Claimant entitled to compensation points for nationalized mill; appeals by claimant and restitution authorities dismissed.

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 16.08.2001 pe rolul Tribunalului Botoşani, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.A. Botoşani, Comuna Albeşti, prin primar, Prefectura judeţului Botoşani şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, anularea Hotărârii nr. 10/18.07.2001 emisă de S.C. C. S.A. Botoşani şi obligarea acesteia la restituirea în natură a morii ţărăneşti compuse din 6 camere şi utilaje, situată în judeţul Botoşani; obligarea pârâtei Comuna Albeşti, prin primar să le restituie în natură terenul în suprafaţă de 1,97 ha, aferent unui imobil compus din 11 camere, situat în acelaşi sat şi comună; în subsidiar, au solicitat obligarea celorlalţi pârâţi să le achite despăgubiri băneşti reprezentând contravaloarea imobilelor.

2. Sentinţa Tribunalului Botoşani

Prin sentinţa nr. 426/27.05.2004, Tribunalul Botoşani a admis în parte acţiunea; a anulat hotărârea nr. 10/18.07.2001 emisă de S.C. C. S.A. Botoşani; a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să acorde reclamantului măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de valoare nominativă folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare totală de 180.450.000 RON, reprezentând contravaloarea morii şi a 50 ari teren aferent; a respins acţiunea pentru retrocedarea sau acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1,97 ha, situat pe raza comunei Albeşti; a respins acţiunea împotriva pârâţilor S.C. C. S.A. Botoşani, Prefectura judeţului Botoşani, Comuna Albeşti, prin primar şi APAPS Bucureşti.

Tribunalul a reţinut că autorul reclamantului a avut în proprietate, în comuna Albeşti, judeţul Botoşani, o moară ţărănească cu valţ, patru vălătuci, cu trei măcinişuri, o piatră de 32 ţoli, una sită de mălai, un cântar cu basculă, una ladă din scândură, una curea de 7 m lungime, una curea de 6 m lungime, una presă de ulei ţărănească, situate într-un corp de clădire compus din 5 camere, construit din scândură şi acoperit cu tablă, o casă de administraţie compusă din 3 camere, construită din nuiele cu lut, acoperită cu ţiglă şi un atelier cu diferite instrumente.

Prin procesul-verbal din 14.06.1948, aceste bunuri au fost preluate de stat, prin naţionalizare, fără acordarea de despăgubiri, în baza Legii nr. 119/1948.

Până în anul 1990, moara şi terenul aferent au fost proprietatea statului, iar din 1990 şi până în anul 1994, au aparţinut pârâtei S.C. C. S.A. Botoşani, acţiunile fiind deţinute de stat, ulterior, aceste acţiuni fiind cumpărate de pârâtă în cadrul procesului de privatizare. În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1,97 ha, s-a reţinut că acesta a format obiectul Legii nr. 18/1991.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul B. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani.

În dezvoltarea motivelor de apel reclamantul a solicitat schimbarea sentinţei şi restituirea în natură a imobilului moară care a constituit proprietatea autorului său şi respectiv a terenului aferent potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani a arătat, în motivarea apelului, că este posibilă restituirea în natură a imobilului moară şi a terenului aferent potrivit disp.art. 20 din Legea nr. 10/2001, astfel că se impune respingerea acţiunii faţă de Statul Român.

3. Primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 19/02.2008, Curtea de Apel Suceava a admis apelurile formulate de reclamantul B. şi de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani; a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că, menţinând dispoziţiile de admitere în parte a acţiunii şi de anulare a hotărârii nr. 10/18.07.2001 de S.C. C. S.A. Botoşani, a obligat-o pe aceasta din urmă să restituie în natură imobilul moară ţărănească, compus din 6 camere, situată în judeţul Botoşani; a luat act de renunţarea reclamantului la cererea privind restituirea suprafeţei de 1,97 ha şi, respectiv 0,50 ha teren aferent; a respins, ca nefondată, acţiunea faţă de pârâţii APAPS Bucureşti, Statul Român şi Prefectura Botoşani, reţinând, în esenţă, că autorul reclamantului D. a avut în proprietate în comuna Albeşti, o moară ţărănească, încadrată în această categorie potrivit expertului, bun ce nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 50 din Legea nr. 119/1948, pentru a fi naţionalizată, împrejurare în care s-a reţinut că preluarea acestui imobil de către stat s-a făcut fără titlu valabil. S-a conchis că moara situată în judeţul Botoşani, deţinută de pârâta S.C. C. S.A. Botoşani poate fi restituită în natură reclamantului.

Prin decizia nr. 9045/05.11.2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare, reţinând că raportul de expertiză efectuat de expert E. şi omologat de instanţa de apel este nul, în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru întocmirea sa cu nerespectarea dispoziţiilor art. 208 alin. (1) C. proc. civ., iar vătămarea produsă pârâtului-recurent nu poate fi înlăturată decât prin refacerea raportului de expertiză, cu citarea părţilor.

4. Al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 71/16.11.2010, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 426/27.05.2004 a Tribunalului Botoşani; a admis apelul declarat de pârâtul Ministrul Finanţelor Publice Botoşani, împotriva aceleiaşi sentinţe şi, în consecinţă a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a menţinut dispoziţiile de admitere în parte acţiunii şi de anulare a hotărârii nr. 10/18.07.2001 emisă de S.C. C. S.A. Botoşani; a obligat pârâta S.C. C. S.A. Botoşani să restituie în natură imobilul moară ţărănească, compusă din 6 camere, situată în jud. Botoşani; a luat act de renunţarea reclamantului la cererea de restituire a suprafeţelor de 1,97 ha şi respectiv 0,50 ha teren aferent; a respins, ca nefondată, acţiunea faţă de pârâţii A.P.A.P.S. Bucureşti, Statul Român şi Prefectuara Botoşani.

Prin decizia civilă nr. 7712/02.11.2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. Botoşani împotriva deciziei anterior menţionate, pe care a casat-o. În baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat judecarea apelurilor declarate de reclamantul B. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani împotriva sentinţei nr. 426/27.05.2004 din 27 mai 2004 a Tribunalului Botoşani şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe de apel.

5. Al treilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 530/21.09.2020, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. C. S.A. Botoşani; a anulat în parte apelul declarat de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. Botoşani pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei; a admis apelul reclamantului în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi; a schimbat, în parte, sentinţa nr. 426/27.05.2004 a Tribunalului Botoşani, în sensul că a luat act de renunţarea reclamantului la cererea de restituire a suprafeţelor de 1,97 ha şi, respectiv de 0,50 ha teren; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei; a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată din apel; a respins apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani împotriva sentinţei nr. 426/27.05.2004 a Tribunalului Botoşani, ca nefondat.

Prin decizia nr. 2664/10.12.2020 din 10 decembrie 2020, pronunţată în dosar nr. x/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani împotriva deciziei nr. 530/2.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

6. Decizia Curţii de Apel Suceava (rejudecare)

Prin decizia nr. 658/23.06.2021, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. C. S.A. Botoşani; a anulat apelul declarat de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. Botoşani pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei; a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 426/27.05.2004 a Tribunalului Botoşani, în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi; a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a constatat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, că reclamantul B. este îndreptăţit la măsuri compensatorii sub formă de puncte, conform Legii nr. 165/2013, pentru imobilul moară ţărănească cu şase camere, situată în jud. Botoşani; a luat act de renunţarea reclamantului la cererea de restituire ori despăgubire pentru suprafeţele de 1,97 ha şi, respectiv de 0,50 ha teren; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit certificatului constatator privind pe pârâta S.C. C. S.A. Botoşani, emis de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, această societate a fost radiată din Registrul Comerţului la data de 20.02.2020.

Radierea pârâtei-intimate din evidenţa Registrului Comerţului are drept consecinţă încetarea persoanei juridice şi atrage după sine lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei. Practic, din momentul radierii sale, această persoană juridică nu mai există.

Raportat la aceste considerente, intimata-pârâtă S.C. C. S.A. Botoşani şi-a pierdut aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, situaţie care atrage reţinerea ca întemeiată a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acestei părţi, cu consecinţa anulării actului de procedură săvârşit în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosinţă, respectiv a apelului declarat de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. Botoşani.

Reţinerea acestei excepţii, ce determină imposibilitatea de restituire în natură a imobilului, atrage o reevaluare a cadrului procesual, prin raportare la modificările legislative care au intervenit pe tărâmul dreptului substanţial ce guvernează pricina dedusă judecăţii, de la data pronunţării hotărârii primei instanţe, hotărâre supusă controlului în calea ordinară de atac a apelului şi până la data la care instanţa de control judiciar va da dezlegare asupra cererilor cu care a fost învestită.

Raportat la acest cadru procesual, urmare a dezlegărilor obligatorii ale instanţei de recurs, aceeaşi instanţă supremă a stabilit că se impune şi o analiză a calităţii procesuale a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, inclusiv prin prisma deciziei pronunţate în interesul legii, nr. 27/2011.

Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către stat a fost reglementat de dispoziţiile legii speciale, respectiv titlul VII din Legea nr. 247/2005. Analiza şi în continuare, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordau potrivit Legii nr. 247/2005 revenea instituţiei competente, respectiv Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul ANRP, cf. art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005. Prin urmare, acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent urma să se facă, potrivit titlului VII al Legii nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, act normativ care a intrat în vigoare la data de 20 mai 2013 şi este în vigoare şi în prezent.

Potrivit art. 3 pct. 4 lit. f) şi g) din Legea nr. 165/2013 structurile cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii sunt Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Comisie care a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 stabilesc în mod clar şi neechivoc că dispoziţiile acestei legi se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a acestei legi.

Prin urmare, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile acestui act normativ.

Aşadar, dispoziţiile Legii nr. 165/2013 sunt aplicabile şi prezentului litigiu.

Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 165/2013, cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin retrocedare în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte.

Faţă de aceste dispoziţii legale, cum imobilul solicitat de reclamant nu mai poate fi restituit în natură, rezultă că acesta nu poate beneficia decât de măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013.

Procedura reglementată de Legea nr. 165/2013 constituie modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013, ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza M. Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care a fost reţinută în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită.

Prin hotărârea-pilot indicată a fost lăsată statului român o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse şi să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere.

Faţă de cadrul legislativ precizat şi în raport cu cele statuate în mod obligatoriu de Î.C.C.J., prin decizia nr. 2664/10.12.2020, instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de intimate a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, entităţi care potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013 sunt structurile cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv.

Raportat la acelaşi cadru legislativ, instanţa de apel a analizat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului pârât Statul Român, în raport cu care a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive în cererile având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobile preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se cuvin măsuri reparatorii, chiar dacă această cerere este formulată pe cale subsidiară, în cadrul contestaţiei îndreptate împotriva dispoziţiei administrative, întemeiată pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat că în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia în interesul legii nr. 27/2011, decizie prin care a stabilit că în acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului de a acorda despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă.

S-a apreciat că reţinerea acestei excepţii, în favoarea apelantului pârât, atrage după sine neanalizarea celorlalte aspecte invocate de această parte apelantă pârâtă, în condiţiile în care, în calea ordinară de atac declarată de o parte fără calitate procesuală pasivă, nu pot fi schimbate dezlegările pe care prima instanţă le-a dat asupra fondului pretenţiei deduse judecăţii, prin hotărârea supusă controlului judiciar.

Prin urmare, în speţa de faţă, cererea reclamantului nu poate fi soluţionată prin restituirea în natură a imobilului moară ţărănească cu şase camere, situată în jud. Botoşani, dată fiind excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. C. S.A. Botoşani.

Astfel, apelantului intimat B. îi este recunoscută calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, în acord cu prevederile Legii nr. 10/2001 dar, întrucât restituirea în natură nu este posibilă, devin incidente prevederile Legii nr. 165/2013 privind acordarea de de măsuri compensatorii sub formă de puncte.

7. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamantul B. şi pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Recurentul-reclamant B. a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., învederând următoarele aspecte:

- Instanţa de apel a dat ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), respectiv reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în realizarea dreptului, dar aceasta a constatat că este îndreptăţit la măsuri compensatorii, încălcând astfel principiul disponibilităţii şi art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care dispun că judecătorii trebuie să se pronunţe numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

Constatarea de către instanţă a dreptului la măsuri compensatorii este una inutilă, pentru că, în felul acesta, este blocată cererea reclamantului, câtă vreme "hotărârea doar constată, dar nu obligă, astfel încât reclamantul să-şi poată apoi executa obligaţia".

- Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu a analizat criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor aşa cum a statuat instanţa de recurs.

Mai mult, solicitarea reclamantului de încuviinţare a probei cu expertiză tehnică evaluatorie a fost respinsă, ca neutilă cauzei, deşi o asemenea probă era de esenţa stabilirii despăgubirilor pentru bunul ce nu poate fi restituit în natură.

Aceasta se impunea cu atât mai mult cu cât, în decursul timpului, după introducerea acţiunii, reclamantul a descoperit acte originale, eliberate de Arhivele Naţionale, care cuprind inventarul morii la data naţionalizării, 11 iunie 1948, şi care pot ajuta la evaluarea corectă a bunului.

De asemenea, în cauză, termenul rezonabil de soluţionare a litigiului a fost demult depăşit, creându-se o stare de insecuritate şi incertitudine.

Recurenta-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 şi urm C. proc. civ., arătând că decizia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală. Dosarul reclamantului nu este înregistrat la secretariatul CNCI, iar în raport cu solicitarea acestuia de restituire în natură a imobilului în litigiu CNCI nu are calitate procesuală pasivă.

Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor soluţionează dosarele constituite în temeiul Legii nr. 10/2000 doar în baza unei dispoziţii emise de către entitatea competentă, respectiv comuna aparţinătoare judeţului Botoşani. Singurul dosar înregistrat la secretariatul CNCI, pe numele B., are ca obiect un imobil situat în Botoşani, Calea x foste nr. 200, 202, 204 şi 206, compus din teren în suprafaţă de 9464,60, iar nu imobilul din judeţ Botoşani vizând moară ţărănească cu 6 camere. Pentru acest din urmă imobil nu a fost emisă o dispoziţie de restituire, deci reclamantul nu este îndreptăţit la acordarea de despăgubiri, întrucât nu are dosar înregistrat la CNCI.

Recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 şi urm. C. proc. civ., arătând că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală întrucât în mod greşit nu s-a reţinut că ANRP nu are calitate procesuală pasivă cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, ANRP nu emite decizii de compensare/validare parţială/invalidare, iar emiterea titlului de plată, la care aceasta este obligată potrivit dispoziţiilor legale (art. 31 din Legea nr. 165/2013), se situează într-o etapă administrativă ulterioară, care presupune existenţa, în prealabil, a unei asemenea decizii.

Procedura de soluţionare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea, de către CNCI, a deciziei entităţii învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri).

ANRP nu evaluează imobilul conform grilei notariale şi nu emite decizii de compensare, ci CNCI.

Faţă de cele arătate, recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept incidente întrucât instituţiei nu îi este justificată calitatea procesuală pasivă în cauză.

8. Apărări formulate în cauză

La data de 30.09.2021, în termen legal, intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului Bucureşti a formulat întâmpinare, comunicată, prin care a solicitat respingerea recursurilor. Intimata-pârâtă a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în ceea ce priveşte restituirea în natură a morii şi a terenului aferent situate în comuna Albeşti, judeţul Botoşani, întrucât, potrivit legii, acesteia nu-i revine nici obligaţia de restituire, nici obligaţia de a soluţiona notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. A mai arătat intimata că recurentul B. nu şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în condiţiile Legii nr. 10/2001, iar autorităţile cu atribuţii în domeniul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

La data de 18.10.2021, DGRFP Iaşi, prin AJFP Botoşani a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor şi judecata în lipsă.

La data de 19.10.2021, recurentul-reclamant a formulat întâmpinări la recursurile pârâtelor, invocând excepţia de nulitate pentru neîncadrare, iar în subsidiar, solicitând respingerea recursurilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile deduse judecăţii prin intermediul celor 3 recursuri, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora potrivit considerentelor ce vor fi arătate. Astfel:

1) Recursul reclamantului B..

- Este lipsită de temei critica formulată de reclamant cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, în contextul în care, învestită cu o acţiune în realizarea dreptului - respectiv, obligarea entităţii deţinătoare la restituirea imobilului şi în subsidiar, obligarea la despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de către stat - aceasta s-a pronunţat asupra constatării îndreptăţirii la măsuri compensatorii sub formă de puncte, conform Legii nr. 165/2013.

Contrar susţinerii reclamanţilor, judecata instanţei de apel s-a realizat într-un cadru procesual adecvat, determinat deopotrivă de dezlegările deciziei de casare, de modificarea succesivă a actelor normative incidente materiei care face obiectul litigiului, fără denaturarea pretenţiilor reclamanţilor, dar ţinând seama de necesitatea adecvării şi compatibilizării acestora cu dispoziţiile legale aplicabile unui litigiu în curs.

În acest sens, instanţa de apel a constatat corect, făcând trimitere şi la dezlegările cu valoare obligatorie ale deciziei de casare, că, pe de o parte, imobilul notificat nu mai poate fi restituit în natură (faţă de intrarea în insolvenţă şi ulterior, radierea fostei unităţi deţinătoare a acestuia, S.C. C. S.A. Botoşani) iar pe de altă parte, că pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, trebuie avute în vedere dispoziţiile legale aplicabile, sub aspect intertemporal, unui litigiu în curs, ţinându-se seama de ceea ce s-a statuat definitiv - calitatea de persoană îndreptăţită, întinderea dreptului de proprietate al fostului proprietar - şi de felul măsurilor compensatorii pe care îl permite cadrul normativ actual.

De aceea, în mod corect, evidenţiind modificările şi evoluţia legislaţiei în materia imobilelor preluate abuziv de către stat, instanţa de apel a reţinut că iniţial, sub regimul dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (care a modificat Legea nr. 10/2001), acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent se făcea de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul ANRP, pentru ca ulterior, la 20.05.2013, să intre în vigoare Legea nr. 165/2013, care a instituit o altă procedură de stabilire şi acordare a măsurilor reparatorii, sub formă de puncte.

Or, faţă de conţinutul art. 4 din Legea nr. 165/2013 - potrivit căruia "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi", în mod evident dispoziţiile acestui act normativ sunt incidente şi prezentului litigiu, aşa încât stabilirea măsurilor reparatorii nu se mai poate realiza decât în aceste noi coordonate legislative (de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, căreia i se vor opune însă, statuările prezentei hotărâri în ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului).

Susţinerea recurentului conform căreia dispoziţia instanţei care doar constată îndreptăţirea la măsuri reparatorii (şi nu obligă la acordarea acestora) ar fi "total inutilă" şi fără efecte, este lipsită de temei, ignorând valoarea obligatorie a statuărilor jurisdicţionale - respectiv, obligativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti, care se opune părţilor, fără posibilitatea contestării.

Or, în speţă, părţile în raport cu care se constată îndreptăţirea reclamanţilor la măsuri reparatorii sunt tocmai organele cu atribuţii în acordarea acestora, potrivit Legii nr. 165/2013.

În egală măsură, hotărârea în constatare pronunţată este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că părţile cărora li se opune nu mai pot contesta statuările instanţei în ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită şi obiectul dreptului de proprietate de care au fost deposedate, întrucât acestea au fost considerentele necesare ale adoptării soluţiei vizând dreptul la măsuri reparatorii prin compensare.

- Este nefondată, de asemenea, critica recurentului privind încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., prin aceea că nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor şi nu a fost ordonată o expertiză evaluatorie, mai ales în contextul susţinut de reclamant "al descoperirii în decursul timpului, după introducerea acţiunii, de acte originale care cuprind întreg inventarul morii la data naţionalizării".

Astfel, cu privire la cuantumul despăgubirilor, instanţa de recurs nu a dat indicaţia determinării lui, nici a efectuării unui raport de expertiză, ci a făcut menţiunea că în valoarea iniţială a acestora fusese cuprinsă şi suprafaţa de 0,50 ha., în privinţa căreia se făcuse cererea de renunţare.

Îndrumarea pentru instanţa de apel de a avea în vedere şi criticile privind cuantumul despăgubirilor la rejudecare trebuie pusă în contextul tuturor dezlegărilor jurisdicţionale ale instanţei de recurs, în ce priveşte cadrul normativ incident, natura măsurilor reparatorii şi întinderea dreptului la aceste măsuri reparatorii, care nu mai putea viza şi suprafeţele de teren faţă de care se formulaseră cereri de renunţare.

Pe de altă parte, critica recurentului conform căreia în mod eronat nu i s-ar fi încuviinţat o probă cu expertiză tehnică de evaluare, având în vedere "că în decursul timpului, a mai descoperit înscrisuri originale la Arhivele Naţionale" după promovarea acţiunii (care a avut loc în anul 2001) este una care, pe de o parte, nu se circumscrie aspectelor de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., pentru a face obiect al cenzurii în recurs, iar pe de altă parte, denotă o atitudine procesuală dilatorie, ce contrazice susţinerea ulterioară a acestuia în legătură cu termenul rezonabil pentru soluţionarea cauzei.

2) Recursul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

- Susţinerea recurentei, conform căreia nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză sub motiv că nu există înregistrat la această instituţie un dosar de despăgubire pe numele reclamantului şi ca atare, nu ar putea emite o decizie de măsuri reparatorii, este una lipsită total de fundament.

Astfel cum s-a arătat deja, determinarea cadrului procesual al judecăţii, inclusiv sub aspectul părţilor cărora le pot fi opuse pretenţiile reclamanţilor, a fost realizată, în mod corect, prin luarea în considerare a modificărilor legislative care au intervenit în materia restituirii imobilelor preluate abuziv de către stat şi care au surprins prezentul litigiu în desfăşurare.

Determinarea organelor cu abilităţi/competenţe în domeniu s-a realizat în mod corect de către instanţa de apel, cu trimitere la dispoziţiile art. 3 pct. 4 lit. f) şi g) din Legea nr. 165/2013, care definesc ANRP şi CNCI, ca entităţi, "structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii".

De asemenea, argumentul că reclamanţii nu au dosar de despăgubire înregistrat pe rolul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor este unul lipsit de relevanţă, câtă vreme reclamanţii epuizaseră (cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013) procedura administrativă - prin emiterea hotărârii unităţii deţinătoare, S.C. C. S.A., atacată în prezenta cauză, aflându-se aşadar, în procedura jurisdicţională.

De aceea, recurenta nu trebuie să-şi fundamenteze decizia de validare pe o dispoziţie a entităţii deţinătoare, acesteia opunându-i-se prezenta hotărâre judecătorească, în contra verificărilor cărora nu mai poate realiza propriile evaluări asupra îndreptăţirii reclamantului la măsuri reparatorii.

De aceea, în mod flagrant, cu nesocotirea efectelor obligatorii ale unei hotărâri judecătoreşti, recurenta susţine că reclamantul n-ar fi îndreptăţit la măsuri reparatorii "pentru că nu are dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor". Tot în mod eronat, recurenta identifică existenţa unei alte entităţi care ar fi trebuit să se pronunţe asupra notificării reclamantului, în contextul în care instanţa, în procedura judiciară deschisă pe temeiul Legii nr. 10/2001 (întregită cu modificările legislative intervenite ulterior) a cenzurat tocmai actul emis de entitatea care deţinuse bunul imobil în patrimoniu.

În consecinţă, criticile formulate fiind total lipsite de fundament legal, recursul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor va fi respins ca nefondat.

3). Recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

- Este nefondată critica recurentei conform căreia, neavând atribuţii legale în ce priveşte cererea de despăgubiri a reclamantului, înseamnă că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia.

În realitate, legitimarea procesuală a recurentei a fost corect stabilită de instanţa de apel cu referire la dispoziţiile legale menţionate anterior (în analiza recursului CNCI), ale art. 3 pct. 3 lit. f) din Legea nr. 165/2013, care menţionează Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, printre structurile cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.

De asemenea, împrejurarea că, potrivit art. 31 din Legea nr. 165/2013 - text pe care recurenta însăşi îl invocă - această instituţie este cea care emite titluri de plată, în baza deciziei de compensare, este una suficientă pentru justificarea prezenţei sale în proces.

Date fiind atribuţiile menţionate anterior care revin Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în definitivarea procedurii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, această instituţie nu se află în situaţia de a reclama poziţia unui terţ desăvârşit faţă de procesul prin care se tranşează fondul unui raport juridic referitor tocmai la îndreptăţirea notificatorului de a primi, pentru ipoteza incidentă speţei, în locul restituirii în natură a imobilului, măsura compensatorie cu privire la valorificarea şi executarea căreia tocmai recurenta este cea care emite titlul de plată.

Aşadar, este necesar ca hotărârea judecătorească pronunţată sub aspectele menţionate anterior să nu-i fie doar opozabilă, ca oricărui terţ faţă de proces, ci să i se impună cu valoare obligatorie, în considerarea competnţelor ce îi revin în această materie, ceea ce făcea necesară întregirea cadrului judecăţii, prin prezenţa acesteia, în proces.

- În acest context, susţinerea că nu are atribuţii în evaluarea şi determinarea despăgubirilor, câtă vreme aceste prerogative sunt în căderea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, este lipsită de relevanţa pretinsă de către recurentă, întrucât ambele instituţii - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - îşi vor exercita oricum atribuţiile în faza ulterioară definitivării raportului jurisdicţional potrivit prezentei hotărâri judecătoreşti, în limitele competenţelor ce le revin, dar fără posibilitatea de a mai contesta statuările jurisdicţionale (posibilitate care ar fi fost recunoscută doar unui terţ faţă de procedura judiciară).

Ca atare, criticile formulate fiind găsite nefondate, şi recursul acestei instituţii va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul B., de recurenta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de recurenta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 658 din 23 iunie 2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 octombrie 2021.