Property restitution review rejected: newly found archive documents not decisive for overturning final 2008 judgment.

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 09.01.2020, revizuenta apelantă A. augusta-A., în contradictoriu cu intimaţii Primarul Municipiului Turda, B., C. şi D., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 158/A din 06.06.2008 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2007, având ca temei prevederile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.

A susţinut că a intrat în posesia unor înscrisuri doveditoare, eliberate de Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Cluj la data de 09.12.2019 din fondul arhivistic E., care sunt de natură a schimba soluţia pronunţată, respectiv: procesul-verbal al Adunării Generale din 17 mai 1947; bilanţul semestrial 30 iunie 1947; contul bilanţ 31 decembrie 1947; adresa Băncii către Administraţia Financiară Turda; adresa Băncii către Casa de Finanţare şi Amortizare Bucureşti.

Revizuenta a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire reglementate de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din perspectiva obiectului căii de atac şi a înscrisurilor doveditoare.

Intimata D. a formulat întâmpinare, invocând, printre altele, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire prin raportare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

2. Soluţia dată de instanţa de revizuire şi argumentele care au fundamentat pronunţarea acesteia

Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 30 din 19 februarie 2020, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire şi a obligat revizuenta la plata către intimata D. a sumei de 1785 RON cheltuieli de judecată în apel.

În motivare, instanţa a prezentat condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., arătând că este posibilă şi admisibilă, totodată, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică, sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În speţă, faţă de motivele dezvoltate în cererea de revizuire, este evident că revizuenta a avut în vedere ipoteza reglementată de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.

Astfel, pentru admisibilitatea revizuirii fundamentată pe acest temei legal, este necesar ca, după darea hotărârii supusă revizuirii, să se fi descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, înscrisul trebuind să întrunească mai multe condiţii: să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, neinteresând dacă reţinerea înscrisului de către partea adversă a fost intenţionată sau involuntară; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.

Din analiza acestor condiţii de admisibilitate, rezultă că sfera de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitată, în primul rând, pentru că noţiunea de "înscris’’ trebuie luată în accepţiunea ei restrânsă, necuprinzând declaraţii de martori, chiar autentificate, rapoarte de expertiză, mărturisiri, iar în al doilea rând, pentru că înscrisul trebuie să fie opozabil părţii adverse, deci dacă aceasta nu a participat la operaţiunea constatată prin înscris, este necesar ca înscrisul respectiv să fi dobândit dată certă.

Dacă una dintre cerinţele mai sus menţionate nu este îndeplinită, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

În speţă, înscrisurile aşa zis noi de care se prevalează revizuenta în susţinerea cererii de revizuire sunt, conform propriilor sale susţineri: procesul-verbal al Adunării generale din 17.05.1947; Bilanţul semestrial 30.06.1947; contul bilanţ 31.12.1947; adresa băncii către Administraţia Financiară Turda; adresa băncii către Casa de Finanţare şi Amortizare Bucureşti.

S-a constatat că niciunul din aceste înscrisuri nu întruneşte condiţiile impuse de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.

În privinţa acestor "înscrisuri" nu este prezentă o împrejurare mai presus de voinţa părţilor din cauza căruia "înscrisul" să nu fi putut fi înfăţişat, în condiţiile în care revizuenta putea oricând să formuleze o cerere către Arhivele Naţionale, pentru eliberarea unor copii de pe aceste înscrisuri.

Nu a existat nici un impediment care să o împiedice în a solicita eliberarea unor copii de pe aceste înscrisuri, după cum, nu s-a dovedit nici existenţa vreunui impediment care să o împiedice să depună aceste înscrisuri la dosarul de fond.

Curtea de apel a mai reţinut că, în practica judiciară, s-a statuat asupra caracterului doveditor al înscrisurilor în sensul că este necesar ca ele să nu fi existat la data pronunţării hotărârii ce se atacă pe calea revizuirii, şi că, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii, ar fi putut duce la altă soluţie decât cea adoptată.

Revizuentei îi incumba dovada, alternativ fie a conduitei obstrucţioniste a părţii adverse, conduită de natură a nu îi fi permis să intre în posesia înscrisului/înscrisurilor pe durata soluţionării procesului în fond sau şi în fond şi în recurs, fie a unei împrejurări, cu acelaşi impact, ivite mai presus de voinţa ei, cât şi a intimaţilor.

Printr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor se înţelege o împrejurare de forţă majoră care să o fi împiedicat pe parte să îşi procure înscrisurile probatorii în timpul procesului.

Or, nu se poate reţine, în cauză, existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa părţilor, care să o fi împiedicat pe revizuentă să prezinte instanţei înscrisurile probatorii, după cum nu se poate reţine nici conduita obstrucţionistă a părţii adverse, respectiv, reţinerea acestor înscrisuri în posesia intimaţilor şi imposibilitatea revizuentei, determinată de o forţă majoră, de a procura aceste înscrisuri de la părţile adverse.

Revizuenta, dacă ar fi dorit să manifeste o diligenţă sporită în susţinerea demersului său procedural la Legea nr. 10/2001, ar fi avut posibilitatea să se adreseze Arhivelor Naţionale, fie pe parcursul soluţionării litigiului de fond, fie oricând în perioada celor 10 ani care s-au scurs de la data soluţionării irevocabile a respectivului litigiu şi până la data la care s-a adresat Arhivelor Naţionale, adică în decembrie 2019.

Pe de altă parte, s-a reţinut de instanţa de reizuire că aşa-zisele înscrisuri noi nu au caracterul de înscrisuri doveditoare.

Plângerea formulată de revizuenta A. în temeiul Legii nr. 10/2001 împotriva Dispoziţiei nr. 130/12.02.2004, a fost respinsă pe motiv că antecesorul acesteia nu şi-a intabulat în CF dreptul de proprietate asupra imobilului notificat.

Pe cale de consecinţă, plângerea a fost respinsă în temeiul art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, pe motiv că reclamanta A. nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul pretins de această dispoziţie legală, aspect rezultat din sentinţa civilă nr. 1686/07.09.2004 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 158/A/06.06.2008 a Curţii de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2007 şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 4161/30.03.2009 a Î.C.C.J.

Rezultă că înscrisurile de care se prevalează nu sunt înscrisuri doveditoare în accepţiunea avută în vedere de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu sunt dovezi ale proprietăţii imobilului notificat, înscris în CF nr. x Turda, A+6, nr. top x - ştiut fiind că în regim de CF dovada proprietăţii se face cu extrasul de CF şi nici nu fac dovada calităţii de persoană îndreptăţită a revizuentei în sensul pretins de art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Drept urmare, curtea de apel a constatat că înscrisurile nu îndeplinesc cerinţele impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., de înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, urmând să respingă ca inadmisibilă revizuirea.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. raportat la art. 1169 C. civ., revizuenta a fost obligată să plătească intimatei D. suma de 1.785 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial aferent contractului de asistenţă juridică nr. x/2020, sumă justificată prin facturile de plată seria x nr. x/18.02.2020, în sumă de 1.308 RON şi seria x nr. x/10.02.2020, în sumă de 477 RON, precum şi prin chitanţele seria x nr. x/18.02.2020 şi seria x nr. x/10.02.2020 .

3. Cererea de recurs formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de revizuire a formulat recurs revizuenta A..

Recurenta a invocat incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., când instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, referitor la interpretarea eronată a noţiunii de "înscrisuri doveditoare’’ stipulată de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.

Contrar celor reţinute de Curtea de Apel, înscrisurile doveditoare eliberate de Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Cluj la data de 09.12.2019 din fondul arhivistic E.: procesul-verbal al Adunării generale din 17.05.1947; bilanţul semestrial 30.06.1947; contul bilanţ 31.12.1947; adresa băncii către Administraţia Financiară Turda; adresa băncii către Casa de Finanţare şi Amortizare Bucureşti, îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.

În ceea ce priveşte imposibilitatea de prezentare a înscrisurilor, în interpretarea textului citat anterior, în primul rând, trebuie să fie vorba de un înscris ce nu a putut fi administrat iniţial, independent de voinţa părţii. În al doilea rând, înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecăţii şi partea care se prevalează de respectivul act să nu-l fi putut produce în instanţă din cauza reţinerii lui de partea adversă dintr-o împrejurare ce nu-i poate fi imputată.

Or, aşa cum s-a arătat prin cererea de revizuire, la momentul soluţionării apelului în dosarul nr. x/2007, în care a fost pronunţată decizia nr. 158A/2008, instanţa a solicitat Arhivelor Naţionale ale Statului şi Băncii Naţionale a României informaţii privitoare la transmiterea dreptului de proprietate de la F. la antecesorii revizuentei în scopul clarificării situaţiei juridice a imobilului. De asemenea, Tribunalul Cluj, cu prilejul soluţionării cauzei în primă instanţă, a solicitat Consiliului Judeţean Cluj să comunice copii după actele de preluare a imobilului de către regimul comunist.

Deşi s-au comunicat la dosarul cauzei unele înscrisuri de către Arhivele Naţionale, înscrisuri analizate cu prilejul pronunţării deciziei atacate cu revizuire, nu s-au comunicat şi înscrisurile pe care s-a întemeiat calea extraordinară de atac.

În condiţiile în care atât instanţa de apel, cât şi revizuenta au făcut demersuri pentru a obţine toate înscrisurile privitoare la transferul dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat către antecesori, credinţa legitimă a revizuentei a fost aceea că în dosarul nr. x/2007 nu au fost depuse toate înscrisurile doveditoare, menite a stabili adevărul în cauză.

Prin urmare, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Cluj, nu i se poate imputa lipsa de diligenţă şi nici pasivitatea în obţinerea înscrisurilor în condiţiile în care, aşa cum a relevat anterior, a stăruit pe lângă Arhivele Naţionale pe tot parcursul judecării cauzei, în sensul comunicării documentelor vizând transferul dreptului de proprietate asupra imobilului supus revendicării.

A fost invocată decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 925/1998, prin care s-a statuat că există o împrejurare mai presus de voinţa părţilor atunci când revizuentul nu a putut obţine înscrisul de la Arhivele Naţionale la data judecăţii, ci abia ulterior, deoarece este bine cunoscut că Arhivele Naţionale nu dispun de personalul necesar cercetării actelor, iar documentele din arhivă nu sunt suficient şi corect ordonate. În consecinţă, în speţa dedusă judecăţii trebuia să se reţină existenţa unui caz mai presus de voinţa revizuentei, care a împiedicat-o să ia la cunoştinţă de înscris.

I s-a mai imputat instanţei de revizuire o apreciere eronată în ce priveşte atributul de noutate, înscrisurile existând chiar de la momentul emiterii lor în Arhivele Naţionale, de unde puteau fi oricând procurate.

În mod cert caracterul de noutate nu este compatibil cu existenţa înscrisurilor la momentul pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, din contră, prin raportare la interpretarea dată textului art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisurile noi trebuie să fi existat la data judecăţii finalizate cu hotărârea a cărei revizuire se solicită, însă nu au fost cunoscute de instanţa care a judecat litigiul, întrucât nu au putut fi prezentate de parte din cauza împrejurărilor la care se referă chiar norma citată.

Or, tocmai aceasta este situaţia evocată prin motivele de revizuire, neputând fi negat caracterul de noutate al înscrisurilor prezentate.

A mai susţinut recurenta prin motivele de recurs că actele prezentate îndeplinesc condiţia de a fi înscrisuri doveditoare.

În plus, caracterul determinant al înscrisurilor constituie o problemă de fond pe care instanţa trebuia să o soluţioneze la evocarea fondului, astfel că, din această perspectivă, în mod eronat s-a pronunţat Curtea de Apel Cluj asupra caracterului de înscrisuri doveditoare cu prilejul soluţionării excepţiei de inadmisibilitate invocată din oficiu, fără să fi procedat la judecarea căii de atac în fond.

Este de observat că toate înscrisurile prezentate cu prilejul formulării cererii de revizuire au legătură cu declanşarea procedurii de lichidare a E. şi Păstrare Turda şi vin în sprijinul susţinerii revizuentei privind dobândirea prin cumpărare de către antecesorii acesteia, numiţii G. şi H., a imobilului casă şi teren situat în Turda, judeţ Cluj.

În măsura în care aceste înscrisuri ar fi fost cunoscute la data pronunţării hotărârii atacate, ar fi putut conduce la o altă soluţie pe fond.

Din procesul-verbal al Adunării Generale din 17 mai 1947 rezultă că antecesorii revizuentei erau acţionari majoritari ai E.: G. deţinea 10903 acţii, iar H. 5231 acţii din totalul de 16159 acţii, aşadar peste 99% din capitalul băncii. Acest proces-verbal a fost întocmit cu prilejul adunării generale extraordinare prin care s-a decis intrarea în lichidare a băncii şi numirea lichidatorului.

Tot astfel, din adresa băncii către Casa de Finanţare şi Amortizare Bucureşti rezultă calitatea tatălui revizuentei, de membru al consiliului de administraţie al băncii alături de numitul I..

În adresa băncii nr. 600 din 28.05.1947 către Administraţia Financiară Turda, părinţii revizuentei G. şi H. sunt menţionaţi drept chiriaşi ai imobilului în litigiu, însă numele lor este şters, fiind înscrise peste numele altor persoane. În această privinţă nu poate exista decât o singură explicaţie, întrucât părinţii revizuentei deţineau calitatea de proprietari ai imobilului, nu puteau deţine concomitent şi calitatea de chiriaşi ai aceluiaşi imobil.

Toate aceste noi înscrisuri coroborate cu celelalte probe administrate în cauză dovedesc dobândirea de către antecesorii revizuentei, prin cumpărare, a imobilului ce formează obiectul litigiului. În calitatea lor de acţionari majoritari ai E., părinţii revizuentei erau cei mai îndreptăţiţi a dobândi în proprietate, prin cumpărare, imobilul existent în patrimoniul Băncii aflate în lichidare.

În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat cu prilejul soluţionării apelului din dosarul nr. x/2007, tatăl revizuentei a fost lipsit de libertate şi persecutat de regimul comunist şi nu a mai putut îndeplini formalităţile necesare intabulării dreptului de proprietate, însă înscrisurile noi prezentate sunt în măsură a dovedi dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de revizuire şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial pentru apel şi recurs.

3. Apărările formulate în faza procesuală a recursului

Intimatul Primarul Municipiului Turda a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Intimata D., în cadrul întâmpinării, a invocat în principal excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., argumentând că lipsesc criticile punctuale la adresa hotărârii atacate şi sunt reiterate nemulţumiri ale recurentei ce se constituie în aspecte de temeinicie. În subsidiar, a susţinut caracterul nefondat al cererii de recurs. Referitor la cererea de revizuire, a dezvoltat apărări pe excepţia inadmisibilităţii raportat la obiectul revizuirii, condiţiile înscrisului, reexaminarea fondului şi modificarea temeiului de reconstituire. În considerarea tuturor aspectelor dezvoltate în mod amplu prin acest înscris, a solicitat respingerea căii de atac şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin încheierea din 25 iunie 2020, instanţa, constatând că a operat transmisiunea calităţii procesuale active de la revizuenta A. către J. ca efect al încheierii contractului de cesiune de drepturi litigioase, autentificat sub nr. x din 1 mai 2020, contract perfectat ulterior promovării recursului în litigiul dedus judecăţii, a dispus introducerea în cauză a numitei J. în calitate de recurentă revizuentă.

Cu titlu preliminar, se reţine că prin întâmpinare intimata D. a ridicat excepţia nulităţii recursului, apreciind că cererea de recurs este motivată doar în aparenţă şi nu conţine critici punctuale la adresa hotărârii atacate. Au fost exprimate simple nemulţumiri din prisma temeiniciei deciziei pronunţate de instanţa de revizuire, care nu se pot încadra în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Înalta Curte urmează să respingă această excepţie, deoarece criticile recurentei astfel cum au fost conturate, se pot circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât pun în discuţie aplicarea greşită a prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de către instanţa de revizuire.

Pentru a se putea invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pe care s-a bazat cererea formulată de revizuentă, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;

- înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;

- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită;

- înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică intenţionat sau involuntar cu ocazia judecării fondului, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;

- înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.

Dacă una din condiţiile arătate mai sus nu este îndeplinită, cererea de revizuire nu poate fi admisă.

Revizuenta a pretins că a intrat în posesia unor înscrisuri eliberate de Arhivele Naţionale, Serviciul Judeţean Cluj la data de 09.12.2019 din fondul arhivistic E.: procesul-verbal al Adunării Generale din 17.05.1947; bilanţul semestrial 30.06.1947; contul bilanţ 31.12.1947; adresa băncii către Administraţia Financiară Turda; adresa băncii către Casa de Finanţare şi Amortizare Bucureşti, înscrisuri care sunt de natură a schimba soluţia pronunţată din decizia civilă nr. 158A din 06.06.2008 a Curţii de Apel Cluj în dosarul nr. x/2007, ce a fost atacată în prezentul litigiu.

Prin motivele de recurs i se impută instanţei de revizuire o apreciere greşită asupra condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească înscrisurile ce intră în sfera de aplicare a revizuirii fundamentată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte imposibilitatea de prezentare a înscrisurilor, se relevă că acestea nu au putut fi administrate în dosarul nr. x/2007, pentru a se demonstra transferul dreptului de proprietate de la F. la antecesorii recurentei în scopul lămuririi situaţiei juridice a imobilului ce a făcut obiectul litigiului întemeiat pe Legea nr. 10/2001. Se pretinde că în condiţiile în care atât instanţa de apel, cât şi revizuenta, au făcut demersuri în vederea comunicării tuturor documentelor care atestă transmiterea proprietăţii, nu se poate reţine o lipsă de diligenţă şi nici starea de pasivitate în procurarea înscrisurilor.

Susţinerile nu pot fi primite.

Instanţa supremă constată că documentele de care uzează revizuenta se aflau în posesia unei instituţii publice a statului şi puteau fi solicitate de aceasta, astfel cum s-a procedat anterior formulării prezentei cereri de revizuire, ceea ce denotă că înscrisurile puteau fi obţinute în orice moment, anterior pronunţării hotărârii a cărei desfiinţare se solicită.

Chiar dacă cu ocazia judecării litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007, instanţa de apel s-a adresat Arhivelor Naţionale pentru a prezenta dovezi ale proprietăţii imobilului notificat şi nu au fost înfăţişate respectivele documente, se reţine că această împrejurare nu o plasează pe revizuentă într-o situaţie de imposibilitate a procurării înscrisurilor noi. Partea nu a efectuat demersuri succesive, proprii, prin care să fi încercat încă din faza judecăţii pe fond să intre în posesia înscrisurilor, pentru a se putea considera că au fost epuizate toate mijloacele de apărare aflate la îndemână în procesul în care i s-a respins plângerea la Legea nr. 10/2001. Este evident că actele puteau fi procurate şi depuse la dosar prin diligenţa revizuentei, prin prisma interesului său în derularea litigiului cu privire la imobilul în cauză. De altfel, însăşi aceasta a menţionat că a intrat în posesia lor la data de 9.12.2019 (în baza unei cereri formulate), însă acest demers întârziat nu legitimează calea procedurală a revizuirii.

Pe de altă parte, se reţine că partea nu a dovedit nici împrejurările excepţionale care au împiedicat-o să le înfăţişeze în cadrul procesului. Or, faptul descoperirii anumitor înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire în lipsa unor dovezi, fie a unei conduite obstrucţioniste a adversarului, conduită de natură să nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluţionării procesului în fond, fie a existenţei unor împrejurări cu acelaşi impact, ivite mai presus de voinţa atât a revizuentei, cât şi a intimaţilor.

În acest context, trebuie reamintit că instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obţinerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti irevocabile şi principiul securităţii raporturilor juridice (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29 iulie 2008).

Decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 925/2008, indicată cu titlu de practică judiciară în justificarea imposibilităţii de prezentare a înscrisurilor, nu prezintă relevanţă în speţa de faţă. Prin hotărârea respectivă s-a statuat că se poate reţine

o împrejurare mai presus de voinţa părţilor atunci când înscrisul nu poate fi obţinut de la Arhivele Naţionale, la data judecăţii, din motive de ordin organizatoric - instituţia nu dispune de personalul necesar cercetării actelor, iar documentele din arhivă nu sunt suficient şi corect ordonate. Însă, în prezentul litigiu, revizuenta nu a probat o astfel de situaţie pentru a se putea aprecia dacă, într-adevăr, a existat o împrejurare insurmontabilă în procurarea documentelor şi care să se datoreze exclusiv culpei instituţiei.

În concluzie, s-a reţinut în mod just neîndeplinirea acestei cerinţe legale stabilite de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisurile invocate drept "înscrisuri noi" nefiind obţinute de la instituţia publică din pricina lipsei de diligenţă a revizuentei.

A doua chestiune pusă în discuţie este interpretarea eronată pe care o dă curtea de apel caracterului de noutate al înscrisurilor. În opinia recurentei, înscrisurile noi trebuie să fi existat la data judecăţii finalizate cu hotărârea a cărei revizuire se cere, însă să nu fi fost cunoscute de instanţa care a judecat litigiul din motive independente de voinţa părţii.

Instanţa de revizuire a ajuns la concluzia corectă că înscrisurile deduse judecăţii nu reprezintă înscrisuri noi în accepţiunea prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât ele se regăseau în Arhivele Naţionale şi puteau fi oricând eliberate la cerere. Or, nu s-a statuat că nu ar trebui îndeplinită cerinţa anteriorităţii înscrisului, cum speculează recurenta prin motivele de recurs, ci dimpotrivă, că nu este îndeplinită cerinţa ca înscrisul doveditor să nu fi putut fi obţinut mai devreme de către parte din cauza unei împrejurări mai presus de voinţa acesteia.

S-a mai învederat în recurs că aprecierea asupra caracterului de "înscrisuri doveditoare" constituie o problemă de fond care se impunea a fi dezlegată la momentul evocării fondului în cererea de revizuire.

Curtea de Apel Cluj nu a greşit când s-a pronunţat asupra acestui aspect cu prilejul soluţionării excepţiei de inadmisibilitate a revizuirii, întrucât analiza dacă un înscris este doveditor sau nu, intră în sfera cerinţelor de admisibilitate a revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., după cum rezultă chiar din conţinutul textului: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor…" Astfel, condiţia nu poate fi cercetată la momentul soluţionării în fond a căii extraordinare de atac, instanţa nedepăşindu-şi limitele în ceea ce priveşte judecata ei.

Un ultim aspect invocat se referă la verificarea caracterului determinant al înscrisurilor, susţinându-se că acestea sunt în măsură să dovedească dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.

Argumentele nu sunt întemeiate.

Instanţa de revizuire a examinat condiţia de admisibilitate şi a constatat în mod corect că actele opuse de revizuentă nu au efect determinant pentru reformarea hotărârii, în sensul de a fi apte să conducă la schimbarea soluţiei din hotărârea supusă revizuirii, decizia nr. 158A din 06.06.2008 a Curţii de Apel Cluj.

Motivul reţinut pentru respingerea plângerii formulate în baza Legii nr. 10/2001 a constat în nedovedirea calităţii de proprietar ai autorilor revizuentei cu privire la imobilul în cauză. Or, înscrisurile pe care s-a fundamentat revizuirea nu evidenţiază un transfer al dreptului de proprietate către autorii acesteia, G. şi H..

Pentru toate considerentele de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că nu s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în ce priveşte decizia dată asupra revizuirii, nefiind întrunite cerinţele ipotezei prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de soluţia adoptată şi de solicitarea formulată de intimata D. de acordare a cheltuielilor de judecată, devin operante prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. privind obligarea părţii care a căzut în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată solicitate de partea adversă. Cum, în speţă, s-a făcut dovada cu actele depuse la dosar a suportării de către intimată a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare (factura nr. x din 22.06.2020, chitanţa nr. x din 22.06.2020, chitanţa nr. x/22.06.2020, factura nr. x/02.11.2020 şi chitanţa nr. x din 02.11.2020, toate aflate la dosarul ICCJ), se va dispune obligarea recurentei la plata către intimata D. a sumei totale de 4.000 RON.

Cererea recurentei, de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată, care nu a fost justificată de înscrisuri, nu poate fi soluţionată favorabil în considerarea soluţiei de respingere a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata D..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta J. împotriva deciziei civile nr. 30/A din 19 februarie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe revizuentă la plata sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata D..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2020.