RCA insurance liability for road accident injury: cassation inadmissible due to statutory exclusion of appeals in insurance matters

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 03 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorului B., a chemat în judecată pe pârâta C. S.A. şi pe intervenientul D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 1.400 RON cu titlu de daune materiale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1381 şi art. 1385 C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995.

La data de 11 iunie 2020, reclamanta a depus cerere prin care a precizat cuantumul pretenţiilor, şi anume 180.500 RON, din care 180.000 RON cu titlu de daune morale, iar 500 RON cu titlu de daune materiale, şi 50.000 RON cu titlu de daune morale pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamantă în nume propriu.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 728 din 17 septembrie 2020, Tribunalul Covasna, secţia civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată şi ulterior precizată de reclamanta A., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorului B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi, în consecinţă, a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 387 RON cu titlu de daune materiale; a respins restul pretenţiilor, ca neîntemeiate; a obligat pârâta la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 181 Ap din 22 februarie 2021, Curtea de ApelBraşov, secţia civilă, a respins, ca nefondată, cererea de apel formulată de către apelanţii A., în nume propriu, precum şi în calitate de reprezentant legal al minorului B., împotriva sentinţei civile nr. 728 din 17 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalului Covasna.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta C. S.A. ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 26 aprilie 2021, sub nr. x/2020, şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul înlocuirii considerentelor şi menţinerii soluţiei din dispozitivul acesteia, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de casare, în esenţă, a arătat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1391 alin. (1) şi (2) C. civ. cu privire la dreptul de despăgubire acordat intimatei-reclamante A., în nume propriu, pentru vătămarea psihică directă suferită în calitate de mamă a doi minori din care un minor a fost vătămat corporal prin accidentul rutier produs la data de 07 decembrie 2017.

Astfel, reţinând aplicabilitatea Deciziei nr. 12/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în materie penală, referitoare la modalitatea de interpretare a textului de lege menţionat, în condiţiile în care sesizarea instanţei supreme s-a produs în baza art. 475-477 C. proc. pen., punând în discuţie posibilitatea acordării unor daune morale prin ricoşeu (daune morale indirecte) către persoane aflate în relaţie de rudenie cu victima, raţionamentul expus de către instanţa de apel nu se pliază situaţiei de fapt şi de drept deduse judecăţii în sensul în care a statuat asupra vătămării morale directe a reclamantei şi nu asupra vătămării corporale indirecte a acesteia prin intermediul minorului accidentat.

Ca atare, a solicitat ca instanţa de recurs să înlocuiască considerentele deciziei atacate cu cele ale hotărârii primei instanţe, care au dobândit autoritate de lucru judecat în ceea ce o priveşte, în apelul declarat de reclamanta A..

II.2. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 03 februarie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din 28 iulie 2021, completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 26 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 181 Ap din 22 februarie 2021 a Curţii Apel Braşov, secţia civilă.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03 februarie 2020, reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorului B., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A., în calitate de asigurator RCA, la plata unor despăgubiri reprezentând daune materiale şi daune morale generate de producerea unui accident rutier soldat cu rănirea gravă a minorului B..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1381 şi art. 1385 C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995.

În litigiile având ca obiect plata unor astfel de despăgubiri formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 132/2017, care consacră expres dreptul de acţiune directă al părţii vătămate împotriva întreprinderii de asigurare, chiar dacă nu este parte în contractul de asigurare.

Un astfel de litigiul este cel dedus judecăţii, ce s-a născut în materia asigurărilor, în condiţiile în care despăgubirile solicitate de reclamantă, ca urmare a accidentului rutier soldat cu rănirea gravă a unei dintre victime, decurg dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat şi a producerii riscului asigurat, constând în săvârşirea unei fapte ilicite delictuale de către persoana care are calitatea de asigurat.

Totodată, se are în vedere că în astfel de litigii, care consacră principiul protecţiei terţului păgubit, instanţele sunt învestite cu stabilirea răspunderii civile delictuale de către un terţ faţă de contractul de asigurare, ca urmare a antrenării răspunderii asigurătorului, derivând din contractul de asigurare RCA, în care autorul faptei ilicite a avut calitatea de parte.

Pentru a determina întinderea sintagmei "cereri în materia asigurărilor" sunt relevante şi prevederile art. 115 C. proc. civ. cu denumirea marginală "cererile în materia asigurărilor".

Or, se poate observa că la alin. (3) al acestui articol este menţionată situaţia cererilor formulate de terţul prejudiciat, în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă.

În acest sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat în sensul că în aceste cazuri, instanţele sunt învestite distinct de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală, diferenţa constând în chestiunea privind existenţa şi întinderea răspunderii asigurătorului RCA, materia asigurărilor fiind individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 (paragrafele 84 şi 85 din decizie) în sensul exceptării de la exercitarea căii de atac a recursului.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţei de fond, respectiv 20 mai 2019:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a intrat în vigoare în data de 21 decembrie 2018, iar conform art. 27 din Codul de de procedură civilă:

"Legea aplicabilă hotărârilor - Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Drept urmare, începând cu această dată, în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483 din C. proc. civ., inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost suprimată, fiind instituite astfel două grade de jurisdicţie, şi anume fond şi apel, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:

"Sunt hotărâri definitive: (…) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs."

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457 alin. (1), potrivit cu care:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Câtă vreme prezentul proces a început la data de 03 februarie 2020, sub imperiul C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, potrivit art. 483 alin. (2) din acest cod, decizia civilă nr. 181 Ap din 22 februarie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, fiind pronunţată într-o cerere în materia asigurărilor, nu este supusă recursului, întrucât este o hotărâre definitive, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, analiza criticilor formulate în motivele de recurs nu se mai impune, faţă de dispoziţiile art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare."

Pentru aceste considerente, dând eficienţă textelor de lege evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 181 Ap din 22 februarie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 181 Ap din 22 februarie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2021.