Divorce jurisdiction: definitive acquisition of exclusive territorial competence by failure to raise non-competence exception at the first hearing with valid summons

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2019 pe rolul Judecătoriei Brăila, reclamantul A. cu domiciliul în Brăila, în contradictoriu cu pârâta B., cu domiciliul în Brăila, a solicitat instanţei să pronunţe desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei şi revenirea reclamantei la numele anterior.

În motivare, reclamantul a arătat că neînţelegerile au apărut în urmă cu doi ani, când cei doi soţi locuiau în Italia. A menţionat că pârâta a plecat în ţară, împreună cu copilul major şi nu s-a mai întors în Italia.

II. Hotărârea Judecătoriei Brăila:

Prin sentinţa civilă nr. 2195 din 7 mai 2021, Judecătoria Brăila a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, astfel cum reiese din probatoriul administrat în cauză, ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în Italia, iar din toate verificările efectuate nu se poate afla dacă pârâta locuieşte pe teritoriul României, astfel încât, în temeiul art. 915 C. proc. civ. a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 7067 din 6 septembrie 2021 prin care a admis necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că art. 130 C. proc. civ. limitează momentul până la care necompetenţa teritorială, fie şi de ordine publică, poate fi invocată.

De asemenea, instanţa a reţinut că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, din 24 septembrie 2020, Judecătoria Brăila a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi a acordat un termen în vederea complinirii lipsurilor, iar ulterior acestui moment, prin încheierea din 18 februarie 2021, instanţa s-a declarat competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, reţinând faptul că ultimul domiciliu comun al părţilor este în Brăila şi că pârâta continuă să locuiască pe raza municipiului Brăila.

Având în vedere că a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei ca urmare a invocării excepţiei de necompetenţă a Judecătoriei Brăila ulterior primului termen de judecată, respectiv ulterior declarării competenţei sale, ţinând cont de dezlegările obligatorii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 31/2019 în soluţionarea recursului în interesul legii, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a concluzionat că revine Judecătoriei Brăila competenţa de soluţionare a cauzei.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Se constată că, în speţă, Judecătoria Brăila şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea de a doua instanţă reţinând că Judecătoria Brăila nu putea invoca din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă după primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită şi după ce, ulterior acestui moment, prin încheierea din 18 februarie 2021, instanţa s-a declarat competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza.

Ambele instanţe, în stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului, s-au raportat la dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. - norme de competenţă teritorială exclusivă, prin care se prevede că:

"cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul."

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecăţii, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv:

"1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa altei instanţe de judecată.

În speţă, cauza a avut mai multe termene de judecată, astfel:

- La primul termen alocat la 19 martie 2020, judecata a fost suspendată de drept (administrativ) în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României.

- La termenul din 11 iunie 2020, astfel cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii, procedura de citare a părţilor a fost legal îndeplinită, judecata cauzei fiind amânată la solicitarea apărătorului reclamantului. A fost invocată, din oficiu, "excepţia necompetenţei instanţelor române" şi a fost prorogată discutarea acesteia pentru termenul următor.

- La termenul din 24 septembrie 2020, s-a consemnat, de asemenea, că procedura a fost legal îndeplinită şi, având în vedere lipsa reclamantului de la termenul de judecată şi lipsa dovezii calităţii de reprezentant a avocatului, instanţa a reţinut cauza în pronunţare. În deliberare, a repus cauza pe rol şi a stabilit termen la 5 noiembrie 2020 pentru când a dispus citarea părţilor cu menţiunea că urmează a se discuta excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de instanţă din oficiu.

- La termenul din 5 noiembrie 2020, instanţa "revine cu privire la excepţia necompetenţei internaţionale" şi invocă, din oficiu, excepţia necompetenţei Judecătoriei Brăila, prorogă pentru următorul termen discutarea excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Brăila. Dispune emiterea unei adrese către Primăria Brăila - Serviciul de Autoritate Tutelară pentru a efectua anchetă socială la domiciliul indicat al pârâtei şi să se precizeze dacă aceasta locuieşte în Brăila.

- La următorul termen, din 3 decembrie 2020, instanţa a amânat judecata cauzei pentru a se reveni cu adresă la Primăria Brăila, în vederea efectuării anchetei sociale.

- La 21 ianuarie 2021, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat la strigarea pricinii şi că nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanţa a suspendat judecata cauzei.

- La 18 februarie 2021, având în vedere cererea de repunere pe rol formulată de reclamant, Judecătoria Brăila a repus cauza pe rol şi a reţinut că pârâta a avut pe parcursul anilor 2019 şi 2020 locuri de muncă la societăţi din Brăila, astfel încât a constatat că este competentă general, material şi teritorial, întrucât ultimul domiciliu comun al părţilor este în Brăila, iar pârâta locuieşte pe raza municipiului Brăila. Totodată, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a suspendat judecata pricinii în temeiul art. 411 pct. 2 C. proc. civ.

- La termenul din 22 aprilie 2021 instanţa a admis cererea de repunere pe rol formulată de reclamant, a repus cauza pe rol şi a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale. A amânat pronunţarea la 7 mai 2021, când a pronunţat sentinţa civilă nr. 2195 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Din succesiunea termenelor de judecată şi din cuprinsul încheierilor de şedinţă, astfel cum au fost anterior evidenţiate, rezultă că la primul termen de judecată (11 iunie 2020) Judecătoria Brăila a reţinut că procedura de citare este legal îndeplinită, însă a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă teritorială abia la termenul din 5 noiembrie 2020, pentru ca, la un termen ulterior, din 18 februarie 2021, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., să reţină că este competentă general, material şi teritorial în soluţionarea cauzei.

Invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine publică la termenul din 22 aprilie 2021 şi, mai mult decât atât, după ce instanţa, în aplicarea art. 131 C. proc. civ., a constatat anterior că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

În situaţia în care prima instanţă invocă excepţia necompetenţei sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 C. proc. civ., instanţa ulterior învestită îşi poate declina competenţa în favoarea primei instanţe, cu motivarea că această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza, ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă material.

Aşadar, efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă de ordine publică constă în stabilirea competenţei în favoarea instanţei sesizate (consolidarea în mod definitiv a competenţei instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea).

Potrivit celor statuate în paragraful 72 din Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.