Public domain immunity from acquisitive prescription bars adverse possession claims

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secţia civilă la 13 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Craiova, reprezentat de Primar, B. şi C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la terenul în suprafaţa de 760 m.p., situat în Craiova, str. x şi 8, dobândit în calitate de unică moştenitoare a autoarei sale, D., care a dobândit imobilul prin uzucapiune (de lungă durată şi de scurtă durată).

La termenul din 23 mai 2017, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială.

II. Hotărârile pronunţate în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 7727/20 iunie 2017, Judecătoria Craiova, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă sub nr. x/2017.

Pe parcursul procesului, reclamanta a renunţat la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., instanţa luând act de renunţare la termenul din 19 ianuarie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 248/12 aprilie 2019, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, şi a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

III. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 2414/18 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 760 m.p., situat în Craiova, str. x şi 8, judeţul Dolj, prin efectul uzucapiunii de lungă durată sau de scurtă durată.

Astfel cum, în mod corect, a reţinut Tribunalul, partea nu a înţeles să invoce, prin cererea de chemare în judecată, instituţia joncţiunii posesiei autoarei sale cu posesia exercitată de autorii C. şi B. asupra suprafeţei de teren în litigiu, ci doar cu ocazia concluziilor pe fond, ultimii doi autori fiind chemaţi în judecată în calitate de pârâţi, reclamanta renunţând la judecată faţă de aceştia prin cererea depusă la fila x din vol. I al dosarului de fond. Referitor la acest aspect, nu se poate reţine, contrar celor afirmate de apelantă, că instanţa a luat în considerare susţineri ale avocatului aflat în substituire, făcute oral în contra celor scrise în cererea introductivă, susţineri care ar constitui o renunţare la drept făcută de o persoană fără mandat special.

Aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză efectuat de expert F., terenul în litigiu, în suprafaţă totală de 716 m.p., situat în fosta str. x şi 8, este inclus în Parcul Corniţoiu, care este cuprins în domeniul public al Municipiului Craiova, conform H.G. nr. 965/2002, care cuprinde inventarul bunurilor domeniului public al acestei unităţi administrativ-teritoriale, fiind înscris în anexa 2, la nr. crt. 4796.

Pot fi dobândite, prin uzucapiune, numai dreptul de proprietate privată şi dezmembrămintele sale, această instituţie juridică neputând fi aplicată în privinţa bunurilor imobile proprietate publică, raportat la Constituţia României (art. 136 alin. (4), art. 1844 C. civ., cât şi la dispoziţiile speciale cuprinse în alte legi (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998; art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991), care prevăd că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.

În plus, apelanta reclamantă nu a contestat, în apel, includerea, în perimetrul Parcului Corniţoiu, a terenului în litigiu, ci doar a invocat faptul că terenul nu a trecut, în mod licit, în proprietatea publică, precum şi cel al retrocedării altor suprafeţe incluse în acelaşi parc către diverse persoane.

Prin Decretul de expropriere nr. 423/1983, imobilele situate în fosta str. x şi nr. 8, aparţinând numiţilor C. şi B., au fost expropriate şi aparţin domeniului public al Municipiului Craiova, fiind inventariate în domeniul public al acestuia, în baza H.G. nr. 965/2002, anexa nr. 2, poziţia nr. 4796. Nu poate fi analizat, în prezenta cauză, titlul intimatului pârât sau legalitatea includerii terenului în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al acestuia, nu numai ca urmare a respectării principiului disponibilităţii, în condiţiile neînvestirii instanţei cu o astfel de cerere, dar şi ca o consecinţă a caracterului acţiunii cu care instanţa a fost sesizată, care presupune analizarea condiţiilor prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Nu are nicio relevanţă, cum corect a reţinut instanţa de fond, că, în perimetrul acestui parc, aparţinând domeniului public, s-au efectuat retrocedări ale unor terenuri pe care sunt edificate locuinţe individuale şi colective, fiind restituită o mare parte din terenurile expropriate (reclamanta este beneficiara unei astfel de restituiri, pentru suprafaţa de 187 m.p., conform OP nr. x/2007). Instanţa este învestită cu un litigiu determinat, în care trebuie să analizeze, în mod concret, îndeplinirea condiţiilor legale pentru a uzucapa, condiţii care sunt diferite de cele prevăzute de legislaţia reparatorie din domeniul restituirii proprietăţii.

Apelanta reclamantă nu a dovedit că terenul în litigiu a fost scos din domeniul public, modificarea H.G. nr. 965/2002 prin H.G. nr. 141/2008 sau restituirea, pe cale administrativă sau prin hotărâri judecătoreşti, a unor alte terenuri din perimetrul Parcului Corniţoiu neavând această semnificaţie.

Astfel, şi în prezent, Parcul Corniţoiu se află cuprins în domeniul public, suprafaţa acestuia, aşa cum reiese din adresa nr. x/25 ianuarie 2019 a intimatului pârât, fiind de 37.546 m.p., iar strada x figurează, de asemenea şi în prezent, în domeniul public.

Prin urmare, reţinând că terenul în litigiu face parte din domeniul public al Municipiului, Curtea a apreciat ca neutile probele solicitate în apel, neavând relevanţă nici perioada în care a folosit reclamanta terenul, nici la rolul cărei persoane a figurat, câtă vreme un asemenea imobil, proprietate publică, nu poate forma obiectul dobândirii dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii de lungă durată. Drept consecinţă, devine inutilă şi analizarea, în cauză, a întrunirii celorlalte condiţii ale uzucapiunii de lungă durată.

Oricum, aşa cum, în mod corect, a constatat prima instanţă, reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor impuse de lege pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, respectiv că a stăpânit terenul în mod public şi netulburat, sub nume de proprietar. Astfel, posesia exercitată de aceasta nu are caracter continuu, terenul în litigiu fiind unul viran, pe care nu este amplasată nicio construcţie, iar vechimea împrejmuirii, potrivit raportului de expertiză, nu depăşeşte 10 ani, împrejmuirea fiind realizată de vecini şi nu de reclamantă; reclamanta nu a deschis rol fiscal şi nu a achitat impozite pentru teren, neputându-se, deci, reţine că s-a comportat ca un proprietar. Legat de acest aspect, instanţa nu a reţinut susţinerile apelantei potrivit cărora nu ar fi fost posibilă înregistrarea sa în evidenţele fiscale, ca urmare a demarării de către autoritatea locală a procedurilor de trecere a terenului în proprietatea publică, având în vedere că nu a fost făcută dovada unor minime demersuri ale părţii în acest sens.

Curtea a înlăturat şi criticile referitoare la discriminare între modurile de dobândire a proprietăţii, hotărârea primei instanţe de respingere a acţiunii pentru neîndeplinirea condiţiilor legale ale uzucapiunii neputând fi considerată drept un caz de discriminare.

IV. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta E., criticând-o pentru următoarele motive:

1. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Premisa greşită de la care s-a pornit a fost aceea că terenul pentru care s-a solicitat uzucapiunea face parte din domeniul public al Municipiului Craiova, fiind cuprins în anexa 2 a H.G. nr. 965/2002, privind atestarea domeniului public al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dolj, poziţia 4796. Aceasta a fost însă modificată prin H.G. nr. 141/2008, singura poziţie la care se mai face referire la domeniul public, în parcul Corniţoiu, fiind poziţia 10.

Recurenta reclamantă nu a invocat niciodată împrejurarea că terenul pentru care a solicitat a se constata uzucapiunea ar face parte din domeniul public al Municipiului Craiova, aşa cum, greşit, a reţinut instanţa de apel, arătând doar că exproprierea, în sine, a avut un caracter ilicit.

Prin modificări succesive survenite la domeniul public al Municipiului Craiova, prin hotărâri ale Consiliului Local, poziţia 4796 din anexa 2 la H.G. nr. 965/2002, în suprafaţă totală de 37.546 m.p., dispare în totalitate, în zona Parcului Corniţoiu neregăsindu-se decât poziţia 10 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 141/2008.

Din H.G. nr. 141/2008, anexa nr. 2, poziţia 10, coroborat cu actele de proprietate primare aflate la dosar şi cu raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că terenul de 550 m.p., cuprins în anexa nr. 2 pct. 10, nu se suprapune cu terenul pentru care recurenta a invocat uzucapiunea, având cu totul alt amplasament şi alte vecinătăţi.

Urmare a modificării H.G. nr. 141/2008, la poziţia 10 din anexa 2, figurează suprafaţa de 550 m.p., învecinată la S cu fosta str. x, la V cu proprietăţi retrocedate, la N cu (două puncte).

Chiar din această anexă, rezultă că, pe latura de V a terenului aflat în domeniul public, se află proprietăţi retrocedate, împrejurare care demonstrează că terenul din domeniul public are alt amplasament.

Proprietatea pentru care se solicită constatarea uzucapiunii nu are vecinătăţi cu str. x, ci doar cu o proprietate situată în fosta str. x (nr. cadastral x), având un alt amplasament, alte vecinătăţi şi altă suprafaţă, neavând nicio legătură cu domeniul public al Municipiului Craiova.

Ca atare, atât instanţa de apel, cât şi cea de fond, au făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 213/1998, întrucât, conform H.G. nr. 965/2002, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 141/2008, terenul pentru care se solicită constatarea uzucapiunii nu aparţine domeniului public.

Mai mult, odată cu cererea de apel, reclamanta a depus şi decizia nr. IV/16 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite, potrivit căreia nu se poate face discriminare între modurile primare de dobândire a dreptului de proprietate, uzucapiunea operând în ceea ce o priveşte.

2. Decizia cuprinde motive străine de natura pricinii - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Reprezintă un motiv străin de natura cauzei teza instanţei de apel potrivit căreia uzucapiunea nu operează cu privire la terenurile aflate în domeniul public al Municipiului Craiova.

Curtea a reţinut, în mod greşit, că recurenta ar fi recunoscut că terenul pentru care a solicitat constarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune s-ar fi aflat în domeniul public al Municipiului Craiova. În realitate, recurenta nu a invocat acest aspect, atâta timp cât, din oficiu, prin modificări succesive survenite la domeniul public al Municipiului Craiova, prin hotărâri ale Consiliului Local, poziţia 4796 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 965/2002, în suprafaţă de 37.546 m.p., dispare în totalitate, în zona Parcului Corniţoiu, neregăsindu-se decât poziţia 10 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 141/2008, în suprafaţă de 550 m.p., care nu se suprapune cu terenul în litigiu.

Aşadar, interpretarea dată de instanţa de apel la filele x din decizie este complet străină de natura cauzei.

De asemenea, este străină de natura pricinii şi reţinerea potrivit căreia recurenta reclamantă ar fi renunţat la joncţiunea posesiilor, aspect care nu este real. Renunţarea la judecată în contradictoriu cu vânzătorii B. şi C. se circumscrie imposibilităţii îndeplinirii procedurii de citare cu aceştia şi neprezentării, în instanţă, a curatorului desemnat, G..

Ca atare, nu se poate reţine că recurenta a renunţat la joncţiunea posesiilor, renunţarea la judecată cu cei doi pârâţi realizându-se în contextul imposibilităţii îndeplinirii procedurii de citare cu aceste părţi.

3. Hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit art. 178 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte în proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel.

Conform încheierii de la dosarul Tribunalului Dolj, vol. I, instanţa, fără ca procedura de citare cu pârâţii B. şi C. să fie legal îndeplinită, a procedat la încuviinţarea probatoriului.

În aceste condiţii, încuviinţarea probatoriului fără îndeplinirea procedurii de citate cu toate părţile atrage nulitatea absolută a încheierii respective şi a tuturor probelor administrate în proces în urma acestei încuviinţări, cu consecinţa finală a nulităţii sentinţei nr. 248/12 aprilie 2019 a Tribunalului Dolj şi a deciziei recurate.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri judecătoreşti pronunţate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la o instanţă egală în grad cu Tribunalul Dolj, de pe raza Curţii de Apel Craiova.

V. Apărările formulate în cauză:

Intimatul Municipiul Craiova, reprezentat de Primar, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

VI. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, care nu au depus puncte de vedere, iar, prin încheierea din 1 octombrie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta E. împotriva deciziei civile nr. 2414/18 septembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată a căii de atac la 19 noiembrie 2020, în şedinţă publică, complet C4, cu citarea părţilor.

VII. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Critica referitoare la modificarea anexei nr. 2 din H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Dolj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dolj prin H.G. nr. 141/2008, cu consecinţa excluderii terenului în litigiu din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, deduce judecăţii în recurs o chestiune nouă, care nu a fost invocată de recurentă în cererea de apel. Fiind invocată direct în calea extraordinară de atac, omisso medio, trecând peste calea apelului, cu încălcarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi analizată de prezenta instanţă.

Faţă de aceste considerente, nu prezintă relevanţă nici susţinerile vizând împrejurarea că singurul teren aferent Parcului Corniţoiu, menţionat în anexa 2 la H.G. nr. 141/2008, poziţia 10, în suprafaţă de 550 m.p., nu se suprapune cu terenul în litigiu, de vreme ce, pentru a se ajunge la această concluzie, era necesar să poată fi verificată afirmaţia recurentei în legătură cu actuala configuraţie a domeniului public al Municipiului Craiova, în privinţa Parcului Corniţoiu, în raport de modificarea adusă H.G. nr. 965/2002 prin H.G. nr. 141/2008. Or, cum s-a arătat în precedent, această analiză nu este posibilă direct în recurs.

Alegaţiile referitoare la depăşirea limitelor de învestire ale instanţei, prin prisma reţinerii de către Curte a invocării de către apelanta reclamantă a apartenenţei imobilului la domeniul public al Municipiului (susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), în contextul în care o astfel de susţinere nu a fost formulată de parte, nu poate fi primită, întrucât nu există, în cuprinsul deciziei, un astfel de considerent al instanţei de apel. Ceea ce a reţinut Curtea, în expunerea situaţiei de fapt, a fost împrejurarea că terenul face parte din Parcul Corniţoiu, acest aspect fiind necontestat de către parte, ceea ce corespunde poziţiei procesuale a apelantei reclamante. Mai departe, în verificarea situaţiei juridice a imobilului, Curtea a stabilit modalitatea de preluare a terenului, prin Decretul de expropriere nr. 423/1983, şi starea actuală a bunului, ca aparţinând domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, potrivit inventarierii în acest domeniu, în baza H.G. nr. 965/2002, anexa 2, poziţia 4796. În plus, constatarea apartenenţei terenului la domeniul public al Municipiului Craiova intră în competenţa şi atribuţiile instanţei de judecată, fiind un element determinant în vederea aplicării dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt reţinută şi, în final, pentru pronunţarea soluţiei care să reflecte adevărul judiciar, indiferent de susţinerile părţii în privinţa acestui aspect. În mod evident, astfel de susţineri trebuie doar verificate de instanţă, în măsura în care sunt formulate.

În concluzie, reţinând că imobilul pentru care recurenta a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune face parte din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, printr-o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale evocate în cuprinsul deciziei atacate, Curtea a considerat că bunul este exclus de la prescripţia achizitivă.

Cât priveşte decizia în interesul legii nr. 4/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, această hotărâre nu reflectă raţionamentul recurentei, în sensul că nu se poate face discriminare între modurile originare de dobândire a dreptului de proprietate, cum este şi uzucapiunea. Decizia în interesul legii vizează terenurile care au intrat, în regimul politic trecut, sub incidenţa Legilor nr. 58 şi nr. 59/1974 şi în legătură cu care Înalta Curte a reţinut caracterul privat al acestor bunuri, cu consecinţa neîntreruperii posesiei exercitate asupra lor şi, deci, a termenului de prescripţie achizitivă. Or, în speţă, nu se pune problema unui bun din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, ci din domeniul public, referitor la care legislaţia actuală înlătură posibilitatea dobândirii prin uzucapiune, astfel de bunuri fiind declarate, printre altele, imprescriptibile.

În concluzie nu sunt incidente cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia nefiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material.

2. Nici criticile subsumate motivării străine de natura cauzei nu pot fi primite.

Această ipoteză prevăzută în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. presupune că instanţa de apel a recurs, în soluţionarea cauzei, la norme de drept care nu au legătură cu instituţia juridică dedusă judecăţii.

Or, verificarea situaţiei juridice a bunului şi stabilirea apartenenţei la domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale reprezintă, aşa cum s-a menţionat deja, chestiuni determinante pentru soluţionarea cauzei, având legătură cu aceasta, de vreme ce legislaţia în vigoare exclude uzucapiunea în cazul imobilelor din domeniul public.

În realitate, şi în cadrul acestui motiv, reclamanta deduce analizei instanţei de recurs chestiunea evocată anterior, omisso medio, a modificării H.G. nr. 965/2002 prin H.G. nr. 141/2008, şi care nu poate fi cenzurată pentru argumentele deja expuse.

Referitor la reţinerea greşită de către Curte a renunţării reclamantei la invocarea joncţiunii posesiilor cu pârâţii iniţiali B. şi C., această critică nu supune dezbaterii o chestiune străină de natura cauzei, ci o pretinsă neregulă procedurală săvârşită de instanţa de apel, neputând, deci, fi primită din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, susţinerile sunt şi lipsite de interes, în contextul în care, indiferent de invocarea sau nu a joncţiunii posesiilor, bunurile din domeniul public nu pot face obiect al prescripţiei achizitive, neinteresând, astfel, durata pentru care se pretinde că s-ar fi exercitat posesia de către reclamantă, prin unirea sau nu a posesiei cu cea exercitată de cei doi pârâţi.

3. Criticile referitoare la nulitatea încheierii prin care prima instanţă a încuviinţat probele solicitate, în condiţiile nelegalităţii procedurii de citare cu pârâţii B. şi C., cu consecinţa nulităţii absolute a hotărârilor pronunţate de instanţele anterioare, nu pot fi primite, fiind, de asemenea, invocate omisso medio, cu excluderea căii de atac a apelului. Prin urmare, analiza direct în recurs a acestor susţineri este împiedicată de dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din acelaşi cod.

Soluţia de respingere a căii de atac vizează şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentă, aceasta fiind parte căzută în pretenţii şi nefiind, deci, îndreptăţită la sumele de bani avansate cu acest titlu, nefiind îndeplinite condiţiile art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta E. împotriva deciziei civile nr. 2414 din 18 septembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.