Recognition of foreign death certificate: cassation nullity due to failure to formulate concrete legal critiques against appellate court's substantive procedural interpretation

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 25.07.2019, reclamanta A. a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să fie recunoscut, pe teritoriul României, certificatul de deces nr. x emis de statul Pennsylvania-Departamentul de Sănătate - Registrul Stării Civile la data de 21.03.2017.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1094-1099 C. proc. civ., art. 41 din Legea nr. 119/1996.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 2023/13.09.2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. având ca obiect exequator (recunoaşterea înscrisurilor şi hotărârilor străine) SUA.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie:

Prin decizia civilă nr. 640A din 2 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2023/13.09.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019.

4. Calea de atac declarată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 640A din 2 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamanta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit prevederile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, susţinând că aplicarea greşită a prevederilor legale mai sus amintite a fost generată de faptul că instanţa de judecată a apreciat în mod eronat faptul că nu s-a făcut dovada refuzului de transcriere în registrele de stare civilă a certificatului de deces în discuţie.

Din proba cu înscrisuri încuviinţată de instanţa de judecată, respectiv din cuprinsul adresei nr. x/12.05.2017 comunicată de Direcţia Evidenţa Persoanelor şi din cuprinsul adresei nr. x din 19.06.2017 comunicată de Municipiul Alexandria, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Alexandria se poate constata că certificatul de deces al defunctul B. nu poate fi transcris în registrele de stare civilă române, nefiind aplicabile dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, întrucât defunctul B. şi-a pierdut cetăţenia.

În concret, prin adresa din 19.06.2017 reclamantei i-a fost refuzată transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatului de deces având în vedere lipsa cetăţeniei române a defunctului B., sens în care i s-a pus în vedere să ridice documentele depuse în original la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Alexandria.

Prin urmare, existenţa refuzului autorităţilor competente de a transcrie în registrele de stare civilă române a certificatului de deces în discuţie nu poate fi contestată atâta timp cât din cuprinsul adresei nr. x din 19.06.2017 rezultă fără dubiu că cererea reclamantei privind transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatului de deces a fost respinsă.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii, iar, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Înalta Curte reţine că, deşi a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând aplicarea greşită a prevederilor art. 41 alin. (3) din Legea nr. 119/1996, recurenta-reclamantă nu a arătat în concret în ce constă această greşeală a instanţei şi nu a formulat critici care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, ci în esenţă, se fac susţineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurentă.

Astfel, recurenta-reclamantă a invocat aspecte ce ţin de situaţia de fapt a speţei şi de probele administrate în cauză, susţinând că nu poate fi contestată existenţa refuzului autorităţilor competente de a transcrie, în registrele de stare civilă române, certificatul de deces în discuţie, atâta timp cât din cuprinsul adresei nr. x din 19.06.2017 rezultă fără dubiu că cererea reclamantei privind transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatului de deces a fost respinsă.

Or, instanţa de apel, având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, a analizat prevederile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 privitoare la puterea doveditoare a actelor de stare civilă eliberate cetăţenilor români, de către autorităţile străine, din perspectiva lipsei unui refuz al transcrierii actului şi a relevanţei acestui refuz prin prisma condiţiilor legale la care face trimitere procedura judiciară prevăzută de art. 1096-1102 C. proc. civ., în baza căreia reclamanta a solicitat transcrierea actului de deces.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că "tribunalul a constatat că petentul nu poate accede la procedura instituită de dispoziţiile art. 1094-1099 C. proc. civ., nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1094-1095 C. proc. civ.."

Constatând, însă, că tribunalul nu s-a raportat fără echivoc la aceste cerinţe, făcând trimitere exclusiv la lipsa unui refuz al transcrierii actului, dar fără a preciza relevanţa acestui refuz din perspectiva condiţiilor legale la care face trimitere, instanţa de apel, având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, a procedat la analizarea, în această fază procesuală, a cerinţelor legale.

Astfel, raportându-se la cerinţele prevăzute de art. 1094-1099 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că certificatul a cărui transcriere se solicită este inclus în categoria actelor oficiale publice, supuse, după caz, numai procedurii administrative a supralegalizării, în conformitate cu dispoziţiile art. 1093 C. proc. civ., necesară în vederea producerii lor în faţa instanţelor/autorităţilor române (dacă nu intră sub incidenţa Convenţiei de la Haga din 1961), iar nu procedurii judiciare prevăzute de art. 1096-1102 C. proc. civ.

Aspectele analizate de instanţa de apel nu au fost criticate de recurentă prin memoriul de recurs, aceasta reluând criticile din apel referitoare la existenţa refuzului autorităţilor competente de a transcrie, în registrele de stare civilă române, certificatul de deces în discuţie.

Prin urmare, susţinerile recurentei din memoriul de recurs, referitoare la existenţa refuzului, nu se pot încadra în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece aceasta, ignorând faptul că instanţa de apel a analizat prevederile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 prin prisma condiţiilor legale la care face trimitere procedura judiciară prevăzută de art. 1096-1102 C. proc. civ., în baza căruia reclamanta a solicitat transcrierea actului de deces, susţine interpretarea greşită a probatoriului cu privire la existenţa refuzului, aspect necenzurabil în recurs.

În acest context, în ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material -, recurenta era datoare să argumenteze raţiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit prevederile legale şi să dezvolte, în continuare, motive de nelegalitate ale deciziei atacate, în raport de considerentele instanţei de apel, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin urmare, având în vedere că susţinerile formulate de recurenta-reclamantă nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aşa fiind, cum invocarea incidenţei art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, iar criticile formulate de recurenta-reclamantă nu sunt susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 640 A din 2 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2021.