Expropriation compensation for motorway land upheld; State ordered to pay RON 15,620 plus damages and fees.

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2009, la data de 29 septembrie 2009, A., în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., a solicitat anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 484 din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Moara Vlăsiei, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat în suprafaţă de 568 mp situat în comuna Moara Vlăsiei, tarla x, parcela A 445, lot x, judeţul Ilfov, identificat cu numărul cadastral x şi stabilirea unei drepte şi juste despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 1201 din 31 mai 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis contestaţia formulată de A. şi continuată de B., a anulat, în parte, hotărârea nr. 484 din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Moara Vlăsiei, în sensul că suprafaţa expropriată este de 1.275 mp teren situat în judeţul Ilfov, iar despăgubirea este în cuantum total de 127.648,99 RON. A omologat raportul de expertiză întocmit la 9 octombrie 2012 şi l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 7.016 RON.

Hotărând astfel, tribunalul a reţinut că potrivit certificatului de moştenitor cu partaj voluntar autentificat sub nr. x/11 octombrie 2004, A. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului situat în comuna Moara Vlăsiei, în suprafaţă totală de 1.275 mp, iar prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 484 din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Moara Vlăsiei, ca urmare a exproprierii de către Comisia Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a suprafeţei de 568 mp, terenul a fost despărţit în 3 loturi, lotul x în suprafaţă de 568 mp. Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 485 din 4 iunie 2009 a aceleiaşi comisii, s-a dispus exproprierea suprafeţei de 93 mp din acelaşi lot x, rămânând un lot de 614 mp în proprietatea reclamantei.

Reclamanta a contestat cele două hotărâri de stabilire a despăgubirilor în două dosare separate, nr. x/2011 şi y/2009, primul menţionat fiind conexat la cel de-al doilea. În urma conexării, instanţa a dispus ca în cadrul expertizei să se calculeze valoarea despăgubirilor pentru cele 2 suprafeţe expropriate şi valoarea terenului rămas, iar comisia de experţi a constatat că "lotul de teren de 614 mp care rămâne în proprietatea contestatoarei, datorită suprafeţei mici de teren, devine ineficient a fi exploatat, în plus există posibilitatea ca la acesta să nu mai fie nici măcar posibil accesul cu mijloace de exploatare agricolă. În consecinţă, comisia de experţi a recomandat exproprierea integrală a suprafeţei de 1.275 mp".

De aceea, în soluţionarea cauzei, tribunalul a avut în vedere valoarea întregului teren din raportul de expertiză de la 9 octombrie 2012 şi, faţă de concluziile acestuia, a considerat că se impune anularea hotărârilor emise şi exproprierea întregii suprafeţe de teren potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 198/2004, în vigoare la data ivirii litigiului, făcând trimitere la art. 9 la dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Ca urmare a decesului reclamantei A., intervenit în cursul procesului la data de 12 august 2012, în cauză a fost introdusă B., fiica acesteia, căreia i-a revenit întreaga masă succesorală şi care a preluat calitatea mamei sale, operând o transmisiune legală a calităţii procesuale active.

Prin decizia nr. 124A din 1 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile declarate de reclamanta B., de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de pârâtul Statul Român prin CNADR. A schimbat sentinţa atacată, în sensul anulării, în parte şi a hotărârii nr. 485 din 4 iunie 2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, fiind stabilită o despăgubire pentru suprafaţa de teren expropriată de 1.275 mp în cuantum de 197.000 RON. Totodată, a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 11.228,6 RON cheltuieli de judecată în fond şi la 1.700 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert în apel. A admis, în parte, cererea de majorare a onorariului de expert la câte 500 RON pentru fiecare expert, onorariu ce se va achita în cote egale de reclamantă şi pârât. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Prin decizia nr. 1595 din 23 septembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Româna S.A., a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa supremă a reţinut că raportul dintre Legea nr. 198/2004 şi Legea nr. 33/1994 este cel dintre legea generală şi legea specială ceea ce antrenează aplicarea principiului specialia generalibus derogant, astfel încât dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 nu erau incidente speţei.

În aplicarea regulilor de intepretare logică, sistematică şi teleologică a dispoziţiilor legale citate, a rezultat că art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 este inaplicabil într-o acţiune formulată în temeiul art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 198/2004, pentru că legea specială însăşi prevede altfel şi anume, exproprierea dispusă de expropriator, iar nu de către instanţa de judecată prin hotărâre judecătorească pronunţată la cererea expropriatorului, precum în procedura Legii nr. 33/1994, ceea ce ţine de specificitatea legii speciale şi caracterul ei derogatoriu, aşadar, prioritar.

În consecinţă, prin aplicarea în această procedură a prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, instanţele de fond au adăugat unei exproprieri deja adoptate printr-un act de autoritate publică într-un domeniu de importanţă strategică şi securitate naţională şi pentru care există imperative de celeritate. Aceste imperative nu ar fi întrunite în contextul unei exproprieri dispuse potrivit dispoziţiilor dreptului comun (Legea nr. 33/1994) şi nici nu ar respecta concepţia de ansamblu a actului normativ special; ca atare, numai în cazul exproprierii dispuse prin hotărâre judecătorească, instanţa de judecată poate cenzura şi întinderea măsurii exproprierii, în condiţiile art. 24 alin. (4), situaţie în care s-ar putea dispune exproprierea totală, în condiţiile acestei norme, iar nu într-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Or, în speţă, instanţele de fond au stabilit o despăgubire dincolo de dispoziţiile legale pentru o suprafaţă suplimentară de teren decât cea vizată de măsura exproprierii, chiar în absenţa unei măsuri formale de expropriere de natură a se regăsi în dispozitivul hotărârii judecătoreşti, recurenţii criticând prin motivele de apel soluţia primei instanţe şi sub acest aspect.

Statul Român, prin CNADNR S.A., a criticat şi modalitatea de aplicare a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în partea referitoare la stabilirea categoriei de folosinţă a terenului expropriat, ceea ce are ca efect şi necesitatea ca instanţa şi experţii, la calcularea cuantumului despăgubirilor, să se raporteze la comparabile proprii acelei categorii de folosinţă a terenului expropriat, cerinţa legală fiind aceea de a se avea în vedere "preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială".

Or, Înalta Curte a constatat că la data dezbaterii succesiunii autorului reclamantei iniţiale, astfel cum reiese din certificatul de moştenitor cu partaj voluntar emis la nivelul anului 2004, precum şi la momentul evaluării despăgubirilor pentru terenul expropriat în cadrul etapei administrative, de către experţii ANEVAR, categoria de folosinţă menţionată şi avută în vedere ca atare de către experţi a fost aceea de teren extravilan; pe de altă parte, Primăria comunei Moara Vlăsiei a comunicat relaţii contradictorii şi în vădită contradicţie cu cele menţionate anterior, astfel cum rezultă din adresa nr. x/18.02.2010 - terenul fiind indicat ca aparţinând categoriei de folosinţă arabil intravilan, pentru ca în adresa nr. x/6.05.2010 acelaşi teren să fie inclus în categoria de folosinţă intravilan, calificare ce se regăseşte şi în adresa nr. x/18.01.2005 emisă de Primăria Moara Vlăsiei.

Ceea ce interesează, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi cu luarea în considerare a celor statuate prin decizia CCR nr. 12/2015, priveşte categoria de folosinţă a terenului expropriat, la data exproprierii, iar nu la o data anterioară sau ulterioară acestui moment de referinţă.

S-a arătat că şi comparabilele puse la dispoziţia comisiei de experţi desemnată de instanţa de apel pentru calcularea despăgubirilor au privit diverse categorii de folosinţă a terenurilor ce constituiau obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, iar prin lucrarea efectuată în etapa procesuală a apelului aceste despăgubiri au fost calculate pornindu-se de la premisa includerii terenului în categoria de folosinţă intravilan.

Ca atare, Înalta Curte a reţinut că situaţia de fapt este insuficient lămurită - cu privire la cele anterior arătate, astfel că nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate din perspectiva corectei aplicări a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1996.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe de apel, la data de 13 octombrie 2016, sub nr. x/2009*.

În cadrul probei cu înscrisuri s-a dispus emiterea unei adrese către Primăria comunei Moara Vlăsiei pentru a comunica categoria de folosinţă a terenului la data exproprierii. S-a dispus efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea topografie în vederea identificării suprafeţelor de teren, precum şi a categoriei de folosinţă la data de 25 august 2009, a unui raport în specialitatea evaluare imobiliară pentru a determina valoarea de piaţă a imobilului expropriat la aceeaşi dată prin raportare la valorile cu care au fost tranzacţionate terenuri cu aceleaşi caracteristici, precum şi prejudiciul suferit în urma exproprierii (fila x apel, fila x răspuns la obiecţiuni, fila x răspuns la obiectivul suplimentar privind evaluarea prejudiciului din perspectiva zonei de siguranţă sau a zonei de protecţie), supliment la raport de expertiză în specialitatea topografie în vederea identificării în ce măsură terenul rămas neexpropriat este afectat de zona de siguranţă sau zona de protecţie un raport în specialitatea agricolă pentru identificarea modalităţii în care putea fi exploatată suprafaţa de teren rămasă neexpropriată în condiţiile în care nu ar fi operat exproprierea, în vederea determinării prejudiciului suferit prin expropriere .

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 990A din 22 iunie 2021 a admis apelurile declarate de reclamantă, de pârât şi de către Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Tribunalul Bucureşti, a schimbat, în parte, sentinţa tribunalului, în sensul că a anulat, în parte, şi hotărârea nr. 485/4.06.2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2009 a Comisiei Moara Vlăsiei. L-a obligat pe pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata sumei de 15.620 RON, cu titlu de despăgubiri pentru suprafaţa de teren expropriată de 661 mp, precum şi la plata sumei de 766,22 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat în urma exproprierii. L-a obligat pe pârât la plata sumei de 4.212,6 RON, reprezentând onorariu expert. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. A admis, în parte, cererea de majorare a onorariului comisiei de experţi, respectiv cu suma de 4800 RON (1600 RON pentru fiecare expert), onorariu ce se va achita în cote egale de 2400 RON de reclamantă şi de pârât şi va fi inclus în cheltuielile de judecată. În temeiul art. 298 coroborat cu art. 276 C. proc. civ., a compensat cheltuielile de judecată din apel, în ambele cicluri procesuale.

Rejudecarea cauzei s-a realizat cu aplicarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., reţinându-se că decizia pronunţată de instanţa de control judiciar, în urma lămuririi cadrului legal aplicabil cauzei, a trasat limitele de soluţionare a cauzei, exclusiv, din perspectiva cercetării de către instanţa de apel a categoriei de folosinţă a terenului la data exproprierii, a determinării despăgubirilor datorate de expropriator pentru suprafaţa de teren efectiv expropriată, precum şi a eventualului prejudiciu cauzat reclamantei şi pentru a cărui reparare ar putea fi dispuse alte măsuri decât exproprierea, soluţie determinată de prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 484/4.06.2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Moara Vlăsiei, urmare a exproprierii de către Comisia Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a suprafeţei de 568 mp, situat în comuna Moara Vlăsiei, tarla x, parcela A 445, lot. 1, judeţ Ilfov, cu număr cadastral x s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 9233,81 RON, conform Legii nr. 198/2004 .

Prin raportul de evaluare întocmit în cadrul etapei administrative la data de 31 mai 2006, de către experţii ANEVAR privind modalitatea de determinare a despăgubirilor s-a avut în vedere o valoare de 4,3 euro/mp, calculată prin raportare la un regim economic de teren arabil extravilan, încadrat în clasa medie - puncte de bonitare, producţii medii anuale - ţinând cont de un coeficient de corecţie de 1,071 (reţele de transport şi geometria separării proprietăţii), precum şi un curs valutar de 3,53 RON/euro.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 485/4.06.2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Moara Vlăsiei, urmare a exproprierii de către Comisia Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a suprafeţei de 91 mp, situat în comuna Moara Vlăsiei, tarla x, parcela A 445, lot. 1 judeţ Ilfov, cu număr cadastral x s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 1.511,88 RON conform Legii nr. 198/2004.

Măsura exproprierii terenului, nefiind totală, a condus la fragmentarea dreptului acesteia şi exercitarea proprietăţii de către reclamantă doar în privinţa parcelei 3A în suprafaţă de 614 mp, din totalul de 1.275 mp.

În privinţa determinării categoriei de folosinţă a terenului la data exproprierii, s-a stabilit - pe baza relaţiilor oferite de Primăriei comunei Moara Vlăsiei potrivit cărora, terenul situat în comuna Moara Vlăsiei, tarlaua x, parcela x avea categoria de teren arabil extravilan la data de 1 ianuarie 1990, iar prin Hotărârea Consiliului local nr. 24/30.09.1999 prin care a fost aprobat Planul urbanistic general al unităţii administrativ-teritoriale, a intrat în categoria intravilan arabil - că este aceea de intravilan arabil, aspect rezultat şi din adeverinţa eliberată la data de 18 februarie 2010. Categoria de folosinţă a fost confirmată şi prin raportul de expertiză topografică, întocmit de expert C., realizat prin suprapunerea planului de amplasament şi delimitare al imobilului identificat cu anexele la Hotărârea Consiliului local nr. 24/30.09.1999.

Din acest motiv, evaluarea realizată în etapa administrativă a fost considerată eronată.

Prin raportul de expertiză întocmit în calea de atac a apelului de către comisia de experţi, în urma rejudecării, s-a luat în considerare, pentru terenul expropriat în suprafaţă de 661 mp, categoria de folosinţă arabil intravilan, evaluarea fiind realizată la momentul transferului dreptului de proprietate, 25 august 2009.

Curtea a indicat că evaluarea a fost realizată divergent, după modul de apreciere asupra celei mai bune întrebuinţări a terenului, aspect reflectat şi în modalitatea de utilizare a comparabilelor de către experţi. În acest sens, curtea, având în vedere opinia majoritară, care, ţinând cont de modalitatea de prezentare a întregului teren (fâşie lungă şi îngustă de teren), a stabilit că rolul ei constant a fost de a servi ca exploatare agricolă. Poziţia, accesul, specificul şi potenţialul zonei nu au adus schimbări din acest punct de vedere, iar condiţiile de piaţă din anul 2009 nu au creat perspectiva unui alt interes pentru investitori decât cel destinat agriculturii. Experţii majoritari au menţionat că şi în ipoteza în care ar exista un interes de a uni mai multe loturi de teren învecinate pentru a crea un lot construibil, nu există persoane interesate să construiască la o lungime apreciabilă faţă de drumul de acces, ţinând cont şi de distribuţia construcţiilor din localitate (înşiruite de-a lungul căii rutiere la care au acces).

Argumentaţia expertului minoritar, în sensul că, deşi terenul are destinaţie agricolă, se află într-o zonă cu funcţiune alimentară publică, comerţ şi servicii şi într-o anume ipoteză ar putea fi înglobat într-un lot de teren prin unirea mai multor parcele similare, pentru a deveni lot construibil, concluzionând o valoare majorată a despăgubirilor nu a putut fi avută în vedere. Potrivit instanţei, nu există niciun element care să conducă la o asemenea concluzie şi cu atât mai mult nu s-a făcut dovada demarării unor investiţii în zonă care să susţină o asemenea ipoteză, planşele foto realizate fiind edificatoare în acest sens.

Deşi reclamanta a solicitat ca valoarea terenului expropriat să fie cea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în calea de atac a apelului, în prim ciclu procesual, respectiv 36,6 euro/mp, curtea nu a dat prevalenţă cererii, în condiţiile în care a rezultat că experţii au avut în vedere, la stabilirea valorii terenului expropriat, ca elemente de comparaţie 5 contracte de vânzare-cumpărare depuse la dosar, iar comparabila care a determinat valoarea unitară pe mp viza categoria intravilan - curţi construcţii (comparabila 5).

În opinia instanţei de apel, poziţia procesuală a reclamantei care a solicitat valorificarea unui raport de expertiză efectuat fără a fi avute în vedere "imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială", nu coincide nici cu prevederile legale aplicabile cauzei, dar nici cu dezlegările date de către instanţa supremă prin decizia de casare.

Exproprierea, fiind o vânzare forţată determinată de motive de utilitate publică, presupune ca persoana deposedată să primească valoarea de înlocuire a bunului de care a fost lipsită, iar dreapta şi prealabila despăgubire de care trebuie să beneficieze proprietarul în situaţia exproprierii (art. 44 alin. (6) din Constituţie) este cea menită să asigure părţii păstrarea aceleiaşi valori a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut cu o valoare egală. Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale.

În privinţa suprafeţei de 568 mp a fost aleasă comparabila B(4), reprezentată de un teren intravilan agricol în suprafaţă de 5.000 mp, situat în Moara Vlăsiei, cu o deschidere de 13,28 mp şi o valoare de 4,4 euro/mp, opinia majoritară fiind în sensul în care corespunde cel mai bine caracteristicilor terenului în litigiu şi pentru care a fost aplicată cea mai mică corecţie, rezultând o valoare de 4,1 euro/mp, un cuantum de 2300 euro, la un curs valutar de 4,2236 comunicat de BNR pentru data de 25 august 2009 (9.710 RON)

În privinţa suprafeţei de 93 mp a fost aleasă comparabila D, reprezentată de un teren intravilan agricol în suprafaţă de 1008 mp, situat în Moara Vlăsiei, cu o deschidere de 16 mp şi o valoare de 14,88 euro/mp, opinia tuturor experţilor fiind în sensul în care corespunde cel mai bine caracteristicilor terenului în litigiu şi pentru care a fost aplicată cea mai mică corecţie, rezultând o valoare de 14,7 euro/mp, un cuantum de 1400 euro, la un curs valutar de 4,2236 comunicat de BNR pentru data de 25.08.2009 (5910 RON).

Experţii majoritari au argumentat şi soluţia de evaluare separată a celor două suprafeţe de teren, menţionând că cele două terenuri sunt separate de o parcelă neexpropriată de 614 mp, cu o lungime de 135 m şi lăţime de 4,5 m, rămasă în proprietatea reclamantei, de împrejurarea că suprafaţa de 93 mp este singura cu deschidere la fostul drum judeţean DJ101 (argument în favoarea stabilirii unei valori unitare mai mari, dar şi utilizarea unei alte comparabile), dar şi de lipsa de atractivitate în ceea ce priveşte edificarea de construcţii în zonă. În privinţa acestui aspect, curtea nu a putut să facă abstracţie, în condiţiile în care apelanta - reclamantă nu a produs nicio probă pentru a solicita aceeaşi valoare unitară pentru cele două suprafeţe expropriate, după cum nici expertul D. nu a argumentat opinia de considerare a întrebuinţării terenului ca lot construibil.

Criticile reclamantei privind identificarea diferenţiată a preţului unitar de 35-40 euro/mp, precum şi de împrejurarea că vecinii terenului expropriat au primit despăgubiri mai mari îşi pierd însemnătatea în condiţiile în care modalitatea de efectuare şi de apreciere a probatoriului a fost trasată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv din perspectiva momentului temporal la care se determină despăgubirile. Conform art. 1169 din C. civ. "cel ce face o propunere este dator a o proba", astfel că reclamanta avea obligaţia dovedirii existenţei contractelor de vânzare-cumpărare contemporane momentului transferului dreptului de proprietate, cu privire la imobile similare din care să rezulte valorile afirmate în cadrul cererii de apel.

În lipsa unor asemenea probe, curtea nu a putut prezuma ca reale susţinerile apelantei, motiv pentru care concluziile raportului de expertiză privind modalitatea de determinare a valorii terenului expropriat, în opinie majoritară, a fost constatată corectă, fiind valorificată, aspect care a condus la admiterea apelurilor declarate de către Ministerul Public şi Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi respingerea (sub acest aspect) a apelului reclamantei.

Referitor la suprafaţa de teren de 614 mp, rămasă în proprietatea reclamantei, curtea a avut în vedere, în principal, statuările obligatorii ale instanţei supreme prin care s-a trasat instanţei de apel «obligaţia administrării oricăror probe considerate utile pentru stabilirea categoriei de folosinţă a terenului expropriat la data transferului dreptului de proprietate, după care se va proceda la verificarea cuantumului despăgubirilor datorate de expropriator pentru suprafaţa de teren efectiv expropriată prin cele două hotărâri contestate în cauză - Hotărârea nr. 484/4.06.2009 (568 mp) şi nr. 485/4.06.2009 (93 mp), iar nu şi pentru diferenţa de 614 mp rămasă în proprietatea reclamantei; de asemenea, în rejudecare, instanţa de apel a apreciat şi dacă prin exproprierea dispusă de expropriator au fost cauzate prejudicii reclamantei, pentru a căror reparare ar putea fi dispuse alte măsuri decât exproprierea acestei diferenţe de proprietate de 614 mp, soluţie determinate de prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994».

Conform suplimentului la raportul de expertiză topografică, întocmit de expert C. în raport de prevederile O.G. nr. 43/1997, s-a determinat o suprafaţă de 7,194 mp ca fiind inclusă în geometria autostrăzii A3, iar suprafaţa de 285,694 mp figurează ca fiind afectată de zona de protecţie.

Ţinând cont de indicaţiile impuse prin decizia de control judiciar, de probatoriul administrat privind identificarea funcţiunilor derivate din existenţa domeniului public, de prevederile art. 17 din O.G. nr. 43/1997, curtea a administrat proba cu expertiză tehnică, în specialitatea agricolă (ţinând cont de categoria de folosinţă a terenului), în vederea determinării prejudiciului suferit de reclamantă în urma exproprierii.

Este adevărat că opinia experţilor în specialitatea evaluare imobiliară a fost în sensul în care suprafaţa de 614 mp nu mai poate fi exploatată potrivit destinaţiei sale, întrucât nu are acces la drumul public decât prin suprafaţa de teren expropriată, nu poate fi înstrăinat uşor pe piaţa liberă fiind lipsit de atractivitate. La această opinie au achiesat şi experţii în specialitatea agricolă, argumentând că lăţimea de 3-4 m pe o lungime de 160 m nu permite intrarea cu utilaje pentru efectuarea de lucrări agricole, suprafaţa de teren este mică pentru a fi pretabilă la culturi de câmp.

Raportul de expertiză în specialitatea agricolă a fost întocmit, ţinând cont de pretabilitatea şi ponderea exploatării culturilor în zona în care se află situat terenul: grâu, floarea soarelui, tomate în solarii, tomate, ardei, vinete în câmp deschis, calculul fiind efectuat pe perioada 2009-2021. Deşi comisia de experţi a identificat şi culturile de tomate în solarii, menţionând că sunt frecvente pe terenurile din intravilanul localităţii, întrucât pot fi supravegheate şi efectuate lucrări manuale constante (pentru care a fost determinat un prejudiciu superior în cuantum de 107.493,43 RON) Curtea nu a validat această ipoteză, pretinsă, într-un aspect subsidiar, de reclamantă.

Prejudiciul creat constă în lipsirea reclamantei de exerciţiul concret al dreptului de folosinţă pentru terenul rămas în proprietate, dar şi de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosinţa unui bun o poate asigura titularului dreptului, consecinţa firească fiind împiedicarea în exercitarea tuturor prerogativelor derivate din calitatea de proprietar. Acest prejudiciu trebuie să aibă caracter cert, respectiv o existenţă sigură, neîndoielnică ce poate fi stabilită ca întindere. Sunt certe toate prejudiciile actuale - care s-au produs în totalitate până la momentul solicitării reparaţiei şi prejudiciile viitoare şi sigure, care, deşi nu s-au produs, este sigur că se vor produce, putând fi stabilită întinderea sau valoarea lor, pe bază de elemente îndestulătoare.

Prejudiciul cuantificat la valoarea culturilor de tomate în sere nu este cert, în condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada că terenul fusese exploatat în această modalitate anterior exproprierii sau că poate fi exploatat, întrucât în zona în care se află situat terenul, proprietatea reclamantei, se află înfiinţate culturi în solarii, care ar fi permis concluzionarea unei şanse reale şi serioase de obţinere a acestor tipuri de culturi, prin efectuarea de investiţii. Aceste considerente au fost avute în vedere şi la determinarea prejudiciului prin raportare la legume (tomate, ardei, vinete) în câmp deschis sau cultura de floarea soarelui, singura cultură pretabilă indicată chiar de către comisia de experţi în cuprinsul raportului de expertiză fiind cea de grâu, cuantificată pe o perioadă de 13 ani la suma de 766,22 RON.

În considerarea celor expuse anterior, criticile formulate de Ministerul Public şi Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. privind modalitatea de determinare a prejudiciului cauzat reclamantei prin măsura exproprierii au fost admise.

Calea de atac exercitată de reclamantă a fost admisă prin raportare la critica ce vizează anularea, în parte, a hotărârii nr. 485/4.06.2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2009 a Comisiei Moara Vlăsiei, în condiţiile în care valoarea despăgubirilor acordată în procedura administrativă în cuantum de 1.511,88 RON, a fost majorată în calea de atac a apelului la suma de 5.910 RON, în urma efectuării raportului de expertiză în specialitatea evaluare imobiliară.

De altfel, soluţia este justificată având în vedere că la data de 17 iunie 2011 s-a dispus conexarea dosarului înregistrat sub nr. x/2011, cu obiect anularea hotărârii nr. 485/4.06.2009 emisă de Comisia Moara Vlăsiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2009 de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafaţă de 93 mp, la dosarul nr. x/2009 având ca obiect anularea hotărârii nr. 484/4.06.2009 emisă de Comisia Moara Vlăsiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2009 privitoare la stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafaţă de 568 mp.

Conexarea dosarelor, ca măsură procedurală a judecăţii a impus o soluţionare unitară a pretenţiilor, fără ca acestea să îşi piardă individualitatea, astfel că instanţa, printr-o prorogare legală de competenţă, este obligată să emită o singură soluţie, dar distinctă pentru fiecare obiect cu care a fost învestită. În condiţiile în care demersul reclamantei privind reevaluarea modalităţii de stabilire a despăgubirilor a fost valorificat, s-a impus şi soluţia de anulare, în parte, a hotărârii nr. 485/04.06.2009 a Comisiei Moara Vlăsiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2009.

Această soluţie s-a reflectat şi în modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert în sumă de 4.212,6 RON, invocat ca neacordat de către reclamantă prin cererea de apel. Conform art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., curtea a reţinut că reclamantă a achitat la data de 13 august 2010 un onorariu de expertiză în cuantum de 3.009 RON, la data de 31 august 2011, un onorariu suplimentar în cuantum de 1.203,6 RON şi la data de 8 februarie 2012, un onorariu suplimentar în cuantum de 3.009 RON

Deşi acţiunea a fost admisă, instanţa de fond a acordat numai 7.016 RON, în condiţiile în care totalizând onorariul comisiei de experţi şi onorariu de avocat (în sumă de 4.016,7 RON - fila x fond) suportate de către partea reclamantă rezulta suma 11.228,6 RON.

Aplicarea prevederilor legale la situaţia de fapt expusă, fără a se proceda la o reevaluare a cuantumului onorariului de avocat, aspect permis de art. 274 alin. final C. proc. civ., impunea acordarea integrală a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de expert şi de avocat, suportate de către partea reclamantă, motiv pentru care soluţia instanţei de fond a fost fi schimbată şi pe acest aspect.

În ceea ce priveşte cererea de majorare a onorariului comisiei de experţi cu suma de 7.300 RON (astfel cum a fost solicitat prin cererea de la fila x apel), curtea a reţinut-o ca parţial întemeiată, justificat de volumul de activitate depus, complexitatea lucrării efectuate, numărul răspunsurilor emise de experţi la obiecţiunile formulate, timpul alocat pentru studiul actelor, deplasările efectuate şi informaţiile strânse pentru întocmirea lucrării, aspecte detaliate în devizul aflat la fila x apel, apreciind că suma de 4.800 RON (câte 1600 RON pentru fiecare expert) reflectă valoarea prestaţiilor efectuate, onorariu urmând a se achita în cote egale de 2400 RON de reclamantă şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi a fost inclus în cheltuielile de judecată.

Cheltuielile în cuantum de 670,86 RON reprezentând contravaloare transport UBER, taxe poştale, copii xerox, combustibil, servicii financiare solicitate de reclamantă nu au fost incluse în categoria cheltuielilor de judecată în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., în condiţiile în care nu s-a făcut dovada serviciului prestat prin înscrisuri emise de oficiul poştal, prestatorul UBER sau agentul economic care livrează combustibil. Faptul că reclamanta a acceptat să plătească reprezentatului convenţional aceste servicii, nu o îndreptăţeşte la recuperarea lor, fără a face dovada suportării lor efective (bonuri fiscale, taxe poştale etc).

În temeiul art. 298 coroborat cu art. 276 din C. proc. civ., curtea a compensat cheltuielile de judecată din apel, în ambele cicluri procesuale.

Această măsură de compensare a vizat exclusiv calea de atac a apelului şi a avut în vedere soluţia de reformare parţială pronunţată de instanţa de apel, prin valorificarea criticilor formulate de către Ministerul Public şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (obligaţia de plată fiind considerabil redusă), dar şi a criticilor formulate de către reclamantă în ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Aşadar, evaluând culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii, în fiecare etapă a litigiului, curtea a avut în vedere că toate cheltuielile de judecată suportate doar de reclamantă în faţa instanţei de fond se cuvin a-i fi acordate, în acord cu soluţia de admitere a acţiunii, iar cheltuielile suportate, în mod egal, de părţile litigante în calea de atac a apelului (în ambele cicluri procesuale), prin plata onorariilor comisiei de experţi (1.500 RON, fiecare parte pentru onorariu expert, în primul apel, 1.800 RON, fiecare parte, pentru expertiza agricolă, 1.200 RON expertiză specialitate evaluare achitat de reclamanta, 1.500 RON expertiza topo achitată de pârâtă şi 2.400 RON, fiecare parte, reprezentând majorare onorariu) au fost compensate în conformitate cu art. 276 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, au declarat recursuri reclamanta B. şi pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

1).Prin recursul său, reclamanta a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea deciziei atacate în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor pentru suprafaţa de teren expropriată, cuantumul prejudiciului cauzat în urma exproprierii, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului declarat, reclamanta a susţinut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii atacate:

- Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nemotivată în parte (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) cu privire la stabilirea prejudiciului creat, care constă în lipsirea reclamantei de exerciţiul concret al dreptului de folosinţă pentru terenul rămas în proprietate. Astfel, instanţa de apel nu numai că nu a procedat la analiza niciunuia dintre argumentele expuse de experţi, dar nici nu a indicat raţionamentul juridic avut în vedere la stabilirea prejudiciului.

Instanţa de apel a înţeles să precizeze doar faptul că "prejudiciul cuantificat la valoarea culturilor de tomate în sere nu este cert" fără a indica în concret argumentele din raportul de expertiză care determină faptul că singura cultură pretabilă indicată chiar de către comisia de experţi este cea de grâu.

Obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti rezultă din dreptul oricăreia dintre părţi de a prezenta instanţei susţinerile şi argumentele sale, combinat cu dreptul părţilor ca aceste suţineri şi argumente să fie examinate în mod efectiv.

Instanţele naţionale au stabilit că neindicarea considerentelor de fapt şi de drept în temeiul cărora instanţa şi-a format convingerea echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

-Instanţa de apel a pronunţat soluţia sa cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În primul rând, acest motiv de recurs a fost susţinut în privinţa stabilirii prejudiciului rezultat din expropriere, întrucât, în mod greşit, instanţa a admis criticile formulate în apel de Ministerul Public şi Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. privind modalitatea de determinare a acestui prejudiciu.

Având în vedere potenţialul de producţie agricolă a terenului, amplasamentul suprafeţei, fertilitatea solului, stabilirea faptului că singura cultură pretabilă este cea de grâu, cuantificată pe o perioadă de 13 ani la suma de 766,22 RON nu apare ca fiind o justă despăgubire în sensul avut de legiuitor, cu atât mai mult cu cât la determinarea acesteia au fost avute în vedere 4 categorii de culturi potenţiale.

Consideră că, în stabilirea nivelului despăgubirilor, legiuitorul a avut în vedere condiţia proprietarului nevoit să îşi cedeze dreptul de proprietate. Or, apare ca fiind în mod evident injust ca despăgubirea primită în schimb să nu reflecte realul potenţial de exploatare de care recurenta ar fi putut beneficia în lipsa exproprierii. Apreciat că nu există nicio raţiune pentru care terenul să nu poată fi evaluat la valoarea reală de piaţă din punct de vedere al capacităţii sale de producţie agricolă, cu luarea în considerare a mediei de venit aferentă valorii de culturi de tomate. În mod evident, cuantumul stabilit cu titlu de prejudiciu este netemeinic şi este lipsit de suport real, fiind aproape derizoriu în raport de valoarea reală şi de piaţă a terenului. Pentru stabilirea justă a despăgubirilor, instanţa trebuia să stabilească drept cuantum al prejudiciului valoarea care este mai profitabilă proprietarului.

Prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (6) din Constituţia României şi la cele ale art. 1 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel nu a stabilit o despăgubire dreaptă, efectivă şi rezonabilă, astfel că, pe cale indirectă, s-ar ajunge chiar la o încălcare a dreptului de proprietate al recurentei în schimbul unei despăgubiri derizorii calculate după criteriile cele mai puţin favorabile din punct de vedere economic. Instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că inclusiv în raportul de expertiză agricolă experţii au reţinut faptul că în comuna Moara Vlasiei s-a dezvoltat foarte mult legumicultura în solarii şi tunele, deoarece pentru cultivarea de roşii în solarii se obţin subvenţii de la APIA de cca. 3.000 euro/ha.

În al doilea rând, acest motiv de recurs a fost susţinut în legătură cu determinarea despăgubirilor cuvenite reclamantei din expropriere, susţinându-se că instanţa de apel, în mod eronat, a reţinut şi valorificat în totalitate concluziile raportului de expertiză de determinare a valorii terenului expropriat, aspect care a condus la admiterea apelurilor declarate de Ministerul Public şi Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi respingerea apelului reclamantei.

Susţine că, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, existau în dosar comparabile contracte de vânzare-cumpărare pentru imobilele similare cu cel expropriat aferent datei transferului dreptului de proprietate, respectiv 25 august 2009, în raport de care valoarea unitară pe mp era de 36,6 euro. În mod eronat, instanţa a reţinut faptul că în privinţa suprafeţei de 568 mp a fost aleasă comparabila B (4) şi în privinţa suprafeţei de 93 mp a fost aleasă comparabila D.

2.)Prin recursul său, pârâtul a solicitat admiterea acestuia şi modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii, în totalitate, a apelului propriu, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Deşi nu a indicat un temei legal al recursului, pârâtul a susţinut că soluţionarea cauzei s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 27 din L nr. 33/1994, cu referire particulară la faptul că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 484/4.06.2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Moara Vlasiei pentru suprafaţa de 568 mp teren expropriat, s-a acordat despăgubirea în cuantum de 9.233,81 RON, rezultând un preţ de 4,5 euro/mp astfel cum rezulta din raportul de evaluare care a stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor. În schimb, prin raportul de evaluare dispus a fi administrat de instanţa de apel, în rejudecare, pentru aceeaşi suprafaţă de teren s-a stability o despăgubire de 4,1 euro/mp.

Diferenţa de 476,19 RON ce rezultă dintre oferta expropriatorului şi valoarea stabilită de comisia de experţi şi acordată de către instanţa de apel este dată de fluctuaţia cursului euro şi nicidecum de evaluarea terenului la o valoare inferioară faţă de preţul pieţei.

Având în vedere că oferta expropriatorului a fost de 4,5 euro/mp, iar valoarea stabilită prin raportul de expertiză este de 4,1 euro/mp, instanţa de apel, în mod greşit, a admis cererea şi a dispus anularea, în parte, a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, în condiţiile în care soluţia corectă ce s-ar fi impus pentru asigurarea respectării dispoziţiilor art. 27 din L. nr. 33/1994, ar fi fost aceea a respingerii cererii.

Despăgubirea acordată de expropriator este una justă şi în deplină conformitate cu prevederile legale.

În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată că acestea deduc judecăţii critici care sunt nefondate potrivit celor ce urmează:

1).Recursul formulat de recurenta-reclamantă a contestat, sub un prim aspect, soluţia instanţei de apel dată cererii sale de reparare a prejudiciului suferit în urma exproprierii, decurgând din reducerea suprafeţei terenului rămas în proprietate, la 614 mp. Această soluţie a fost contestată atât pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pretinzându-se că hotărârea instanţei este nemotivată în parte, cât şi pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Niciunul din aceste motive de recurs nu sunt întemeiate, reţinându-se că la fila x a deciziei atacate se regăsesc considerentele instanţei de apel pentru care aceasta, în cuantificarea prejudiciului constând în lipsa reclamantei de exerciţiul concret al dreptului de folosinţă asupra terenului rămas în proprietate (care, lipsit de cale directă de acces la un drum public, va fi mai greu de exploatat), a reţinut şi aplicat criteriul exploatării terenului prin cultura de grâu, pe o perioadă de 13 ani. Stabilind acest mod de determinare a întinderii prejudiciului, instanţa a argumentat, totodată, de ce nu a optat pentru varianta culturilor de tomate (estimate, prin raportare la terenul în cauză la valoarea de 107.493,43 RON), sau a culturilor altor legume, respectiv întrucât reclamanta nu a făcut dovada că terenul fusese exploatat anterior exproprierii în această modalitate sau că ar putea fi astfel exploatat, eventual prin probarea existenţei/dezvoltării în zona sa de amplasament a culturilor legumicole în solarii, care să îndreptăţească o concluzie asupra existenţei şanselor reale şi serioase pentru reclamantă în obţinerea acestor tipuri de culturi, prin realizarea de investiţii.

Aceleaşi considerente au fost avute în vedere şi în legătură cu criteriul exploatării terenului prin culturi de legume în câmp deschis, reţinându-se de către instanţa de apel că singura cultură pretabilă, indicată chiar de comisia de experţi în cuprinsul raportului de expertiză, este cea de grâu.

Astfel fiind, nu se susţine critica reclamantei privitoare la absenţa raţionamentului juridic în stabilirea prejudiciului, dată fiind neanalizarea de către instanţa de apel a argumentelor experţilor relative la frecvenţa culturilor de tomate în solarii ori de tomate, ardei şi vinete în câmp deschis, în intravilanul localităţii.

Din acest motiv nu poate fi primită critica reclamantei prin care pretinde că decizia atacată ar suferi de o motivare parţială ori incompletă cât priveşte modul de justificare a despăgubirii acordate pentru compensarea prejudiciului rezultat din expropriere, în legătură cu restul de teren rămas în proprietate, în suprafaţă de 614 mp.

Este adevărat că argumentele pentru care insanţa de apel a apreciat ca fiind lipsit de certitudine prejudiciul estimat prin raportare la criteriul culturilor de tomate în sere ori al celor legumicole în câmp deschis, se verifică, într-o oarecare măsură şi cât priveşte criteriul culturilor de grâu, având în vedere observaţia că nu s-a dovedit exploatarea agricolă anterioară exproprierii a terenului în discuţie.

Cu toate acestea, criteriul de evaluare asupra căruia instanţa de apel a decis a fi utilizat este cel corect, fiind echitabil ca atunci când se iau în calcul posibilităţi de exploatare prin culturi agricole, raportarea să fie făcută la culturile cele mai pretabile şi uzuale, iar nu la cele a căror realizare ar presupune costuri investiţionale ridicate. Pentru terenuri care, chiar dacă prezintă potenţial agricol, s-a stabilit că nu erau în concret exploatate agricol (cultivate), utilizarea criteriului culturilor cele mai costisitoare - cum sunt cele de tomate în solarii ori de tomate, ardei, vinete în câmp deschis - nu se justifică, având un grad ridicat de probabilitate ce imprimă un caracter incert prejudiciului potenţial, a cărui determinare se urmăreşte.

În considerarea acestor argumente, nu poate fi primită nici critica de soluţionare cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, a cererii de acordare a prejudiciului suferit de reclamantă prin măsura exproprierii. Obiecţiunea acesteia, în sensul că prejudiciul apare aproape derizoriu în raport cu valoarea reală şi de piaţă a terenului, nu constituie un argument al nelegalităţii criteriului utilizat de instanţă, fiind dezlegat cu putere de lucru judecat în cauză că reclamanta nu poate pretinde, în legătură cu terenul rămas în proprietate în urma exproprierii, un prejudiciu de aceeaşi valoare ori comparabil cu cel al unei persoane expropriate efectiv şi care a fost lipsită în acest fel de proprietatea bunului imobil. De aceea nu este apt a fi comparat prejudiciul decurgând din dificultatea în exploatare/diminuarea capacităţii de folosinţă a unui bun imobil - prejudiciu încercat de reclamantă în urma exproprierii, prin diminuarea proprietăţii sale la o suprafaţă de 614 mp. teren - cu cel decurgând din pierderea proprietăţii acestuia.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că soluţia criticată în recursul reclamantei este cea legală şi corectă în raport cu circumstanţele cauzei, motivarea dată acesteia fiind una care corespunde obligaţiilor legale impuse instanţei de judecată prin dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., fiind arătate argumentele pentru care un anume criteriu de evaluare a fost primit, iar celelalte înlăturate. Prin urmare, soluţia dată pretenţiilor reclamantei de reparare a prejudiciului decurgând din măsura exproprierii nu este criticabilă nici pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi nici pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Tot cu trimitere la norma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a criticat şi soluţia deciziei din apel cât priveşte stabilirea despăgubirii cuvenită din exproprierea terenurilor în suprafaţă de 568 mp şi 93 mp, aceasta susţinând că existau la dosar (fiind furnizate de Primăria Moara Vlăsiei) comparabile contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare cu cel expropriat, încheiate în perioada de referinţă a datei transferului dreptului de proprietate (25.08.2009), cu o valoare unitară pe mp de 36,6 euro. În plus, vecinii terenului expropriat au primit şi ei despăgubiri mai mari, respectiv la un preţul unitar de 35-40 euro/mp.

În raport cu aceste elemente, reclamanta a criticat soluţia în privinţa stabilirii despăgubirii cuvenită din expropriere exclusiv cu referire la cuantumul acesteia, respectiv de 4,1 eu/mp pentru terenul expropriat de 568 mp (în cuantum total de 2 300 euro, la un curs valutar de 4,2236 RON pentru data de 25.08.2009) şi de 14,7 eu/mp pentru terenul expropriat de 93 mp (în cuantum total de 1 400 euro, la cursul valutar de 4,2236 RON pentru data de 25.08.2009).

Înalta Curte reţine că în considerentele deciziei atacate se regăsesc toate argumentele pentru care instanţa de apel a înlăturat solicitările reclamantei de a fi avute în vedere criterii care ar fi putut conduce, în opinia părţii, la un cuantum superior al despăgubirii. Astfel, la fila x a hotărârii recurate, s-a arătat în mod pertinent că valoarea de 36,6 eu/mp (ce fusese stabilită prin raportul de experitză din calea de atac a apelului, în primul ciclu procesual) nu poate fi avută în vedere în determinarea contravalorii terenului expropriat întrucât comparabila care determinase această valoare unitară pe mp viza categoria intravilan curţi-construcţii (comparabila 5) ori, prin decizia de casare, instanţa supremă a impus ca, subsecvent lămuririi categoriei de folosinţă a terenului în cauză la data exproprierii, să se procedeze la calculul despăgubirii cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, adică prin raportare la comparabile de acelaşi fel cu terenul expropriat, a cărui categorie de folosinţă s-a stabilit a fi la data exproprierii intravilan arabil.

În aceeaşi raţiune, de altfel, s-a şi impus în rejudecarea cauzei după casare, administrarea unei noi expertize de evaluare imobiliară, care să aibă în vedere comparabile contracte de vânzare-cumpărare terenuri intravilane de aceeaşi categorie de folosinţă, respectiv arabil.

De asemenea, la fila x a considerentelor deciziei atacate, instanţa de apel a înlăturat argumentat pretenţiile reclamantei care aveau în vedere un preţ unitar de 35-40 euro/mp afirmat ca fiind regăsit în evaluările vecinilor terenului expropriat, arătând că evaluarea din prezenta cauză nu poate fi realizată altfel decât respectând îndrumările din decizia de casare a instanţei de recurs, respectiv în raport de momentul temporal relevant al transferului dreptului de proprietate şi în raport de comparabile depuse la dosar care să corespundă exigenţelor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în raport cu terenul supus evaluării.

Acestor argumente, reclamanta nu le-a adus niciun fel de critici în partea memoriului său de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi dedicată acestei soluţii a deciziei din hotărârea atacată, rezumându-se doar să afirme că în mod eronat instanţa de apel a validat opinia majoritară din raportul de evaluare neutilizând criterile indicate de ea şi care ar fi condus spre un cuantum superior al evaluării.

Or, Înalta Curte, în circumstanţele expuse, nu poate decât să constate caracterul legal, corect şi justifiat în drept al soluţiei supuse verificării, neexistând niciun argument de a o infirma.

Totodată, această concluzie fundamentează, deopotrivă, aprecierea caracterului nefondat al recursului formulat de reclamantă.

2)Prin recursul declarat de pârâtul Statul român, a fost criticată pentru nelegalitate hotărârea instanţei de apel, pretinzându-se că soluţia adoptată nu respectă cerinţa impusă prin dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cu care "(1) Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî. (2) Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată".

Deşi recursul nu a fost motivat în drept, examinarea acestuia se va realiza în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Invocând nerespectarea acestei dispoziţii legale, pârâtul a susţinut că soluţia corectă ar fi fost aceea a respingerii acţiunii deoarece prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 484/4.06.2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Moara Vlăsiei s-a acordat un preţ de 4,5 eu/mp, în timp ce valoarea stabilită prin expertiza administrată în apel a fost de 4,1 eu/mp; diferenţa de 476,19 RON dintre valoarea stabilită de comisia de experţi şi valoarea expropriatorului este dată de fluctuaţia cursului euro şi nicidecum de evaluarea terenului la o valoare inferioară faţă de preţul pieţei.

Înalta Curte reţine că, potrivit situaţiei de fapt descrisă de instanţa de apel, prin hotărârea nr. 484/4.06.2009 s-a stabilit o despăgubire de 9.233,81 RON, prin raportul de evaluare întocmit în etapa administrativă la 31.05.2006 de experţii ANEVAR fiind propusă o valoare de 4,3 eu/mp (iar nu de 4,5 eu/mp, după cum afirmă pârâtul).

Chiar astfel fiind, dacă stabilirea în faza judiciară a unei despăgubiri inferioare celei oferite de expropriator în etapa administrativă ar putea fi afirmată în legătură cu terenul expropriat de 568 mp, situaţia nu se verifică în aceiaşi termeni în cazul terenului de 93 mp pentru care, prin hotărârea nr. 485/4.06.2009 s-a oferit o despăgubire în cuantum de 1 511,88 RON, în timp ce prin hotărârea instanţei de apel s-a stabilit o despăgubire cu mult superioară, de 5 910 RON (respectiv 14,7 eu/mp).

Or, privită în ansambu - aşa cum este şi corect, de vreme ce a fost vorba de o singură expropriere, chiar dacă s-au emis două hotărâri distincte de stabilire a despăgubirilor nr. 484 şi 485 din 4.06.2009, corespunzător celor două suprafeţe distincte de teren expropriate -, evaluarea despăgubirii realizată în faza judiciară, cu observarea categoriei de folosinţă a terenului la data exproprierii şi în raport de preţuri la care vindeau, la aceeaşi dată, terenuri similare celor expropriate, s-a dovedit a fi superioară celei oferite de expropriator în etapa administrativă, astfel că soluţia admiterii acţiunii şi anulării în parte a celor două hotărâri de stabilire a despăgubirii este cea corectă.

Pentru acest considerente, Înalta Curte reţine că situaţia despăgubirii stabilită ca fiind cuvenită reclamantei pentru suprafaţa însumată a celor două porţiuni de teren se situează în marja de legalitate descrisă în cuprinsul art. 27 din Legea nr. 33/1994, a cărui nesocotire nu a avut loc, după cum nejustificat a indicat pârâtul prin recursul său.

Astfel fiind, în considerarea celor expuse anterior, vor fi respinse ca nefondate atât recursul reclamantei, cât şi cel al pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta B. şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei nr. 990A din 22 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.