Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2242/2021 AI generated

Revision of land registry entries: invalidity of res judicata claim due to subsequent succession and ownership determinations

Case Number Decizia nr. 2242/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision as unfounded, upholding the final decision of the Prahova Court of Appeal. The dispute concerned land registry entries and the validity of a sale-purchase contract following the judicial dissolution of a maintenance-for-ownership agreement, where the petitioner argued that the lower court’s refusal to cancel a registry deed violated the res judicata authority of prior decisions that had annulled specific registry entries. The Court ruled that the revision was inadmissible because the challenged decision did not contradict prior rulings; rather, it relied on subsequent, definitive judgments that had already established the petitioner’s lack of inheritance status and the inexistence of her ownership rights, rendering the claimed breach of res judicata and the "triple identity" condition under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure inapplicable.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 509 pct. 8 C. proc. civ; Revision of land registry entries: invalidity of res judicata claim due to subsequent succession and ownership determinations: În argumentarea cazului de contrarietate invocat (art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), revizuenta susţine că decizia nr. 870/17.06.2021 a Tribunalului Prahova acordă eficienţă juridică unui act notarial (contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22.03.2011) referitor la care prin deciziile anterior menţionate s-ar fi constatat că nu este valabil şi că încalcă puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, respectiv sentinţa nr. 1649/30.04.2010 pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosar nr. x/2009, având ca obiect rezoluţiune contract de întreţinere.

Keywords

AI generated
res judicata validity of contract revision of a judgment contract of inheritance civil status article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 15.07.2021 pe rolul Înbaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2021, revizuenta A. a solicitat anularea deciziei nr. 870/17.06.2021 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în dosar nr. x/2018, ca fiind potrivnică deciziei nr. 2530/27.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosar nr. x/2012, deciziei nr. 432/25.06.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în dosar nr. x/2012, şi deciziei nr. 646/26.11.2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în dosar nr. x/2012.

În motivare, revizuenta a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, respectiv este vorba de hotărâri judecătoreşti definitive şi contradictorii, hotărârile menţionate sunt pronunţate în dosare diferite, este îndeplinită condiţia triplei identităţi, iar în dosarul în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Prin decizia supusă revizuirii, prin efectul respingerii apelului revizuentei, s-a respins solicitarea acesteia de anulare a încheierii de carte funciară emisă de BCPI Câmpina în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2011, prin care s-a dispus reintabularea, în favoarea lui B., a dreptului de proprietate, iar în favoarea lui C., a dreptului de uzufruct, asupra apartamentului nr. x, situat în Câmpina, str. x (drepturi anterior radiate prin decizia nr. 432/2014).

Prin decizia nr. 432/2014 a Tribunalului Prahova a fost anulată încheierea de carte funciară nr. x/23.03.2011 emisă de BCPI Câmpina în baza aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare nr. x/2011, instanţa de judecată reţinând (atât în considerentele deciziei nr. 432/2014, cât şi în cele ale deciziei nr. 2530/2014) că actul notarial nr. x/2011 nu este valabil şi încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 1649/30.04.2010 pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosar nr. x/2009.

Decizia supusă revizuirii contrazice şi anulează statuările hotărârilor nr. 2530/2014 a Curţii de Apel Ploieşti, nr. 432/2014 a Tribunalului Prahova şi nr. 646/2012 a Tribunalului Prahova, admiţând reintabularea actului notarial nr. x/2011 şi a drepturilor de proprietate radiate în baza hotărârilor menţionate, pe care, în acest mod, le lipseşte de efecte juridice, prin punerea persoanelor care au stat în proces ca părţi în acele dosare, în situaţia anterioară acestor hotărâri definitive.

Întrucât prin decizia nr. 2530/2014 şi decizia nr. 432/2014 s-a statuat cu putere de lucru judecat că actul notarial nr. x/2011 a încălcat puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 1649/30.04.2010 şi că nu a fost valabil, motiv pentru care s-a anulat încheierea de carte funciară nr. x/23.03.2011, rezultă că prin decizia nr. 870/2021, respingând plângerea revizuentei împotriva încheierii de carte funciară nr. x/04.01.2018, instanţa contrazice cele două decizii menţionate şi admite reintabularea, în baza aceluiaşi act notarial (683/2011) care a încălcat puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 1649/30.04.2010, a dreptului de proprietate în favoarea lui B. şi a dreptului de uzufruct în favoarea lui C., punându-i pe aceştia în situaţia anterioară deciziilor nr. 2530/2014 şi nr. 432/2014.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Apărări formulate în cauză

La data de 05.08.2021, intimaţii C. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire, iar în subsidiar au solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată. Intimaţii au arătat că în cauză nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, iar autoritatea de lucru judecat invocată de către revizuentă nu este incidentă. Intimaţii au expus situaţia de fapt ce a determinat prezentul demers judiciar al revizuentei, concluzionând în sensul că au un drept de proprietate valabil şi necontestat asupra imobilului în litigiu.

La data de 05.10.2021, OCPI Prahova (în subordinea căruia se află BCPI Câmpina) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii, iar în subsidiar respingerea, ca nefondată şi judecata în lipsă. A arăta intimatul că în cauză nu este incidentă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2530/27.11.2014 pronunţată în dosar nr. x/2012 raportat la decizia a cărei revizuire se solicită, întrucât încheierile de carte funciară împotriva cărora s-au formulat plângerile obiect al acelor dosare sunt distincte şi au fost date pe baza unor acte juridice diferite. După ce a expus situaţia de fapt care a condus la promovarea prezentei cereri de revizuire, intimatul a concluzionat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar ceea ce se invocă de către revizuentă prin intermediul căii extraordinare de atac nu este o contrarietate între soluţiile pronunţate prin hotărârile menţionate, care ar face imposibilă executarea vreuneia dintre ele, ci se invocă o situaţie litigioasă ce a fost ulterior tranşată printr-o hotărâre judecătorească definitivă (sentinţa nr. 312/29.01.2016 pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosar nr. x/2015), care a schimbat în tot situaţia juridică a imobilului respectiv.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia nr. 870/17.06.2021 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în dosar nr. x/2018 (supusă prezentei revizuiri) s-a menţinut soluţia adoptată de către Judecătoria Câmpina prin sentinţa nr. 253/04.02.2019, prin care a fost respinsă solicitarea reclamanţilor A. şi D. de anulare a încheierii de reexaminare nr. 2588/28.02.2018 a BCPI Câmpina, solicitare care, dacă ar fi avut o soluţionare favorabilă, ar fi condus la anularea încheierii de carte funciară nr. x/22.12.2017 emisă de aceeaşi entitate, în raport de care se formulase şi reexaminarea respinsă prin încheierea nr. 2588/28.02.2018.

Revizuenta pretinde că această soluţie este contrară celor statuate prin deciziile nr. 2530/27.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosar nr. x/2012, nr. 432/25.06.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în dosar nr. x/2012, şi nr. 646/26.11.2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în dosar nr. x/2012.

În argumentarea cazului de contrarietate invocat (art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), revizuenta susţine că decizia nr. 870/17.06.2021 a Tribunalului Prahova acordă eficienţă juridică unui act notarial (contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22.03.2011) referitor la care prin deciziile anterior menţionate s-ar fi constatat că nu este valabil şi că încalcă puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, respectiv sentinţa nr. 1649/30.04.2010 pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosar nr. x/2009, având ca obiect rezoluţiune contract de întreţinere.

Mai pretinde revizuenta că situaţia creată prin soluţia adoptată prin hotărârea a cărei revizuire se cere, constând în reintabularea dreptului de proprietate în favoarea lui B. şi a dreptului de uzufruct în favoarea lui C. (prin efectul respingerii plângerii împotriva încheierii de reexaminare nr. 2588/28.02.2018 a BCPI Câmpina şi a menţinerii încheierii de carte funciară nr. x/22.12.2017), îi pune pe aceştia în situaţia anterioară deciziilor nr. 2530/2014 şi nr. 432/2014, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Întrucât revizuenta face referire la mai multe hotărâri judecătoreşti, pretins potrivnice hotărârii a cărei revizuire se solicită, se impun următoarele precizări cu privire la obiectul acelor dosare şi la soluţiile pronunţate:

Prin sentinţa nr. 1649/30.04.2010 pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosar nr. x/2009, a fost admisă acţiunea formulată de E. şi F. (decedată în cursul procesului, fiind introduşi în cauză în calitate de pretinşi moştenitori D. şi A.) în contradictoriu cu pârâţii G., H.; s-a dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere nr. x/13.02.2009 încheiat între părţi, cu consecinţa repunerii acestora în situaţia anterioară. Această sentinţă a devenit irevocabilă prin decizia nr. 1369/01.12.2009, prin care Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins recursul pârâţilor împotriva sentinţei.

Urmare a celor statuate prin sentinţa nr. 1649/30.04.2010, a fost emisă încheierea de carte funciară nr. x/25.02.2011, care a reintabulat dreptul de proprietate al beneficiarilor întreţinerii (soţii I.); a fost radiată încheierea nr. 2164/2009.

Prin sentinţa nr. 2159/20.06.2012 pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosar nr. x/2012, au fost respinse plângerile conexate formulate de reclamanţii H., G. în contradictoriu cu pârâţii B., A., D., privind anularea încheierii de respingere nr. 3780/20.03.2012, admiterea cererii de reexaminare şi anularea încheierii de carte funciară nr. x/25.02.2011. Această sentinţă a fost schimbată în tot prin decizia nr. 646/26.11.2012 a Tribunalului Prahova, care a admis apelul pârâţilor, a admis plângerea, a anulat încheierea de respingere nr. 3780/20.03.2012, a admis cererea de reexaminare şi a anulat parţial încheierea de carte funciară nr. x/28.02.2011, în sensul că dreptul de proprietate se intabulează în favoarea lui E., D., A.. Această decizie a fost completată prin decizia nr. 432/25.06.2014, în sensul că s-a dispus anularea încheierii de carte funciară nr. x/23.03.2011 (prin care s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea lui B., în calitate de cumpărător al imobilului în litigiu de la moştenitorii proprietarilor I., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22.03.2011). Prin decizia nr. 2530/27.11.2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă a fost respins recursul declarat de B. împotriva deciziei nr. 432/25.06.2014.

În urma celor statuate prin decizia nr. 646/26.11.2012, astfel cum a fost completată, s-a emis încheierea de carte funciară nr. x/2013 (prin care s-a intabulat dreptul de proprietate al lui E., D. şi A., fiind radiată încheierea nr. 4123/23.03.2011).

Prin sentinţa nr. 312/29.01.2016 pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosar nr. x/2015, a fost admisă în parte acţiunea în constatare formulată de B., C. în contradictoriu cu pârâţii A., D.; s-a constatat inexistenţa calităţii de moştenitori a pârâţilor la succesiunea defunctei F.; s-a constatat inexistenţa dreptului de proprietate al pârâţilor asupra imobilului în litigiu; a fost respins capătul de cerere în rectificarea înscrierilor din cartea funciară. Această sentinţă a devenit irevocabilă prin decizia nr. 866/15.06.2016 a Tribunalului Prahova care a respins apelul pârâţilor împotriva sentinţei.

Urmare a celor statuate prin sentinţa nr. 312/29.01.2016, a fost emisă încheierea de carte funciară nr. x/22.12.2017, prin care s-a intabulat dreptul de uzufruct viager al lui C. şi dreptul de proprietate al lui B. asupra imobilului în litigiu; s-a radiat dreptul de proprietate înscris prin încheierea nr. 12496/2013.

Prin sentinţa nr. 253/04.02.2019 pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosar nr. x/2018, a fost respinsă plângerea formulată de A., D. în contradictoriu cu C. şi B. împotriva încheierii nr. 2588/28.02.2018 prin care s-a respins cererea de reexaminare a încheierii de carte funciară nr. x/22.12.2017. Această sentinţă a devenit irevocabilă prin decizia nr. 870/17.06.2021 a Tribunalului Prahova, prin care a fost respins apelul lui A. şi D. (decizia revizuită în prezenta cauză).

Din hotărârile judecătoreşti menţionate rezultă că între numiţii E. şi F. (beneficiarii întreţinerii) pe de o parte, G., H. pe de altă parte (debitorii obligaţiei de întreţinere în schimbul proprietăţii), a intervenit contractul de întreţinere nr. x/13.02.2009, a cărui rezoluţiune a fost dispusă prin sentinţa nr. 1649/30.04.2010 pronunţată în dosar nr. x/2009. Pe parcursul procesului F. a decedat, fiind introduşi în cauză moştenitorii acesteia, D. şi A..

Urmare a decesului lui E., moştenitorii acestuia (J., K., L., M.) au înstrăinat către numitul B. nuda proprietate iar către C. dreptul de uzufruct viager, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22.03.2011.

Referitor la revizuenta din prezenta cauză, A., se reţine că prin sentinţa nr. 312/29.01.2016 pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosar nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 866/15.06.2016 a Tribunalului Prahova, s-a constatat, cu autoritate de lucru judecat, inexistenţa calităţii de moştenitor la succesiunea defunctei F..

În cadrul dosarului nr. x/2018, în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită (nr. 870/17.06.2021), s-a dezbătut soluţia dată asupra încheierii de carte funciară nr. x/22.12.2017, încheiere emisă în baza actului notarial nr. x/22.03.2011 şi a sentinţei nr. 312/2016, prin care s-a constatat că A. nu are calitatea de moştenitor a defunctei F..

Rezultă că în cadrul litigiului în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită s-au dezbătut chestiuni de carte funciară decurgând din soluţia dată în dosarul în care s-au tranşat aspecte ale succesiunii defunctei F..

În cadrul procesului obiect al dosarului nr. x/2012, în care s-au pronunţat hotărârile referitor la care revizuenta susţine că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat prin decizia nr. 870/2021 a Tribunalului Prahova, s-au dezbătut chestiuni de carte funciară decurgând din litigiul vizând dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au format iniţial obiect al contractului de întreţinere nr. x/13.02.2009 (referitor la care s-a dispus rezoluţiunea prin sentinţa nr. 1649/30.04.2010 pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosar nr. x/2009), iar ulterior au format obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.03.2011 (încheiat între succesorii legali ai lui E., în calitate de vânzători şi B., în calitate de cumpărător al nudei proprietăţi, către C. fiind înstrăinat doar dreptul de uzufruct viager).

Faţă de cele arătate, rezultă că în cauză nu este îndeplinită contrarietatea susţinută de revizuentă, întrucât decizia nr. 646/2012 a făcut, în legătură cu efectele ei, obiect al analizei instanţei, fiind cea care a stat la baza radierii a cărei anulare s-a cerut de către petenţi.

Hotărârea supusă revizuirii valorifică aspecte ulterioare pronunţării sentinţei nr. 1649/2010 a cărei autoritate de lucru judecat a fost reţinută prin decizia nr. 432/2014 şi decizia nr. 2530/2014 (în legătură cu dezbaterea succesiunii defunctei F. şi constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al petenţilor).

De asemenea, decizia nr. 646/2012 are, potrivit considerentelor ei, o analiză pe aspecte formale, fără a tranşa problema dreptului de proprietate al petenţilor, iar în decizia nr. 432/2014 a Tribunalului Prahova (vizând completarea deciziei nr. 646/2012) se reţine expres că nu poate fi analizată valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2011.

În consecinţă, hotărârile în privinţa cărora se invocă existenţa contrarietăţii şi nesocotirea autorităţii de lucru judecat au tranşat şi valorificat aspecte ulterioare pronunţării sentinţei civile nr. 1649/2010 (privitoare la rezoluţiunea contractului de întreţinere, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară), în legătură cu dezbaterea succesiunii defunctei F. şi constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al petenţilor-revizuenţi, astfel încât nu se poate susţine existenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., nefiind dată situaţia încălcării autorităţii de lucru judecat a unor dezlegări jurisdicţionale anterioare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A., împotriva deciziei nr. 870 din 17 iunie 2021 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A., cu domiciliul în Dej, judeţul Cluj împotriva deciziei nr. 870 din 17 iunie 2021 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii D., cu domiciliul în Dej, judeţul Cluj, C., cu domiciliul în Câmpina, judeţul Prahova, B., cu domiciliul în comuna Băneşti, sat Băneşti nr. 165, judeţul Prahova, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Câmpina, cu sediul în Câmpina, judeţul Prahova.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 octombrie 2021.