Media defamation: insufficiency of appellate analysis on factual accuracy and good faith limits of press freedom under Article 10 ECHR

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi valoarea litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă la data de 22.12.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C., D., E., F., G., S.C. H. S.A., obligarea pârâţilor la plata următoarelor sume: în ceea ce o priveşte pe pârâta S.C. B. S.R.L., la plata echivalentului în RON a sumei de 50.000 euro (231.815 RON la data introducerii cererii); în ceea ce o priveşte pe pârâta C., la plata echivalentului în RON a sumei de 40.000 euro (185.452 RON ia data introducerii cererii); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul D., la plata echivalentului în RON a sumei de 10.000 euro (46.363 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul E., la plata echivalentului în RON a sumei de 10.000 euro (46.363 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul F., la plata echivalentului în RON a sumei de 30.000 euro (139.089 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul G., la plata echivalentului în Iei a sumei de 40.000 euro (185.452 RON la data introducerii cererii); în ceea ce o priveşte pârâta S.C. H. S.A., la plata echivalentului în iei a sumei de 50.000 euro (231.815 RON la data introducerii cererii); în caz de admitere a acţiunii, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la publicarea dispozitivului sentinţei pronunţate în cotidianul "România liberă", atât în ediţia scrisă, cât şi în cea online, respectiv retragerea/ştergerea din mediul online a articolelor defăimătoare, menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Reclamantul A. a formulat şi a depus la dosarul cauzei cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată a pârâţilor, prin care a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost modificată şi obligarea pârâţilor la plata următoarelor sume: în ceea ce o priveşte pe pârâta B. S.R.L., la plata echivalentului în RON a sumei de 100.000 euro (464.540 RON la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce o priveşte pe pârâta C., la plata echivalentului în RON a sumei de 55.000 euro (256.608 Iei la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul D., la plata echivalentului în RON a sumei de 25.000 euro (116.135 RON la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul E., la plata echivalentului în RON a sumei de 10.000 euro (46.363 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul F., la plata echivalentului în RON a sumei de 45.000 euro (209.043 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl priveşte pe pârâtul G., la plata echivalentului în RON a sumei de 80.000 euro (371.632 RON la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce o priveşte pârâta S.C. H. S.A., la plata echivalentului în RON a sumei de 50.000 euro (231.815 RON la data introducerii cererii); în caz de admitere a acţiunii, la publicarea dispozitivului sentinţei pronunţate în cotidianul România liberă, atât în ediţia scrisă, cât şi în cea on-line, respectiv retragerea/ştergerea din mediul on-line a tuturor articolelor defăimătoare, menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată modificată.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 961/07.05.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins acţiunea, ca nefondată.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 601/A/30.06.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A., care a prezentat, într-o manieră exhaustivă, critici care au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

I. Hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.)

Deşi invocă o serie de prevederi legale şi reţine justeţea argumentelor reclamantului în susţinerea cererii formulate, instanţa de apel a apreciat faptul că, deşi corecte din punct de vedere teoretic, acestea nu îşi găsesc aplicabilitatea în cazul concret dedus judecăţii.

Instanţa de apel a reţinut în mod absolut greşit, fără nicio legătură cu situaţia de fapt rezultată din cele 31 de articole denigratoare, faptul că intimaţii nu dau dovadă de rea-credinţă, motiv pentru care aceştia ar beneficia de un drept ocrotit de lege şi de convenţiile internaţionale la care se face referire.

În mod nelegal, instanţa de apel, făcând trimitere la jurisprudenţa CEDO, a menţinut soluţia de respingere a acţiunii formulate, apreciind că nu există faptă ilicită, deoarece susţinerile pârâţilor din cuprinsul articolelor publicate în cotidianul "România liberă" au natura unor afirmaţii factuale, trebuind astfel să aibă o bază factuală suficientă, iar intimaţii au publicat articolele ca urmare a informaţiilor obţinute de autori fie din alte publicaţii, fie din surse judiciare sau consultarea registrelor publice.

De o manieră contradictorie însă, instanţa de apel, deşi reţine că în prezenta cauză susţinerile intimaţilor au natura unor afirmaţii factuale, caz în care autorului lor i se poate pretinde să demonstreze adevărul acestora, nu are în vedere împrejurarea relevantă şi determinantă, că această bază factuală a fost complet denaturată, trunchiată şi prezentată în mod defăimător la adresa onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantului.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, probele depuse la dosar fac dovada deplină a faptelor ilicite deosebit de grave ale tuturor intimaţilor din prezenta cauză, care s-au folosit de mijloacele media pentru a prezenta informaţii false, trunchiate, inclusiv cu consecinţe penale, opus realităţii rezultate din documente oficiale, emise de instituţii abilitate sau de organe penale.

În continuare, recurentul-reclamant a prezentat titlurile şi extrase din cele 31 articole de presă incriminate ca prezentând informaţii denaturate, arătând, în mod punctual, în ce fel a fost nesocotită realitatea faptică şi modalitatea în care instanţa de apel, ignorând conţintutul criticilor cu care fusese învestită, nu a analizat susţinerile reclamantului.

S-a susţinut că din modul de motivare a hotărârii rezultă, fără niciun dubiu, că instanţa de apel a analizat părtinitor cererea reclamantului, dând o vădită preferinţă prevederilor legale şi jurisprudenţei CEDO care, în aparenţă, ar justifica demersul intimaţilor, fără a analiza însă, în egală măsură, drepturile şi libertăţile încălcate reclamantului.

Deşi instanţa reţine că presa joacă un rol esenţial într-o societate democratică, aceasta ignoră complet faptul că, în acelaşi timp, presa nu trebuie să depăşească anumite limite, fiind vorba în special de apărarea reputaţiei şi drepturilor altuia.

Tot astfel, împrejurarea că în jurisprudenţa CEDO invocată de instanţă se face referire la posibilitatea jurnalistului de a recurge la o anumită doză de exagerare, ba chiar de provocare, nu poate echivala, în niciun caz, cu posibilitatea recunoscută de judecătorul european ca, prin exagerare sau provocare, să se înţeleagă dezinformare, manipulare, prezentare trunchiată a adevărului.

Mai mult, însăşi Convenţia europeană reglementează, în alin. (2) al art. 10, exercitarea responsabilă a dreptului la liberă exprimare şi limitarea acestuia prin formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, ca măsuri necesare într-o societate democratică. Aceste limite ale exercitării dreptului la libera exprimare sunt prevăzute şi în Constituţia României, în Noul C. civ., inclusiv în Codul deontologic al ziaristului, scopul urmărit fiind protecţia moralei, reputaţiei şi drepturilor fundamentale ale unei persoane, necesare într-o societate democratică.

II. Hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 73 C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ., art. 1385 C. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Conform prevederilor art. 1.357 şi 1.373 C. civ., pentru atragerea răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiţii, constând în: comiterea unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi consecinţele dăunătoare produse şi vinovăţia făptuitorului. În mod contrar celor reţinute de instanţa de apel, în opinia recurentului, toate cele patru condiţii sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, fapta ilicită a fiecărui pârât în parte este individualizată prin articolele de presă publicate de către fiecare dintre aceştia, menţionate la pct. II al apelului formulat şi combătute în mod punctual, prin raportare la dovezile depuse la dosarul cauzei, complet ignorate de către instanţele de fond. Prejudiciul constă în atingerea adusă onoarei, demnităţii şi imaginii reclamantului prin campania agresivă, denigratoare, iniţiată împotriva sa de către intimaţi şi continuată aproape zilnic prin intermediul mijloacelor de comunicare deţinute de către aceştia, atât prin publicarea de articole defăimătoare şi dezinformatoare în cotidianul "România liberă", cât şi prin difuzarea de astfel de imagini şi informaţii pe ecranele montate în interiorul H. din Bucureşti.

Reţinerea faptelor ilicite, atât în mod individual, constând în publicarea fiecărui articol defăimător în parte, respectiv a imaginilor şi mesajelor din incinta H., cât şi la nivel colectiv, reprezintă o faptă ilicită mult mai gravă, din moment ce constă într-o reală campanie agresivă, denigratoare, a tuturor pârâţilor din prezenta cauză împotriva reclamantului, fiind mai mult decât suficientă în constatarea, atât a prejudiciului produs, cât şi a raportului de cauzalitate dintre aceste fapte şi prejudiciu.

În ceea ce priveşte vinovăţia intimaţilor, şi această condiţie este îndeplinită, fiind dată cel puţin de următoarele aspecte: faptul generator al întregii campanii defăimătoare împotriva reclamantului; modalitatea continuată de săvârşire a faptelor, inclusiv după depunerea cererii de chemare în judecată şi a dovezilor din care rezultă lipsa de veridicitate a informaţiilor publicate; prezentarea trunchiată, incompletă a informaţiilor, sau, după caz, elaborată, cu multe detalii astfel încât să dea impresia de documentare a acestora cu privire la informaţiile publicate, respectiv prezentarea unor informaţii false, cu implicaţii deosebit de grave; împrejurările în care au fost săvârşite faptele ilicite, prin participarea tuturor pârâţilor la denigrarea reclamantului; lipsa totală de obiectivitate în prezentarea pretinselor informaţii, denaturarea faptelor, informaţiilor şi mesajelor publicate/afişate; faptele ilicite au fost săvârşite de către profesionişti, ceea ce este de natură a atrage o gravitate sporită a acestora, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1.358 C. civ.

5. Procedura filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 09.06.2021 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 27.10.2021.

6. Apărări formulate în cauză

La data de 18.01.2021, în termen legal, intimata-pârâtă H. S.A. a depus întâmpinare. A solicitat, în principal, pe cale de excepţie, respingerea recursului ca fiind nul (apreciind că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. sunt invocate în mod formal), iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

La aceeaşi dată, în termen legal intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare. A solicitat, în principal, pe cale de excepţie, respingerea recursului ca fiind nul (apreciind că invocarea formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu poate însemna motivarea recursului), iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

- Decizia din apel realizează, de o manieră contradictorie, analiza criticilor ce i-au fost deduse judecăţii întrucât, pe de o parte, stabileşte corect coordonatele în care trebuie realizată verificarea jurisdicţională, arătând importanţa necesar a fi acordată dreptului la liberă exprimare, ca principiu de bază al unei societăţi democratice, dar şi exigenţele care însoţesc exerciţiul acestui drept, (astfel încât să nu se ajungă la încălcarea/nesocotirea drepturilor altor persoane). Pe de altă parte, atunci când trece la verificarea punctuală a îndeplinirii acestor repere, raportat la datele concrete, în vederea stabilirii existenţei sau nu a faptelor ilicite reclamante, fie le nesocoteşte, fie le ignoră din analiză, pentru a trage, în principal, concluzii generale, care nu se pot constitui în fundament al dezlegării criticilor ce o învestiseră.

Astfel, instanţa de apel, afirmând importanţa furnizării către publicul larg, prin mass-media, a unor informaţii de impact şi de interes general - cum sunt cele referitoare la procedura de insolvenţă şi de redresare a unor societăţi comerciale foarte mari - subliniază în acelaşi timp, faptul că un asemenea interes nu poate justifica pătrunderea în spaţiul mass-media "a unor informaţii trunchiate", care să contureze o imagine neconformă realităţii.

În acest context, făcând distincţia necesară între fapte şi judecăţi de valoare, instanţa de apel a subliniat, în mod corect, că materialitatea primelor poate fi dovedită, în timp ce necesitatea de a dovedi elementele de fapt ce au stat la baza unei judecăţi de valoare "este mai puţin stringentă" (cu referire la sintagma folosită în acest sens în jurisprudenţa instanţei europene).

În orice caz, a reţinut instanţa de apel, "maniera de expunere a faptelor trebuie să fie obiectivă şi corectă, conformă realităţii, prin prezentarea faptelor în integralitatea lor", câtă vreme "adevărurile parţiale nu permit publicului să-şi formeze o părere corectă asupra situaţiilor aduse în atenţie de presă şi conduc în final la o percepţie deformată asupra realităţii".

Pornind de la aceste repere, corect determinate sub aspect teoretic, instanţa de apel a concluzionat că a existat o bază factuală pentru informaţiile aduse de ziarişti la cunoştinţa publicului şi că transpunerea acestor informaţii în paginile ziarului s-a realizat de o manieră "corectă şi completă" asupra evenimentelor mediatizate.

Or, în legătură cu această modalitate în care s-a realizat consemnarea diferitelor evenimente, fapte, acţiuni în conţinutul articolelor incriminate, reclamantul a afirmat, prin criticile deduse judecăţii, că ea a fost una incompletă, denaturată şi trunchiată, aptă să deformeze realitatea şi ca atare, să aibă consecinţe defăimătoare la adresa onoarei, demnităţii şi reputaţiei persoanei acestuia.

Aceste aspecte nu şi-au găsit o analiză punctuală în conţinutul considerentelor deciziei din apel, instanţa răspunzând fie prin considerente de ordin general, referitoare la stilul jurnalistic, limbajul folosit în limitele rezonabile ale dozei de exagerare şi provocare permise, fie identificând o bază factuală în cadrul articolelor, aşa cum a fost ea relevată de jurnalist, fără a verifica susţinerile părţii care afirmase că informaţia dată publicităţii era una incompletă şi ca atare, insuficientă pentru o corectă informare a publicului, indicând elemente concrete, uşor accesibile şi verificabile într-un demers jurnalistic onest.

În felul acesta, stabilirea existenţei sau nu a unei fapte ilicite din partea jurnaliştilor şi, în continuare, a elementelor răspunderii civile delictuale, prin raportare la textele de lege afirmat încălcate, au rămas neelucidate, şi deci, de natură să pună instanţa de recurs în imposibilitatea verificării aplicării corecte a normelor de drept material incidente sediului materiei.

De exemplu, în legătură cu procedura insolvenţei desfăşurată la S.C. Hidroelectrica - în privinţa căreia s-a afirmat, în presă, caracterul ilegal, atât al declanşării, cât şi al desfăşurării acesteia - reclamantul a susţinut că lunar au fost întocmite rapoarte de activitate, că acestea au fost înregistrate la grefa instanţei, publicate la BPI (Buletinul Procedurilor de Insolvenţă), pe site-ul I. şi al Hidroelectrica, niciunul din rapoarte nefiind contestat, în condiţiile Legii nr. 85/2006, de creditori, acţionari sau orice persoană interesată.

Tot în legătură cu Hidroelectrica şi modalitatea în care aceasta a intrat în procedura insolvenţei, reclamantul a susţinut caracterul trunchiat al informaţiilor dintr-un alt articol (apărut la 11.01.2018), conform căruia nu ar fi existat o cerere voluntară de deschidere a acestei proceduri, în lipsa unui mandat valabil al persoanelor care au votat pentru adoptarea acestei măsuri.

Or, s-a arătat, aceste informaţii sunt contrazise de soluţia de respingere, ca nefondată, a opoziţiei prin care s-au invocat neregularităţi ale Hotărârii Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica S.A., conform sentinţei civile nr. 1440/27.04.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, ceea ce făcea articolul lipsit de substanţă şi de adevăr, de vreme ce măsura fusese confirmată de instanţa de judecată.

Decizia din apel nu realizează niciun fel de analiză în legătură cu aceste aspecte relevate de parte.

-De asemenea, cu privire la materialul de presă având ca subiect societatea J. S.A., reclamantul a arătat că informaţiile denaturează grav realitatea, fiind contrazise de hotărâri judecătoreşti irevocabile, aspect ignorat de instanţa de apel.

S-a susţinut, în acest sens, că jurnaliştii au dezinformat în mod deliberat opinia publică, făcând trimitere, pentru a da credibilitate afirmaţiilor, la un raport de control al Curţii de Conturi, care fusese însă anulat la data publicării articolului (13.12.2017), conform sentinţei civile nr. 1555/19.05.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă în baza deciziei nr. 3377/29.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apărută în extras pe portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Decizia instanţei de apel nu procedează la o analiză a acestor susţineri, limitându-se la a face trimitere la "ilegalităţile constatate de Curtea de Conturi", fără să verifice afirmaţiile părţii în legătură cu inexistenţa juridică a acestui raport, la data apariţiei articolului de presă, faţă de soluţiile pronunţate de instanţele de judecată.

- În privinţa Bursei Române de Mărfuri, susţinerea reclamantului, în contra informaţiilor din materialul de presă a fost făcută tot cu trimitere la o hotărâre judecătorească (sentinţa comercială nr. 3150/3.06.2009) şi la Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, din care ar fi rezultat că a fost desemnată administrator judiciar K., societate din care reclamantul nu ar fi făcut parte întrucât aceasta a fuzionat prin absorbţie cu I. la mai mult de 3 ani de la data pronunţării sentinţei menţionate, respectiv în septembrie 2012.

- În plus, s-a arătat că la data realizării acestei fuziuni, procedura insolvenţei Bursei Române de Mărfuri era demult închisă (din data de 29.09.2010), aşa cum rezultă din BPI nr. 350/11.01.2011, în care a fost publicată sentinţa comercială nr. 5905/29.09.2010.

Pe aceste aspecte punctuale, indicate de către reclamant, instanţa de apel iarăşi nu realizează o analiză în concret, limitându-se să constate, în absenţa verificării lor, că "demersul jurnalistic prezintă elemente factuale obiective, ce au la bază soluţii judiciare", doza de exagerare fiind în limitele permise, iar "cititorii fiind lăsaţi să tragă singuri concluziile ce decurg din derularea evenimentelor expuse".

- De asemenea, în legătură cu procedura insolvenţei la CET Govora, reclamantul a susţinut că informaţiile care au stat la baza articolului de presă - informaţii potrivit cărora în prima şedinţă convocată a Adunării creditorilor, pe ordinea de zi s-a aflat stabilirea remuneraţiei administratorului - au fost prezentate cu rea-credinţă, respectiv cu ignorarea voită a dispoziţiilor art. 57 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2014, care stabilesc ca, în mod obligatoriu, pe ordinea de zi a unei astfel de şedinţe să se afle "confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cât şi stabilirea onorariului acestuia".

Or, deşi învestită cu o asemenea susţinere din partea reclamantului, care viza lipsa bunei-credinţe a jurnalistului în relatarea faptelor şi în contextul afirmat de acesta, al necunoaşterii legii de către majoritatea cititorilor, instanţa de apel nu realizează niciun fel de analiză, deşi relevanţa apărării era pusă de către reclamant pe planul onestităţii demersului jurnalistic.

- La fel, în legătură cu pretinse dosare penale indicate în conţinutul unor articole de presă, ca fiind înregistrate pe rolul Înaltei Curţi şi vizând "o posibilă implicare în infracţiuni de spălare de bani şi luare de mită", reclamantul a pretins, de asemenea, o prezentare denaturată a informaţiilor, întrucât dosarul respectiv "avea ca obiect plângerea unui fost angajat al L. împotriva unei soluţii de clasare prin care DNA constatase faptul că nu a fost săvârşită infracţiunea de abuz în serviciu reclamată" (în cadrul procedurii de faliment a M.).

În acelaşi sens, s-a arătat şi că în mod nereal, neconform realităţii, s-a avansat în conţinutul articolelor încriminate, ideea existenţei a două dosare penale, unul vizând infracţiunea de abuz în serviciu, iar altul, infracţiunile de spălare de bani şi luare de mită (dosar nr. x/2017), care în realitate nu există, fără să fie vorba despre o simplă eroare materială, ci despre o dezinformare şi manipulare intenţionate a opiniei publice.

Nici aceste aspecte nu sunt analizate de către instanţa de apel, pentru a stabili dacă, în prezenţa temeiniciei şi realităţii afirmaţiilor, respectiv a existenţei unor astfel de date concrete - aflate în evidenţe ale instanţelor de judecată, date publicităţii şi ca atare facil şi în acelaşi timp, necesar a fi supuse verificării jurnalistului - este vorba despre o informare realizată sau dimpotrivă, despre o dezinformare voită a opiniei publice.

Potrivit celor arătate anterior, rezultă că instanţa de apel, pe de o parte, stabileşte corect coordonatele în care trebuie să facă verificarea jurisdicţională, pornind de la necesitatea existenţei unei baze factuale, ca suport pentru informaţiile furnizate publicului prin mass-media, iar pe de altă parte, atunci când trebuie să procedeze la verificarea acestei baze factuale, ignoră din analiză tocmai aspectele care, în susţinerea reclamantului, fundamentată pe indicarea unor date concrete, ar fi conturat o altă situaţie factuală, ce nu ar fi putut oferi temei unui demers jurnalistic onest, bazat pe bună-credinţă, apt să furnizeze informaţii exacte şi demne de încredere, cu respectarea deontologiei jurnalistice.

În felul acesta, considerentele deciziei atacate cu recurs au caracter contradictoriu şi nu sprijină soluţia câtă vreme, mai întâi, afirmă necesitatea ca în exerciţiul dreptului la libera exprimare să se pornească de la existenţa substratului factologic, fără o prezentare trunchiată şi denaturată, tocmai pentru a nu se aduce atingere altor drepturi fundamentale (cum sunt şi cele referitoare la onoare, demnitate şi reputaţie), pentru ca ulterior, instanţa să nu fie preocupată de analiza punctuală a aspectelor ce îi erau deduse judecăţii şi care tindeau să demonstreze, dimpotrivă, un fundament contrafactual al articolelor de presă, ce nu mai corespundeau funcţiei de informare pe care o are şi pe care trebuie să şi-o asume presa.

Această modalitate de abordare a criticilor din apel este cu atât mai defectuoasă cu cât, răspunzând, în cadrul controlului de legalitate pe care îl realiza asupra hotărârii de primă instanţă (şi care viza, de asemenea, motivarea necorespunzătoare), Curtea de apel constată, cu referire la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., că o motivare corespunzătoare presupune pentru instanţele de control judiciar "răspunsul în fapt şi în drept pentru toate motivele de critică formulate de părţi".

Or, aceasta este o exigenţă procedurală, căreia instanţa de apel nu i s-a supus, în contextul în care, prin critici punctuale se arată de ce, în opinia reclamantului, nu a existat o bază factuală autentică, ci una întemeiată pe informaţii incomplete, trunchiate, denaturate şi ca atare, inapte să susţină un demers jurnalistic efectuat cu bună-credinţă, iar aceste critici rămân fără verificarea jurisdicţională a instanţei.

Astfel, deşi Curtea de apel constată că, potrivit art. 10 din CEDO, garanţia oferită de acest text libertăţii de exprimare este una subordonată condiţiei bunei-credinţe, aşa încât trebuie să fie furnizate informaţii exacte, demne de încredere şi cu respectarea deontologiei jurnalistice, în acelaşi timp, nu determină dacă este vorba despre astfel de informaţii, în absenţa analizei susţinerilor reclamantului, care s-a prevalat de o altă realitate factuală, indicând elemente concrete care, în opinia acestuia, îi susţineau poziţia.

Reţinând, de o manieră generică şi nediferenţiată pe aspectele punctuale ce i-au fost deduse dezbaterii, faptul că jurnaliştii au preluat şi reprodus informaţii obţinute "din propriile surse de informare, specificate de mai multe ori în cuprinsul articolelor", ceea ce înseamnă că au avut o bază factuală, instanţa nesocoteşte cerinţele unei analize specifice judecăţii în apel, în limitele devoluţiunii fixate prin criticile expres formulate, conform dispoziţiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, potrivit considerentelor expuse anterior, faţă de viciile constatate ale motivării deciziei din apel care fac imposibilă verificarea, de către instanţa de recurs, în circumstanţele date, a corectei aplicări a normelor de drept material interne şi convenţionale - faţă de neanalizarea circumstanţelor factuale complete pe baza cărora s-a afirmat existenţa unor fapte ilicite şi corelativ, întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale - soluţia va fi, conform art. 496 C. proc. civ., aceea a casării cu trimitere spre rejudecare.

La reluarea judecăţii, se va ţine seama de criticile punctuale formulate de către reclamant, urmând a se face totodată, distincţia necesară între aprecierile/judecăţile de valoare ale jurnalistului, nesupuse, în principiu, probei verităţii şi relatarea faptelor care, prin materialitatea lor, presupun posibilitatea şi necesitatea dovedirii.

Se va ţine seama totodată, de reperele dezvoltate în jurisprudenţa instanţei de contencios european, în sensul că libertatea de exprimare protejată de art. 10 CEDO este subordonată condiţiei ca cel interesat să acţioneze cu bună-credinţă, în aşa fel încât să ofere informaţii exacte, prin prezentarea faptelor în integralitatea lor, iar nu de o manieră trunchiată, în respectul deontologiei specifice jurnaliştilor.

De asemenea, se va face, din perspectiva aceloraşi repere jurisprudenţiale, distincţia între criticile referitoare la calităţile profesionale ale unei persoane care pot fi considerate judecăţi de valoare ce nu se pretau la demonstrarea exactităţii lor şi acuzaţiile de comportament ilicit şi abuziv, implicarea în acte de corupţie, care sunt afirmaţii despre fapte concrete, astfel încât trebuie coroborate cu elemente pertinente care să facă informaţia demnă de crezare, cu un suport factual demonstrat (având în vedere că, de regulă, imputaţiile factuale precise lasă impresia că este vorba despre fapte stabilite, care nu se pretează la controverse).

Instanţa de trimitere va avea în vedere şi faptul că art. 10 din CEDO apără dreptul ziariştilor de a comunica informaţii cu privire la probleme de interes general, cu bună-credinţă, pe bază de informaţii fiabile şi precise, cu respectarea eticii profesionale, dar în acelaşi timp, că libertatea de exprimare presupune îndatoriri şi responsabilităţi, numai prin respectarea acestora presa putând să îşi îndeplinească funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi limitele impuse de respectul reputaţiei, onoarei şi altor drepturi fundamentale ale persoanei (context în care nici solicitarea de a proba veridicitatea afirmaţiilor, respectiv, de a prezenta baza factuală concretă pe care se sprijină acestea nu poate reprezenta o încălcare a libertăţii de exprimare, prin raportare la scopul urmărit, acela de a proteja şi drepturile altor persoane).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 601/A din 30 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 octombrie 2021.