Tort claim against commune fails; lack of fault and no direct causation defeat €2.6M damages award.

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 04.06.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Corbeanca, prin primar, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.617.575,56 euro, reprezentând echivalentul despăgubirilor datorate pentru neexecutarea obligaţiei de a face, în speţă de rectificare şi definitivare a planului parcelar pentru tarlaua x, parcela x din sat. Corbeanca, com. Corbeanca, jud. Ilfov, şi prejudiciul ocazionat prin neexecutarea de bună voie a obligaţiei de mai sus, ce incumbă pârâtei.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 194 raportat la art. 892 C. proc. civ., art. 1349, art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1516, art. 1518 C. civ.

Pârâta Comuna Corbeanca, prin primar, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat şi excepţia lipsei de interes.

2. Sentinţa Tribunalului Ilfov:

Prin sentinţa civilă nr. 3011/F din 5 noiembrie 2018, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., şi a obligat pârâta Comuna Corbeanca, prin primar, la plata către reclamantă a sumei de 2.617.575,56 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă:

Prin decizia civilă nr. 1912 A din 3 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta pârâtă Comuna Corbeanca, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 3011 din 5 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B.. A schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată. A obligat pe intimată la plata sumei de 62.006,74 RON către apelantă, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a declarat recurs.

Invocând dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, în analizarea celui de-al doilea motiv de apel, instanţa a depăşit limitele învestirii prin raportare la prevederile art. 477 C. proc. civ., sub aspectul motivelor de apel astfel cum au fost formulate de primul reprezentant convenţional al intimatei, ulterior precizate de cel de-al doilea avocat.

Astfel, nici prin cererea de apel iniţială, dar nici ulterior, după explicitarea motivelor de apel, nu a fost contestată hotărârea instanţei de fond sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale.

De altfel, instanţa de apel, analizând întrunirea cerinţelor prin prisma dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) C. civ., a reţinut, în ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite, că nu ar fi fost săvârşită cu vinovăţie de către intimată, întrucât aceasta începuse să-şi îndeplinească obligaţiile, apelând în anul 2014 la o persoană autorizată, în vederea rectificării planului parcelar, plan ce a fost rectificat la 27.03.2014 şi înaintat la OCPI, dar care nu a fost avizat şi înregistrat întrucât era necesară rectificarea mai multor documentaţii cadastrale, fiind nevoie de acordul persoanelor titulare de drepturi înscrise în cărţile funciare.

Or, acest ultim aspect nu se coroborează cu nicio probă din dosar, fiind doar o preluare a susţinerilor intimatei. Mai mult, dovada faptului că instanţa de apel nu a analizat materialul probator administrat în cauză este adresa nr. x/02.03.2016 eliberată de Comuna Corbeanca, din care reiese că, la data emiterii adresei, intimata se afla în faza de identificare a proprietarilor din tarlaua x. Pe de altă parte, planurile parcelare depuse de intimată în cauză nu poartă viza OCPI, iar Comuna Corbeanca nu a probat că a întreprins toate demersurile de rectificare a planului parcelar.

De altfel, recurenta nu este vinovată de vreo acţiune sau inacţiune în intabularea imobilelor, câtă vreme construcţiile au fost edificate în baza autorizaţiilor de construire emise de intimată. Ulterior edificării, toate construcţiile au fost recepţionate, existând procese-verbale de recepţionare a lucrărilor, emise de către autoritatea locală, astfel nu s-au depăşit limitele de proprietate, cum eronat se susţine.

În realitate, vinovăţia intimatei derivă tocmai din inacţiunea sa, din refuzul rectificării planului parcelar, aspect pe care aceasta îl recunoaşte prin adresele nr. x/02.03.2016, nr. y/20.04.2017, din care rezultă că intimata a invitat-o pe recurentă în data de 25.04.2017.

În opinia recurentei, instanţa de apel a înlăturat vinovăţia intimatei printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor legale în materia atragerii răspunderii civile delictuale - art. 1349 C. civ., interpretare care este pe de o parte străină naturii pricinii (întrucât nu se poate corobora cu materialul probator), iar pe de altă parte este contradictorie înscrisurilor existente la dosarul cauzei.

În consecinţă, a arătat recurenta, fapta intimatei de a refuza în mod constant îndeplinirea obligaţiei de rectificare şi definitivare a planului parcelar este una de natura ilicită, săvârşită cu vinovăţie (prin inacţiunea recunoscută), motiv pentru care se impune înlăturarea aspectelor reţinute de instanţa de apel prin hotărârea recurată, cu consecinţa menţinerii sentinţei instanţei de fond.

Recurenta a solicitat, în raport de prevederile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., desfiinţarea în parte a hotărârii atacate, întrucât a fost dată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, cu referire la obligaţia reţinută în sarcina intimatei prin sentinţa civilă nr. 2990/13.05.2015 a Judecătoriei Buftea.

A arătat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu există culpa Comunei Corbeanca în neîndeplinirea obligaţiilor menţionate, caz în care această motivare intră în contradicţie cu dispoziţiile sentinţei menţionate anterior, înlăturând efectul unui titlu executoriu. În plus, prin motivarea curţii s-a efectuat un control judiciar nepermis asupra unei hotărâri definitive, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că recurenta nu a avut o atitudine constructivă, care impunea ca aceasta să modifice documentaţiile cadastrale pentru fiecare imobil pe care îl deţinea în proprietate şi să solicite rectificarea intabulării proprietăţilor sale în cărţile funciare.

În acest context, recurenta a susţinut că hotărârea recurată schimbă întru-totul obligaţiile părţilor din raportul juridic dedus judecăţii, prin preluarea obligaţiei reţinute în sarcina Comunei Corbeanca şi trasarea acestei obligaţii în sarcina sa, motivare de neacceptat, dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat. Or, securitatea juridică implică respectarea principiului autorităţii de lucru judecat.

Recurenta a criticat, de asemenea, hotărârea instanţei de apel potrivit art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. sub aspectul reţinerii lipsei prejudiciului, învederând că în mod greşit s-a apreciat că paguba pretinsă nu este consecinţa directă şi nici indirectă a faptei ilicite a intimatei, întrucât datoria societăţii faţă de bancă s-a produs încă din anul 2013 (dovedită cu cererea băncii de înscriere la masa credală), aşadar înainte de anul 2015, când s-a stabilit, prin sentinţa civilă nr. 2990, obligaţia Comunei Corbeanca de a rectifica şi definitiva planul parcelar pentru tarlaua x.

Or, aceasta reţinere eronată denotă că materialul probator administrat în cauză nu a fost avut în vedere, instanţa de apel ignorând orice obligaţie asumată de intimată încă din anul 2011, după cum rezultă din adresa nr. x/05.10.2011. În raport de poziţia intimatei, recurenta a perfectat actele adiţionale nr. x/16.08.2012, nr. y/28.01.2013, nr. z/29.03.2013 la contractul de credit, pentru ca mai apoi, pentru că nu a putut intabula imobilele în cauză şi nu le-a putut vinde, fiind în imposibilitate vădită de a rambursa creditul contractat de la C. S.A., să solicite deschiderea procedurii generale a insolvenţei.

În cauză, în mod corect instanţa de fond a constatat că prin neîndeplinirea de către intimată a obligaţiei de a proceda la rectificarea şi definitivarea planului parcelar pentru tarlaua x, parcela x, recurenta s-a aflat în imposibilitate de a valorifica dreptul de proprietate în vederea stingerii obligaţiilor de plată născute din contractul de credit la termen nr. x/12.04.2010, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale, astfel că prejudiciul este rezultatul faptei cuplabile a intimatei.

În atare condiţii, instanţa de fond a reţinut caracterul cert, direct şi personal al prejudiciului în cuantum de 2.617.575,56 euro, ce reiese din cererea de înscriere în tabelul creditorilor, formulată la data de 10.09.2013 de către C. S.A., în baza contractului de credit.

Printr-un ultim motiv de recurs, recurenta a învederat că instanţa de apel a constatat, cu referire la prima critică formulată de apelantă împotriva sentinţei instanţei de fond, cât priveşte modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, că nu este întemeiată, dar cu toate acestea a admis în tot apelul declarat, încălcând prevederile art. 480 alin. (2) teza finală C. proc. civ., obligând-o pe reclamantă la plata în integralitate a cheltuielilor de judecată, aspect care contravine dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului formulat de recurentă. A învederat că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate, deşi au fost invocate prevederile art. 488 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., prin criticile aduse deciziei fiind contestată situaţia de fapt reţinută în rejudecarea cauzei, aspect ce nu mai poate fi pus în discuţie în calea recursului.

În esenţă, a arătat că susţinerea recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 480 alin. (2) teza finală C. proc. civ. este greşită, instanţa de apel nedepăşind limitele învestirii la judecarea apelului, potrivit art. 476 C. proc. civ. apelul exercitat în termen provocând o nouă judecată asupra fondului, curtea statuând atât în fapt, cât şi în drept. Deşi au fost invocate două motive de nelegalitate, prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu sunt arătate eventuale motive contradictorii ori străine de natura cauzei, nu se menţionează normele de drept material care au fost încălcate prin hotărâre ori pe care instanţa de apel le-a aplicat în mod greşit.

Mai mult, aprecierea în sensul că prin cererea de apel şi prin explicitarea motivelor de apel nu a fost criticată hotărârea instanţei de fond sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale, prin prisma dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) C. civ., este nefondată, intimata arătând în motivele de apel, ca de altfel şi în întâmpinarea de la fond, că nu se face vinovată de pretinsa pagubă invocată de recurentă. Prin hotărârea dată în apel nu a fost înlăturat efectul de titlu executoriu al sentinţei civile nr. 2990/2015 a Judecătoriei Buftea, aceasta din urma fiind dată cu aplicarea greşită a legii - art. 212 din Ordinul nr. 634/2006 nu obligă autoritatea publică locală să rectifice un plan parcelar deja întocmit şi înregistrat în evidenţele OCPI. Deşi se pretinde că prin hotărârea Curţii de Apel Bucureşti au fost încălcate dispoziţiile legale în materie, în privinţa stabilirii prejudiciului ca rezultat al faptei culpabile nu sunt menţionate normele de drept material încălcate, critica privind stabilirea existenţei faptei ilicite şi producerea prejudiciului prin săvârşirea acesteia fiind aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitatea acesteia.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, solicitând a se constata că prin decizia recurată se încalcă dispoziţiile legale în materie, în privinţa stabilirii prejudiciului ca rezultat al faptei culpabile a debitorului obligaţiei de executat, motiv pentru care se impune desfiinţarea acesteia şi, sub acest aspect, menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.

5. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 4 februarie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1912 A din 3 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la 18 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a apreciat, cu referire la dispoziţiile art. 1349 C. civ., că prima condiţie a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie este îndeplinită, prin săvârşirea de către pârâtă a faptei ilicite reprezentate de neaducerea la îndeplinire a obligaţiei de rectificare şi definitivare a planului parcelar. De asemenea, a observat că, în urma inacţiunii pârâtei, reclamanta nu şi-a putut îndeplini obligaţiile care îi incumbau în temeiul contractului de facilitate de credit la termen nr. 2555/12.04.2010, şi anume obligaţiile de intabulare în cartea funciară a imobilelor şi de vânzare a acestora, în termenul agreat cu finanţatorul, ceea ce a condus la imposibilitatea rambursării creditului contractat, împrejurare care conduce la stabilirea unui prejudiciu cert, direct şi personal, în cuantum de 2.617.575,56 euro. Şi cea de a treia condiţie, a legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi prejudiciu a fost considerată ca fiind îndeplinită, întrucât prejudiciul a fost cauzat reclamantei urmare a faptei ilicite săvârşite de pârâtă cu vinovăţie, vinovăţie care reiese din material probator administrat.

Tribunalul a statuat, totodată, în sensul că stabilirea în sarcina pârâtei a obligaţiei de a rectifica şi definitiva planul parcelar, prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti definitive, corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, or, prin reiterarea şi analizarea acestor aspecte se tinde la efectuarea unui control judiciar nepermis asupra unei sentinţe civile definitive, ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

În apel, curtea a constatat că pârâta începuse să îşi îndeplinească obligaţiile stabilite prin sentinţa nr. 2990/13.05.2015, procedând la întocmirea, printr-o persoană autorizată, în anul 2014, a planului parcelar pentru tarlaua x, parcela x, acest plan fiind rectificat la data de 27.03.2014 şi înaintat la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care însă nu a putut fi avizat şi înregistrat în baza de date, întrucât era necesar să fie modificate mai multe documentaţii cadastrale, cu acordul obligatoriu al persoanelor titulare de drepturi înscrise în cărţi funciare. Aşadar, a apreciat instanţa de apel, pârâta a fost în imposibilitate obiectivă de a aduce la îndeplinire obligaţia de a rectifica şi a definitiva planul parcelar din cauze independente de voinţa sa, astfel că, deşi, din punct de vedere obiectiv, există fapta sa ilicită, sub aspectul vinovăţiei, din probatoriul administrat nu rezultă culpa Comunei Corbeanca în neîndeplinirea obligaţiilor menţionate.

În ceea ce priveşte dovada prejudiciului, curtea a considerat că paguba pretinsă de reclamantă nu este consecinţa directă şi nici indirectă a faptei ilicite a pârâtei, cea dintâi aflându-se în procedura insolvenţei încă din anul 2013, iar C. s-a înscris la masa credală prin cererea nr. x/10.09.2013.

Invocând dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, în analizarea celui de-al doilea motiv de apel, instanţa a depăşit limitele învestirii din perspectiva art. 477 C. proc. civ., întrucât nici prin cererea de apel iniţială, dar nici ulterior, după explicitarea motivelor de apel, nu a fost contestată hotărârea instanţei de fond sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte apreciază că motivul de nelegalitate astfel dezvoltat poate fi încadrat în dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., nefiind însă întrunite cerinţele acestui text de lege în raport de aspectele indicate de către recurentă.

Astfel, conform acestei norme de drept, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

În speţă, s-a invocat încălcarea art. 477 alin. (1) C. proc. civ., text de lege care reglementează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, în sensul că "Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Aceasta înseamnă că, şi în cadrul apelului, procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, caz în care instanţa de apel nu poate proceda la o nouă judecată în fond decât în limitele stabilite de apelant prin cererea de apel, conform adagiului tantum devolutum quantum apellatum.

În situaţia de faţă, intimata a criticat, în apel, soluţia dată de prima instanţă prin raportare la dispoziţiile art. 1349 C. civ., susţinând argumente legate de fondul dedus judecăţii.

În acest context, a arătat că reclamanta se află în culpă exclusivă, întrucât prin proiectul imobiliar dezvoltat tocmai aceasta nu a respectat limitele proprietăţii stabilite prin titlu de proprietate, caz în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege avut în vedere de tribunal. A învederat că nu se poate constata culpa pârâtei în condiţiile în care modificarea planului parcelar este condiţionată strict de acordul altor 100 de proprietari de imobile din parcela/tarlaua în cauză, că prejudiciul reclamat trebuie să fie consecinţa unei acţiuni a pârâtei, aspect ce nu a fost dovedit, respectiv că pentru angajarea răspunderii civile delictuale capacitatea delictuală reprezintă condiţia esenţială, iar în absenţa acesteia nu se poate reţine voinţa părţii de a săvârşi fapta. A mai arătat că tribunalul nu a observat că pretinsa pagubă, dovedită cu cererea de înscriere a băncii la masa credală în anul 2013, s-a produs înainte de săvârşirea faptei de neexecutare a obligaţiei stabilite prin sentinţa nr. 2990/13.05.2015.

Faţă de cele expuse anterior, recurenta nu este îndreptăţită să susţină că intimata nu a invocat în apel neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale, aspect ce ar fi de natură să conducă la casarea hotărârii recurate.

Ca atare, Înalta Curte va respinge această critică, constatând că instanţa de apel a procedat la rejudecarea fondului în limitele stabilite de către apelanta pârâtă prin cererea de apel, cu respectarea dispoziţiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte va reţine că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, fără a fi argumentat juridic de către recurentă, în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Or, singura referire din recurs, potrivit căreia instanţa de apel a înlăturat vinovăţia intimatei printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 1349 C. civ., interpretare care este pe de o parte străină naturii pricinii (întrucât nu se poate corobora cu materialul probator), iar pe de altă parte este contradictorie înscrisurilor existente la dosarul cauzei, nu reprezintă o motivare în drept conformă textului de lege invocat, ci vizează aspecte de netemeinicie a deciziei contestate, incompatibile cu calea de atac exercitată.

Recurenta a criticat, din perspectiva art. 488 pct. 7 C. proc. civ., încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, cu referire la obligaţia reţinută în sarcina intimatei prin sentinţa civilă nr. 2990/13.05.2015 pronunţată de Judecătoria Buftea, susţinând că motivarea instanţei de apel intră în contradicţie cu dispoziţiile hotărârii menţionate, înlăturând efectul acestui titlu executoriu, respectiv că, prin aceasta, se schimbă întru-totul obligaţiile părţilor din raportul juridic dedus judecăţii, prin preluarea obligaţiei reţinute în sarcina Comunei Corbeanca şi trasarea acestei obligaţii în sarcina sa.

Înalta Curte nu poate primi această critică.

Potrivit normei de drept indicate, casarea unei hotărâri se poate cere ... "pct. 7) când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat".

În cauză, instanţa de fond s-a pronunţat asupra efectelor sentinţei civile nr. 2990/13.05.2015 pronunţată de Judecătoria Buftea, statuând, în considerente, că, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, în sarcina pârâtei obligaţia de a proceda la rectificarea şi definitivarea planului parcelar pentru tarlaua x, parcela x din judeţul Ilfov.

Tribunalul a înlăturat apărările pârâtei referitoare la invocarea culpei exclusive a societăţii reclamante, motivată de faptul că aceasta a fost cea care nu a respectat limitele de proprietate şi a translatat construcţiile realizate pe terenurile aflate în vecinătatea proprietăţii sale, reţinând că prin formularea acestor apărări s-ar tinde la anihilarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2990/13.05.2015. A considerat, totodată, că stabilirea în sarcina pârâtei a obligaţiei de a rectifica şi definitiva planul parcelar prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti, definitive, corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel doar intimata, criticile formulate de această parte antamând şi aspectele avute în vedere de prima instanţă cât priveşte reţinerea puterii de lucru judecat a hotărârii sus indicate.

Prin decizia recurată, curtea a reţinut că trebuie să se facă distincţie între excepţia autorităţii de lucru judecat, care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, şi noţiunea de putere de lucru judecat, care implică existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care s-a statuat asupra unei chestiuni litigioase.

A considerat că, în cauza de faţă, nu sunt îndeplinite condiţiile identităţii de obiect şi cauză, în condiţiile în care obiectul prezentei cereri este reprezentat de obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat de pretinsa neîndeplinire a obligaţiei de rectificare şi definitivare a planului parcelar, cauza juridică fiind răspunderea civilă delictuală, respectiv dispoziţiile art. 1349 C. civ., iar în dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Buftea, sub nr. x/2013, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 2990/13.05.2015, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la întreprinderea demersurilor de finalizare a lucrărilor privind stabilirea limitelor de proprietate, în sensul rectificării şi definitivării planului parcelar, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 906 C. proc. civ.

A constatat, cu privire la existenţa faptei ilicite, că, prin sentinţa civilă nr. 2990/13.05.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin neapelare, s-a admis în parte cererea formulată de recurentă în contradictoriu cu intimata, aceasta din urmă fiind obligată să rectifice şi să definitiveze planul parcelar pentru tarlaua x, parcela x din judeţul Ilfov, şi că, astfel, în temeiul hotărârii judecătoreşti, intimata trebuia să procedeze la îndeplinirea acestei obligaţii.

Aşadar, observă Înalta Curte, ambele instanţe de fond au apreciat că ceea ce s-a statuat în mod definitiv, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, drept chestiune litigioasă deja rezolvată, constă în obligaţia intimatei de a proceda la rectificarea şi definitivarea planului parcelar pentru tarlaua x, parcela x din judeţul Ilfov, iar nu asupra întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Or, în acest context, în mod corect instanţa de apel a analizat îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 1349 C. civ., verificând, ca şi instanţa de fond, în raport de probatoriul administrat, în ce măsură poate fi reţinută culpa pârâtei cât priveşte neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin decizia nr. 2990/13.05.2015, de a rectifica şi definitiva planul parcelar.

De altfel, trebuie reţinut că recurenta nu a înţeles să formuleze împotriva hotărârii instanţei de fond critici în condiţiile art. 466 cu referire la art. 461 C. proc. civ. ori ale art. 472 C. proc. civ., aşa încât sunt inadmisibile astfel de apărări în faza procesuală a recursului.

Cât priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a aplicat corect normele de drept material la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Conform art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, ... "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Fiind învestită cu examinarea unora dintre condiţiile necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa vinovăţiei celui pretins a fi cauzat prejudiciul şi existenţa prejudiciului, instanţa de apel a reţinut, din perspectiva art. 1349 C. civ., că fapta ilicită nu a fost săvârşită cu vinovăţie de către intimată, aceasta începând încă din anul 2014 să-şi îndeplinească obligaţiile, în vederea rectificării planului parcelar, plan înaintat la OCPI, dar neavizat şi neînregistrat întrucât era necesară rectificarea mai multor documentaţii cadastrale, ale altor persoane ce figurează ca titulare de drepturi în cărţile funciare, ceea ce presupunea acordul expres al acestora. Totodată, a apreciat că recurenta nu a dovedit că s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă cât priveşte intabularea dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate şi vânzarea acestora, nefiind depuse la dosar probe din care să rezulte că a solicitat înscrierea dreptului de proprietate în cărţile funciare şi că cererile i-au fost respinse de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. În plus, a considerat că operaţiunea de rectificare şi definitivare a planului parcelar implica şi o atitudine constructivă din partea recurentei, care impunea ca aceasta să modifice documentaţiile cadastrale pentru fiecare imobil pe care îl deţine în proprietate şi să solicite rectificarea intabulărilor proprietăţilor sale în cărţile funciare, potrivit dispoziţiilor legale.

Înalta Curte constată că, pentru ca răspunderea civilă a celui care ar fi cauzat prejudiciul să fie angajată, nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul pretins produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică acesta să fi acţionat cu vinovăţie când a săvârşit-o. Or, analizând vina, se impune a se determina atitudinea subiectivă a autorului faţă de faptă şi urmările acesteia. Lipsa vinovăţiei înlătură răspunderea, chiar dacă fapta a fost săvârşită şi prin ea s-a cauzat un prejudiciu.

În speţă, raportat la situaţia de fapt astfel stabilită de instanţa de apel şi care nu mai poate face obiectul cenzurii în recurs, Înalta Curte consideră că, în cauză, recurenta, prin prezenta cerere de chemare în judecată, tinde a transfera îndeplinirea obligaţiilor sale (respectiv, de a solicita înscrierea dreptului pretins în cartea funciară potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, de a contesta refuzul înscrierii, în cazul emiterii acestuia, de a identifica mijlocul procesual pentru remedierea situaţiei pretins create) în sarcina intimatei, cea care a efectuat actele necesare pentru a executa hotărârea judecătorească ale cărei dispoziţiile nu pot fi aduse la îndeplinire din motive independente de voinţa sa, fiind necesar acordul tuturor persoanelor titulare de drepturi înscrise în cărţi funciare.

Nu se poate aprecia că vinovăţia intimatei rezultă doar din inacţiunea sa, privind refuzul rectificării planului parcelar, astfel cum consideră recurenta, lipsind elementele de fapt care să poată conduce, fără echivoc, la concluzia că există o vină şi un prejudiciu cauzat, şi astfel sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, raportat la aspectele arătate în cererea de chemare în judecată.

Ca atare, nefiind probată vinovăţia, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, implicit atitudinea subiectivă imputabilă celui care a săvârşit fapta ilicită faţă de această faptă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1349 C. civ., fiind necesar a fi îndeplinite cumulativ toate condiţiile cerute de norma în cauză.

Înalta Curte mai reţine că, în mod contrar exigenţelor căii de atac promovate, prin memoriul de recurs formulat recurenta a reiterat aspecte ale situaţiei de fapt a cauzei, a prezentat şi analizat probe care, în opinia sa, erau de natură a stabili cu precizie vinovăţia intimatei şi a criticat modul de interpretare şi apreciere dovezilor administrate de către instanţa de apel, contestând concluziile deduse în urma unei atare analize.

Astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigenţelor căii de atac a recursului în actuala sa reglementare legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanţei de apel exclusiv pentru motivele limitativ enumerate de art. 488 C. proc. civ.

În concluzie, sunt nefondate argumentele invocate de recurentă prin raportare la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a criticat, de asemenea, hotărârea instanţei de apel sub aspectul reţinerii lipsei prejudiciului, învederând că în mod greşit s-a apreciat că datoria societăţii faţă de bancă s-a produs încă din anul 2013 (dovedită cu cererea băncii de înscriere la masa credală), aşadar înainte de anul 2015, când s-a stabilit, prin sentinţa civilă nr. 2990, obligaţia Comunei Corbeanca de a rectifica şi definitiva planul parcelar pentru tarlaua x.

Or, raportat la aceste apărări care vizează dovada prejudiciului, aşadar stabilirea situaţiei de fapt, instanţa de apel a constatat, interpretând probatoriul administrat, că datoria invocată era preexistentă naşterii obligaţiei pârâtei stabilite prin sentinţa civilă nr. 2990/13.05.2015, pronunţată de Judecătoria Buftea şi nu poate fi imputată acesteia, neexistând nicio legătură între prejudiciul pretins şi fapta ilicită invocată.

Prin considerentele hotărârii recurate, instanţa de apel a prezentat în mod detaliat şi explicit faptele, astfel cum au fost deduse din interpretarea întregului material probator administrat, reţinând însă că prejudiciul nu este probat.

În acest context, cât priveşte valorificarea probelor, Înalta Curte constată că această chestiune vizează exclusiv modul de apreciere concretă a dovezilor administrate, aspect ce nu poate fi analizat în calea de atac a recursului.

Printr-o ultimă critică invocată, recurenta a învederat că instanţa de apel a reţinut, cu referire la primul motiv formulat de apelantă împotriva sentinţei instanţei de fond, cât priveşte modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, că nu este întemeiat, dar cu toate acestea a admis în tot apelul declarat, încălcând prevederile art. 480 alin. (2) teza finală C. proc. civ., obligând-o pe reclamantă la plata în integralitate a cheltuielilor de judecată, aspect care contravine dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Critica astfel formulată nu este fondată.

Dispoziţiile art. 480 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că, în caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.

Înalta Curte reţine, cu privire la soluţia schimbării, că în urma examinării hotărârii primei instanţe, a motivelor de apel şi a apărărilor formulate, a probelor administrate în primă instanţă şi, eventual, în apel, instanţa de apel, admiţând calea de atac, poate pronunţa o proprie hotărâre de fond care să schimbe în tot sau în parte hotărârea apelată. Legiuitorul nu a prevăzut, printre măsurile reglementate de art. 480 C. proc. civ., o soluţie parţială în ceea ce priveşte apelul, ci doar în legătură cu hotărârea atacată, care poate fi anulată ori schimbată în tot sau în parte.

În situaţia admiterii apelului, partea care pierde va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., fundamentul răspunderii fiind culpa procesuală, ce rezultă din chiar împrejurarea că a pierdut procesul în această fază procesuală.

În situaţia de faţă, prin decizia recurată a fost admis apelul formulat de pârâta Comuna Corbeanca, prin primar, fiind schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Împrejurarea conform căreia instanţa de apel a valorificat în calea de atac a apelului doar parţial criticile invocate de pârâtă nu este de natură a înlătura incidenţa art. 453 C. proc. civ., în mod corect instanţa de apel stabilind culpa procesuală în sarcina reclamantei, cererea de chemare în judecată promovată de această parte fiind respinsă pe fond.

Pentru toate aceste considerente, văzând prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1912 A din 3 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1912 A din 3 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 aprilie 2021.