Scope of cassation review: factual re-evaluation of copyright remuneration and unprocedured incompetence objections

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2018, la data de 22 mai 2018, UCMR-ADA, A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 11.038,5 RON, inclusiv TVA, reprezentând valoarea egală cu triplul remuneraţiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în B., unitatea de cazare având 3 stele, din Oradea, b-dul. x, nr. 8A, judeţul Bihor şi în restaurantul din cadrul pensiunii B., sumă datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în perioada aprilie 2015- aprilie 2018, fără autorizaţie licenţă neexclusivă încheiată cu UCMR-ADA;

- în subsidiar capătului 1 al prezentei cereri, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.679,5 RON, inclusiv TVA, reprezentând remuneraţie (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în B., unitate de cazare având 3 stele, din Oradea, b-dul. x, nr. 8A, judeţul Bihor şi în restaurantul din cadrul pensiunii B. sumă datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental în perioada februarie 2015- februarie 2018, obligarea pârâtei la plata sumei de 8.294,55 RON, reprezentând penalităţi datorate până la data de 30.03.2018 pentru întârzierea plăţii remuneraţiei în sumă de 3.679,5 RON, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 0,5%/zi de întârziere, începând cu data de 31.03.2018 şi până la data plăţii efective a sumei de 3.679,5 RON;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 39 din 17 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta UCMR-ADA A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.157,50 RON, despăgubiri reprezentând triplul remuneraţiei plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeaşi categorie, corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în B. şi în restaurantul din incinta B., aferente perioadei aprilie 2015- aprilie 2018.

Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 120 RON, cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, taxă informaţii ONRC), onorariul avocaţial urmând a fi solicitat pe cale separată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1701A din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 39/17.01.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta B. S.R.L., criticând soluţia pentru nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a formulat următoarele critici:

Printr-o primă critică, pârâta a susţinut că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu s-au pronunţat asupra excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale invocate, competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, aparţininând Tribunalului Bihor.

Printr-o altă critică pârâta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit decizia ORDA nr. 266/2012, în sensul că a calculat greşit obligaţiile de plată către reclamantă. Astfel, pensiunea datora pentru perioada aprilie 2015-aprlie 2018 suma de 832,50 RON, adică 22,50 RON/lună.

Pârâta a mai susţinut că au fost calculate şi dobânzile şi penalităţile, penalităţile fiind de 0,01% iar dobânzile de 0,02%, în conformitate cu prevederile art. 173 şi 176 Codul de procedură fiscală, iar nu de 0,5% cum a calculat reclamanta.

Totodată, a arătat că totalul dobânzilor şi penalităţilor nu putea depăşi debitul principal.

S-a mai precizat de către recurentă că pensiunea nu deţine restaurant, singura activitate prestată fiind aceea de cazare.

Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimata - reclamantă UCMR-ADA A. nu a formulat întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 martie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1701A din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

A fixat termen de judecată la data de 13 aprilie 2021, ora 900, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta B. S.R.L. este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin cererea de recurs, recurenta - pârâtă învederează că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu s-au pronunţat asupra excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale invocate, competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, aparţinând Tribunalului Bihor, critică ce va fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la această critică, Înalta Curte reţine că prin memoriul de apel, în expunere, pârâta a descris că a solicitat în faţa instanţei de fond declinarea competenţei materiale în favoarea Tribunalului Bihor.

Astfel, în realitate, pârâta nu a formulat un motiv de apel concret cu privire la competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei, motiv pentru care instanţa de apel nu a avut a se pronunţa asupra acestui aspect.

Înalta Curte notează că prin încheierea din 9 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, având în vedere excepţia necompetenţei teritoriale invocată prin întâmpinare de pârâtă, a stabilit că este competent general, material şi teritorial să soluţioneze litigiul din perspectiva temeiului juridic al cererii de chemare în judecată. Prin urmare, a apreciat că excepţia necompetenţei teritoriale invocate prin întâmpinare este neîntemeiată.

Excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost invocată de către pârâtă în calea de atac, ci a fost invocată prin întâmpinarea formulată la prima instanţă, excepţia fiind soluţionată, aşa cum s-a arătat anterior, în cuprinsul considerentelor incheierii din 9 octombrie 2018, în sensul respingerii ei.

Aspectul reţinut de instanţa de fond cu privire la competenţă nu a fost contestat în vreun fel de către pârâtă, aceasta arătând prin apelul formulat doar ce a solicitat prin întâmpinare, respectiv declinarea competenţei materiale în favoarea Tribunalului Bihor.

Aşadar, Înalta Curte constată, pe de o parte, că instanţa de apel în mod corect nu s-a pronunţat asupra unei chestiuni cu care nu a fost învestită.

Pe de altă parte, cum acest motiv de recurs nu a făcut obiectul criticilor în apel, fiind formulat pentru prima dată în calea de atac a recursului, Înalta Curte reţine că nu poate fi primit şi analizat de către instanţa de recurs.

În ceea ce priveşte cea de-a doua critică, Înalta Curte constată că nu este de natură a se circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci recurenta a procedat la expunerea situaţiei de fapt stabilită de către instanţele de fond şi de apel, referitoare la numarul de camere, la cuantumul remuneraţiei şi de nivelul penalităţilor de întârziere.

Recurenta - pârâtă a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit decizia ORDA nr. 266/2012, în sensul că a calculat greşit obligaţiile de plată către reclamantă. Astfel, în opinia recurentei, pensiunea datora pentru perioada aprilie 2015-aprlie 2018 suma de 832,50 RON, adică 22,50 RON/lună.

Or, asemenea susţineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanţe de recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat "numai" pentru motivele de nelegalitate statuate expres în ipotezele de la pct. 1-8 ale aceluiaşi articol.

Nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1701A din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2021.