Revision petition against final decision on land compensation under Law 165/2013 is not subject to appeal.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra cererii deduse judecăţii, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 1854 din 16 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 529 din 14 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016; a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei civile nr. 529/14.04.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016; a schimbat, în parte, sentinţa apelata, în sensul înlăturării măsurii prin care s-a stabilit valoarea deciziei de compensare; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Prin decizia nr. 1730A din 10 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1854 din 20 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii au formulat cerere intitulată "apel" revizuenţii A., B. şi C., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 5 august 2021, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8 noul C. proc. civ.

Prin cererea astfel formulată se solicită anularea/schimbarea, în tot sau în parte, a deciziei nr. 1730 din 10 decembrie 2020, în dosarul nr. x/2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în sensul restituirii în natură, pe vechiul amplasament, a suprafeţei de teren ce face obiectul dosarului sau acordarea de bunuri în compensare, iar, în subsidiar, acordarea de măsuri compensatorii în raport de valoarea corectă a terenului.

În motivarea cererii, se arată că instanţa de fond nu a analizat dosarul prin prisma legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Susţin că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 165/2013 şi arată că nu ar fi putut beneficia de aceste dispoziţii legale întrucât Primăria oraşului Pecica le-a comunicat că în rezerva oraşului nu se regăsesc suprafeţe de teren ce pot face obiectului reconstituirii în natură a dreptului de proprietate. Sub un alt aspect, învederează că, în situaţia în care s-ar fi prevalat de prevederile art. 42 din Legea nr. 165/2013, ar fi fost obligaţi să reia procedura administrativă cu toate etapele sale, ceea ce ar fi fost o sarcină exorbitantă şi nedreaptă instituită în sarcina revizuenţilor.

Arată că este întemeiată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în natură pe vechiul amplasament, cu privire la suprafaţa de 3.23 ha, sens în care solicită instanţei să aprecieze inopozabilitatea actelor administrative şi jurisdicţionale emise în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate derulată în temeiul legilor fondului funciar şi susţin că pe vechiul amplasament al imobilului, în prezent, sunt construite doar două case de locuit, terenul nu este grevat de servitute, iar lucrările prevăzute în contractul de vânzare cumpărare nr. x din 12 decembrie 2005 nu au fost realizate.

Învederează că, prin decizia civilă nr. 1854 din 16 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au fost flagrant încălcate dispoziţiile art. 395, art. 397 alin. (1), (2) şi 3, art. 402 alin. (1), art. 426 alin. (1), (2) şi 5 C. proc. civ., context în care au solicitat pe calea revizuirii, schimbarea, în tot sau în parte, a hotărârii, considerând că necercetarea cauzei în parametrii situaţiei juridice actuale este asimilată cu lipsa motivării.

Critică decizia atacată din punct de vedere al lipsei rolului activ al instanţei, susţinând că instanţa putea să ceară părţilor explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt şi de drept ce duceau la dezlegarea pricinii şi arată că este necesară întocmirea unui raport de expertiză judiciară topo pentru lămurirea situaţiei din dosar.

Mai arată că prin cererea de revizuire nu s-a susţinut existenţa hotărârilor contradictorii, ca urmare a autorităţii de lucru judecat, astfel cum reţine instanţa în dispozitivul hotărârii atacate şi consideră că sunt inadvertenţe între cele solicitate de revizuenţi în evocarea fondului cauzei şi pronunţarea de către instanţele de judecată asupra a ceea ce nu s-a cerut, fiind incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1), coroborat cu alin. (6) C. proc. civ. Susţin admisibilitatea cererii de revizuire şi arată că a fost încălcat principiul disponibilităţii în litigiul de fond, prima instanţă dispunând mai mult decât s-a solicitat, iar instanţa de apel necercetând ce s-a solicitat prin cererea de apel. Consideră că, prin formularea cererii de revizuire, nu a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune respectarea principiului res judicata şi nu a fost încălcat carcterul nedevolutiv al revizuirii.

Arată că şi cel de-al doilea motiv de revizuire este întemeiat întrucât instanţa de apel, prin decizia nr. 1854 din 20 decembrie 2019 a schimbat sentinţa civilă nr. 529 din 14 mai 2017 a Tribunalului Bucureşti.

Apreciază că este întemeiată calea de atac împotriva deciziei de respingere a cererii de revizuire având în vedere că este prevăzut în legislaţie remediul pentru înlăturarea consecinţelor în situaţia încălcării Convenţiei printr-o hotărâre definitivă.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a susţinut inadmisibilitatea apelului promovat de revizuenţi, în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., sens în care arată că decizia atacată este definitivă.

Cu privire la susţinerea revizuenţilor potrivit căreia, prin decizia nr. 1854 din 20 decembrie 2019, instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului, ceea ce ar atrage incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arată că, în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, reclamanţii aveau posibilitatea de a solicita returnarea dosarului în vederea restituirii în natură a imobilului, însă nu au înţeles să formuleze o astfel de cerere fiind decăzuţi din dreptul de a solicita restituirea în natură. Solicită a se avea în vedere că pe raza comunei Pecica nu există teren disponibil, iar Decizia de compensare nr. x din 30 ianuarie 2020 a avut în vedere situaţia juridică actuală, respectiv dacă terenul este liber sau ocupat, categoria de folosinţă la nivelul perioadei de referinţă, localizarea în extravilan a vechiului amplasament, valoarea imobilului potrivit grilei notariale din 2013, respectiv 30.858,77 RON.

4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Prin rezoluţie, a fost fixat termen de judecată la 11 noiembrie 2021, în şedinţă publică.

La acest termen de judecată, instanţa a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulate şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acesteia.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea intitulată apel din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia nr. 1854 din 16 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 529 din 14 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016; a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei civile nr. 529/14.04.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016; a schimbat, în parte, sentinţa apelata, în sensul înlăturării măsurii prin care s-a stabilit valoarea deciziei de compensare; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Prin decizia nr. 1730A din 10 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1854 din 20 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, formulată în baza dispoziţiilor art. 509 pct. 1 şi 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, iar art. 513 alin. (5) C. proc. civ. prevede că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

De asemenea, conform art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România "Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Din interpretarea textelor procedurale mai sus menţionate, rezultă că decizia atacată nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar al apelului şi nici a recursului, hotărârea judecătorească revizuită pronunţată în apelul declarat împotriva sentinţei prin care instanţa a soluţionat cererea în baza Legii nr. 165/2013 fiind definitivă.

Persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, în raport de dispoziţiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, decizia nr. 1730 din 10 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind definitivă, nu este supusă, prin lege, cenzurii căii de atac a apelului sau recursului.

Căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc judecata unui proces.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la textele de lege pentru exerciţiul unei căi de atac.

Pentru considerentele expuse, calea de atac intitulată apel, formulată în cauză, va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel", declarată de revizuentele A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 1730 din 10 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2021.