Territorial jurisdiction for prosecution-office debtor in enforcement challenge: inapplicability of judicial independence safeguards under Art. 127 CCP

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

asupra conflictului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 9 septembrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimata A., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea executării silite începute împotriva sa în dosarul de executare silită nr. x/2020 al B.E.J. B. şi C. din Iaşi, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 284/18.03.2019 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 791/25.09.2019 a Curţii de Apel Suceava, precum şi suspendarea executării silite.

Judecătoria Suceava, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 4342 din 10 decembrie 2020 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

În motivare, a reţinut că a fost învestită cu o contestaţie la executare, în care contestatorul este o unitate de parchet, iar intimat este un grefier din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Drept urmare, speţei îi sunt aplicabile prevederile art. 127 C. proc. civ., norme cu caracter special şi derogatoriu în raport cu normele generale date de art. 714 alin. (1) şi 651 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială în materie de contestaţie la executare.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Conform alin. (2)1 al aceluiaşi articol, "dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant".

Instanţa a avut în vedere conţinutul deciziei nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în recurs în interesul legii, potrivit căreia "art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti".

Deşi recursul în interesul legii nu a avut în vedere şi ipoteza în care reclamant este o unitate de parchet, interpretarea dată de instanţa supremă, potrivit căreia textele citate privesc şi pe grefierii parchetelor, determină concluzia că alin. (2)1 al art. 127 din C. proc. civ. trebuie, la rândul său, interpretat, pentru identitate de raţiune, în sensul că vizează nu doar instanţele, ci şi parchetele de pe lângă acestea.

Astfel, s-a reţinut că, în cauză, contestator este Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, or Judecătoria Suceava este în mod evident o instanţă inferioară Tribunalului Suceava. De asemenea, Judecătoria Roman este o instanţă aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

Judecătoria Roman, prin sentinţa civilă nr. 118 din 8 februarie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Judecătoriei Suceava competenţa de soluţionare a pricinii. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În pronunţarea soluţiei, a reţinut incidenţa prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazului când legea dispune altfel."

Nu sunt aplicabile, pentru soluţionarea contestaţiei la executare, în care contestatorul este o unitate de parchet - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceva, iar intimat este un grefier din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (2)1 C. proc. civ. Introducerea alin. (2)1 a fost datorată constatării de către Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 290/2018, a faptului că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale numai în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă (în lato sensu).

Curtea Constituţională, nici în motivarea deciziei mai sus arătate şi nici în dispozitivul său, nu a arătat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale doar în măsura în care s-ar aplica şi unităţilor de parchet pe lângă instanţele pe lângă care acesta funcţionează, ci strict în măsura în care s-ar aplica şi instanţelor de judecată.

De altfel, aşa cum s-a arătat, legiuitorul a înţeles să adaptateze textul art. 127 C. proc. civ. la exigenţele deciziei Curţii Constituţionale şi a introdus alin. (2)1 cu referire doar la instanţele judecătoreşti, nu şi la parchetele de pe lângă acestea. De altfel, alineatul ultim al art. 127 din acelaşi cod face în continuare referire la procurori (nu şi la unităţile de parchet din care aceştia fac parte), asistenţii judiciari şi grefieri (inclusiv la grefierii din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti aşa cum rezultă din recursul în interesul legii pronunţat prin Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). A extinde efectele deciziei Curţii Constituţionale, dar şi ale prevederilor art. 127 C. proc. civ. şi cu privire la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti, ar însemna să se adauge la lege, adică la un text care deja instituie o excepţie de competenţă teritorială, în condiţiile în care excepţiile sunt de strictă interpretare.

Mecanismul prevăzut de legiuitor prin art. 127 C. proc. civ. are drept scop garantarea imparţialităţii obiective a instanţei, însă doar în contextul calităţii părţii de judecător/instanţă de judecată, procuror, asistent judiciar, grefier, în ipoteza aplicării acestui articol nemaifiind necesară apelarea la instituţia strămutării cauzei civile. Tocmai de aceea, acest efect nu justifică interpretarea şi aplicarea extensivă a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. la alte situaţii care nu au fost prevăzute în mod expres de către legiuitor.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa soluţionării contestaţiei la executare revine Judecătoriei Suceava, pentru considerentele ce succed:

Obiectul cauzei de faţă îl reprezintă contestaţia la executare formulată de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimata A., prin care a solicitat să se dispună anularea executării silite începute împotriva sa în dosarul de executare silită nr. x/2020 al BEJ B. şi C. din Iaşi, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 284/18.03.2019 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 791/25.09.2019 a Curţii de Apel Suceava, precum şi suspendarea executării silite.

Potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

Art. 651 alin. (1) din acelaşi cod prevede că "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.’’

Având în vedere că debitorul contestator Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava are, la data sesizării organului de executare, sediul în municipiul Suceava, str. x, etaj. 2, Înalta Curte reţine că instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Suceava.

Înalta Curte nu poate da eficienţă dispoziţiilor art. 127 alin. (1), (2)1 şi 3 C. proc. civ., care ar atrage competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Roman, câtă vreme legiuitorul nu a inclus în cadrul acestor norme de competenţă teritorială exclusivă şi unităţile de parchet, textele făcând referire numai la ipoteza în care calitatea de reclamant într-un proces o are un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau instanţa de judecată.

De asemenea, prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, nefiind menţionate şi parchetele.

Textul instituit prin art. 127 C. proc. civ. este menit să garanteze imparţialitatea obiectivă a instanţei, însă doar în contextul calităţii părţii de judecător/instanţă de judecată, procuror, asistent judiciar sau grefier şi nu se poate aplica pentru alte situaţii care nu au fost prevăzute în mod expres de către legiuitor.

Pentru considerentele înfăţişate, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2021.