Copyright claim against insolvent publisher suspended and translator's liability barred by double recovery; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07.01.2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2009, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii D. şi Editura E. - S.C. E. S.R.L., solicitând:

1. să se constate nulitatea absolută a contractului încheiat între D., în calitate de traducător, şi Editura E. S.C. E. S.R.L., prin care S.C. E. S.R.L. a dobândit toate drepturile asupra titlului "Memorii, Lev Tolstoi", vol. I şi II, publicat în anul 2008;

2. să se constate că reclamanta B., având pseudonimul literar C., are calitatea de autor şi, în această calitate, toate drepturile aferente reglementate de Legea nr. 8/1996, precum şi cele reglementate de Legea nr. 204/1996 atât asupra selecţiei textului, cât şi asupra traducerii acestei selecţii, cuprinse în titlul "Jurnal, Lev Tolstoi", vol. I şi II, publicat în trei ediţii succesive, după cum urmează: în anul 1975 de Editura F.; în anul 2000 de Editura G.; în anul 2005, de Editura A.;

3. să se constate că pârâtul D. a încălcat drepturile legale de autor ale reclamantei B., precum şi drepturile reclamantei A., dobândite urmare a încheierii contractului nr. x/24 februarie 2005;

4. obligarea pârâtei S.C. E. S.R.L. de a retrage de pe piaţă şi de a înceta distribuirea operei editate sub titlul "Memorii, Lev Tolstoi", vol. I şi II, traducerea de D.;

5. obligarea pârâţilor la plata de daune morale 1 RON şi la repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin încălcarea dreptului patrimonial de autor şi a drepturilor conexe, urmare a publicării a titlului "Lev Tolstoi, Jurnal", în traducerea H. sub titlul "Memorii, Lev Tolstoi", vol. I şi II, traducerea de D., prin remiterea încasărilor realizate prin actul ilicit.

La termenul din 12.03.2015, reclamanta a depus o precizare a acţiunii, arătând cuantumul daunelor morale solicitate ca fiind de 50.000 euro, echivalentul în RON - 222.175 RON, totodată, că prejudiciul material cuprinde două aspecte: pe de o parte, prejudiciul creat de S.C. E. S.R.L. în urma preluării, reproducerii şi difuzării ediţiei - pirat Memorii de Lev Tolstoi (2008) în aşa zisa traducere a lui D. şi pe de altă parte, prejudiciul cauzat de S.C. E. S.R.L. constând în blocarea editării, distribuirii şi promovării ediţiei speciale, planificate pentru sărbătorirea centenarului Magului de la Iasnaia Poliana - Lev Tolstoi. A depus nota de calcul actualizată privind prejudiciul material pentru foloase nerealizate în valoare de 534.788 RON, precum şi nota de calcul actualizată privind editarea jurnalului tolstoian.

Prin încheierea din data de 10.12.2015, Tribunalul a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de către pârâta Editura E. întemeiată pe dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 85/2014, pentru considerentele reţinute în încheierea de la acea dată.

Prin încheierea din data de 10.03.2016, Tribunalul a respins excepţia netimbrării şi excepţia tardivităţii ca neîntemeiate, iar prin încheierea din data de 25.03.2016, a luat act de renunţarea reclamantei B. la dreptul pretins, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect pretenţii, excepţie motivată pe dispoziţiile privind procedura insolvenţei, a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active pe capătul 5 al cererii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe capătul 3.

Prin sentinţa nr. 855/01.07.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea reclamantei B., ca urmare a renunţării la dreptul pretins, a admis în parte acţiunea reclamantei A., aşa cum a fost precizată, a obligat pe toţi pârâţii în solidar la plata sumei de 169.576 RON cu titlul de prejudiciu material în favoarea reclamantei, a respins capătul de cerere privind daunele morale ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, admiţând în prealabil excepţia cu acest obiect, a respins, ca neîntemeiată, cererea de publicare a hotărârii judecătoreşti, cu cheltuieli de judecată în sumă de 13.566 RON.

Prin decizia nr. 959/20.08.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. E. S.R.L. împotriva încheierii din data de 10.12.2015 şi a sentinţei civile nr. 855/1.07.2016, a schimbat încheierea din data de 10.12.2015, în sensul că a suspendat judecata acţiunii formulate de reclamanta Fundaţia A. - Editura A. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L. şi a anulat dispoziţiile din sentinţă în contradictoriu cu această pârâtă; totodată, a admis apelul declarat de pârâtul I., decedat pe parcursul procesului, şi continuat de succesibilii J., K., şi L., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată şi a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca neîntemeiată; a respins apelul declarat de apelanta reclamantă A., ca nefondat; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Prin decizia nr. 310/14.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Fundaţia A. împotriva sentinţei nr. 855/01.07.2016, a admis apelul declarat de S.C. E. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii din 10.12.2015 şi a schimbat în parte dispozitivul încheierii din 10.12.2015, în sensul suspendării judecăţii în contradictoriu cu pârâta S.C. E. şi al anulării dispoziţiilor sentinţei în contradictoriu cu această pârâtă. Totodată, a admis apelul declarat de pârâtul I. împotriva aceleiaşi sentinţe, ce a fost schimbată în parte, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 33.884,43 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 13.566 RON şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Prin decizia nr. 3448/5.10.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul I., a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Recursul declarat de reclamanta A. este fondat, din perspectiva criticii referitoare la admiterea apelului declarat de pârâta S.C. E. S.R.L., ce are ca finalitate continuarea judecăţii şi faţă de pârâta S.C. E. S.R.L., chiar dacă s-a deschis procedura insolvenţei împotriva acesteia, în condiţiile răspunderii sale solidare alături de pârâtul I..

Dispoziţia de admitere a apelului pârâtei S.C. E. S.R.L. nu este motivată în mod corespunzător, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor suspendării judecăţii şi continuarea judecăţii exclusiv în contradictoriu cu pârâtul I..

Cercetarea raportului juridic obligaţional dedus judecăţii impunea stabilirea naturii obligaţiei, anume dacă este vorba, într-adevăr, despre o obligaţie solidară, pe temeiul art. 1003 C. civ. (din anul 1864) sau de una exclusivă a pârâtului persoană fizică, fie în virtutea întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale doar în persoana acestuia, fie ca urmare a transformării obligaţiei solidare într-o obligaţie divizibilă, faţă de anularea în parte a sentinţei şi înlăturarea pârâtului insolvent din raportul juridic obligaţional stabilit cu reclamanta.

Decizia de apel nu cuprinde considerente în legătură cu vreunul dintre aspectele arătate anterior, nerezultând, cel puţin, dacă a fost confirmată aprecierea primei instanţe în privinţa incidenţei prevederilor art. 1003 C. civ., astfel încât nu se poate măcar deduce, din motivarea soluţiei adoptate pe fondul dreptului, dezlegarea aspectelor ce interesează aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul I., se impune admiterea acestuia, ca o consecinţă a admiterii recursului reclamantei, deoarece aspectele arătate anterior, referitoare la conţinutul raportului juridic obligaţional dedus judecăţii şi, în primul rând, la persoana debitorului, trebuie clarificate cu prioritate faţă de chestiunile legate de prejudiciu, care, de altfel, au făcut obiectul celor trei apeluri.

În plus, recurentul a criticat aplicarea greşită a prevederilor art. 139 din Legea nr. 8/1996 în ceea ce priveşte contravaloarea încasărilor din vânzarea lucrării - plagiat de către S.C. E. S.R.L., în sensul că sumele de bani calculate cu acest titlu de către expert ar reprezenta încasările brute, în timp ce, potrivit legii, titularul dreptului ar fi îndreptăţit doar la încasările nete.

S-a observat că această susţinere coincide cu o apărare de fond a pârâtei S.C. E. S.R.L., reluată şi prin motivele de apel ale acesteia.

S-a constatat, totodată, că, pe lângă aspectele referitoare la existenţa şi întinderea prejudiciului, recurentul a reiterat susţinerea privind dubla reparare a prejudiciului, ca urmare a procesului penal şi a renunţării reclamantei C. la dreptul pretins.

Această susţinere poate fi cercetată de către instanţa de control judiciar, întrucât redă conţinutul unei apărări din propriul apel, ce a fost analizată ca atare prin decizia recurată.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta A. este titulara drepturilor de reproducere şi de distribuire a operei, prerogative distincte de drepturile morale ale reclamantei C., astfel încât pârâtul I. are obligaţia de a repara prejudiciul produs în patrimoniul fiecărei victime.

Calitatea reclamantei persoană juridică de titular al drepturilor patrimoniale de reproducere şi de distribuire a operei nu poate fi reevaluată în recurs, întrucât constituie o chestiune de fapt, ce a fost stabilită pe baza probatoriului administrat, respectiv contractul de cesiune nr. x din 24.02.2005, încheiat între reclamanţi.

Din acest punct de vedere, nu s-a putut reţine o aplicare greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996, reclamanta nefiind un simplu utilizator, ci titularul unor drepturi recunoscute şi protejate prin Legea nr. 8/1996, calitate în care poate solicita instanţei de judecată nu numai recunoaşterea drepturilor şi constatarea încălcării acestora, dar şi acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, conform reglementării exprese din art. 139 alin. (1) al legii.

În ceea ce priveşte, însă, repararea prejudiciului patrimonial, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel nu a analizat în mod efectiv susţinerile pârâtului, ci a pornit de la prezumţia că plata despăgubirilor către reclamanta C. s-a făcut în considerarea încălcării unui prejudiciu moral produs acesteia, fără a stabili în concret dacă acest fapt este veridic, pe baza înscrisurilor aflate la dosar.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 373/29.04.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a Penală, menţinută prin decizia nr. 279/12.11.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, I. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de însuşire a calităţii de autor al operei derivate, aparţinând H., iar cu privire la latura civilă, s-a luat act că partea civilă C. a revenit asupra constituirii de parte civilă împotriva inculpatului şi a părţii responsabile civilmente S.C. E. S.R.L. şi s-a dispus confiscarea a 1034 exemplare din lucrarea - plagiat.

În motivarea sentinţei, s-a arătat că revenirea asupra constituirii de parte civilă s-a datorat încheierii unei tranzacţii între partea civilă şi partea responsabilă civilmente pentru plata despăgubirilor şi renunţarea părţii civile la dreptul pretins, iar confiscarea exemplarelor de cărţi aflate în depozit a fost dispusă în considerarea calităţii de bunuri produse prin săvârşirea infracţiunii.

Tranzacţiei extrajudiciare respective, încheiate între C. şi S.C. E. S.R.L. şi autentificate sub nr. x/05.04.2011, i s-a dat eficienţă şi în prezenta cauză, în sensul că tribunalul a luat act de renunţarea reclamantei C. la renunţarea la dreptul pretins.

Or, în cuprinsul tranzacţiei s-a menţionat explicit că în suma de 42.000 RON achitată cu titlu de despăgubiri intră şi încasările realizate de S.C. E. S.R.L. din faptul ilicit, precum şi faptul că prin tranzacţie se sting pretenţiile de orice natură, de la Adevărul sau de la orice persoane fizice care ar putea fi considerate prepuşi ori terţi, decurgând din faptul ilicit.

În raport de aceste elemente, analiza apărării constante a pârâtului întemeiate pe plata despăgubirilor implica cercetarea următoarelor împrejurări: înglobarea contravalorii încasărilor din vânzări în cuantumul despăgubirilor efectiv plătite, precum şi stingerea tuturor pretenţiilor, de orice natură, a echivalat sau nu cu repararea unui prejudiciu material considerat a fi fost produs reclamantei C.; modalitatea de reparare a prejudiciului relevă sau nu acelaşi prejudiciu material ca cel pretins de reclamanta A.; plata profită sau nu pârâtului I..

Prin decizia nr. 959/20.08.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în rejudecare, a admis apelul declarat de pârâta E. S.R.L. împotriva încheierii din data de 10.12.2015 şi a sentinţei civile nr. 855/1.07.2016; a schimbat încheierea din data de 10.12.2015, în sensul că a dispus suspendarea judecata acţiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L.; a anulat dispoziţiile din sentinţă în contradictoriu cu această pârâtă; totodată, a admis apelul declarat de pârâtul I., decedat pe parcursul procesului, şi continuat de succesibilii J., K. şi L., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată şi a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca neîntemeiată; a respins ca nefondat apelul reclamantei A..

În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta S.C E. S.R.L. împotriva sentinţei şi a încheierilor de şedinţă, s-a constatat că, în urma renunţării la drept de către reclamanta iniţială B., instanţa a rămas învestită cu soluţionarea următoarelor capete de cerere, formulate de reclamanta A.:

1. să se constate nulitatea absolută a contractului încheiat între D., în calitate de traducător, şi Editura E. S.C. E. S.R.L., prin care S.C. E. S.R.L. a dobândit toate drepturile asupra titlului "Memorii, Lev Tolstoi", vol. I şi II, publicat în anul 2008;

2. să se constate că pârâtul D. a încălcat drepturile legale de autor ale reclamantei A., dobândite urmare a încheierii contractului nr. x/24 februarie 2005;

3. obligarea pârâtei S.C. E. S.R.L. de a retrage de pe piaţă şi de a înceta distribuirea operei editate sub titlul "Memorii, Lev Tolstoi", vol. I şi II, traducerea de D.;

4. obligarea pârâţilor la plata de daune morale în cuantum de 50.000 euro şi la repararea prejudiciului cauzat reclamantei A. prin încălcarea dreptului patrimonial de autor şi a drepturilor conexe, urmare a publicării a titlului "Lev Tolstoi, Jurnal", în traducerea H. sub titlul "Memorii, Lev Tolstoi", vol. I şi II, traducerea de D., prin remiterea încasărilor realizate prin actul ilicit.

Prin sentinţa ce face obiectul controlului judiciar, prima instanţă de fond nu s-a pronunţat cu privire la primul capăt de cerere, aspect care scapă de sub controlul instanţelor de control judiciar, în conformitate cu dispoziţiile art. 2812a C. proc. civ.

Dintre capetele de cerere rămase în analiza instanţelor de control judiciar (respectiv, capetele 2-4 ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A.), următoarele petite sunt formulate în contradictoriu cu pârâta Editura E. S.C. E. S.R.L.:

- obligarea pârâtei S.C. E. S.R.L. de a retrage de pe piaţă şi de a înceta distribuirea operei editate sub titlul "Memorii, Lev Tolstoi", vol. I şi II, traducerea de D.;

- obligarea pârâţilor la plata de daune morale în cuantum de 50.000 euro şi la repararea prejudiciului cauzat reclamantei persoană juridică prin încălcarea dreptului patrimonial de autor şi a drepturilor conexe, urmare a publicării titlului "Lev Tolstoi, Jurnal", în traducerea H. sub titlul "Memorii, Lev Tolstoi", vol. I şi II, traducerea de D., prin remiterea încasărilor realizate prin actul ilicit.

Prin încheierea din data de 10.12.2015 tribunalul a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de pârâta E. S.R.L., reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 85/2014, nefiind o acţiune care să poată veni în competenţa judecătorului sindic, respectiv a lichidatorului judiciar, având în vedere că se solicită inclusiv daune morale.

Apelul declarat de pârâta E. S.R.L. împotriva încheierii din data de 10.12.2015 este întemeiat, pentru următoarele motive:

În primul rând, se constată că tribunalul a indicat în mod greşit temeiul juridic aplicabil cererii de suspendare, deoarece, din punct de vedere al aplicării legii în timp, este incidentă legea în vigoare la data deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva pârâtei.

În speţă, procedura generală a insolvenţei a fost deschisă împotriva apelantei-pârâte prin încheierea din data de 9.11.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2012.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 343 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, potrivit cărora "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal."

Prin decizia de casare s-a reţinut că decizia de apel pronunţată în primul ciclu procesual nu cuprinde considerente în legătură cu îndeplinirea condiţiilor legale de aplicare a acestei dispoziţii legale, nefiind identificat domeniul de aplicare al normei şi nefiind motivată incidenţa acestuia, iar cercetarea raportului juridic obligaţional dedus judecăţii impunea stabilirea naturii obligaţiei, respectiv dacă este vorba despre o obligaţie solidară sau de una exclusivă.

În analiza naturii raportului juridic obligaţional dedus judecăţii de către reclamanta Fundaţia A., instanţa de apel a pornit de la motivarea în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată.

Aşa cum s-a reţinut şi prin decizia de casare, apelanta-reclamantă Fundaţia A. are calitatea de titular al drepturilor patrimoniale de reproducere şi de distribuire a operei cu titlul "Lev Tolstoi, Jurnal", vol. I şi II, în conformitate cu contractul de cesiune nr. x/24.02.2005 şi cu dispoziţiile art. 13 lit. a) şi b) rap. la art. 39 şi art. 40 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în redactarea în vigoare de la data introducerii acţiunii.

Prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat repararea prejudiciului produs de cei doi pârâţi chemaţi în judecată, astfel: - prin fapta pârâtului persoană fizică de a prezenta traducerea ca fiind creaţia sa se încalcă dreptul de autor al reclamantei C., iar - prin fapta pârâtului persoană juridică de a edita lucrarea originală a reclamantei C. sub semnătura pârâtului persoană fizică se încalcă drepturile legale dobândite de reclamanta Fundaţia A. prin încheierea contractului nr. x/24.02.2005.

De asemenea, prin cererea precizatoare a acţiunii, apelanta-reclamantă Fundaţia A. a detaliat astfel despăgubirile solicitate prin cererea de chemare în judecată: fapta ilicită a pârâtei S.C. E. S.R.L. i-a produs un prejudiciu moral constând în afectarea credibilităţii imaginii A., iar prejudiciul material cuprinde două aspecte, respectiv: (1) prejudiciile create de S.C. E. S.R.L. în urma preluării, reproducerii şi difuzării ediţiei pirat Memorii de Lev Tolstor (2008) în aşa-zisa traducere a pârâtului persoană fizică; şi (2) prejudiciul creat de S.C. E. S.R.L. constând în blocarea editării, distribuirii şi promovării ediţiei speciale, planificate pentru sărbătorirea centenarului Lev Tolstoi.

Astfel, din motivarea cererii de chemare în judecată şi a cererii precizatoare, Curtea reţine că reclamanta Fundaţia A. a dedus judecăţii fapte ilicite distincte ale celor doi pârâţi chemaţi în judecată, aşa cum de altfel s-a şi reţinut prin sentinţa de fond:

- pe de o parte, fapta ilicită imputată pârâtului I. constă în însuşirea fără drept a calităţii de autor a unei opere (traducerea realizată de C.), fapt care ar fi produs un prejudiciu derivat din încălcarea dreptului de autor al reclamantei iniţiale C.;

- pe de altă parte, fapta ilicită imputată pârâtei S.C. E. S.R.L. constă în publicarea lucrării Memorii, Lev Tolstoi, fapt care ar fi produs un prejudiciu moral, dezvoltat prin cererea de chemare în judecată, precum şi un prejudiciu material, derivând din imposibilitatea valorificării de către reclamantă a drepturilor dobândite prin contractul nr. x/2005, respectiv a drepturilor de reproducere şi de distribuire a operei.

Prin urmare, sunt distincte atât faptele ilicite pretinse fiecăruia dintre pârâţi prin acţiunea dedusă judecăţii, cât şi prejudiciile solicitate de la aceştia.

Cu alte cuvinte, în speţa de faţă nu este vorba despre o obligaţie solidară între pârâtul persoană fizică şi pârâta Editura E., deoarece nu este dedus judecăţii un singur delict civil care ar fi fost imputabil ambilor pârâţi.

Dimpotrivă, sunt deduse judecăţii fapte ilicite distincte ale celor doi pârâţi, în privinţa cărora se pretinde producerea de prejudicii, în mod distinct, în patrimoniul unor persoane distincte (reclamanta iniţială C. şi apelanta-reclamantă Fundaţia A.).

În continuare, instanţa de apel a constatat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, deoarece acţiunea având ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale a apelantei-pârâte E. S.R.L. - pentru pretinsa faptă delictuală constând în publicarea de către aceasta a lucrării Memorii, Lev Tolstoi, faptă prin care aceasta ar fi încălcat drepturile patrimoniale de reproducere şi distribuire aparţinând reclamantei Fundaţia A. - este o acţiune judiciară ce are ca scop realizarea unei creanţe asupra debitorului sau bunurilor sale.

Aserţiunea tribunalului - conform căreia nu ne aflăm în situaţia unei acţiuni care să poată veni în competenţa judecătorului sindic, respectiv a lichidatorului judiciar, având în vedere că se solicită inclusiv daune morale - este nelegală, deoarece textul legal se referă la realizarea unei creanţe asupra debitorului sau bunurilor acestuia - deci realizarea dreptului creditorului de a pretinde subiectului pasiv al raportului juridic obligaţional de a-i da o sumă de bani, indiferent dacă aceasta este solicitată cu titlu de daune morale sau materiale.

Pe acest temei, a fost admis apelul pârâtei E. S.R.L., a fost schimbată încheierea din data de 10.12.2015, în sensul că s-a dispus suspendarea judecăţii acţiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta E. S.R.L. şi a anulat dispoziţiile din sentinţă în contradictoriu cu această pârâtă.

Cu privire la apelul declarat de pârâtul I., s-a reţinut că, în ceea ce o priveşte pe reclamanta A., următoarele capete de cerere sunt formulate în contradictoriu cu pârâtul I.:

- să se constate că pârâtul D. a încălcat drepturile legale de autor ale reclamantei A., dobândite urmare a încheierii contractului nr. x/24 februarie 2005;

- obligarea pârâţilor la plata de daune morale în cuantum de 50.000 euro şi la repararea prejudiciului cauzat reclamantei A. prin încălcarea dreptului patrimonial de autor şi a drepturilor conexe, urmare a publicării a titlului "Lev Tolstoi, Jurnal", în traducerea H. sub titlul "Memorii, Lev Tolstoi", vol. I şi II, traducerea de D., prin remiterea încasărilor realizate prin actul ilicit.

În analiza apelului declarat de pârâta S.C. E. S.R.L., instanţa de apel a constatat că în speţa de faţă reclamanta A. nu pretinde executarea unei obligaţii solidare a celor doi pârâţi, ci pretinde angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a fiecăruia dintre pârâţi.

Astfel, însăşi reclamanta a arătat, prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea precizatoare a acţiunii, că solicită repararea prejudiciului produs de cei doi pârâţi chemaţi în judecată, astfel: - prin fapta pârâtului persoană fizică de a prezenta traducerea ca fiind creaţia sa se încalcă dreptul de autor al reclamantei C., iar - prin fapta pârâtului persoană juridică de a edita lucrarea originală a reclamantei C. sub semnătura pârâtului persoană fizică se încalcă drepturile legale dobândite de reclamanta Fundaţia A. prin încheierea contractului nr. x/24.02.2005.

De asemenea, mai este de reţinut faptul că prin sentinţa apelată, acţiunea formulată de reclamanta A. a fost admisă în parte, în sensul că:

- petitul având ca obiect daune morale a fost respins ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, tribunalul reţinând că reclamanta nu poate solicita protecţia unor drepturi morale pe aspectul dreptului de autor;

- capătul de cerere având ca obiect daune materiale a fost admis în parte, tribunalul acordând reclamantei suma de 169.576 RON, cu motivarea că acest prejudiciu material derivă din imposibilitatea reclamantei de a mai realiza programul editorial, materializat în vânzarea de către reclamantă la centenarul Tolstoi a celor 10.000 exemplare, suma de 169.576 RON rezultând din scăderea din preţul de vânzare al celor 10.000 de exemplare a cheltuielilor pe care însăşi reclamanta le-ar fi făcut cu editarea lucrării.

Cu alte cuvinte, tribunalul a acordat o sumă cu titlu de prejudiciu material, în considerarea încălcării drepturilor dobândite de reclamanta A. prin contractul de cesiune nr. x/24.02.2005 încheiat cu C., respectiv a drepturilor de reproducere şi de distribuire a operei cu titlul "Lev Tolstoi, Jurnal", vol. I şi II, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 lit. a) şi b) rap. la art. 39 şi art. 40 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în redactarea în vigoare de la data introducerii acţiunii.

Faptele de reproducere şi de distribuire, în înţelesul dat de art. 14 şi 141 din Legea nr. 8/1996 şi având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei de faţă, nu au fost realizate de către pârâtul persoană fizică, ci de către pârâta E. S.R.L..

Apelantul-pârât nu răspunde decât pentru fapta proprie, care - potrivit sentinţei apelate - constă în însuşirea calităţii de autor a traducerii realizate de reclamanta iniţială C..

De aceea, instanţa de apel a constatat întemeiată apărarea, constantă de-a lungul procesului şi reiterată prin motivele de apel, a pârâtului I. (decedat pe parcursul procesului), conform căreia prejudiciul produs prin fapta sa proprie a fost reparat integral -conform deciziei penale nr. 279A/12.11.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2010 având ca obiect judecarea laturii penale şi a laturii civile decurgând din săvârşirea de către apelantul-pârât a infracţiunii de însuşire fără drept a calităţii de autor a unei opere, prevăzute de art. 141 teza I din Legea nr. 8/1996 - şi că nu este legală angajarea unei duble răspunderi pentru aceeaşi faptă.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a laturii civile din cadrul dosarului penal pentru săvârşirea infracţiunii de însuşire fără drept a calităţii de autor a unei opere, instanţa penală a luat act de tranzacţia extrajudiciară autentificată sub nr. x/5.04.2011 prin care partea vătămată C. a declarat ca fiind stinse orice pretenţii de orice natură decurgând din fapta ilicită ce a făcut obiectul acestui dosar penal, pe care le-ar putea solicita de la partea responsabilă civilmente E. S.R.L. sau de la terţi.

Prin urmare, apelantului-pârât i-a fost deja angajată răspunderea civilă delictuală pentru fapta sa proprie - respectiv însuşirea calităţii de autor a traducerii realizate de reclamanta iniţială C. - şi că în prezenta cauză nu se poate angaja, din nou, răspunderea civilă delictuală pentru aceeaşi faptă; dar şi faptul că prejudiciul material solicitat de reclamanta A. în cauza de faţă, derivând din încălcarea dreptului de reproducere şi de distribuire, nu este imputabil apelantului-pârât I..

În consecinţă, instanţa de apel a admis apelul pârâtului şi, schimbând în parte sentinţa, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât.

Cu privire la apelul declarat de reclamantă, s-a constatat că nu se critică soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active în privinţa petitului privind daunele morale, prin care tribunalul a reţinut că aceasta nu poate solicita protecţia unor drepturi morale pe aspectul dreptului de autor.

Dimpotrivă, apelanta - reclamantă a arătat că nu a pretins drepturile morale aparţinând autorului traducerii, prejudiciul moral solicitat rezultând din defăimarea prestigiului şi reputaţiei editoriale ca efect al publicării şi difuzării lucrării pirat.

Cu alte cuvinte, se solicită în prezenta cauză repararea unui prejudiciu moral imputabil pârâtei persoană juridică, iar nu pârâtului persoană fizică - acesta nefiind autorul vreunei fapte de reproducere sau de distribuire a operei asupra căreia apelanta-reclamanta a dobândit drepturi conform contractului de cesiune nr. x/24.02.2005 încheiat cu C..

Or, instanţa nu are competenţa a se pronunţa asupra existenţei sau întinderii prejudiciului moral pretins de la pârâta E. S.R.L., în condiţiile în care a constatat că sunt întrunite condiţiile legale pentru suspendarea acţiunii faţă de această pârâtă, în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În al doilea rând, reclamanta a criticat întinderea daunelor materiale acordate de prima instanţă, arătând că au fost excluse în mod nejustificat costurile ediţiei pentru cele 10.000 de exemplare care nu au mai putut fi comercializate ca urmare a faptei pârâtei S.C. E. S.R.L..

La fel, instanţa de apel a constatat că nu are competenţa a se pronunţa asupra existenţei sau întinderii prejudiciului material pretins de reclamantă de la pârâta E. S.R.L., în condiţiile în care acţiunea faţă de această pârâtă a fost suspendată, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pentru aceste motive, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate pe temeiul art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând următoarele:

Instanţa de apel în rejudecare nu a ţinut cont de aprecierile deciziei de casare nr. 1445/05.10.2018, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că instanţa de apel din primul ciclu procesual al cauzei a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996.

În acest sens, s-a reţinut că reclamanta persoană juridică nu este un simplu utilizator, ci este titularul unor drepturi recunoscute şi protejate prin Legea nr. 8/1996, anume al drepturilor patrimoniale de reproducere şi distribuire a operei, calitate în care poate solicita instanţei de judecată nu numai recunoaşterea drepturilor şi constatarea încălcării acestora dar şi acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

Instanţa de apel în rejudecare nu a mai ţinut cont de probatoriul administrat în cauză chestiunea de fapt a relaţiei contractuale dintre pârâtul I. şi pârâta S.C. E. S.R.L. în ceea ce priveşte natura raporturilor obligaţionale reciproce şi independente dintre acestea referitoare la publicarea operei în cauză în formă plagiată concluzionat că fapta ilicită imputabilă pârâtului I. constă în însuşirea fără drept a calităţii de autor a operei realizată de traducătoarea C., fără a mai analiza natura obligaţională a raporturilor contractuale dintre pârâţi şi anume cele încheiate pentru realizarea faptei ilicite (contractul nr. x din 01.10.2008 intervenit ulterior contractului dintre reclamanţi din prezenta cauză).

Recurenta a susţinut că instanţa de apel în rejudecare nu a respectat decizia de casare nici în ceea ce priveşte cercetarea raportului juridic obligaţional dedus judecăţii care impunea stabilirea naturii obligaţiei privind răspunderea solidară prevăzută de temeiul art. 1003 C. civ. (din anul 1864).

Astfel, nu a fost luat în considerare raportul obligaţional al pârâţilor consemnat în contractul semnat de aceştia în anul 2008, nu s-a răspuns îndrumărilor date de Înalta Curte referitoare la analizarea unei eventuale culpe exclusive a pârâtului persoană fizică, fie în virtutea întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale doar în persoana acestuia, fie ca urmare a transformării obligaţiei solidare într-o obligaţie divizibilă, faţă de anularea în parte a sentinţei şi înlăturarea pârâtului insolvent din raportul juridic obligaţional stabilit cu reclamanta, aspect ce nu a fost dezvoltat în motivarea deciziei recurate.

Pe de altă parte, tot în raport de decizia de casare, în ceea ce priveşte dezlegarea aspectelor ce interesează aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006, din perspectiva raportului juridic obligaţional ce trebuia analizat de instanţa de apel pe baza incidenţei prevederilor art. 1003 C. civ., în absenţa considerentelor esenţiale pe care instanţa de apel trebuia să le examineze şi clarifice, nu este posibilă exercitarea unui control de legalitate a deciziei, impunându-se casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Neluarea în considerare a raporturilor juridice obligaţionale dintre pârâţi în ceea ce priveşte natura şi scopul contractului semnat de către aceştia pentru apariţia lucrării ce face obiectul prezentei judecăţi, conduce la nemotivarea deciziei în ceea ce priveşte analiza reală a faptei ilicite a pârâţilor, a incidenţei dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, precum şi a incidenţei dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996.

Neprocedând astfel, instanţa de apel în rejudecare nu a analizat consecinţele contractului semnat de către pârâţi în anul 2008 în vederea publicării operei plagiate raportat la efectele contractului semnat de reclamanţi în anul 2005 care conferă recurentei reclamante dreptul exclusiv de editare şi valorificare prin distribuire a traducerii.

Mai mult, instanţa nu a analizat faptul că pârâţii au apelat la un delict civil intitulând opera autorului Lev Tolstoi "Memorii", iar pârâtul I. s-a folosit de un pseudonim literar pentru a crea, la momentul distribuirii operei plagiate la Târgul de Carte Gaudeamus din anul 2008, elementul de noutate care a pus la îndoială traducerea consacrată a operei asupra căreia reclamanta deţinea dreptul exclusiv de editare şi distribuire.

Recurenta a reproşat instanţei de apel înlăturarea solidarităţii în realizarea faptului ilicit a ambilor pârâţi, în condiţiile în care ambii, în cunoştinţă de cauză, pentru a eluda vădit plata drepturilor de autor asupra traducerii lucrării, au apelat la un delict civil pentru a-şi însuşi fără drept beneficiile patrimoniale şi morale ale reclamantei. Contractul dintre pârâţi s-a încheiat special pentru prejudicierea reclamantei, ulterior contractului acesteia cu traducătoarea consacrată, aspect relevat şi de sentinţa penală din 29.04.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II a Penală.

Pentru a putea constata existenţa a două fapte ilicite diferite ale pârâţilor şi fără o cauzalitate intrinsecă şi interdependentă a acestora, trebuia să ne fi aflat în situaţia în care traducerea plagiată a pârâtului I. să fie realizată în mod individual fără nici o raportare sau condiţionare contractuală cu pârâtul S.C. E., fapt infirmat de existenţa contractului special semnat între pârâţi pentru comiterea faptei ilicite în anul 2008, după eşuarea negocierilor cu reclamanta.

Recurenta a susţinut, totodată, că instanţa de apel a înlăturat în mod neîntemeiat considerentele instanţei de fond justificate prin probele depuse la dosar în ceea ce priveşte prejudiciul material stabilit în vederea comercializării ediţiei programate de reclamantă pentru anii 2009 şi 2010, inclusiv în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului.

De asemenea, nu a analizat perspectiva producerii încălcării dreptului moral în ceea ce priveşte prestigiul şi credibilitatea reclamantei.

Pe aceste aspecte, recurenta a reiterat susţinerile formulate în cursul procesului, referitoare la întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana ambilor pârâţi şi la întinderea reală a prejudiciului, ce se impune a fi reparat integral.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte încadrarea criticilor în cazurile de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea lor rezultă că sunt incidente doar motivele descrise de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., invocarea în mod explicit a pct. 7 al normei nefiind suficientă pentru cercetarea pe acest temei a legalităţii deciziei recurate.

Recurenta nu a susţinut inserarea unor considerente contradictorii ori străine de natura pricinii în cuprinsul deciziei recurate, iar nemotivarea hotărârii, deşi este menţionată în art. 304 pct. 7, atrage incidenţa cazului de recurs de la pct. 5 al art. 304, deoarece motivele şi de drept care au format convingerea instanţei constituie un element esenţial al oricărei hotărâri judecătoreşti, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., lipsa motivării conducând la nulitatea deciziei.

Pe de altă parte, în absenţa considerentelor decisive care sprijină soluţia pronunţată, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs, astfel încât nu poate fi incident decât un motiv de casare, şi nu unul de modificare a deciziei, precum cel din art. 304 pct. 7.

În acest cadru, Înalta Curte reţine că prin hotărârea primei instanţe, ambii pârâţi au fost obligaţi în solidar la repararea prejudiciului material produs reclamantei prin încălcarea drepturilor sale patrimoniale asupra operei publicate fără consimţământul titularului.

În rejudecarea după casare a apelurilor declarate de pârâtul I. şi de pârâta E. S.R.L., instanţa de apel a evocat fondul cauzei exclusiv în contradictoriu cu succesibilii pârâtului persoană fizică (decedat în cursul procesului), dispunând concomitent suspendarea judecării cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu persoana juridică, aflată în procedura insolvenţei.

Prin recursul declarat în cauză, reclamanta A. a solicitat casarea în totalitate a deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea admiterii apelului său şi a respingerii celorlalte apeluri. Aşadar, recurenta tinde, în rejudecare, la respingerea cererii de suspendare a judecăţii, la continuarea judecăţii în contradictoriu cu ambii pârâţi şi repararea integrală a prejudiciului, potrivit propriilor susţineri.

Cu această finalitate, recurenta a criticat nerespectarea deciziei de casare şi nemotivarea deciziei recurate în raport de dezlegările şi îndrumările Înaltei Curţi, invocând, totodată, aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de rejudecare a apelurilor.

Criticile cu acest obiect sunt nefondate, neputând fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3448/5.10.2018 pronunţată în ciclul procesual anterior parcurs în cauză, Înalta Curte a admis, într-adevăr, recursurile declarate de reclamantă şi de pârâtul I., casând decizia de apel şi dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

După cum rezultă din cuprinsul deciziei de casare, considerentul decisiv pentru care a fost admis recursul reclamantei - care a antrenat şi admiterea recursului pârâtului - a fost nemotivarea soluţiei de suspendare a judecării acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta persoană juridică, faţă de cerinţele de aplicare a dispoziţiilor art. 36 din Legea insolvenţei nr. 85/2006 şi de conţinutul raportului juridic obligaţional stabilit de prima instanţă, anume existenţa unei obligaţii solidare a pârâţilor.

Soluţia adoptată de instanţa de apel presupunea soluţionarea pe fond a acţiunii în raport cu unul dintre codebitorii solidari, aşadar inclusiv existenţa raportului de solidaritate între debitori.

Or, din conţinutul deciziei nu reieşeau - a apreciat instanţa de recurs - motivele pentru care instanţa de apel a considerat că este posibilă dezînvestirea sa de soluţionarea pe fond a acţiunii faţă de unul dintre codebitorii solidari concomitent cu continuarea judecăţii în privinţa celuilalt, ce presupunea o analiză identică celei făcute de judecătorul sindic. În acest cadru, aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi constatarea suspendării de drept impuneau cercetarea conţinutului raportului juridic obligaţional şi expunerea considerentelor corespunzătoare.

Aşadar, instanţa de recurs nu a tranşat chestiunea solidarităţii debitorilor, în sensul dacă există sau nu o creanţă solidară, acest aspect urmând să fie clarificat în rejudecarea apelurilor.

Înalta Curte constată că instanţa de apel, prin decizia recurată, a respectat întrutotul decizia de casare, cercetând conţinutul raportului juridic dintre cei doi pârâţi, născut din faptul publicării de către pârâta E. S.R.L. a operei, în traducerea însuşită pe nedrept de către pârâtul I., fiind expuse motivele pentru care sunt întrunite cerinţele de aplicare a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 în privinţa acţiunii formulate în contradictoriu cu persoana juridică, respectiv pentru adoptarea soluţiei pronunţate.

Argumentarea instanţei de apel s-a fundamentat pe obiectul şi pe motivele cererii de chemare în judecată.

Astfel, s-a constatat că reclamanta A. a dedus judecăţii fapte ilicite distincte ale celor doi pârâţi chemaţi în judecată, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, respectiv fapta pârâtului I. de însuşire fără drept a calităţii de autor al unei opere (traducerea aparţinând reclamantei persoanei fizice), faptă care ar fi produs un prejudiciu decurgând din încălcarea dreptului de autor al reclamantei persoană fizică, precum şi fapta pârâtei E. S.R.L. de publicare a lucrării a cărei traducere a fost însuşită pe nedrept, faptă care ar fi produs un prejudiciu moral şi material.

Or, deducerea judecăţii în prezenta cauză a unor fapte ilicite distincte ale celor doi pârâţi, în privinţa cărora se pretinde producerea de prejudicii distincte în patrimoniul unor persoane diferite (cei doi reclamanţi), exclude existenţa unei obligaţii solidare între cei doi pârâţi, care ar fi presupus un singur delict civil imputabil ambilor pârâţi.

În aceste condiţii, instanţa de apel a conchis în sensul că sunt întrunite cerinţele legale pentru suspendarea de drept a judecăţii exclusiv a acţiunii formulate împotriva pârâtei persoană juridică, fiind vorba despre fapte pretins ilicite distincte, iar pretenţiile reclamantei corespund unei acţiuni ce are ca scop realizarea unei creanţe asupra debitorului sau bunurilor sale.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a clarificat raportul juridic obligaţional dedus judecăţii şi a arătat motivele pentru care a considerat că nu poate fi vorba despre o obligaţie solidară, fiind posibilă disjungerea acţiunilor distincte formulate împotriva celor doi pârâţi, suspendarea judecăţii doar a acţiunii ce îl vizează pe debitorul insolvent şi continuarea judecăţii pe fond exclusiv în privinţa debitorului persoană fizică, ce ar fi urmat să vizeze cercetarea faptei distincte a acestuia, a prejudiciului pretins creat prin această faptă şi celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale.

Drept urmare, nu este întrunit cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., neputând fi primite nici susţinerile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din această din urmă perspectivă, prin motivele de recurs se urmăreşte constatarea existenţei unei singure fapte ilicite imputabile ambilor pârâţi, prin raportare la contractul încheiat de aceştia în anul 2008, respectiv a unui singur prejudiciu, care ar trebui reparat în solidar de către ambii.

Aceste susţineri nu conţin o critică efectivă a considerentelor deciziei de apel, în sensul că obiectul şi motivele cererii de chemare în judecată ar releva, contrar aprecierii instanţei de apel, un singur delict civil.

În acelaşi timp, însă, se observă că recurenta tinde să contureze, prin susţinerile formulate, un alt conţinut al faptei ilicite imputate pârâtului persoană fizică decât cel regăsit în cererea de chemare în judecată şi redat în decizia recurată, urmărind atragerea răspunderii acestui pârât chiar pentru publicarea operei, ce relevă, potrivit pretenţiilor reclamantei, fapta ilicită a persoanei juridice, din moment ce se pretinde repararea solidară a prejudiciului produs în urma publicării.

Or, pe lângă faptul că este inadmisibilă formularea în recurs a unei cereri noi, în considerarea art. 316 cu referire la art. 294 C. proc. civ., se constată că susţinerile recurentei nici nu relevă vreun indiciu al eventualei contribuţii efective a pârâtului persoană fizică la publicarea operei, de care s-a ocupat în exclusivitate pârâta E. S.R.L..

În consecinţă, ţinând cont şi de absenţa vreunei critici în recurs la adresa considerentelor decisive pentru care instanţa de apel a admis apelul pârâtului I., anume repararea integrală în procesul penal a prejudiciului imputat acestuia şi nelegalitatea angajării unei duble răspunderi pentru aceeaşi faptă, Înalta Curte va înlătura susţinerile recurentei întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 959A din 20 august 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2021.