Ex officio declination of private-order territorial incompetence in small-value claims

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă, înregistrată la 16 octombrie 2020 pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 2000 RON, reprezentând facturi scadente şi neachitate.

Prin sentinţa civilă nr. 137 din 23 martie 2021, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1028 C. proc. civ., conform cărora competenţa de a soluţiona cererile de valoare redusă, în primă instanţă, aparţine judecătoriei, iar competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun, precum şi ale art. 107 din acelaşi act normativ, conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa de la domiciliul/sediul pârâtului.

Ca situaţie de fapt, instanţa a reţinut că, la art. 7.1. din contractul nr. x din 30 august 2019, încheiat pentru ştergerea datelor negative înscrise la biroul de credite, părţile au stabilit, în conformitate cu art. 126 alin. (1) C. proc. civ., ca litigiile să fie soluţionate de instanţa competentă potrivit legii de la sediul mandatarului, sediu care, la data formulării cererii, era în municipiul Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 5293 din 9 iunie 2021, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 107 care reglementează regula de drept comun în materia competenţei teritoriale, respectiv instanţa de la domiciliul/sediul debitorului, precum şi ale art. 126 din acelaşi act normativ, cu privire la alegerea de competenţă în cazul proceselor vizând bunuri şi alte drepturi de care părţile pot să dispună.

Cu toate acestea, a reţinut că Judecătoria Vălenii de Munte a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată, deşi art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că aceasta poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare.

S-a arătat că, interpretarea potrivit căreia incidenţa art. 130 alin. (3) C. proc. civ. nu conferă posibilitatea instanţei sesizate ulterior de a invoca excepţia de necompetenţă teritorială, conduce la eludarea textului legal anterior invocat şi poate determina tergiversarea soluţionării cauzei, prin rejudecarea sa, dacă instanţa de control judiciar ar aprecia că soluţia a fost pronunţată de o instanţă care nu era competentă.

Sub un alt aspect, s-a reţinut că, în ipoteza în care se apreciază că pârâtul este consumator, devin incidente prevederile art. 121 C. proc. civ., situaţie în care Judecătoria Vălenii de Munte are competenţă exclusivă.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa civilă nr. 141 din 22 octombrie 2021, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Vălenii de Munte, în cauza privindu-i pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pe pârâtul B., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la 16 octombrie 2020 pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 2000 RON, reprezentând facturi scadente şi neachitate.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Vălenii de Munte şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea de a doua instanţă reţinând că judecătoria iniţial învestită nu putea invoca din oficiu necompetenţa teritorială, întrucât, în cauză, aceasta este una de ordine privată.

Litigiul de faţă are ca obiect o cerere de valoare redusă, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de valoare redusă, art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. face trimitere expresă la dispoziţiile de drept comun.

În raport de obiectul acţiunii deduse judecăţii, în ceea ce priveşte competenţa, Înalta Curte reţine că aceasta se stabileşte potrivit dispoziţiilor de drept comun reglementate de art. 107 C. proc. civ. care instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică sau privată." Alin. 2 al acestui articol prevede că necompetenţa este de ordine publică: 1. "în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ., "În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată."

Se reţine că norma cuprinsă în art. 107 C. proc. civ. are caracter relativ, fiind de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) din actul normativ mai sus menţionat, "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Din interpretarea textului legal mai sus enunţat rezultă că, în cazul necompetenţei de ordine privată, aceasta se invocă de pârât, în condiţiile mai sus arătate, nu de către instanţă, din oficiu.

În cauză, în termenul stabilit de lege, pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Vălenii de Munte, iar la primul termen de judecată acordat, instanţa, reţinând că procedura de citare este legal îndeplinită, în lipsa părţilor care nu s-au prezentat la judecată, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale.

În raport de prevederile legale anterior menţionate, instanţa iniţial învestită, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială şi să se desesizeze în acest fel de soluţionarea pricinii, fără încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Judecătoria Vălenii de Munte, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2021.