Negative jurisdictional conflict resolved: competence set with Slobozia Court as per legal prorogation under Decision No. 31/2019

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 12 octombrie 2020 pe rolul Judecătoriei Slobozia, sub dosar nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa totală de 5,40 ha teren arabil situat în extravilanul comunei Stelnica, judeţul Ialomiţa.

La primul termen de judecată, din 2 februarie 2021, s-a constatat lipsa de procedură cu pârâta, dovada de îndeplinire a procedurii cu aceasta întorcându-se cu menţiunea "destinatar decedat". Având în vedere că pârâta este decedată, apărătorul reclamantei, prezent în şedinţă, a formulat cerere modificatoare, arătând că înţelege să cheme în judecată pe pârâţii C. şi D., solicitând, totodată, dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei B..

La următorul termen, din 13 aprilie 2021, instanţa a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic (dosar nr. x/2020 - în care judecata cauzei s-a suspendat), de capătul de cerere vizând dezbaterea succesiunii.

S-a format astfel un nou dosar cu nr. x/2021, având ca obiect dezbatere succesiune - dosar în care s-a pus în vedere obligativitatea achitării taxei judiciare de timbru şi s-a acordat termen de judecată la 25 mai 2021, în vederea achitării taxei judiciare de timbru.

II. Hotărârea Judecătoriei Slobozia:

Prin sentinţa civilă nr. 1263 din 25 mai 2021 pronunţată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, din actele existente în dosar rezultă că defuncta B., a decedat la data de 25 octombrie 2008, având ultimul domiciliu în oraşul Medgidia, judeţ Constanţa.

În aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect dezbatere succesiune în favoarea Judecătoriei Medgidia, instanţă competentă teritorial exclusiv, în a cărei rază teritorială s-a aflat ultimul domiciliu al defunctei.

III. Hotărârea Judecătoriei Medgidia:

Învestită prin declinare, Judecătoria Medgidia a pronunţat sentinţa civilă nr. 1351 din 11 octombrie 2021, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Slobozia competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivare, instanţa a arătat că din actele dosarului rezultă că cererea adiţională a fost depusă de reclamantă anterior termenului din 13 aprilie 2021, termen la care instanţa a dispus disjungerea prezentei cauze şi a acordat termen pentru achitarea taxei judiciare de timbru - la 25 mai 2021, fără însă a invoca excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă.

Astfel, a fost depăşit primul termen de judecată, în accepţiunea dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., excepţia fiind invocată de instanţă la termenul din 25 mai 2021, al doilea termen de judecată acordat în cauză, cu nerespectarea art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, prima instanţă nu a respectat nici dispoziţiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că cererile accesorii, adiţionale şi incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe, cu excepţia cererilor prev. la art. 120 C. proc. civ.

Concluzionând, instanţa a reţinut că invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către Judecătoria Slobozia s-a făcut cu încălcarea art. 131 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecăţii, se constată următoarele:

Conflictul negativ de competenţă supus analizei s-a ivit în dosarul nr. x/2021, având ca obiect dezbatere succesiune - capăt de cerere disjuns din dosarul-mamă nr. x/2020, având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect dezbatere succesiune, aplicabile în speţă sunt, astfel cum au reţinut ambele instanţe aflate în conflict, dispoziţiile art. 118 C. proc. civ., ce dispun că: "(1) În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare, 2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia, 3. Cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunului dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar. (2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi".

În ceea ce priveşte competenţa jurisdicţională, dispoziţiile legale în materie fac distincţia între competenţa materială şi competenţa teritorială, pe de o parte, respectiv între competenţa funcţională - stabilită după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe - şi competenţa materială procesuală - care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii, pe de altă parte.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată cauza şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa unei alte instanţe. Invocarea excepţiei de necompetenţă materială procesuală de soluţionare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

În speţă, prin încheierea din 13 aprilie 2021 pronunţată de Judecătoria Slobozia, s-a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic de capătul de cerere vizând dezbaterea succesiunii, formându-se un dosar separat - cu nr. x/2021, dosar în care, la acelaşi termen la care a dispus disjungerea, instanţa a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru şi a amânat cauza pentru a da posibilitatea reclamantului să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Astfel cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii de şedinţă, termenul din 13 aprilie 2021 a fost primul termen de judecată la care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Referitor la regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă, se observă că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea excepţiei de necompetenţă, şi anume, până la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, adică termenul la care părţile, legal citate, pot pune şi concluzii - limită care în cauză a fost cu mult depăşită, astfel cum rezultă din succesiunea actelor şi lucrărilor dosarului şi a termenelor acordate în cauză.

Dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate ori, în condiţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepţional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenţei - aceasta se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii, chiar şi în situaţia în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reţinut competenţa (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă reprezintă stabilirea competenţei în favoarea instanţei sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul repartizării la secţii sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenţei materiale procesuale.

Din interpretarea prevederilor art. 130 - 131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.

Prin urmare, în cauză, judecarea cererii vizând dezbatere succesiune este de competenţa Judecătoriei Slobozia, întrucât operează prorogarea legală de competenţă, indiferent dacă, avându-se în vedere obiectul capetelor de cerere, acestea ar fi fost de competenţa materială funcţională şi teritorială a unor instanţe diferite.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.