Trademark rights forfeited for non-use; defendant's cassation appeal annulled as inadmissible for failing to state grounds.

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data 5 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: în principal, nulitatea mărcii A. nr. depozit x înregistrată pe numele lui B., ca fiind solicitată cu rea-credinţă, în baza art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicate geografice si, în subsidiar, decăderea pârâtului titular al mărcii din drepturile conferite de marcă, în baza art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicate geografice; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 2261 din 23 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.; a dispus decăderea pârâtului din drepturile conferite de marca A. nr. depozit x; a obligat pe pârât să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 5.500 RON reprezentând onorariu avocat.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1260A din 08 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelul principal declarat de apelantul-pârât B. şi apelul incident formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2261 din 23 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1260 A din 08 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul B..

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii promovate de societatea reclamantă.

Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (8) C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat hotărârea atacată din perspectiva reţinerii în mod greşit doar a dispozitiilor art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, fără a le corobora cu cele ale art. 12 alin. (1) ale Directivei nr. 2008/95.

Deşi materialul probator nu a fost apt să răstoarne prezumţia bunei-credinţe, instanţa a apreciat că sunt incidente doar dispoziţiile art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, aplicând sancţiunea decăderii din dreptul de a folosi marca, instanţa având obligaţia să aprecieze situaţia nu numai în litera legii, ci şi în spiritul ei, coroborând toate textele de lege incidente în cauză.

A mai arătat recurentul-pârât că nu a fost nici neglijent, nici de rea-credinţă, a apelat la notificări şi la o actiune în obligaţia de a face, pentru ca instanţa să dispună ca societatea intimată-reclamantă să nu mai folosească denumirea înregistrată.

Or, în speţă, motivul nefolosirii mărcii este imputabil intimatei-reclamante, care a acţionat cu rea-credinţă, folosind denumirea, promovând diverse acţiuni şi tergiversând finalizarea dosarului ce se află pe rolul Judecătoriei Iaşi.

Momentul de la care curge termenul de 5 ani a fost apreciat greşit de către instanţa de apel, atât timp cât nu s-a raportat la data la care titularul mărcii nu mai poate avea niciun fel de incertitudine referitoare la apropierea mărcii şi care este în măsură să înlăture orice reticenţă.

Aprecierea sa că trebuie să fie sincer, cu bună-credinţă şi să astepte ca instanţa să-şi spună cuvântul nu poate fi interpretată ca o neglijenţă căreia să i se aplice sancţiunea decăderii, iar soluţiile pronunţate de în cauză nesocotesc principiile ce guvernează dreptul român, în sensul că ignoră buna-credinţă în promovarea acţiunilor.

Deşi este garantat de Constituţie, accesul liber la justiţie nu poate îmbrăca forma abuzului de drept, or intimata-reclamantă, prin promovarea acţiunii sale, a urmărit eludarea legii.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 16 martie 2021 - data depunerii la oficiul poştal -, în termenul legal, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) din acelaşi Cod, susţinând că în motivele de recurs, recurentul-pârât nu a dezvoltat critici din care să rezulte normele de drept material încălcate sau aplicate greştit de către instanţa de apel, ci a reluat argumentele expuse în cadrul apelului.

La data de 18 martie 2021, în termenul legal, intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a depus întâmpinare, prin care a solicitat ca instanta să aprecieze, în funcţie de probatoriul administrat, dacă hotărârea atacată este nelegală, precizând că nu are competenţa de a formula un punct de vedere în sensul sancţionării sau nesancţionării unui titular de marcă cu decăderea, în condiţiile art. 46 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată.

La data de 12 aprilie 2021 (data depunerii la oficiul poştal), recurentul-pârât a depus concluzii scrise, prin care a solicitat înlăturarea susţinerilor intimaţilor, reiterând aspectele deduse judecăţii recursului, precum şi judecarea cauzei în lipsă.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi Cod.

Părţile nu şi-au exprimat poziţia procesuală, prin formularea, în scris, a unui punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 C. proc. civ., completul filtru, prin rezoluţia din 20 septembrie 2021, a stabilit termen de judecată la data de 26 octombrie 2021, în camera de consiliul, fără citarea părţilor, în vederea discutării admisbilităţii în principiu a recursului declarat de reclamanta C. împotriva deciziei civile nr. 1938 din 19 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, din perspectiva neîncadrării motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a căror incidenţă a fost invocată în susţinerea căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, art. 489 alin. (1) din acelaşi Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 489, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată, pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, iar instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunţate în apel prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată că deşi se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete asupra raţionamentului curţii de apel care a determinat soluţia de respingere a apelului pârâtului B. împotriva sentinţei atacate şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a expune argumente prin care readuce în discuţie chestiuni ce ţin de situaţia de fapt a speţei şi de aprecierea probatoriului, invocând în mod formal reţinerea greşită a prevederilor art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, fără a fi coroborate cu cele ale art. 12 alin. (1) ale Directivei nr. 2008/95.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, etapă procesuală în care nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecăţii îl constituie legalitatea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a unor dispoziţii legale pretins încălcate sau omis a fi fost aplicate, astfel cum a procedat recurentul-pârât în cadrul memoriului de recurs, întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei raportat la considerentele avute în vedere în mod real la pronunţarea soluţiei.

Din această perspectivă, se observă că argumentele recurentului-pârât în susţinerea nelegalităţii deciziei recurate s-au concentrat pe aprecieri legate de conduita părţii înainte de promovarea cererii de chemare în judecată, manifestată prin opusul neglijenţei şi relei-credinţe, care ar fi justificat dispoziţia instanţei ca societatea intimată-reclamantă să nu mai folosească denumirea înregistrată, pe nesocotirea principiilor care guvernează buna-credinţă în promovarea acţiunilor şi pe eludarea legii de către intimata-reclamantă prin promovarea acţiunii sale, aspecte care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În absenţa unor expuneri care să reflecte raţionamentul pretins eronat al instanţei de apel, sub aspectul normelor de drept material reţinute ori fără argumente clare care să arate maniera eronată de interpretare a dreptului material incident în cauză, instanţa de recurs nu poate decela care anume sunt aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate ce pot fi circumscrise cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aşa încât, sancţiunea ce devine incidentă este cea a nulităţii căii de atac, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci şi atunci când criticile propriu-zise şi invocate de titularul căii de atac nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum, în cauză, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.. nu au fost identificate motive de ordine publică, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1260A din 08 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2021.