţul serviciului, respectiv caracterul adecvat raportat la serviciul prestat.

În subsidiar, solicită instanţei de recurs să aibă în vedere că această clauză se referă la obiectul principal al contractului, comisionul criticat fiind exclus de la analiza caracterului abuziv, întrucât acesta este perceput în contrapartida unor servicii reale efectuate de către bancă, plăţile realizate cu acest titlu având caracterul unor "remuneraţii" pentru serviciile prestate.

Recurenta-pârâtă invocă nelegalitatea hotărârii recurate cu privire la clauzele care stabilesc comisionul de administrare din perspectiva prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, invocând aspecte privind negocierea clauzei contractuale, buna-credinţă, dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Arată că se impunea ca în apel să se verifice în mod concret dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În opinia recurentei-pârâte, având în vedere criteriile analizei realizate în Cauza C - 621/17, se impune concluzia absenţei pretinsului caracter abuziv al clauzei din contractul de credit dedus judecăţii privind comisionul de administrare lunar.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului declarat, recurentele-pârâte D. S.A. şi E. aduc următoarele critici:

Recurentele-pârâte invocă motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel nu a explicat din ce motive nu ar fi fost posibilă plata de către una dintre apelante a întregii taxe de timbru, având în vedere inclusiv dispoziţiile articolului 35 din O.U.G. nr. 80/2013.

În opinia recurentelor-pârâte, nu poate fi primit argumentul potrivit cu care ar fi trebuit să existe o decizie expresă a recurentelor pentru ca C. (România) S.A. să plătească taxa de timbru integral, având în vedere că nu există nici un text în acest sens. De asemenea, aplicabilitatea art. 35 din O.U.G. nr. 80/2013 nu este condiţionată de vreo procedură/condiţie prealabilă, fiind vorba de un text imperativ, cu aplicabilitate generală.

Recurentele-pârâte arată că, raportat art. 35 alin. (1) O.U.G. nr. 80/2013, taxa de timbru se datorează în solidar, fiind vorba de o strânsă legătură între apelante, analiza vizând acelaşi contract de credit, iar în caz de anulare a unor clauze, efectele producându-se asupra tuturor entităţilor bancare. Faptul că fiecare entitate va restitui sumele raportat la perioada dintre cesiuni nu are legătură cu cauza comună (contractul), distincţiile cu care a operat instanţa de apel neputând fi primite.

De asemenea, recurentele-pârâte susţin că argumentul potrivit cu care E. nu ar avea sediul în Bucureşti - Sector 6 şi astfel plătitorul nu avea cum să achite taxa integral în contul D.I.T.L. aferent acestui sector nu poate fi primit, deoarece ar însemna că articolul 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 să se aplice numai în situaţia în care debitorii solidari ar locui/ar avea sediul în aceeaşi localitate/sector al Municipiului Bucureşti, ceea ce este nelegal.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A., prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, motivat de faptul că nu este indicat niciun motiv de nelegalitate care să conducă la casarea hotărârii, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de recurentele-pârâte D. S.A. şi E., prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, motivat de faptul că nu este indicat niciun motiv de nelegalitate care să conducă la casarea hotărârii. În subsidiar, au solicitat respingere recursului.

Recurentele-pârâte D. S.A. şi E. au formulat răspuns la întâmpinare, arătând că motivul de casare invocat priveşte încălcarea normelor de procedură aferente timbrajului.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea excepţiei şi a argumentelor expuse de reclamanţi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a depus note scrise cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 24 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. şi a admis în principiu recursul declarat de recurentele-pârâte D. S.A. şi E., fixând termen de jdecată la data de 14 aprilie 2021, cu citarea părţilor.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă nu a expus argumente în susţinerea motivului de recurs reglementat de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta fiind invocat formal.

Totodată, Înalta Curte reţine că argumentele expuse de recurenta-pârâtă în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reprezintă o reluare a criticilor exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susţinerile recurentei-pârâte prezentate drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată: lipsa calităţii procesuale pasive - dosar apel, excepţia puterii de lucru judecat- dosar apel, comisionul de administrare - dosar apel.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei-pârâte nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că argumentele care vizează dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor nu pot face obiectul analizei în recurs, în condiţiile în care reprezintă critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

Analizând recursul declarat de recurentele-pârâte D. S.A. şi E., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Înalta Curtea reţine că în conformitate cu prevederile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 " Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".

De asemenea, art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează că: " În cazul cererilor sau al acţiunilor introduse în comun de mai multe persoane, dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună sau dacă drepturile ori obligaţiile lor au aceeaşi cauză sau dacă între ele există o strânsă legătură, taxa judiciară de timbru se datorează în solidar".

În raport de dispoziţiile legale mai sus enunţate, Înalta Curte reţine că prin rezoluţia din data de 05 septembrie 2019, curtea de apel a pus în vedere tuturor apelantelor-pârâte să precizeze, în RON, valoarea contestată prin căile de atac promovate, să prezinte modul de calcul şi să achite 1/2 din taxa judiciară de timbru calculată la valoarea indicată, în termen de 10 zile de la primirea comunicării.

Apelanta-pârâtă C. S.A. s-a conformat acestor obligaţii, depunând şi dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel cum reiese din înscrisul aflat la dosarul curţii de apel.

Înalta Curte reţine că cerinţa impusă de prevederile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, pentru ca taxa judiciară de timbru să fi achitată în solidar, este îndeplinită în cauza de faţă, având în vedere că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/20.03.2008, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., D. S.A. şi E..

Totodată, având în vedere lipsa oricărei distincţii a legiuitorului cu privire la sediul plătitorului în cazul în care taxa judiciară de timbru urmează a se achita în solidar, Înalta Curte reţine că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că taxa judiciară de timbru achitată de către apelanta-pârâtă C. S.A. în contul Primăriei Sector 6 Bucureşti nu este conformă cu prevederile O.U.G. nr. 80/2013 în ceea ce o priveşte pe apelanta-pârâtă E., care nu are sediul în acest sector.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1914A din 18 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, va admite recursul declarat de recurentele-pârâte D. S.A. şi E. împotriva aceleiaşi decizii, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel. Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, respectiv de casare a hotărârii recurate, în această fază nu pot fi acordate cheltuielile de judecată solicitate de intimaţii-reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1914A din 18 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Admite recursul declarat de recurentele-pârâte D. S.A. şi E. împotriva aceleiaşi decizii.

Casează decizia civilă nr. 1914A din 18 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2021.