Jurisdictional conflict resolved: Court of Appeal Suceava bound to hear damages claim after missing competence challenge deadline.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice-reprezentant legal al Statului Român şi Statul Român - Parlamentul României - Senat, a solicitat despăgubiri, în cuantum de 150.000 euro în legătură cu pedeapsa aplicată, precum şi modificarea, în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, a textelor neconstituţionale din C. pen. şi C. proc. pen.

Prin sentinţa civilă nr. 770 din 4 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că reclamantul şi-a întemeiat, în mod expres, cererea pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care prevede la art. 10 alin. (3) că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul acestuia.

Ca situaţie de fapt, instanţa a reţinut că reclamantul este deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi. Aplicând dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 la situaţia de fapt astfel reţinută, a declinat competenţa de soluţinare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 9 din 14 ianuarie 2021, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea hotărârii pronunţate, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora competenţa teritorială se stabileşte în funcţie de domiciliul reclamantului.

Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că, la data întregistrării cererii, 15 septembrie 2020, reclamantul îşi executa pedeapsa pentru care a fost condamant în Penitenciarul Botoşani, aspect învederat şi de reclamant la termenul din 12 ianuarie 2021.

Având în vedere dispoziţiile legale invocate, aplicate la situaţia de fapt reţinută, s-a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 389 din 18 mai 2021, prin care a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

Instanţa a reţinut că, prin acţiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - reprezentant legal al Statului Român la plata de despăgubiri în valoare de 150.000 euro pentru prejudiciul produs acestuia prin nemodificarea legislaţiei penale după publicarea deciziei nr. 368 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, prin care a fost declarată neconstituţionalitatea sintagmei "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen..".

S-a apreciat că, în considerarea specificului cererilor în materia contenciosului administrativ, o acţiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca cerere accesorie unei acţiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, fie el tipic sau asimilat, în acest sens fiind relevante dispoziţiile art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Întrucât reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin neadoptarea unui act normativ, iar nu pentru neemiterea unui act administrativ, instanţa a constatat caracterul civil al prezentei acţiuni în răspundere delictuală a Statului Român şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceva, secţia I civilă.

Învestit prin declinare, Tribunalul Suceva, secţia I civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1553 din 17 septembrie 2021, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că excepţia necompetenţei materiale a fost invocată de Curtea de Apel Suceva, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu depăşirea termenului impus de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., sens în care arată că, ulterior reţinerii cauzei în pronunţare la al doilea termen de judecată, dosarul a fost repus pe rol pentru a fi solicitate lămuriri suplimentare reclamantului cu privire la obiectul litigiului. Se reţine că temeiul de drept al cererii de chemare în judecată a rămas neschimbat, respectiv Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamantul nu a făcut nicio precizare cu privire la obiectul litigiului, astfel încât, şi sub aspectul fondului cauzei, competenţa aparţine curţii de apel, nu tribunalului.

Sub un ultim aspect, se reţine că prin hotărârea de declinare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani, nu s-a arătat motivul pentru care această ultimă instanţă este competentă teritorial şi material, în condiţiile în care reclamantul este încarcerat la Penitenciarul Botoşani.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială a instanţei şi cea teritorială de ordine publică trebuie invocate de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Art. 131 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. prevede că, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, încheierea având caracter interlocutoriu. În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.

Raţiunea acestor dispoziţii legale este aceea de a asigura clarificarea şi tranşarea încă de la debutul judecăţii a chestiunilor privitoare la stabilirea competenţei instanţei, astfel încât ele să fie invocate, puse în discuţie şi soluţionate, ca regulă, încă de la primul termen de judecată.

Cu caracter de excepţie, legea îngăduie judecătorului să amâne judecata o singură dată pentru a obţine lămuriri sau, după caz, probe suplimentare utile determinării competenţei, însă o asemenea posibilitate trebuie să rămână una de care se uzează cu prudenţă, anume doar atunci când, în mod necesar, acordarea unui termen apare ca indispensabilă clarificării ori dovedirii unor împrejurări direct legate de stabilirea competenţei.

Rezultă, aşadar, că atunci când excepţia de necompetenţă materială sau teritorială exclusivă este invocată din oficiu de judecătorul cauzei, trebuie respectat termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., iar eventuala amânare a judecăţii pentru a se obţine lămuriri sau probe suplimentare în scopul verificării competenţei, trebuie dispusă încă de la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi numai o singură dată.

Prin urmare, atunci când aceste dispoziţii legale imperative nu sunt respectate, întrucât instanţa invocă peste termenul legal excepţia de necompetenţă materială sau teritorială exclusivă, verificându-şi competenţa cu întârziere, prin încălcarea dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., consecinţa este aceea că instanţa învestită cu judecarea procesului rămâne competentă să îl judece întrucât nu se mai poate dezînvesti în mod legal.

În acest caz, eventuala neregularitate constând în necompetenţa materială sau teritorială exclusivă a instanţei se acoperă.

Fiind vorba despre o competenţă câştigată prin voinţa legiuitorului, în cazul în care instanţa ar proceda totuşi la declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei alte instanţe, cu nesocotirea dispoziţiilor legale menţionate, aceasta din urmă este îndreptăţită să invoce propria sa necompetenţă constatând că, ope legis, instanţa iniţial sesizată trebuia să păstreze judecata procesului, întrucât această instanţă a dobândit nu doar prerogativa de a soluţiona cauza, ci însăşi obligaţia de a proceda la judecată.

În acest sens, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., prin decizia nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, s-a stabilit că "Instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..".

Se reţine că instanţele care şi-au declinat reciproc competenţa materială de soluţionare a cauzei sunt Curtea de Apel Suceva, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Suceava.

În cauză, primul termen de judecată la Curtea de Apel Suceva, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost la 16 martie 2021, când părţile erau legal citate, termen la care instanţa a dispus amânarea judecăţii la 13 aprilie 2021 pentru a se comunica întâmpinarea către reclamant, căruia i s-a pus în vedere să formuleze răspuns la întâmpinare prin care să răspundă la excepţiile invocate.

La termenul de judecată următor, din 13 aprilie 2021, Curtea de Apel Suceva, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut cauza în pronunţare, a amânat pronunţarea pentru data de 27 aprilie 2021, când a repus cauza pe rol în vederea punerii în discuţia părţilor a calificării juridice a acţiunii ca fiind acţiune de drept comun sau de contencios administrativ.

Faţă de succesiunea actelor de procedură efectuate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că această instanţă a nesocotit obligaţiile care îi reveneau potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ., încălcând limitele temporale impuse de aceste dispoziţii legale pentru invocarea excepţiei necompetenţei sale materiale şi pentru soluţionarea acesteia, astfel încât competenţa materială de soluţionare cererii a rămas dobândită de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fără a mai interesa dacă, pe fondul excepţiei, aceasta era sau nu întemeiată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2021.