Negative jurisdictional conflict resolved: Iași Court retains exclusive competence over execution challenge

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 14 septembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimata A., au formulat contestaţie la executare împotriva executării silite începute de BEJ B. în dosarul nr. x/2019, a somaţiei din 25.08.2020, a încheierii nr. 2/25.08.2020, a tuturor actelor de executare emise în dosar, a încheierii din 08.05.2020 pronunţate de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2019 şi a încheierii nr. 8316/CS/2020 din 13.08.2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi. Totodată, contestatorii au solicitat şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 3016 din 7 aprilie 2021, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată prin întâmpinare, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că procedura execuţională contestată a fost demarată la cererea intimatei-creditoare A., privind pe debitorii Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Finanţelor Publice, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, înregistrată pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B., sub nr. x/2019 la 20.12.2019, în temeiul căreia, organul de executare silită a sesizat Judecătoria Iaşi cu o cerere de încuviinţare a executării silite, cerere care a fost admisă prin încheierea pronunţată de Judecătoria Iaşi la 09.03.2020, în dosarul nr. x/2019.

Din interpretarea textuală a prevederilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că legea subsumează contestaţia la executare incidentelor la executare pentru care norma în discuţie instituie competenţa de soluţionare în favoarea instanţei de executare, instanţă care este una şi aceeaşi instanţă care soluţionează toate incidentele în legătură cu o procedură execuţională.

Instanţa care a încuviinţat executarea silită este instanţa de executare competentă să soluţioneze toate incidentele ce survin fazei de executare silită, deci inclusiv contestaţiile la executare care au această natură juridică, iar debitorii împotriva cărora fost demarată procedura execuţională nu beneficiază de un nou drept de opţiune între instanţele care, în abstract, ar fi putut dobândi calitatea de instanţă de executare.

Ca atare, în aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a stabilit că aparţine Judecătoriei Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei, aceasta fiind instanţa care a încuviinţat executarea.

III. Hotărârea Judecătoriei Iaşi:

Învestită prin declinare, Judecătoria Iaşi a pronunţat sentinţa civilă nr. 9217 din 8 septembrie 2021, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivare, instanţa a reţinut că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este instanţa în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului Parchetul de pe lângă Înalta Ministerul Finanţelor Publice şi, prin urmare, această instanţă avea calitatea de instanţă de executare, conform legii şi nu îşi putea declina competenţa.

În materia contestaţiei la executare silită, competenţa unei instanţe nu este atrasă întotdeauna în mod automat de faptul că ea a încuviinţat la un moment dat executarea silită în dosarul de executare contestat.

În atare condiţii instanţa a reţinut că sesizarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti s-a făcut în mod legal de către contestatoarea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea ce face obiectul dosarului în care s-a invit prezentul conflict de competenţă, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au formulat contestaţie la executare împotriva executării silite începute de BEJ B. în dosarul nr. x/2019, a somaţiei din 25.08.2020, a încheierii nr. 2/25.08.2020, a tuturor actelor de executare emise în dosar, a încheierii din 08.05.2020 pronunţate de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2019 şi a încheierii nr. 8316/CS/2020 din 13.08.2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Iaşi şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a litigiului, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a soluţiona pricina.

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi text de lege, instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Rezultă că în cazul contestaţiei la executare competenţa este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii. Nu doar sub aspectul criteriului material competenţa instanţei de executare este una exclusivă, ci şi sub aspect teritorial, instanţa de executare având de apreciat cu privire la respectarea unor norme de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga, ceea ce imprimă şi competenţei acestei instanţe un caracter de ordine publică.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speţă, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, Biroul executorului judecătoresc B. a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite în dosarul execuţional nr. x/2019, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea A. împotriva debitorilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice.

Deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.) prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării. Drept urmare, elementul care condiţionează sine qua non întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării executării silite.

Din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport de criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În cauză, prin încheierea nr. 4480/CS din 8 mai 2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea formulată de Biroul executorului judecătoresc B., fiind încuviinţată executarea silită, în oricare dintre formele prevăzute de lege, în conformitate cu dispoziţiile titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1403 din 22 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2007, astfel cum a fost completată prin încheierea nr. 317 din 1 aprilie 2019 pronunţată de aceeaşi instanţă, în sensul că a fost menţionat şi titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1192 din 20 mai 2019 pronunţată de Tribunalul Suceava.

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale, astfel încât, exceptând derogările anume prevăzute, toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

În prezentul litigiu, în privinţa cadrului procesual, se constată că debitorii împotriva cărora creditoarea A. a înţeles să-şi realizeze creanţa sunt Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de încuviinţare a executării silite. De asemenea, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice sunt obligaţi în raportul juridic de drept substanţial, hotărârile a căror executare silită se solicită fiind pronunţate în contradictoriu cu aceste instituţii care au calitatea de intimaţi.

Atâta timp cât a fost încuviinţată executarea silită de către o anumită instanţă de judecată, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum în speţă cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 4480/CS din 8 mai 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită, anume Judecătoria Iaşi, ca instanţă de executare.

Câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reţinând decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Iaşi este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.