Negative conflict of jurisdiction in vehicle damage suit resolved by assigning competence to the court of the illicit act

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2020 pe rolul Judecătoriei Slobozia, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata sumei de 35.000 RON, precum şi la plata dobânzii legale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, urmare a avarierii autoturismului proprietatea reclamantului.

La primul termen de judecată, din 31 mai 2021, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, asupra căreia a rămas în pronunţare şi a amânat pronunţarea la 8 iunie 2021.

II. Hotărârea Judecătoriei Slobozia:

Prin sentinţa civilă nr. 1387 din 8 iunie 2021 pronunţată de Judecătoria Slobozia, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că în cauză sunt aplicabile regulile generale, de drept comun, de stabilire a competenţei care prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cum domiciliul pârâtului se află în Iaşi, judeţul Iaşi, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

III. Hotărârea Judecătoriei Iaşi:

Învestită prin declinare, Judecătoria Iaşi a pronunţat sentinţa civilă nr. 9312 din 13 septembrie 2021, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Slobozia competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivare, instanţa a arătat că norma generală prevăzută de art. 130 C. proc. civ. reglementează modul de invocare a excepţiei de necompetenţă, iar aceasta se invocă în mod diferit în funcţie de caracterul normei de competenţă încălcată.

În speţă, instanţa este în discuţie necompetenţa teritorială de drept comun, raportat la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., coroborat cu art. 129 alin. (3) C. proc. civ., fiind incidentă o normă de competenţă de ordine privată.

Astfel, excepţia de necompetenţă teritorială invocată de Judecătoria Slobozia este una de ordine privată şi nu putea fi invocată de către instanţă din oficiu, ci doar de către pârât, prin întâmpinare sau la primul termen de judecată la care a fost legal citat, singurul în drept să ridice această excepţie.

Prin urmare, cum pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe, invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către Judecătoria Slobozia nu poate avea drept consecinţă schimbarea competenţei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Se constată că, în speţă, Judecătoria Slobozia şi Judecătoria Iaşi şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea de a doua instanţă reţinând că judecătoria iniţial învestită nu putea invoca din oficiu necompetenţa teritorială întrucât, în cauză, aceasta este una de ordine privată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Aşadar, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Litigiul de faţă are ca obiect o acţiune în răspundere civilă delictuală, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun ale art. 107 C. proc. civ. (conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa domiciliului pârâtului), respectiv cele ale art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. (în conformitate cu care, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă).

Întrucât acestea sunt norme de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. În caz contrar, instanţa sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul B., deşi legal citat, nu a depus întâmpinare şi nu au înţeles să invoce excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Slobozia.

Faţă de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Slobozia nu putea invoca din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată.

În consecinţă, având în vedere caracterul de ordine privată al normelor de competenţă incidente în cauză, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.