Theater's Restitution Claim Partially Time-Barred; Appeals by Theater and Court of Accounts Dismissed

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 martie 2016 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, sub nr. x/2016, reclamantul Teatrul Dramatic Fani Tardini a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Fundaţia A., obligarea acesteia la plata sumei de 324.620 RON, cu titlu de plăţi încasate necuvenit în perioada 2012-2014, din care suma de 224.383 RON reprezintă valoarea diferenţelor suplimentare dintre veniturile brute prezentate la decontare de pârâtă şi veniturile brute datorate salariaţilor ei, suma de 72.948 RON reprezintă contravaloarea contribuţiilor de asigurări sociale şi suma de 27.289 RON reprezintă contravaloarea îndemnizaţiilor concediilor de odihnă a 19 angajaţi ai pârâtei, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 12 ianuarie 2017, reclamantul şi-a majorat cuantumul pretenţiilor la suma totală de 355.146 RON, din care suma de 275.176 RON reprezintă valoarea diferenţelor suplimentare dintre veniturile brute pre­zentate la decontare de pârâtă şi veniturile brute datorate salariaţilor ei şi suma de 79.979 RON reprezintă contravaloarea contribuţiilor de asigurări sociale, precum şi penalită­ţile de întârziere aferente debitului principal calculate până la data plăţii integrale a acestuia.

La data de 15 mai 2017, pârâta a invocat excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 86/17.11.2014 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a ju­deţului Galaţi în baza căreia reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile deduse judecă­ţii.

Tribunalul a dispus, la termenul de judecată din data de 26 mai 2017, introduce­rea în cauză a Curţii de Conturi a României, prin Camera de Conturi a Judeţului Galaţi, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate.

2. Încheierea şi sentinţa pronunţate de Tribunalul Galaţi

Prin încheierea din 21 septembrie 2017, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins excepţia invocată de reclamant şi de pârâta Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi a Judeţului Galaţi, privind inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate a deciziei nr. 86/17.11.2014 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Galaţi, invocată de pârâta Fundaţia Fundaţia A. Galaţi; a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 86/17.11.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 253 din 15 martie 2019, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind pretenţiile băneşti anterioare datei de 18 martie 2013 (pentru perioada 1 ianuarie 2012-18 martie 2013), excepţie invocată de pârâtă; a admis acţiunea formulată de reclamantul Teatrul Dramatic Fani Tardini; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 324.620 RON, reprezentând plăţi nedatorate efectuate de reclamant în perioada ianuarie 2012- ianuarie 2014.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia nr. 136 A din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta Fundaţia A. împotriva încheierii din data de 21 septembrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 253 F din 15 martie 2019, pronunţate de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă; a schimbat în parte încheierea din data de 21 septembrie 2017 în sensul că a admis excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 86/17.11.2014 - pct. II.3, liniuţele a II-a şi a III-a; a menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii din data de 21 septembrie 2017; a schimbat în tot sentinţa apelată şi, în rejudecare, a admis excepţia prescripţiei extinctive cu privire la pretenţiile aferente perioadei anterioare datei de 06 ianuarie 2013 şi, în consecinţă, a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata respectivelor sume de bani, ca fiind prescrise extinctiv; a respins ca nefondate restul pretenţiilor; a obligat reclamantul-intimat să plătească pârâtei-apelante suma de 965 RON, cheltuieli de judecată avansate pentru soluţionarea cauzei în primă instanţă, şi suma de 3.425,50 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recurs reclamantul Teatrul Dramatic Fani Tardini şi pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate.

4.1. Recurentul-reclamant Teatrul Dramatic Fani Tardini a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea apelului ca nefondat şi păstrarea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.

A criticat reclamantul decizia instanţei de apel, în esenţă, sub următoarele aspecte:

Sub un prim aspect criticat, recurentul a susţinut că în mod greşit a fost admisă excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 86/17.11.2014 a Camerei de Conturi a Judeţului Galaţi.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pot face obiectul excepţiei de nelegalitate doar actele administrative cu caracter individual, care pot fi atacate şi printr-o acţiune directă în anulare.

Împotriva măsurilor dispuse prin decizie, precum şi a termenului stabilit pentru aducerea la îndeplinire a unora dintre aceste măsuri, conducătorul entităţii verificate poate depune/transmite contestaţie la structura Curţii de Conturi care a emis decizia, potrivit pct. 204 din Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.

Conform art. 227 din acelaşi regulament, împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii contenciosului administrativ.

Pe cale de consecinţă, obiectul acţiunii directe în contencios administrativ îl poate constitui numai încheierea prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi, iar nu şi decizia însăşi, care este supusă controlului în procedura administrativă, potrivit normei speciale.

Aşadar, decizia a cărei nelegalitate a invocat-o pârâta-apelantă nu poate fi supusă controlului instanţei pe calea excepţiei de nelegalitate, astfel încât se impunea respingerea ca fiind inadmisibilă.

În subsidiar, recurentul-reclamant a solicitat respingerea acestei excepţii, ca netemeinică.

Aceasta întrucât, în opinia recurentului, cu referire la prevederile art. 21, art. 29 alin. (1) şi art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, este nefondată aprecierea pârâtei-apelante în sensul că ar fi fost depăşite atribuţiile Curţii de Conturi prin faptul că a procedat la interpretarea contractului de asociere, constatând că plăţile efectuate de Teatrul Dramatic nu erau efectiv datorate fundaţiei, potrivit convenţiei părţilor. Aceste plăţi au inclus sumele care au depăşit nivelul salariilor aprobate prin statul de funcţii al fundaţiei şi contractele individuale de muncă, precum şi sumele reprezentând salariile a trei angajaţi ai pârâtei (contabil şef, consilier juridic şi referent) care nu făceau parte din personalul artistic, tehnic sau de producţie pentru care Teatrul Dramatic Fani Tardini avea obligaţia de plată a serviciilor prestate în temeiul contractului de asociere şi fiecărui protocol de colaborare.

În ceea ce priveşte afirmaţia pârâtei-intimate în sensul că la efectuarea controlului Curtea de Conturi nu ar fi avut în vedere un stat de funcţii al Fundaţiei A. valabil din 2013, a precizat că nu s-a putut ţine cont de acest pretins stat de funcţii, câtă vreme nu era înregistrat şi aprobat şi de către reclamant.

În altă ordine de idei, nu se poate reţine că dispoziţiile O.G. nr. 21/2007 s-ar putea aplica prin analogie asocierii născute între reclamant şi pârâtă, atâta timp cât prin contractul de asociere nu a luat fiinţă o persoană juridică nouă, căreia să-i fie aplicabil statutul special al entităţilor reglementate de O.G. nr. 21/2007. Scopul contractului de asociere era doar asigurarea personalului necesar punerii în scenă a spectacolelor artistice organizate de Teatrul Dramatic Fani Tardini, acesta neavând obligaţia de a asigura veniturile tuturor angajaţilor necesari funcţionării fundaţiei ca persoană juridică (incluzând contabil, consilier juridic, referent).

Sub un alt aspect criticat, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a admis în mod eronat excepţia prescripţiei extinctive pentru anumite sume pe care le datorează intimata, respectiv în ceea ce priveşte pretenţiile anterioare datei de 18.03.2013.

Raportându-se la prevederile art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2517 şi art. 2528 alin. (2) din C. civ., în opinia sa, momentul de la care a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că plăţile erau nedatorate este cel al comunicării deciziei nr. 86/17.11.2014 a Camerei de Conturi a Judeţului Galaţi, iar nu chiar momentul fiecărei plăţi.

Pe de altă parte, plăţile succesive pe care teatrul le-a realizat se încadrează în categoria celor prevăzute în cuprinsul art. 2526 teza a II-a din C. civ., iar nu la teza I a aceluiaşi text de lege. Astfel, rezultă că prestaţiile efectuate în temeiul protocolului de colaborare nu trebuie privite individual, ci ca alcătuind un tot unitar, ca şi în cazul plăţii unui preţ în rate.

Prin urmare, în acest caz, plăţile aferente acestui interval trebuie privite în ansamblu, iar începutul prescripţiei se va raporta la ultima dintre ele, respectiv cea din ianuarie 2013, când au fost plătite salariile aferente lunii decembrie 2012.

În perioada ianuarie- decembrie 2012, reclamantul a efectuat plăţi către pârâtă în baza Protocolului de colaborare din 09 ianuarie 2012 încheiat pe o durată de un an. Prin urmare, în acest caz, plăţile aferente acestui interval trebuie privite în ansamblu, iar începutul prescripţiei se va raporta la ultima dintre ele, respectiv cea din ianuarie 2013, când au fost plătite salariile aferente lunii decembrie 2012.

Chiar dacă s-ar aprecia că reclamantul trebuia să cunoască faptul că nu datora sumele în cauză încă de la momentul plăţii, prin raportare la luna ianuarie 2013, termenul de prescripţie de 3 ani s-ar fi împlinit în ianuarie 2016, când teatrul a ieşit din pasivitate, comunicând fundaţiei notificarea din 06 ianuarie 2016.

Sub un ultim aspect criticat, recurentul-reclamant a arătat că în mod corect Camera de Conturi a judeţului Galaţi a constatat existenţa unui prejudiciu constând în plata unor sume de bani peste nivelul datorat în temeiul contractului de asociere încheiat cu pârâta.

În speţă, nu s-a făcut dovada aprobării statelor de funcţii de către consiliul director al fundaţiei, astfel cum impun dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

Înscrisurile depuse de pârâta despre care susţine că reprezintă statele de funcţii din perioada 2011-2014 sunt semnate de una sau două persoane, deşi potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, consiliul director este format din cel puţin 3 membri; nu sunt datate, astfel încât să poată fi opuse unei alte persoane într-un proces, în conformitate cu prevederile art. 278 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, statele de funcţii din 2012-2013 nu pot constitui motiv de anulare a deciziei Camerei de Conturi, întrucât este necesar să se constate aprobarea acestora de către Teatrul Dramatic Fani Tardini şi Municipiul Galaţi.

Potrivit contractului de asociere şi protocoalelor de colaborare, nivelul veniturilor personalului artistic, tehnic şi de producţie suportat de către reclamant este cel convenit de către părţi. Or, părţile nu au aprobat alt stat de funcţii decât cel din 2011, pe care baza căruia Curtea de Conturi a analizat situaţia plăţilor.

4.2. Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei de nelegalitate a deciziei nr. 86/17.11.2014, emisă de Camera de Conturi a judeţului Galaţi, ca neîntemeiată.

A criticat pârâta decizia instanţei de apel, în esenţă, sub următoarele aspecte:

Contractul este legea părţilor, care au obligaţia să-l respecte potrivit adagiului pacta sunt servanda. El are forţă obligatorie şi în raport cu instanţa de judecată, care nu este în drept să-i modifice conţinutul, astfel cum în mod greşit a procedat instanţa de apel.

În opinia recurentei-pârâte, curtea de apel, reţinând că "(...) este lipsită de relevanţă nemenţionarea personalului administrativ în cuprinsul clauzelor contractuale - Contractul de asociere şi Protocolul de colaborare n.n. (...)", a interpretat actele juridice schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al clauzelor înscrise în acestea, încălcând astfel principiului libertăţii de voinţă a părţilor şi principiul legalităţii.

În sensul celor anterior menţionate, recurenta-pârâta a invocat decizia de speţă nr. 3234/23.10.2014 a instanţei supreme prin care s-a reţinut că instanţa este datoare să respecte legea, iar, în speţă, legea este dată de art. 969 din C. civ. (art. 1169 noul C. civ.), neavând posibilitatea de a adăuga la contractul părţilor, în caz contrar fiind înfrânt principiului libertăţii de voinţă a părţilor şi principiul legalităţii.

Aşadar, instanţa învestită cu soluţionarea unui litigiu referitor la executarea contractului este obligată să se pronunţe numai în limitele stabilite în contract.

A mai arătat recurenta că Teatrul Dramatic a efectuat plăţi către Fundaţia A. în baza unor documente din care nu rezultă obligaţiile de plată ale teatrului, aşa cum au fost prevăzute în contractul de asociere/protocol. De asemenea, s-a constatat efectuarea de plăţi către fundaţie fără a se respecta prevederile contractuale, în sensul că prestaţiile către teatru să se facă numai de personalul tehnic şi de producţie, iar valoarea prestaţiei nominale să fie la nivelul veniturilor înscrise în starul de funcţii aprobat legal de către Consiliul Director al fundaţiei.

Plăţile făcute peste nivelul sumelor prevăzute în statul de funcţii aprobat reprezintă venitul brut a 3 persoane angajate la Fundaţie care ocupă funcţiile de contabil şef, consilier juridic şi referent, care nu fac parte din colectivul artistic necesar realizării producţiei culturale la Teatrul Dramatic şi diferenţa între venitul brut stabilit în documentele de plată şi venitul stabilit în statul de funcţii aprobat de Consiliul Director al Fundaţiei, pentru personalul care a efectuat prestaţii Teatrului. Prejudiciul aferent măsurii ce face obiectul excepţiei de nelegalitate este în cuantum de 324.620 RON.

Prin urmare, a conchis recurenta, soluţia instanţei de apel date excepţiei de nelegalitate este greşită.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Fundaţia A. a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, şi menţinerea deciziei curţii de apel, ca fiind legală.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, cu referire la excepţia de nelegalitate, instanţa de apel a soluţionat cauza din perspectiva celor tranşate în dosarul nr. x/2015, prin decizia nr. 3422 din 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, rămasă irevocabilă ca urmare a admiterii în parte a recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 943/2016, prin care a fost respinsă acţiunea în anulare formulată împotriva deciziei nr. 92/02.12.2014 a Camerei de Conturi a Judeţului Galaţi.

Acelaşi contract de asociere, nr. x/18.10.2010, a făcut obiectul respectivului litigiu ce a luat naştere ca urmare a unor măsuri similare dispuse de Camera de Conturi a Judeţului Galaţi cu ocazia controlului efectuat la Teatrul Muzical Nae Leonard având ca obiect justificarea plăţilor ce nu au fost acordate personalului artistic tehnic şi de producţie implicat direct în realizarea programului minimal de producţii culturale (spectacole şi concerte), considerentele urmând a se reţine şi în prezenta cauză, pentru evitarea riscului de a se statua în mod diferit, în acel fel asigurându-se ordinea şi stabilitatea juridică.

Drept urmare, soluţia pronunţată de instanţa de apel cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, cu aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat, este legală şi în acord cu prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. civilă potrivit principiului res judicata pro veritate habetur.

În privinţa soluţiei date excepţiei prescripţiei, intimata a arătat că, în cadrul contractului de asociere, raportul juridic derulat a fost unul de tipul prestaţie-contraprestaţie, unde prestaţia a fost reprezentată de asigurarea salariaţilor necesari recurentei reclamante, iar contraprestaţia de achitarea sumelor necesare efectuării plăţilor salariale, acestea fiind cuantificate şi decontate lunar, în mod succesiv.

Plăţile efectuate succesiv se circumscriu în categoria celor prevăzute de art. 2526 teza I din C. civ. efectul întreruptiv al adresei nr. x din 06 ianuarie 2016 nu putea opera asupra termenului de prescripţie deja împlinit, iar efectele de ştergere a prescripţiei, conform art. 2541 alin. (1) din C. civ., pot afecta doar perioada cuprinsă între luna ianuarie 2013 şi luna ianuarie 2016. Or, după cum rezultă din raportul de expertiză contabilă, pentru perioada 2013-2014, recurentul-reclamant a plătit chiar sume mai mici, nicidecum mai mari, astfel încât nu poate justifica pretenţiile aferente acestei perioade.

În plus, prin decizia nr. 19/2019 pronunţată în recurs în interesul legii, s-a statuat că actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii. Prin urmare, termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune al recurentei-reclamante se impune a fi socotit a curge de la data efectuării fiecărei plăţi în parte, în perioada ianuarie 2012 - ianuarie 2014, şi nicidecum de la data comunicării decizie nr. 86/17.11.2014 de către Camera de Conturi a Judeţului Galaţi.

Cu privire la fondul cauzei, intimata s-a apărat susţinând că s-a solicitat suma de 324.620 RON, reprezentând plăţi nedatorate efectuate în perioada ianuarie 2012- ianuarie 2014, în condiţiile în care cuantumul pretenţiilor este format şi din suma de 27.298 RON considerată a fi decontată nejustificat în perioada iulie- august 2013, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de concediu de odihnă de care au beneficiat 19 salariaţi.

Or, această ultimă sumă a făcut obiectul pct. 11.3 din decizia nr. 86/17.11.2014 a Camerei de Conturi a Judeţului Galaţi, care a fost anulat urmare a admiterii în parte a contestaţiei prin încheierea nr. 46/20.05.2015 a Curţii de Conturi.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 27 ianuarie 2021, completul filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul Teatrul Dramatic Fani Tardini şi de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva deciziei nr. 136 A din 10 octombrie 2019, pronunţată Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă şi a fixat termen pentru judecata recursurilor la data de 23 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 11 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dispus preschimbarea, din oficiu, a termenului de judecată de la data de 23 martie 2021 la data de 09 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că ambele recursuri declarate sunt nefondate, potrivit considerentelor expuse în cele ce succed.

II.1. Recursul pârâtei Curtea de Conturi a României

Recursul pârâtei este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., argumentându-se, în esenţă, soluţionarea greşită a excepţiei de nelegalitate a deciziei nr. 86/2014 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Galaţi, rezultat al încălcării principiilor generale care consacră forţa obligatorie a contractului, libertatea de voinţă a părţilor şi legalitatea.

Criticile recurentei-pârâte sunt nefondate.

Înalta Curte are în vedere că litigiul de fond, în care a fost invocat acest mijloc procesual de apărare, are ca obiect acţiunea în restituirea plăţii nedatorate, formulată de reclamantul Teatrul Dramatic "Fani Tardini" în contradictoriu cu pârâta Fundaţia "A." Galaţi, vizând prestaţii băneşti încasate în perioada ianuarie 2012 - ianuarie 2014, cu titlu de diferenţe suplimentare între veniturile brute decontate şi cele cuvenite potrivit statului de funcţii aprobat pentru 19 angajaţi ai pârâtei din categoria personal tehnic şi de producţie şi, respectiv, de drepturi salariale plătite pentru 3 angajaţi ai pârâtei (consilier juridic, contabil şef şi referent) care nu fac parte din categoria personalului artistic, tehnic sau de producţie, vizat de contractul de asociere şi de protocoalele de colaborare încheiate între părţile litigante.

Demersul judiciar declanşat de reclamant, pe tărâmul plăţii nedatorate, este fundamentat pe decizia nr. 86/2014 emisă de Curtea de Conturi a Judeţului Galaţi - obiect al excepţiei de nelegalitate admise prin hotărârea recurată -, prin care s-au reţinut, între alte măsuri de înlăturare a abaterilor de la legalitate şi regularitate, şi cele circumscrise prejudiciului rezultat din plăţile nelegale efectuate de către teatrul reclamant pentru serviciile prestate de personalul angajat al fundaţiei pârâte, mai exact cei 19 salariaţi, din categoria personal tehnic şi de producţie plătit peste nivelul salarial prevăzut în statul de funcţii aprobat, precum şi cei 3 angajaţi din categoria personal administrativ.

Astfel cum a reţinut curtea de apel pe baza înscrisurilor dosarului, în temeiul Hotărârii Consiliului Local al municipiului Galaţi nr. 296/12.08.2010 a fost încheiat contractul de asociere (anexă la actul administrativ) între Municipiul Galaţi, Teatrul Muzical "Nae Leonard" Galaţi şi Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galaţi, pe de o parte, şi Fundaţia "A." Galaţi având ca membru fondator Consiliul Local Galaţi, pe de altă parte.

Scopul declarat al asocierii, potrivit art. 1 al actului administrativ, constă în oferirea către cetăţenii municipiului Galaţi de spectacole şi concerte culturale prin intermediul instituţiilor specializate, iar obiectul contractului de asociere, definit în art. 1, este constituit din realizarea în comun a unui program minimal de producţii culturale - spectacole şi concerte.

În executarea contractului de asociere, părţile contractante au încheiat protocoale de colaborare (nr. 1031/03.01.2012 şi nr. 613/21.12.2012), în cuprinsul cărora au fost convenite, între altele, regulile şi elementele referitoare la asigurarea de către teatrul reclamant a finanţării obligaţiilor fundaţiei pârâte, privitoare la plata drepturilor salariale cuvenite "colectivului artistic, tehnic şi de producţie" angajat al fundaţiei, necesar realizării obiectivului asocierii.

Invocând încălcarea principiului pacta sunt servanda, recurenta-pârâtă susţine că soluţia curţii de apel modifică nepermis contactul părţilor, nesocotind astfel principiul libertăţii de voinţă şi principiul legalităţii.

Aceasta întrucât, în opinia recurentei-pârâte, raţionamentul juridic extinde nelegal sfera angajaţilor fundaţiei pârâte cărora li se cuvin drepturi salariale datorate de către teatrul reclamant, şi la categoria personalului administrativ (consilier juridic, contabil şef şi referent), în condiţiile în care clauzele contractuale stipulate în contractul de asociere şi protocoalele de colaborare vizează expres doar "personalul artistic, tehnic şi de producţie".

Pe de altă parte, acelaşi raţionament al curţii de apel validează, potrivit criticilor formulate, plăţi nelegale efectuate pentru 19 angajaţi ai fundaţiei pârâte, peste nivelul veniturilor înscrise în statul de funcţii aprobat.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, soluţia dată excepţiei de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual nu nesocoteşte nicidecum principiul forţei obligatorii a contractului, consacrat atât în vechea, cât şi în noua reglementare a C. civ. (art. 969 alin. (1) şi, respectiv, art. 1270 alin. (1), din care decurg, drept consecinţe imediate, atât regula conformităţii executării, potrivit căreia părţile contractante sunt ţinute să execute întocmai obligaţiile la care s-au îndatorat, cât şi regula simetriei, conform căreia contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege.

Aceasta întrucât, motivarea curţii de apel nu se bazează pe interpretarea acelor clauze contractuale dedicate categoriilor de angajaţi care desfăşoară activităţile ce formează obiectul asocierii, într-o manieră de natură a înfrânge ori limita în vreun fel forţa obligatorie a contractului, cum susţine fără temei recurenta.

Dimpotrivă, întreaga construcţie argumentativă porneşte de la interpretarea sistematică a clauzelor contractuale referitoare la categoriile de personal ("artistic, tehnic şi de producţie"), în lumina scopului declarat al asocierii şi, deopotrivă, a naturii şi obiectului acesteia, pentru a reţine mai apoi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 11 şi art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, în considerarea naturii juridice a asocierii, aceea de contract de prestări servicii, guvernat de dispoziţiile speciale ale O.G. nr. 21/2007.

Or, potrivit art. 11 din actul normativ anterior evocat "Instituţiile de spectacole sau concerte pot recurge la externalizarea, în condiţiile legii, a unor servicii, inclusiv a celor tehnice, administrative şi de producţie", iar conform art. 12 alin. (1) "Funcţionarea instituţiilor de spectacole sau concerte se asigură de către personalul artistic, tehnic şi administrativ care îşi desfăşoară activitatea în baza contractelor individuale de muncă, a celor încheiate potrivit prevederilor legale privind dreptul de autor şi drepturile conexe sau în baza unor contracte reglementate de C. civ..".

Ca atare, în mod corect a argumentat curtea de apel lipsa de relevanţă a omiterii categoriei personalului administrativ din enumerarea cuprinsă în clauzele contractuale, câtă vreme asocierea în discuţie are regimul unui contract de prestări servicii încheiat în condiţiile legii speciale, iar preţul contractului este format nu doar din veniturile aferente personalului artistic, tehnic şi de producţie pus la dispoziţia instituţiei de cultură, ci, la aprecierea şi cuantificarea lui, trebuie avute în vedere şi alte costuri pe care fundaţia pârâtă le suportă pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile asumate, anume costurile generate de plata drepturilor băneşti cuvenite acestei categorii de personal, care este esenţialmente necesară administrării personalului majoritar şi gestionării altor aspecte ivite în derularea raporturilor contractuale.

Aşadar, obligaţiile băneşti datorate celor trei angajaţi ai pârâtei, din categoria personalului administrativ, care conferă caracter legal plăţii sumelor de bani efectuate de reclamant, îşi află izvorul în lege, iar nicidecum într-o interpretare a actului juridic de natură să modifice respectivele clauze contractuale, contrar principiului pacta sunt servanda privit din unghiul simetriei.

Referitor la critica potrivit cu care au caracter nelegal şi plăţile efectuate în beneficiul a 19 angajaţi din categoria personalului tehnic şi de producţie, pentru ceea ce depăşeşte nivelul veniturilor înscrise în statul de funcţii aprobat, Înalta Curte are a observa că nemulţumirile recurentei-pârâte supun analizei aprecierea forţei doveditoare a materialului probator administrat în proces, cu privire specială asupra documentelor justificative pentru plata drepturilor salariale şi a raportului de expertiză contabilă, ceea ce constituie un veritabil control de temeinicie al deciziei atacate şi, în consecinţă, iese din sfera controlului de legalitate permis instanţei de recurs.

Prin urmare, soluţia de admitere a excepţiei de nelegalitate a deciziei emise de camera de conturi judeţeană a fost dată cu respectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivul de recurs invocat vădindu-se a fi nefondat.

II.2. Recursul reclamantului Teatrul Dramatic Fani Tardini

Recursul reclamantului este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin criticile de nelegalitate invocându-se, în esenţă, soluţionarea greşită a excepţiei de nelegalitate şi a excepţiei prescripţiei extinctive.

Cu referire la excepţia de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual anterior menţionat, Înalta Curte are a observa, mai întâi, faptul că soluţia dată de curtea de apel acestui mecanism procesual incidental a fost criticată sub aspectul inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate.

Însă, excepţia de inadmisibilitate raportată obiectului mijlocului procesual în discuţie a fost examinată şi respinsă de prima instanţă, iar soluţia nu a fost atacată în apel, dobândind prin urmare autoritate de lucru judecat.

În atare condiţii, reiterarea excepţiei inadmisibilităţii direct în recurs s-a făcut cu neobservarea dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 459 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., critica recurentului, formulată omisso medio, urmând a fi respinsă.

Celelalte critici aduse soluţiei de respingere a excepţiei de nelegalitate, încadrabile în motivul de casare invocat, sunt comune celor deja examinate în cele ce preced, raţiunile expuse în privinţa caracterului nefondat al recursului părţii adverse fiind valabile deopotrivă şi pentru acest al doilea recurs.

Argumentele expuse suplimentar în memoriul de recurs urmează, de asemenea, a fi respinse întrucât, pe de o parte, vizează în principal procesul de apreciere a probatoriului şi urmăreşte reevaluarea situaţiei de fapt, în cadrul căreia s-a reţinut de către curtea de apel încadrarea prestaţiilor băneşti aferente personalului tehnic şi de producţie în limitele nivelului datorat potrivit contractului de prestări servicii, ceea ce conferă valenţele unui veritabil control de temeinicie.

Pe de altă parte, critica axată pe ideea aplicării greşite a procedeului analogiei legii, peste limitele reglementate de art. 10 din C. civ., este vădit nefondată. Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel nu a asimilat personalul de producţie la care se referă clauzele contractuale, celui administrativ, în sensul dat de O.G. nr. 21/2007, ci a stabilit, în cadrul situaţiei de fapt, apartenenţa celor trei angajaţi la categoria de personal care intră, în chip limpede, în domeniul de reglementare al prevederilor art. 11 şi art. 12 alin. (1) din legea specială anterior referită, realizând mai apoi, în cadrul silogismului judiciar, aplicarea normelor legale incidente la împrejurările de fapt astfel stabilite.

În continuare, luând în examinare criticile de nelegalitate aduse modului de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive, Înalta Curte reţine caracterul vădit nefondat al acestora.

Astfel, prin criticile formulate, recurentul-reclamant a susţinut teza potrivit căreia termenul general de prescripţie a început să curgă de la data comunicării deciziei Camerei de Conturi a Judeţului Galaţi nr. 86/17.11.2014, conform art. 2528 din C. civ. sau, cel mai devreme, de la data ultimei plăţi efectuate în ianuarie 2013, fiind vorba despre prestaţii succesive care alcătuiesc un tot unitar, potrivit art. 2526 din acelaşi cod.

Pe de altă parte, a susţinut incidenţa şi a efectului întreruptiv de prescripţie, produs de notificarea transmisă pârâtei la data de 6 ianuarie 2016.

Înalta Curte are în vedere că, fiind vorba despre prestaţii băneşti, acţiunea reclamantului-recurent, în restituirea plăţii nedatorate, este o acţiune personală, prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani, conform art. 2517 din C. civ.

Regula generală în privinţa începutului prescripţiei este consacrată de art. 2523, potrivit căruia "Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui".

În cazul acţiunii de tipul celei în discuţie, asimilată ipotezei prevăzute de art. 2528 alin. (1) din C. civ., astfel cum prevede in terminis norma de trimitere conţinută în alin. (2) al aceluiaşi articol, termenul de prescripţie începe să curgă din momentul în care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască faptul plăţii nedatorate şi persoana obligată la restituire.

În cauză, recurentul plasează cele două momente alternative (subiectiv şi obiectiv) în punctul dat de comunicarea deciziei camerei de conturi, emisă la data de 17.11.2014, în raport cu care cererea introductivă înregistrată la data de 18.03.2016 apare ca nefiind prescrisă.

Teza susţinută de recurentul-reclamant ignoră însă statuările obligatorii cu valoare de principiu consacrate în cuprinsul deciziei nr. 19/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului".

Raţiunile care au fundamentat dezlegarea dată în cadrul acestui mecanism de unificare jurisprudenţială sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în litigiul pendinte, din perspectiva momentului care marchează începutul termenului de prescripţie.

Prezintă relevanţă statuările inserate în cuprinsul paragrafelor 46, 57, 58, 60, 61, 64 şi 65, care au următorul conţinut:

"46. Aşadar, indiferent de constatările unor organe de control cu privire la caracterul datorat sau nedatorat al drepturilor salariale achitate de angajator, acesta trebuia în momentul plăţii să cunoască dacă plata bănească către angajaţi era în concordanţă cu dispoziţiile care reglementau plata salariilor, dată la care evident angajatorul cunoştea identitatea angajaţilor cărora le-a acordat drepturi băneşti. (…)

57. Paguba constatată, preexistentă raportului Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, trebuia să fie cunoscută independent de constatările organului de control, cu atât mai mult cu cât raportul a fost efectuat în baza actelor aflate în posesia entităţii controlate.

58. Prin urmare, paguba este rezultatul exclusiv al propriei culpe cu privire la modalitatea de gestionare a resurselor financiare ale entităţii controlate, care, potrivit legii, trebuia să declanşeze mecanisme interne în ceea ce priveşte controlul de gestiune financiară, precum controlul de legalitate, controlul financiar preventiv, controlul financiar intern sau auditul. (…).

60. Izvorul obligaţiei debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată.

61. Cum prescripţia extinctivă se raportează la dreptul de recuperare a pagubei şi la faptul sau actul generator al acestui drept, rezultă că invocarea actului de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control este irelevantă, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dispoziţie legală care să dispună explicit că acesta reprezintă punctul de plecare al cursului prescripţiei extinctive. (…).

64. Din această perspectivă, a susţine că momentul curgerii termenului de prescripţie este cel al datei la care a fost emis actul de control de către Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control ar însemna a se lăsa lipsită de eficienţă însăşi instituţia prescripţiei, care sancţionează pasivitatea în exerciţiul dreptului subiectiv, o pasivitate care nu poate fi justificată de entitatea controlată pe necunoaşterea şi neaplicarea dispoziţiilor legale.

65. De asemenea, a considera că începutul cursului prescripţiei extinctive este condiţionat de existenţa unui control financiar în materia acordării de drepturi derivate din raportul de muncă ar însemna a condiţiona acest moment al prescripţiei extinctive de un eveniment viitor şi incert/nesigur."

Aşadar, momentul de început al cursului prescripţiei dreptului la acţiune în restituirea prestaţiilor băneşti nu este marcat de comunicarea actului de control întocmit de camera de conturi, cum susţine fără temei recurentul, ci de momentul efectuării plăţii, când acesta trebuia să cunoască împrejurarea că a făcut o plată nedatorată.

Fiind vorba de un raport obligaţional cu sorginte într-un contract de prestări servicii, cu executare succesivă prin natura lui, devine incidentă regula specială consacrată de art. 2526 teza întâi din C. civ., cursul prescripţiei raportându-se la data la care fiecare prestaţie a devenit exigibilă.

Aplicabilitatea celei de-a doua teze a articolului anterior enunţat, susţinută de recurent, nu poate fi primită, întrucât prestaţiile lunare executate nu alcătuiesc un tot unitar, în accepţiunea textului de lege, fiind exclusă, prin urmare, calcularea termenului de prescripţie începând cu data ultimei plăţi efectuate în ianuarie 2013.

Drept urmare, aplicând întocmai regulile în materie, curtea de apel a reţinut deplin legal incidenţa sancţiunii prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa pretenţiilor anterioare datei de 6 ianuarie 2013, întrucât a operat efectul întreruptiv produs de punerea în întârziere a pârâtei, realizată prin notificarea din 6 ianuarie 2016 urmată de înregistrarea cererii de chemare în judecată la 18 martie 2016, concluzie susţinută de prevederile art. 2537 pct. 4 raportat la art. 2540 din C. civ.

Aşadar, instanţa de apel a dat deplină eficienţă actului întreruptiv de prescripţie, critica recurentului bazându-se pe argumentul greşit că prescripţia, deşi împlinită pentru pretenţiile anterioare datei de 6 ianuarie 2013, mai putea fi înlăturată şi începută alta, prin efectul notificării din 6 ianuarie 2016.

Cele din urmă critici menţionate în memoriul de recurs, vizează, în realitate, temeinicia soluţiei de respingere a pretenţiilor neprescrise, întrucât urmăresc reaprecierea probatoriului dosarului şi restabilirea situaţiei de fapt, în contextul în care soluţia de admitere a excepţiei de nelegalitate a actului administrativ de control, pe care şi-a fundamentat reclamantul-recurent dreptul pretins, a produs consecinţa prevăzută de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în sensul că instanţa de prim control judiciar a judecat apelul fără a mai ţine seama de acest act.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondate recursurile declarate.

Reţinând culpa procesuală a ambilor recurenţi şi dispoziţiile art. 453 alin. (1) şi 455 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite cererea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând cheltuieli de cazare şi transport în sumă de 701,68 RON, caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora fiind dovedit cu înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul Teatrul Dramatic Fani Tardini şi de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva deciziei civile nr. 136 A din 10 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţi, în părţi egale, la plata sumei de 350,84 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei-pârâte.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.