Territorial competence conflict: exclusion of ex officio invocation of private-order jurisdictional exceptions

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 aprilie 2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta Agenţia de Credite şi Burse de Studii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei să constate ca fiind neîndeplinite în mod culpabil de către pârât a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul nr. x/2006 pentru acordarea Bursei Speciale "Guvernul României" şi să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 157.850,00 euro, compusă din suma primită cu titlu de bursă reprezentând taxe de studiu, cheltuieli de cazare, masă, asigurări de sănătate şi transport în cuantum de 78.925,00 euro şi penalităţile aferente, calculate până la 18.12.2019 la un nivel de 10% pe an din suma totală datorată

Prin sentinţa civilă nr. 6357 din 24 septembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului I Bucureşti, secţia a II-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

La primul termen de judecată, din 3 februarie 2021, tribunalul a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cauza a fost repusă pe rol la termenul din 1 iulie 2021.

II. Hotărârea Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 1102 din 1 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, nefiind un caz de competenţă teritorială alternativă în care reclamantul are alegerea dintre mai multe instanţe deopotrivă competente şi nefiind un caz de imposibilitate a determinării tribunalului pe raza căruia îşi are domiciliul pârâtul, înseamnă că instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze cauza este Tribunalul Cluj.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cum domiciliul pârâtului se află în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

III. Hotărârea Tribunalului Cluj:

Învestit prin declinare, Tribunalul Cluj a pronunţat sentinţa civilă nr. 587 din 27 septembrie 2021, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivare, instanţa a arătat că art. 130 C. proc. civ. reglementează modul de invocare a excepţiei de necompetenţă, iar aceasta se invocă în mod diferit în funcţie de caracterul normei de competenţă încălcată.

Necompetenţa teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată (astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Se constată că, în speţă, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Cluj şi-au declinat reciproc competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, cea de a doua instanţă reţinând că tribunalul iniţial învestit nu putea invoca din oficiu necompetenţa teritorială întrucât, în cauză, aceasta este una de ordine privată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Aşadar, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Litigiul de faţă are ca obiect o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun ale art. 107 C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa domiciliului pârâtului.

Întrucât acestea sunt norme de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. În caz contrar, instanţa sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul A., deşi legal citat în faţa Tribunalului Bucureşti, nu a depus întâmpinare şi nu au înţeles să invoce excepţia de necompetenţă teritorială. Este adevărat că pârâtul a depus întâmpinare atunci când dosarul era înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, înţelegând însă să invoce excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei.

Faţă de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti nu putea invoca din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată.

În consecinţă, faţă de caracterul de ordine privată al normelor de competenţă incidente în cauză, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.