Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 479/2021 AI generated

Liability for unlawful insolvency initiation; procedural nullity due to failure to cite the judicial liquidator of a bankrupt company on appeal

Case Number Decizia nr. 479/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal and quashed the decision of the Court of Appeal, ordering a remand to the same instance for re-adjudication; the appellant (the insolvent company, represented by its judicial liquidator) prevailed on procedural grounds, rendering the substantive review of the tort claim moot. The case involved a civil liability action where a company in bankruptcy proceedings sought damages from the county tax administration for allegedly illegal acts that initiated insolvency proceedings, which had been dismissed at both the first-instance and appeal levels. The appellate court had proceeded without citing the judicial liquidator, who is the mandatory legal representative of a dissolved company in bankruptcy under the Insolvency Law. The decisive legal basis for the quashing was the violation of mandatory procedural rules governing the citation of parties in insolvency proceedings (Articles 153 and 155 of the Code of Civil Procedure, in conjunction with Article 18 of the Insolvency Law), which resulted in a nullity under Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure, thereby breaching the principle of contradictoriness and the right to a fair trial.

Legislator headnote

AI generated

art. 37 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 153 C. proc. civ, art. 1357 alin. (1) C. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Liability for unlawful insolvency initiation; procedural nullity due to failure to cite the judicial liquidator of a bankrupt company on appeal: The case involved a civil liability action where a company in bankruptcy proceedings sought damages from the county tax administration for allegedly illegal acts that initiated insolvency proceedings, which had been dismissed at both the first-instance and appeal levels. The appellate court had proceeded without citing the judicial liquidator, who is the mandatory legal representative of a dissolved company in bankruptcy under the Insolvency Law. The decisive legal basis for the quashing was the violation of mandatory procedural rules governing the citation of parties in insolvency proceedings (Articles 153 and 155 of the Code of Civil Procedure, in conjunction with Article 18 of the Insolvency Law), which resulted in a nullity under Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure, thereby breaching the principle of contradictoriness and the right to a fair trial.

Keywords

AI generated
insolvency procedural nullity judicial liquidator article of civil procedure action for liability procedural rights

Cited Legislation

AI generated
art. 37 din O.U.G. nr. 80/2013
În cadrul precizării de acţiune din 2 aprilie 2018, reclamanţii au arătat că îşi reduc pretenţiile la suma de 500.000 euro, iar tribunalul a dispus în conformitate cu prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 80/2013 în ceea ce priveşte calcularea taxei judiciare de timbru aferente acţiunii.
art. 153 C. proc. civ
Potrivit art. 153 C. proc. civ., instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.
art. 1357 alin. (1) C. civ
Potrivit susţinerilor recurentei, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1357 alin.
art. 493 alin. (3) din C. proc. civ
Completul de filtru C4, la 12 mai 2020 a constatat că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.’’ Acest motiv de casare evocă prevederile art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Recurenta a susţinut nelegalitatea hotărârii prin prisma formulării a două critici, subsumate motivelor de casare înscrise în art. 488 alin.
art. 488 C. proc. civ
5 al art. 488 C. proc. civ., recurenta S.C.
art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006
x/2014, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul prevederilor art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, intrarea în faliment a debitoarei S.C.

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 406/2016
2343/2014 a Judecătoriei Târgovişte şi decizia nr. 406/2016 a Curţii de Apel Ploieşti.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 497 C. proc. civ.

The provision explicitly cited in the dispositive to ground the cassation of the appealed decision and the remittal of the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 27 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii S.C. A. S.R.L. prin B., în calitate de administrator special, C., în calitate de asociat principal, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi conducerea acesteia, împreună cu semnatarii cererii de declanşare a procedurii insolvenţei, respectiv: D., şef administraţie, E., şef birou juridic şi F., consilier juridic, obligarea pârâtei A.J.F.P. la plata sumei de 2.000.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale şi materiale.

Prin încheierea din 5 martie 2018, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Dâmboviţa, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2018*.

În cadrul precizării de acţiune din 2 aprilie 2018, reclamanţii au arătat că îşi reduc pretenţiile la suma de 500.000 euro, iar tribunalul a dispus în conformitate cu prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 80/2013 în ceea ce priveşte calcularea taxei judiciare de timbru aferente acţiunii.

În sarcina reclamanţilor s-a stabilit obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 96.955 RON, pentru cererea de chemare în judecată. Reclamanta S.C. A. S.R.L., prin încheierea din 17 aprilie 2018, a fost scutită de plata a 50% din taxa judiciară de timbru, iar reclamantului C. i s-au respins cererile de ajutor public judiciar şi de reexaminare.

La primul termenul de judecată din 26 iunie 2018, reclamantul C. a formulat o cerere precizatoare, prin care a învederat că înţelege să se judece în proces numai cu pârâta AJFP Dâmboviţa şi renunţă la judecată în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi.

Tribunalul, prin încheierea de la acest termen, a dispus scoaterea din cauză a pârâţilor D., E. şi F..

Prin încheierea de la termenul de judecată din 24 iulie 2018, a fost admisă excepţia netimbrării cererii formulate de reclamantul C. şi s-a constatat că, în cauză, acesta nu are calitate procesuală activă, această calitate având-o doar S.C. A. S.R.L., prin Cabinet individual de insolvenţă G..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1542 din 2 octombrie 2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de reclamantul C.. A respins, ca nefondată, cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., astfel cum a fost precizată, precum şi solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 2118 din 23 septembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvenţă G..

Recurenta a susţinut nelegalitatea hotărârii prin prisma formulării a două critici, subsumate motivelor de casare înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

O primă critică se rezumă la soluţionarea pricinii în apel fără citarea lichidatorului judiciar Cabinet individual de insolvenţă G., care reprezintă reclamanta, societate dizolvată în procedura falimentului.

Legea nr. 85/2006 stipulează că, după intrarea în procedura insolvenţei, societăţile comerciale nu mai pot sta în judecată decât prin lichidatorul judiciar, actul normativ special prevăzând o derogare de la dreptul comun. Astfel, citarea în cauză a lichidatorului nu este doar o chestiune de reprezentare, ci şi de îndeplinire a procedurii de citare cu partea aflată într-o atare procedură specială. De asemenea, după desemnarea sa în procedura de faliment, lichidatorul judiciar şi-a însuşit acţiunea reclamantei.

În opinia recurentei, lipsa citării în proces a avut drept consecinţă încălcarea principiului contradictorialităţii procesului civil, ce impune instanţei cu titlu imperativ interdicţia de a dispune vreo măsură înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor legal citate, şi, prin urmare, şi dreptul la apărare şi la un proces efectiv.

Potrivit art. 153 C. proc. civ., instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.

Soluţionând cauza de o asemenea manieră, Curtea de Apel a nesocotit dreptul la apărare şi la un proces efectiv al părţii, răpindu-i posibilitatea să susţină cererea de probatorii formulată, mai ales că, în faza procesuală a apelului, care are caracter devolutiv, s-a invocat respingerea probei cu expertiza contabilă. Prima instanţă a statuat că reclamanta nu a produs probe pentru dovedirea prejudiciului, or, expertiza a fost cerută tocmai în vederea probării existenţei unui prejudiciu.

I s-a produs astfel societăţii o vătămare ce nu mai poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacate, cu aplicarea prevederilor art. 178 şi urm. C. proc. civ.

Totodată, în lipsa citării sale în proces, lichidatorului nu i-au fost communicate hotărârile instanţelor de fond şi, de asemenea, a fost în imposibilitate de a formula cereri de probe în apel în condiţiile respingerii lor de către prima instanţă, fiind exclusă orice posibilitate de a face dovada despăgubirilor pretinse.

A doua critică vizează soluţia pe fond şi pune în discuţie pronunţarea hotărârii cu aplicarea greşită a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală.

Sub un prim aspect, recurenta a contestat valoarea obiectului litigiului deoarece instanţa de apel a reţinut că pretenţiile solicitate prin acţiune erau în cuantum de 500.000 euro. Or, aşa cum rezultă din conţinutul cererii de chemare în judecată, despăgubirile solicitate de la pârâtă au privit suma de 2.000.000 euro.

Al doilea aspect se referă la faptul că nu au fost luate în considerare, în revolvarea litigiului, o serie de hotărâri judecătoreşti prin care s-au reţinut faptele ilicite ale pârâtei şi s-a dispus obligarea acesteia la plata unor sume de bani, respectiv sentinţa nr. 2170/2013 a Tribunalului Dâmboviţa, sentinţa nr. 2343/2014 a Judecătoriei Târgovişte şi decizia nr. 406/2016 a Curţii de Apel Ploieşti. Hotărârile respective se impun cu autoritate de lucru judecat sub aspect pozitiv în dosarul de faţă şi se constituie în prezumţii legale privind săvârşirea unor fapte ilicite de către pârâtă, nerespectarea prevederilor legale din Codul de procedură fiscală şi obligativitatea de a răspunde la adresele societăţii prin care s-a încercat rezolvarea diferendelor dintre părţi pe cale amiabilă.

Potrivit susţinerilor recurentei, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1357 alin. (1) C. civ.., pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, întrucât aşa cum stipulează textul "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.’’

Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa a dat dovadă de rea-credinţă, întrucât a acţionat fără o informare temeinică asupra normelor de drept incidente în cauză şi în lipsa unor date despre contribuabilul cu privire la care a încheiat acte de impunere şi a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă. La momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă, societatea nu avea datorii către stat, ci invers, iar acest demers juridic a distrus orice activitate a acesteia, precum şi posibilitatea de a putea valorifica bunurile imobile la preţul pieţei.

În finalul memoriului de recurs, partea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri reprezentate de o expertiză contabilă extrajudiciară, prin care se face dovada prejudiciului cauzat de pârâtă prin faptele sale ilicite ce au condus la încetarea activităţii societăţii.

Pentru toate motivele prezentate, a apreciat recurenta că se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea pricinii spre rejudecare la instanţa de apel, în vederea citării în litigiu a lichidatorului judiciar.

5. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului de admisibilitate în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că recurenta are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate şi că aceasta a fost promovată în termen.

Completul de filtru C4, la 12 mai 2020 a constatat că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul de admisibilitate în principiu a fost comunicat părţilor.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul C. a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, pentru motive identice cu cele expuse în memoriul de recurs.

Nu au fost ataşate la dosar puncte de vedere la raport.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvenţă G., este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Dintre cele două motive de recurs invocate, Înalta Curte va examina cu prioritate motivul de nelegalitate referitor la procedura de citare a recurentei în etapa procesuală a apelului, încadrat de aceasta în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât modalitatea de citare are înrâurire asupra respectării dreptului la apărare al părţii care invocă nelegalitatea citării şi produce consecinţe asupra hotărârii pronunţate. De altfel, de analiza acestui aspect de nelegalitate este condiţionată şi verificarea celeilalte critici conturate în legătură cu fondul litigiului pe problema analizei întrunirii condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei, cu referire la incidenţa în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.’’ Acest motiv de casare evocă prevederile art. 175 şi 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiţionată sau necondiţionată a actelor de procedură, precum şi pe cele ale art. 178 referitoare la regimul juridic al nulităţii şi ale 179 din cod care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancţiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelaţie cu actele de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le-au îndeplinit pe parcursul activităţii judiciare.

Prin critica subsumată pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., recurenta S.C. A. S.R.L. a invocat, în esenţă, că decizia a fost pronunţată în condiţii de nelegalitate, întrucât cauza a fost soluţionată în apel fără citarea lichidatorului judiciar Cabinet individual de insolvenţă G., care asigură reprezentarea societăţii dizolvate în procedura de faliment. Faţă de acest aspect, a semnalat o încălcare a principiului contradictorialităţii procesului civil, a dreptului la apărare şi la un proces efectiv, fiind lipsită de posibilitatea de a propune probe şi a lua la cunoştinţă de hotărârea instanţei de apel.

Înalta Curte constată că demersul judiciar iniţiat de reclamanta S.C. A. S.R.L. la 27 februarie 2018 îl reprezintă o acţiune în răspundere civilă delictuală, prin care a solicitat obligarea pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa la plata sumei de 2.000.000 euro, ulterior reduse la 500.000 euro, cu titlu de daune morale şi materiale.

Prin sentinţa nr. 312 din 28 iunie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul prevederilor art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, intrarea în faliment a debitoarei S.C. A. S.R.L., ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea societăţii. De asemenea, a numit în cauză în calitate de lichidator judiciar pe Cabinetul individual de insolvenţă H., care a fost înlocuit în decursul procedurii cu practicianul în insolvenţă Cabinet individual de insolvenţă G..

Acesta din urmă şi-a însuşit acţiunea, precizările la aceasta şi răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâtă, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul Tribunalului Dâmboviţa.

Din verificările efectuate în dosarul cauzei, rezultă că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată în contradictoriu cu lichidatorul judiciar al reclamantei, însă întreaga judecată din apel s-a desfăşurat în lipsa citării acestuia, la toate termenele de judecată fiind citată numai societatea A. S.R.L., la sediul social din comuna Ulmi, judeţ Dâmboviţa.

Se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 153 alin. (1) C. proc. civ., instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.

În ceea ce priveşte locul citării, art. 155 pct. 5 din cod stipulează că cei supuşi procedurii insolvenţei, precum şi creditorii acestora urmează a fi citaţi la domiciliul sau, după caz, la sediul acestora; după deschiderea procedurii, citarea va fi efectuată potrivit legii speciale.

În conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, "După deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societăţii şi ale acestora şi să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce şi activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor.’’ Astfel, în condiţiile în care debitoarea aflată în procedura falimentului nu mai deţine un drept de administrare, conform celor dispuse prin sentinţa nr. 312 din 28 iunie 2016 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nu mai poate sta în judecată decât prin lichidatorul judiciar, citarea practicianului în insolvenţă fiind atât o chestiune de reprezentare, cât şi de îndeplinire a procedurii de citare cu partea aflată într-o atare procedură specială. În concluzie, judecata cauzei în apel se impunea a fi realizată cu citarea lichidatorului judiciar al reclamantei debitoare S.C. A. S.R.L., la sediul acestuia din str. x, judeţ Dâmboviţa.

Lipsa citării acestuia a condus la imposibilitatea exercitării dreptului la apărare şi la un proces efectiv al părţii (de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepţii şi de a exercita căile legale de atac), precum şi la încălcarea principiului contradictorialităţii, ce impune instanţei interdicţia de a dispune vreo măsură înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor legal citate.

În aceste circumstanţe, instanţa apreciază că recurentei reclamante i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacate şi a actelor de procedură anterioare, în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, soluţia care se impune a fi adoptată este casarea deciziei civile nr. 2118 din 23 septembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

În rejudecarea apelului, urmează a fi reluată întreaga procedură de judecată în condiţii de regularitate, prin citarea lichidatorului judiciar al recurentei reclamante la sediul indicat, respectiv str. x, judeţ Dâmboviţa, în conformitate cu dispoziţiile imperative care reglementează procedura de citare a părţilor în procesul civil.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte constată că este fondată critica de recurs referitoare la aspectul citării în proces, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi, drept consecinţă, va admite recursul promovat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvenţă G., va casa decizia recurată în conformitate cu art. 497 C. proc. civ. şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, fiind de prisos cercetarea celuilalt motiv de recurs care vizează fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvenţă G., împotriva deciziei civile nr. 2118 din 23 septembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2021.