Oradea District Court deemed competent to hear opposition to enforcement by prosecutor’s office; negative conflict resolved under ordinary jurisdiction rules

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

asupra conflictului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, la 2 septembrie 2020, sub nr. x/2020, în urma disjungerii din dosarul nr. x/2020, contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii A. şi B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea actelor de executare silită demarate în dosarul de executare nr. x/2019 al B.E.J. C. şi suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare.

Prin sentinţa civilă nr. 5675 din 3 decembrie 2020, Judecătoria Oradea, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competenţa de soluţionare a cauzei.

În motivarea soluţiei, a avut în vedere prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează: "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.’’ În continuare, a arătat că alin. (2)1 al aceluiaşi articol dispune în sensul că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, iar potrivit alin. (3), dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

A apreciat că noţiunea cuprinsă în textul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată lato sensu, întrucât finalitatea acestei dispoziţii este aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă ce fundamentau, sub vechea reglementare, formularea unor cereri de strămutare. Raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles să reglementeze această situaţie a fost aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare cu părtinire a cauzei din pricina calităţii părţilor.

Pentru soluţionarea excepţiei, instanţa a considerat relevante şi prevederile nou introduse ale alin. (2)1 al art. 127 C. proc. civ., citate anterior. La baza acestei completări legislative au stat argumentele expuse în cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale numai în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă. Curtea a apreciat că există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, întrucât instanţa din care face parte cumulează competenţa jurisdicţională cu calitatea de parte în proces. Totodată, s-a arătat că noţiunea de judecător este una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu.

Aceste constatări trebuie privite în corelaţie cu aspectele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 7 din 16.05.2016, pronunţate în recurs în interesul legii, prin care s-a reţinut că scopul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este acela de a asigura imparţialitatea instanţei, iar alin. (3) al aceluiaşi articol indică expres şi limitativ subiecţii pe care înţelege să îi plaseze în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din acelaşi cod, printre care se regăseşte şi procurorul.

În speţă, contestaţia la executare a fost formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în nume propriu, împotriva intimaţilor, care au şi aceştia calitatea de procuror.

Referitor la competenţa materială de drept comun pentru soluţionarea cauzei, dacă s-ar exclude calitatea specială a părţilor, ar fi incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 712 din cod, iar competentă ar fi Judecătoria Oradea, deoarece, la data sesizării organului de executare, sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor (ce are calitatea de debitor) se află în raza de competenţă a Judecătoriei Oradea.

Având în vedere dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. mai sus amintite, în ipoteza în care un procuror din cadrul Parchetului contestator, ar avea calitatea de reclamant/contestator, ar fi necontestat aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la dispoziţiile alin. (1), astfel cum a fost modificat, deoarece Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor este corespunzător în grad jurisdicţional Tribunalului Bihor, fiind instanţă superioară Judecătoriei Oradea.

Instanţa a apreciat că judecarea unei cereri formulată de un Parchet corespunzător în rang jurisdicţional instanţei superioare instanţei competente, nu îndeplineşte garanţiile de imparţialitate obiectivă la care se referă atât instanţa europeană, cât şi Curtea Constituţională ori Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în deciziile nr. 7/2016 şi nr. 290/2018.

Astfel, chiar dacă în cuprinsul art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. nu sunt prevăzute expres şi Parchetele atunci când au calitatea de reclamant, s-a considerat că aceasta reprezintă o simplă omisiune a legiuitorului, de a face trimitere în cuprinsul alin. (3) al art. 127 C. proc. civ. la dispoziţiile alin. (2)1 al aceluiaşi articol de lege. Din moment ce simpla calitate de procuror ori grefier în cadrul Parchetului conduce la aplicarea dispoziţiilor obligatorii ale art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cu atât mai mult atunci când chiar instituţia ce cumulează atât puterea jurisdicţională şi calitatea de parte formulează cereri în instanţă, ar trebui să devină aplicabile dispoziţiile alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. Argumentele Curţii Constituţionale prezentate în Decizia nr. 290/2018, referitoare la interpretarea noţiunii de judecător lato sensu pot fi interpretate prin analogie, întrucât o astfel de interpretare urmăreşte scopul expres arătat de Curte, acela de a asigura garanţii privitoare la imparţialitatea obiectivă a judecătorului cauzei.

Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1187 din 24 februarie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de contestator, şi a declinat în favoarea Judecătoriei Oradea competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a decide astfel, a constatat că executarea silită a fost încuviinţată la cererea creditorilor, care au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Cererea de încuviinţare a executării silite, în care se consideră că creditorii au calitatea de reclamanţi în înţelesul dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., a fost depusă la Judecătoria Oradea, care a şi admis-o.

Aşadar, deşi creditorii aveau posibilitatea de a uza de dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în situaţia în care apreciau că dispoziţia se aplică şi cazului din speţă, unde calitatea de debitor (pârât) o are un parchet şi nu un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau instanţă, aceştia au ales să sesizeze, în calitate de instanţă de executare, instanţa competentă potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., respectiv judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul debitoarei.

Prin urmare, a considerat prima instanţă că, în mod legal, a fost încuviinţată executarea silită de Judecătoria Oradea prin încheierea civilă nr. 4626/30.07.2019 în dosarul nr. x/2019, aceasta dobândind calitatea de instanţă de executare în temeiul art. 651 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că, în speţă, creditorii nu au înţeles să uzeze de dispoziţiile art. 127 alin. (2) din acelaşi cod, care prevede un caz de competenţă teritorială facultativă.

În aceste condiţii, a apreciat că Judecătoria Oradea, ca instanţă de executare, este competentă să soluţioneze orice incident intervenit pe parcursul executării silite, inclusiv prezenta contestaţie la executare.

În plus, cu privire la dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., invocate de Judecătoria Oradea ca temei pentru admiterea excepţiei necompetenţei sale teritoriale, a arătat că acestea nu pot fi incidente în cauză. Chiar dacă s-ar putea admite că este vorba de o omisiune a legiuitorului şi că nu există nicio justificare pentru excluderea parchetelor din cuprinsul acestor dispoziţii, este inadmisibilă stabilirea prin analogie de norme de competenţă teritorială exclusivă a instanţei, iar dispoziţiile art. 127 alin. (1), alin. (2)1 şi alin. (3) instituie în mod expres norme de competenţă teritorială exclusivă numai pentru situaţia în care are calitatea de reclamant un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau instanţă, nefăcându-se menţiune despre parchete.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa soluţionării contestaţiei la executare revine Judecătoriei Oradea, pentru considerentele ce succed:

Obiectul cauzei de faţă îl reprezintă contestaţia la executare formulată de contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimaţii A. şi B., prin care a solicitat să se dispună anularea actelor de executare silită demarate în dosarul de executare nr. x/2019 al B.E.J. C. şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

Art. 651 alin. (1) din acelaşi cod prevede că "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.’’

Având în vedere că debitorul contestator Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor are, la data sesizării organului de executare, sediul în Mun. Oradea, str. x, Înalta Curte reţine că instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Oradea.

Împrejurarea că, prin încheierea civilă nr. 4626/30.07.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Oradea a încuviinţat executarea silită privind pe creditorii A. şi B. şi pe debitorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 932/2019, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2018, nu este de natură să atragă în mod automat competenţa acesteia şi pentru soluţionarea contestaţiei la executare, atâta timp cât sediul debitorului se află în municipiul Oradea, neexistând niciun text de lege care să statueze că instanţa care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite este competentă să soluţioneze toate cererile ulterioare în materie de executare silită, inclusiv contestaţiile la executare.

Înalta Curte nu poate da eficienţă dispoziţiilor art. 127 alin. (1), (2)1 şi 3 C. proc. civ., care ar atrage competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, câtă vreme legiuitorul nu a inclus în cadrul acestor norme de competenţă teritorială exclusivă şi unităţile de parchet, textele făcând referire numai la ipoteza în care calitatea de reclamant într-un proces o are un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau instanţa de judecată.

De asemenea, prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, nefiind menţionate şi parchetele.

Textul instituit prin art. 127 C. proc. civ. este menit să garanteze imparţialitatea obiectivă a instanţei, însă doar în contextul calităţii părţii de judecător/instanţă de judecată, procuror, asistent judiciar sau grefier şi nu se poate aplica pentru alte situaţii care nu au fost prevăzute în mod expres de către legiuitor.

Pentru considerentele înfăţişate, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2021.