Conflict of competence in divorce petition resolved by establishing territorial jurisdiction of the court of the last common residence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of competence by ruling that the District Court of Sinaia is the territorially competent forum to hear a divorce petition, reversing the conflicting declinations of the District Court of Sinaia and the District Court of Bucharest Sector 5. The dispute centered on the determination of the "last common residence" of the spouses, with the defendant arguing for Bucharest jurisdiction based on the current residence of one party, while the plaintiff asserted Sinaia jurisdiction. Applying Article 915(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates territorial jurisdiction at the last common residence of the spouses provided one spouse still resides there, the Court determined that Sinaia constituted the last common residence, evidenced by the family's effective cohabitation in that locality until April 2021, the minor child's school enrollment there, and the plaintiff's professional activity in Sinaia, thereby overriding the alternative jurisdictional rules based on individual domiciles.
Legislator headnote
AI generatedart. 496 C. civ, art. 915 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 135 din C. proc. civ; Conflict of competence in divorce petition resolved by establishing territorial jurisdiction of the court of the last common residence: , reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 373, art. 374, art. 382 şi urm., art. 396 şi urm., art. 496 C. civ. şi art. 194 şi urm. C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2021
Asupra conflictului negativ de competenţă;
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 05 ianuarie 2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- desfacerea din culpă comună a căsătoriei încheiate între părţi la data de 2 mai 2009 şi înregistrată în Registrul Stării civile al Primăriei Sector 5 Bucureşti sub nr. 376, reclamanta precizând faptul că domiciliul comun al părţilor a fost în oraşul Sinaia;
- stabilirea domiciliului minorei C., la domiciliul mamei-reclamante, cu dreptul acesteia de a lua deciziile privind activităţile şcolare, şcolarizarea, activităţile extraşcolare, cercul de prieteni, rutina zilnică, alimentaţia, efectuarea temelor, cumpărături în interesul minorului, vor fi luate de către mama-reclamantă, ca şi până în acest moment;
- stabilirea în sarcina tatălui-pârât a obligaţiei de a contribui la întreţinerea minorei cu o sumă de bani lunară în cotă procentuală din venitul realizat de acesta, începând cu data depunerii prezentei cereri şi până la majoratul minorei, precizând că pârâtul deţine societatea D. S.R.L. Bucureşti;
- exercitarea autorităţii părinteşti în comun asupra minorei C.;
S-a mai solicitat ca reclamanta, în principal, să îşi păstreze numele dobândit prin căsătorie, respectiv acela de "E.", în cazul în care pârâtul este de acord cu aceasta solicitare, iar, în subsidiar, în cazul în care pârâtul nu va fi de acord să păstreze numele dobândit prin căsătorie, să îşi reia numele avut anterior căsătoriei, respectiv acela de "F.", obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 373, art. 374, art. 382 şi urm., art. 396 şi urm., art. 496 C. civ. şi art. 194 şi urm. C. proc. civ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 249 din 15 aprilie 2021, Judecătoria Sinaia, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de către pârât prin întâmpinare, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în raport de prevederile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. şi coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, instanţa a reţinut că cea din urmă locuinţă comună a soţilor a fost în municipiul Bucureşti, str. x, iar minora a locuit cu aceştia pe perioada frecventării cursurilor Şcolii Gimnaziale nr. 280 în clasa a VI-a, ulterior, revenind la Şcoala Gimnazială "Principesa Maria" din Sinaia în clasa a VII-a.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 5802 din 29 iunie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării.
Pentru a hotărî astfel, raportându-se la dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 129 alin. (2) pct. 3 din acelaşi Cod, instanţa a reţinut că în prezent reclamantul locuieşte în mod stabil în Bucureşti, iar pârâta are locuinţa principală stabilă în Sinaia, judeţul Prahova, aceasta fiind situaţia de fapt existentă şi la momentul introducerii acţiunii, 05 ianuarie 2021, având în vedere că ultima locuinţă comună efectivă a soţilor a fost în Sinaia, potrivit declaraţiilor concordante al părţilor, astfel cum acestea au fost consemnate în şedinţa din 29 iunie 2021, respectiv în referatul de anchetă socială întocmit la locuinţa reclamantei-pârâte.
II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia, în considerarea argumentelor ce succed:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
În stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului, atât Judecătoria Sinaia, cât şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, s-au raportat la dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., însă aspectul care a generat ivirea conflictului negativ de competenţă îl reprezintă aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la cea din urmă locuinţa comună a soţilor.
Astfel, Judecătoria Sinaia a reţinut că pârâtul nu a locuit niciodată în Sinaia, iar deţinerea în proprietate a unui imobil în această localitate nu este în măsură să conducă la concluzia că cea din urmă locuinţă a soţilor a fost în oraşul Sinaia, în timp ce Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a apreciat că locuinţă comună a soţilor se află în Sinaia, în condiţiile în care cei doi soţi au locuit în această localitate în perioada martie- octombrie 2020, convieţuirea maritală pe o perioadă de 6 luni, întrunind condiţiile legale pentru folosirea noţiunii de locuinţă comună.
Prin prezentul demers judiciar, reclamanta A. a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei cereri de divorţ, astfel că, în cauză, competenţa teritorială se determină în raport de dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:
"Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul."
Norma de competenţă având caracter absolut nu conferă un drept de opţiune al reclamantului, ci obligativitatea acestuia de a sesiza instanţa competentă în ordinea instituită de textul legal menţionat.
Ca atare, în materie de divorţ, competenţa teritorială aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: cei doi soţi să fi avut locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe, la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
Potrivit noilor reglementări procesual civile, noţiunea de locuinţă trebuie înţeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând, aşadar, nu atât locuinţa statornică şi principală, cât adresa unde persoana locuieşte efectiv.
C. proc. civ. nu cuprinde o reglementare a noţiunii "ultima locuinţă comună", însă o explicaţie a acesteia se regăseşte în procedura divorţului pe cale notarială reglementată de dispoziţiile art. 268 din Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale, aprobat prin Ordinul nr. 2333/C/2013, în sensul în care prin ultima locuinţă comună se înţelege ultima locuinţă în care au convieţuit soţii.
În speţă, se constată că la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 05 ianuarie 2021, reclamanta avea domiciliul în oraşul Sinaia, judeţul Prahova, împrejurare ce rezultă şi din fişa de evidenţă emisă de DEPABD în care se menţionează această adresă începând cu data de 11 noiembrie 2019, adresă ce coincide cu ultimul domiciliu al soţilor.
Faptul că pârâtul a locuit la aceeaşi adresă rezidă din declaraţia reclamantei cuprinsă în cererea de chemare în judecată, susţinută în şedinţa publică din 08 aprilie 2021, în faţa Judecătoriei Sinaia, precum şi la termenul de judecată din 29 iunie 2021, în faţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, prin precizarea că "familia întregită a locuit în ultimii 10 ani în Sinaia".
Nu prezintă relevanţă sub aspectul determinării competenţei teritoriale a instanţei faptul că domiciliul pârâtului, astfel cum apare înscris în actul de identitate, se află în Bucureşti, în condiţiile în care cuprinsul referatului de anchetă socială întocmit de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 5 Bucureşti, înregistrat sub nr. x din 02 iunie 2021, relevă că soţii au avut domiciliul conjugal la o adresă a unui imobil, proprietatea comună a ambilor soţi, situat în oraşul Sinaia, precum şi faptul că aceştia s-au despărţit în fapt în luna aprilie 2021, când pârâtul a fost obligat să plece din domiciliul conjugal din Sinaia.
Totodată, s-a menţionat că minora C. este elevă în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială "Principesa Maria" situată în oraşul Sinaia, aspect confirmat de adeverinţa nr. x din 12 februarie 2021 emisă de Colegiul Mihail Cantacuzino, oraşul Sinaia .
Înalta Curte constată că, potrivit adeverinţei nr. x din 06 aprilie 2021, reclamanta este încadrată în funcţia de consultant management la S.C. G. S.R.L., cu sediul în Sinaia, judeţul Prahova, în baza contractului nr. x din 27 februarie 2020, încheiat pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 02 martie 2020 .
Coroborând aspectele de fapt deduse judecăţii cu împrejurările relevate de probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte conchide că ultima locuinţă comună a părţilor, în sensul art. 915 alin. (1) C. proc. civ., a fost în oraşul Sinaia, localitate în care părţile au convieţuit efectiv în ultima perioadă a căsătoriei, unde minora frecventează cursurile şcolare şi unde reclamanta desfăşoară activitate profesională de consultant management.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sinaia, este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2021.