Recursion perished for failure to interrupt one-year dormancy; mere request to re-list without request for judgment in absentia lacks interruptive effect

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 septembrie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pârâtul A. a formulat recurs împotriva încheierii din 8 august 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, prin care s-a constatat că nu există conflict negativ de competenţă între completele specializate ale Tribunalului Dâmboviţa şi s-a dispus restituirea, pe cale administrativă, a prezentei cauze către Tribunalul Dâmboviţa, în vederea continuării judecăţii.

Cererea de recurs nu a fost motivată, fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a suspendat judecata recursului declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din camera de consiliu din 8 august 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reţinând că, la apelul nominal, au lipsit părţile, iar niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.

La 18 noiembrie 2019, recurentul-pârât a formulat cerere de repunere pe rol.

Prin rezoluţia emisă la 19 noiembrie 2019, Înalta Curte a stabilit termen de judecată la data de 12 martie 2020, în vederea discutării cererii de repunere pe rol şi soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei de perimare, pe care o va admite pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248 C. proc. civ. de la 1865, "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an..."

Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, perimarea se poate constata şi din oficiu.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speţă, de la data când a intervenit suspendarea, 22 noiembrie 2018 şi până la data la care instanţa a repus cauza, din oficiu, pe rol a trecut mai mult de 1 an, timp în care niciuna din părţi nu a îndeplinit vreun act de procedură prin care să fie întrerupt cursul suspendării, lăsând cauza în nelucrare pentru o perioadă ce depăşeşte termenul reglementat de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Cât priveşte cererea de repunere pe rol formulată de recurentul-pârât la 18 noiembrie 2019, aceasta a fost respinsă de instanţă, având în vedere că recurentul-pârât nu a cerut şi judecarea cererii în lipsă, solicitarea neputând fi asimilată cu un act de procedură care să conducă la întreruperea termenului de perimare.

Astfel, formularea cererii de repunere pe rol, neurmată de repunerea efectivă pe rol şi lipsită de intenţia continuării judecăţii, prin neformularea unei cereri de judecată în lipsă, nu are efecte juridice în planul sistării perioadei de timp în raport de care este prevăzută sancţiunea perimării.

Actul de procedură întreruptiv al termenului de perimare trebuie să fie făcut cu intenţia clară de a continua judecata, situaţie faţă de care o cerere de repunere pe rol lipsită de această finalitate nu are, prin ea însăşi, doar prin simpla formulare, această funcţie.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a constatat existenţa, în continuare, a unei lipse de diligenţă din partea părţii, care nu a urmărit a se dispune repunerea cauzei pe rol şi finalizarea procesului, reţinând, astfel, şi inexistenţa în speţă a unei cauze care ar fi putut întrerupe cursul perimării.

Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de un an se datorează culpei părţii, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată perimat recursul cu a cărui soluţionare a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din 8 august 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2020.