Positive effect of res judicata does not bar substantive re-examination of different time periods in technical realization compensation claims

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2019, reclamantul A., a chemat în judecată pârâta S.C. B., pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligată la plata despăgubirilor ce i se cuvin ca urmare a folosirii de către aceasta a realizării tehnice denumite "Branşarea motoarelor electrice de 7,2 MW" al cărei coautor este, pentru perioada noiembrie 2016 - noiembrie 2019, corespunzătoare cotei de contribuţie la realizarea acesteia, respectiv 35%, despăgubiri care să fie actualizate cu indicele de inflaţie de la data datorării şi până la plata efectivă.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 283 din 26 noiembrie 2020 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

S-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A..

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 58 din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 58 din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A..

II.1. Motivele de recurs

Recurentul-reclamant, prin cererea de recurs, s-a prevalat de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ.

Acesta învederează că în mod nelegal instanţa de apel a soluţionat cauza pe baza puterii de lucru judecat decurgând din hotărârile pronunţate în dosarele anterioare: dosar nr. x/2012, finalizat cu decizia civilă nr. 1167/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi dosarul x/2017, finalizat prin decizia civilă nr. 1965/2018 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă prin respingerea recursului ca tardiv declarat.

Contrar celor reţinute în hotărârea recurată, prin decizia civilă nr. 1167/08.04.2014 nu s-a statuat că realizarea tehnică al cărei coautor este, nu mai îndeplineşte condiţiile de noutate şi utilitate.

De asemenea, se arată că prin sentinţa nr. 100/19.03.2018, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr. x/2017, s-a admis în mod nelegal excepţia autorităţii de lucru judecat pe baza hotărârilor pronunţate în dosar nr. x/2012, cu toate că nu exista tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Recurentul susţine că pentru a beneficia de o judecată echitabilă, era necesară administrarea unor probe din care să reiasă situaţia de fapt de la momentul judecării prezentei cauze, în care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru un interval de timp diferit faţă de cel din dosarele anterioare.

În susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul arată că apreciază că în speţa de faţă nu poate fi opus lucrul anterior judecat, având în vedere că nu au fost tranşate probleme de drept, ci doar aspecte de fapt, pe baza anumitor acte corespunzătoare altui interval de timp, anterior celui din prezentul dosar.

În opinia sa, numai în condiţiile în care ar fi fost tranşată o situaţie de drept putea interveni puterea de lucru judecat, iar nu şi în cazul în care s-a tranşat doar asupra unei anumite stări de fapt.

A rămâne în limitele efectului negativ al puterii lucrului judecat, ar însemna încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat din sentinţa civilă nr. 128/2009, irevocabilă prin decizia 3850/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a statuat cu putere de lucru judecat că recurentul-reclamant este coautor al realizării tehnice (tranşată fiind problema de drept a dreptului de autor) şi că soluţia tehnică este una nouă, susţineri pe care le consideră relevante pentru demonstrarea incidenţei motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Prin hotărârile anterioare care se invocă drept reper al lucrului judecat, dar din perspectiva efectului negativ (fiind respinsă cererea de chemare în judecată), instanţele s-au pronunţat asupra obligării pârâtei la despăgubiri pe alte perioade de timp (2009-2012 şi 2012-2015).

În prezentul dosar însă, cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru perioada 2016-2019, iar acest nou litigiu se bazează pe alte probe decât cele din cauzele precedente.

Obiectul dosarelor anterioare, finalizate cu respingerea cererii de chemare în judecată, l-a reprezentat acordarea de despăgubiri, nu şi calitatea sa de coautor al realizării tehnice şi nici noutatea soluţiei, aceste aspecte fiind tranşate de Înalta Curte cu efectul pozitiv al lucrului judecat încă din anul 2009.

Pe lângă aceasta, probele în fiecare cauză pot fi diferite şi pot conduce la altă concluzie, astfel încât fiecare judecată trebuie să fie soluţionată în funcţie de probele administrate distinct şi nemijlocit, atât timp cât în discuţie sunt aspecte de fapt care se pot schimba în timp.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ.:

"Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului."

Or, în cursul judecării prezentei cauze, mai arată recurentul, instanţa de fond a făcut o evidentă greşeală privind aflarea adevărului, întrucât nu a ţinut cont de dovezile, documentele şi probele prezentate prin cererea de chemare în judecată, prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei şi prin notele scrise depuse la termenele din 20.02.2020, 16.07.2020 şi 17.09.2020, iar prin hotărârile pronunţate în prezenta cauză i-a fost obstrucţionat liberul acces la justiţie, întrucât deşi s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a decis respingerea cererii de chemare în judecată în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, instanţa de apel a delimitat excepţia autorităţii de lucru judecat prevăzută de art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., de efectele puterii lucrului judecat prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Practic, ambele instanţe au considerat corectă soluţia de respingere a excepţiei autorităţii de lucrul judecat, însă au reţinut greşit efectele lucrului judecat, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În aceste condiţii, precizează recurentul, este necesară analizarea textului de lege care reglementează puterea lucrului judecat.

Astfel, art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect."

Rezultă fără echivoc că instanţele de fond au ignorat ce a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 3 judecători prin decizia nr. 4165/27.11.2018 în dosar nr. x/2018 şi Completul de 5 judecători prin decizia nr. 204/30.09.2019 în dosar nr. x/2019, anume că între cauza din dosar nr. x/2012 şi cauza din dosar nr. x/2017 nu există triplă identitate de elemente (părţi, obiect, cauza), obiectul fiind diferit, astfel încât nu operează prezumţia autorităţii de lucru judecat.

În opinia recurentului, instanţa de apel în mod eronat a dat eficienţă dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., făcând abstracţie de prevederile alin. (1) din art. 431 C. proc. civ.

Prima instanţă a reţinut în mod greşit că "din moment ce dezlegările instanţelor investite cu acelaşi obiect, pentru perioada 2009-2012 (cauza din dosar nr. x/2012), respectiv 2012-2015 (cauza din dosar nr. x/2017)", care, conform celor stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au obiect diferit ca "urmare a modificărilor fundamentale aduse de pârâta, care au făcut ca realizarea tehnică, al cărei coautor este reclamantul "să nu mai prezinte caracter de noutate", concluzionându-se eronat că "nu ar putea actuala instanţa de judecată să administreze probatorii prin care se încearcă a se infirma concluziile definitive ale deciziilor din precedent."

Recurentul arată că instanţa de apel a confirmat acest raţionament al tribunalului.

În opinia recurentului, această interpretare este netemeinică şi nelegală, întrucât încalcă dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. care statuează că judecătorul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale să afle adevărul, iar pe baza stabilirii faptelor şi a adevărului, să pronunţe o hotărâre legală şi temeinică.

Instanţele de fond au făcut referire numai la cauzele din dosarele nr. x/2012 şi nr. y/2017, ignorând deciziile irevocabile anterioare nr. 3850/18.06.2010, nr. 924/22.02.2013 şi nr. 3098/04.06.2013, iar pentru a nu se încălca puterea de lucru judecat a acestor decizii trebuia dovedit când au fost aduse modificări la realizarea tehnică al cărei coautor este recurentul şi cum schimbă aceste pretinse modificări identitatea realizării tehnice şi o face să nu mai fie nouă şi nici utilă.

Instanţa de fond, în mod părtinitor şi nereal, a considerat că "cele două expertize efectuate în dosar nr. x/2012 au concluzii concordante", în condiţiile în care dacă se lecturează aceste expertize se constată că expertul C. afirma că "în instituţiile B. la blocurile nr. 1, 3 şi 7 motoarele sunt branşate conform realizării tehnice, prin izolatori de trecere, al cărei coautori sunt reclamanţii, existând unele modificări făcute de pârâta", în timp ce expertul D. că "s-au adus modificări de volum mare fizic şi caloric, care au schimbat identitatea realizării tehnice a reclamanţilor şi astfel nu mai îndeplinesc condiţiile de noutate şi utilitate", concluzii care demonstrează fără dubiu că cele două expertize tehnice sunt contradictorii.

Recurentul semnalează că problema esenţială în cauză este că instanţa de fond nu a analizat proba cu înscrisurile depuse în susţinerea cererii de chemare în judecată, ignorând expertiza tehnică efectuată de trei experţi, dintre care unul specialist în proprietate industrială/intelectuală, dispusă şi efectuată în dosarul penal nr. x/2014 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tragu-Jiu, dosar care a fost anexat la cel de faţă, la solicitarea primei instanţe .

Expertul specialist în proprietate industrială/intelectuală a fost în dată de 25.11.2019 la fata locului, la B., şi a constatat ca motoarele de 7.2 MW de la blocurile energetice nr. 1, 3 şi 7 sunt branşante conform realizării tehnice, al cărei coautor este recurentul, prin izolatori de trecere, în acest sens fiind întocmit un proces-verbal semnat de conducerea B., iar la fila x a raportului de expertiză se află fotografia realizării tehnice.

Prin concluziile scrise depuse în dosar, recurentul susţine că a semnalat instanţelor să nu se ignore aspectul esenţial al cauzei, adică momentul când au fost făcute aceste modificări, dacă sunt ele de "volum mare fizic şi valoric", dacă acestea schimbă identitatea realizării tehnice, caracterul de noutate şi utilitate al acesteia, solicitând respectarea deciziei nr. 139/08.02.2011 a Curţii Constituţionale a României şi a deciziei nr. 2151/26.03.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la modificările aduse unei realizări tehnice.

Se mai arată de către recurent că a solicitat în cauză efectuarea unei expertize tehnice în proprietate industrială/intelectuală, considerând că este singura probă care putea lămuri situaţia, având în vedere susţinerile contradictorii ale părţilor cu privire la utilizarea invenţiei.

O expertiză tehnică în proprietate industrială/intelectuală ar fi putut demonstra dacă pârâta foloseşte sau nu realizarea tehnică, al cărei coautor este, că cele trei modificări pe care pârâta recunoaşte că le-a efectuat, s-au făcut pe programele de retehnologizare A2 şi A3, care s-au finalizat până în anul 2003, cu mult înainte de a stabili irevocabil Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2009, prin decizia nr. 3850/18.06.2010, că sunt coautori ai realizării tehnice, iar aceasta este nouă şi utilă societăţii B., fiind folosită de aceasta.

Pe de altă parte, se putea lămuri împrejurarea dacă între timp, de la data pronunţării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dezlegări opuse cu putere de lucru judecat, pârâta a renunţat la modificările făcute pe programele de retehnologizare şi foloseşte soluţia tehnică aparţinând recurentului şi celorlalţi coautori ai acesteia.

În aceste condiţii, nu ar mai exista putere de lucru judecat.

Se mai reiterează de către recurent, că o cauză trebuie judecată în mod independent de orice altă cauză anterior soluţionată, în condiţiile în care priveşte o altă perioadă de timp, altă stare de fapt şi se bazează pe alte probe decât cele administrate în litigiile anterioare.

Or, în cauza de faţă au fost administrate probe care indică o altă stare de fapt, probe pe care recurentul le indică drept un indiciu pentru necesitatea încuviinţării altor probe judiciare, administrate nemijlocit în cauza de faţă, pentru aflarea adevărului.

Recurentul reia argumentul efectuării expertizei în cadrul dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu în concluziile căreia cei 3 experţi care au efectuat-o (E., F. şi G.) au concluzionat la fila x din raport că "exista modificări nesemnificative ale soluţiei prevăzute în desenul de ansamblu x din data de 15.01.1991 ... conform actelor emise de B., nu există niciun document care să fi stat la baza modificărilor."

De asemenea, experţii au arătat că "Aplicând concret prevederile art. 32 alin. (3) şi alin. (6) din Legea nr. 64/1991, actualizată, modificările constatate nu schimbă identitatea, nici caracterul de noutate şi nici utilitatea realizării tehnice. Cu alte cuvinte, inovaţia a rămas aceeaşi, având acelaşi scop, aceeaşi revendicare şi componenta aceeaşi, dar cuprinzând unele elemente echivalente."

În opinia recurentei, aceste probe se coroborează cu răspunsul la întâmpinare formulat şi semnat de intimata-pârâtă B. aflat la dosarul de faţă, răspuns formulat în dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care pârâta afirma că "modificările au fost realizate în baza programelor de retehnologizare în perioada 1995-2003" .

Or, aceste indicii conduc la constatarea necesităţii administrării altor probe, fiind în măsură să contureze o altă stare de fapt decât cea care a reieşit din probele administrate în celelalte dosare.

Recurentul contestă şi concluzia curţii de apel prin care reţine faptul că nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat faţă de hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2009, pe motiv ca acel dosar a avut alt obiect, anume constatarea calităţii de coautor al realizării tehnice, considerent contrar altora din cuprinsul aceleiaşi decizii, prin care instanţa de apel însăşi a făcut aplicarea puterii de lucru judecat pentru constatarea calităţii de coautor al realizării tehnice, în dosarele ulterioare, şi, cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă, nu se putea pune în discuţie existenţa realizării tehnice şi calitatea sa de coautor, sens în care face trimitere la decizia nr. 3850/18 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, recurentul susţine că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că şi dosarele nr. x/2011 şi dosarul nr. x/2009 ar avea ca obiect tot constatarea calităţii sale de coautor, în condiţiile în care obiectul acestora a fost solicitarea sa de acordare de despăgubiri băneşti în baza calităţii sale de coautor al realizării tehnice, constatate prin sentinţa nr. 128/2009 a Tribunalului Gorj, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3850/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul x/2009, despăgubiri admise pentru perioadele 2003-2006 şi respectiv 2006-2009.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-pârâtă societatea Complexul Energetic Oltenia S.A a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, în speţă, în opinia sa, nefiind întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ.

În esenţă, intimata-pârâtă arată că recurentului-reclamant i-a fost recunoscută calitatea de coautor al realizării tehnice prin decizie civilă nr. 3850/18.06.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pin care s-a reţinut următoarele:

Or, ulterior, în dosarul nr. x/2012, prin raportul de expertiză efectuat în acea cauză şi omologat în cauză de către instanţă, s-a demonstrat că au fost aduse modificări semnificative la motoarele de 7,2 MW angrenate în procesul de producţie, astfel încât, în acest moment nu mai există identitate între realizarea tehnică propusă şi ceea ce se utilizează în procesul de producţie în prezent.

În concluzie, solicită instanţei de recurs să reţină excepţia autorităţii lucrului judecat, să constate că prin decizia nr. 1167/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2012, s-a statuat asupra aspectelor legate de noutatea şi utilitatea realizării tehnice, aspecte asupra cărora nu se mai poate interveni în mod legal în cauza de faţă.

În cel din urmă dosar (nr. x/2012) s-a reţinut faptul că realizarea tehnică a fost supusă unor modificări semnificative de natură fizică şi calorică, ce o diferenţiază de realizarea tehnică iniţială, ceea ce impune instanţei de judecată din cauza de faţă premisa raţionamentului judiciar, o premisă diferită şi ulterioară celor constatate în dosarele nr. x/2011, nr. y/2009* şi nr. 5188/95/2017 în care au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti a căror autoritate de lucru judecat o invocă recurentul-reclamant.

Prin urmare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte apreciază că, prealabil analizării criticilor recurentului-reclamant, circumscrise de acesta motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., este necesară reîncadrarea unora dintre criticile recurentului, în aplicarea prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. interpretate a contrario, fiind utile şi câteva precizări de ordin terminologic.

Totodată, se constată că recurentul-reclamant se referă în mod constant la soluţiile pronunţate în cauză atât de către prima instanţă cât şi de instanţa de apel, însă, criticile susţinute de acesta vor fi analizate prin raportare în mod exclusiv la decizia recurată, având în vedere că obiectul recursului îl constituie decizia pronunţată de curtea de apel şi, mai mult decât atât, dispoziţiile ar. 488 alin. (2) din C. proc. civ. nu permit formularea unor critici omisso medio.

Astfel, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant se prevalează de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 (când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat) şi pct. 8 din C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

Cu referire la motivul de recurs de la pct. 7, formularea normei, în absenţa unor alte circumstanţieri inserate în cuprinsul acesteia, pare că ar permite invocarea unor critici prin care s-ar putea susţine atât încălcarea efectului negativ al lucrului judecat (art. 431 alin. (1) şi art. 432 din Cod), cât şi nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat (art. 431 alin. (2).

Cu toate acestea, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale ce reglementează soluţionarea recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau din coroborarea art. 488 alin. (1) pct. 7 cu prevederile art. 497 teza finală din C. proc. civ. (care permit casarea hotărârii recurate şi pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, soluţie prin care se tranşează în mod definitiv cel de-al doilea litigiu pe cale de excepţie, fără reeditarea judecăţii de către instanţa de apel), reiese că motivul de casare de la pct. 7 permite invocarea încălcării doar a efectului negativ al lucrului judecat sau formularea unor critici legate de modalitatea de soluţionare a excepţiei procesuale a autorităţii de lucru judecat (art. 432 coroborat cu art. 431 alin. (1).

Concluzia anterioară decurge din observarea regimului juridic procesual al recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care este supus regulii casării cu trimitere spre rejudecare, în ipoteza în care unul sau mai multe motive de recurs sunt găsite a fi fondate - art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., soluţie valabilă pentru primul ciclu procesual, astfel cum este cazul în speţă.

Prin urmare, numai în situaţia greşitei soluţionări a excepţiei autorităţii de lucru judecat (dar şi ca efect al invocării direct în recurs a excepţiei în discuţie), se deschide calea respingerii cererii ca inadmisibile a cererii deduse judecăţii prin decizia de soluţionare a recursului, potrivit art. 497 din C. proc. civ., soluţie de excepţie pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs.

Situaţia încălcării efectului pozitiv al lucrului judecat, constatate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs, în mod necesar va atrage casarea hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei de instanţa care a pronunţat-o, cu respectarea celor stabilite într-o judecată anterioară, întrucât o chestiune litigioasă dezlegată jurisdicţional într-o hotărâre definitivă nu poate fi reexaminată de către instanţă într-o cauză ulterioară, cele două chestiuni fiind, prin ipoteză, într-o conexiune de materie litigioasă.

Această ipostază a autorităţii de lucru judecat priveşte însă manifestarea sa de prezumţie legală absolută de a exprima adevărul judiciar şi are în vedere valoarea probatorie a unei hotărâri judecătoreşti anterioare în litigiul consecutiv, întrucât funcţia pozitivă a lucrului judecat nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar facilitează sarcina probaţiunii, aducându-se în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia unei judecăţi anterioare, raporturi juridice care nu pot fi nici ignorate şi nici contrazise.

Or, astfel cum reiese din expozeul deciziei de faţă, criticile recurentului-reclamant sunt grefate, în cvasitotalitatea lor, pe invocarea încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, astfel încât, Înalta Curte apreciază că este necesar ca acestea să fie evaluate pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii -, cu referire la dispoziţiile procedurale de la art. 431 alin. (2), cu toate că recurentul a circumscris aceste critici ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, este de precizat că unele dintre critici sunt susceptibile de analizare din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 - motiv invocat ca atare de recurent -, anume, astfel cum se va arăta, chestiunea suprapunerii parţiale a tuturor elementelor cererilor de chemare în judecată ale cauzei de faţă cu cele din dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Gorj, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 100/2018 şi decizia civilă nr. 1965/2018 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă prin respingerea recursului ca tardiv declarat, prin decizia civilă nr. 2325/10.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Cu referire la perspectiva terminologică enunţată, este de precizat că Înalta Curte va analiza susţinerile recurentului cu privire la "puterea de lucru judecat" - sintagmă utilizată şi de curtea de apel în decizia recurată - ca privind efectul pozitiv al lucrului judecat sau funcţia pozitivă a autorităţii de lucru judecat, dată fiind împrejurarea că dosarul de faţă se soluţionează prin aplicarea normelor din noul C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, intrată în vigoare la 15 februarie 2013, precum şi aceea că art. 14 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicarea a dispoziţiilor Legii nr. 134/2010 prevede înlocuirea sintagmei "puterea de lucru judecat/puterea lucrului judecat" cu aceea de "autoritate de lucru judecat/autoritatea lucrului judecat" în cuprinsul unor dispoziţii din C. proc. civ., precum şi în cuprinsul celorlalte acte normative în vigoare.

În consecinţă, noţiunea de putere a lucrului judecat nu corespunde reglementării autorităţii de lucru judecat (efect al hotărârii judecătoreşti) din actualul C. proc. civ., instituţie care, în prezent, priveşte exclusiv materia dreptului procesual civil.

Chiar dacă instanţa de apel a folosit în considerentele deciziei recurate sintagma puterea lucrului judecat, din cuprinsul acestora se desprinde cu evidenţă ideea că, în acest plan, a avut în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat sau funcţia pozitivă a autorităţii de lucru judecat, în sensul celor reglementate de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., însăşi instanţa de apel expunând necesarele distincţii teoretice faţă de excepţia procesuală a autorităţii de lucru judecat (art. 432).

Cu toate acestea, astfel cum şi recurentul susţine prin motivele de recurs, curtea de apel a făcut o greşită aplicare a efectului pozitiv al lucrului judecat, ataşat hotărârilor judecătoreşti pronunţate între aceleaşi părţi în litigiile precedente, modalitatea concretă de soluţionare a litigiului având ca obiect despăgubirile pretinse de reclamant de la pârâtă pentru perioada noiembrie 2016 - noiembrie 2019, pentru pretinsa folosire a realizării tehnice al cărei coautor este, vădind, în realitate, o aplicare instituţiei autorităţii de lucru judecat din perspectiva funcţiei sale negative, pentru întreaga perioadă în litigiu, ipoteză care ar fi presupus întrunirea premisei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză şi care nu este întrunită în speţă.

Pentru demonstrarea acestei concluzii este necesară însă reluarea istoricului litigiilor dintre părţi, astfel cum acesta a fost redat în cuprinsul deciziei recurate.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 128/19.05.2009, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 261/19.10.2009 a Curţii de Apel Craiova şi irevocabilă, prin decizia civilă nr. 3850/18.06.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, s-a constatat că reclamantul A. este coautor, cu o contribuţie de 35%, al realizării tehnice denumite "Branşarea motoarelor electrice de 7,2 MW", realizare tehnică aplicată de intimata-pârâtă S.C. Complexul Energetic B. S.A..

Pentru utilizarea acestei realizări tehnice de către intimată în perioada 2003-2006, în cadrul dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Gorj, constituit ca urmare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, S.C. Complexul Energetic B. S.A. a fost obligată la plata către acesta a sumei de 63.534 RON cu titlu de despăgubiri, prin sentinţa civilă nr. 244/2011 a Tribunalului Gorj, definitivă prin respingerea apelului, conform deciziei civile nr. 356/2011 a Curţii de Apel Craiova şi irevocabilă, prin decizia nr. 924/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, prin care s-a constatat nul recursul declarat în cauză.

Pentru perioada 2006-2009, în dosarul nr. x/2009, reclamantul a obţinut despăgubiri în cuantum de 58.540 RON, în calitate de coautor al realizării tehnice folosite de pârâtă, prin sentinţa civilă nr. 356/2011 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia civilă nr. 67/2012 a Curţii de Apel Craiova şi irevocabilă, prin decizia civilă nr. 3098/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

Pentru intervalul 2009-2012, reclamantul (alături de coautorul H.) a formulat o nouă cerere de chemare în judecată, în cadrul dosarului nr. x/2012, cererea fiind însă respinsă prin sentinţa civilă nr. 54/2013 a Tribunalului Gorj, care a reţinut, pe baza rapoartelor de expertiză întocmite de experţii C. şi D., că realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale şi nu mai există o identitate propriu-zisă între realizarea tehnică ai cărei coautori sunt reclamanţii şi cea rezultată în urma modificărilor aduse de către pârâtă, apreciindu-se că realizarea tehnică nu mai îndeplineşte condiţiile de noutate de natură a fundamenta acţiunea în despăgubiri a reclamanţilor.

Sentinţa menţionată a rămas definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 64/2013, prin care s-a reţinut că sunt fără dubiu concluziile expertului D., în sensul că realizarea tehnică a reclamanţilor nu mai îndeplineşte condiţiile de noutate şi utilitate, întrucât modificările tehnice efectuate de B. sunt fundamentale, de mare volum fizic şi caloric, ducând la creşterea gradului de siguranţă în funcţionarea motorului de 7,2 MW al EPA.

În cuprinsul deciziei civile nr. 1167/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea recursului împotriva deciziei civile nr. 64/2013 a Curţii de Apel Craiova, s-a reţinut că momentul în funcţie de care se verifică noutatea şi utilitatea realizării tehnice este cel la care aceasta este făcută publică şi este aplicată.

Totodată, instanţa de recurs a arătat că pentru cererile vizând despăgubiri pentru o perioadă ulterioară acestui moment, se poate invoca faptul că soluţia propusă prin realizarea tehnică nu se mai aplică în forma de la data la care a fost făcută publică ori că aceasta a suferit modificări în timp, situaţie de fapt a cărei verificare nu coincide cu verificarea noutăţii si utilităţii realizării tehnice, în sensul prevăzut de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991.

În aceeaşi decizie, s-a reţinut că motivul principal al respingerii acţiunii a fost reprezentat de concluzia la care s-a ajuns, din interpretarea probelor administrate, în sensul că realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale şi că nu mai există o identitate propriu-zisă între realizarea tehnică, astfel cum a fost concepută de reclamanţi, şi cea rezultată în urma modificărilor aduse de către pârâtă, motiv pentru care reclamanţii nu mai dovedesc îndreptăţirea la acordarea vreunor drepturi băneşti, fiind astfel înlăturată aprecierea greşită a instanţelor de fond, în sensul că realizarea tehnică nu mai îndeplineşte condiţiile de noutate şi utilitate.

Reclamantul a formulat o nouă cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea aceleiaşi pârâte la despăgubiri pentru utilizarea realizării tehnice în intervalul septembrie 2014- septembrie 2017 (iniţial, pentru intervalul 2012-2015), ce a făcut obiect al dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Gorj.

Această cerere de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 100/2018, prin care s-a dat relevanţă efectului lucrului judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul anterior nr. x/2012 Pentru a pronunţa aceasta soluţie, tribunalul a avut în vedere faptul că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că în perioada 2009-2012, la B., soluţia tehnică folosită este diferită de realizarea tehnică iniţială, ca urmare a modificărilor fundamentale aduse de pârâtă, motiv pentru care aceasta nu mai datorează reclamanţilor despăgubiri în raport de rezultatele economice obţinute.

Sentinţa tribunalului a fost menţinută prin respingerea apelului ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1965/2018 a Curţii de Apel Craiova, care, la rândul său, a reţinut că odată ce s-a constatat pe cale judecătorească că au intervenit modificări în timp ale realizării tehnice concepute de reclamant şi ceilalţi coautori, aceasta problemă nu mai poate primi o soluţionare diferită în cadrul unui alt litigiu, vizând o perioadă ulterioară, întrucât instanţa din urmă este legată de această dezlegare dată de instanţa anterioară. Această decizie a rămas definitivă prin respingerea ca tardiv a recursului declarat în cauză, potrivit deciziei civile nr. 2325/10.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Curtea de apel a reţinut că, în pricina de faţă, reclamantul solicită despăgubiri decurgând din utilizarea de către pârâtă a aceleiaşi realizări tehnice cu privire la care are calitatea de coautor, pentru perioada noiembrie 2016- noiembrie 2019 şi a apreciat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat care are ca premisă că ceea ce a fost dezlegat jurisdicţional în cadrul unui litigiu, printr-o hotărâre definitivă, să nu mai poată fi repus în discuţie într-un alt proces; ca atare, s-a concluzionat că, în mod corect a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat.

Astfel, instanţa de apel a arătat că în dosarul nr. x/2017 (în cadrul căruia s-au solicitat despăgubiri pentru intervalul septembrie 2014- septembrie 2017) s-a dat eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2012 (despăgubiri pentru intervalul 2009-2012), în considerentele cărora s-a stabilit că realizarea tehnică a suferit modificări de natură fizică şi calorică fundamentale, ce o diferenţiază de realizarea tehnică iniţială a reclamantului.

În acest context, s-a apreciat că intervenirea modificărilor aduse de către pârâtă realizării tehnice în coautorat a reclamantului, nu mai poate fi repusă în discuţie nici în cadrul prezentului litigiu, tocmai pentru a se evita contradicţiile cu hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2017 şi în dosarul nr. x/2012, în care s-a reţinut pentru prima dată că această realizare tehnică a suferit modificări de amploare, care nu îl mai îndreptăţesc pe reclamant la plata drepturilor băneşti decurgând din folosirea realizării tehnice de către unitatea pârâtă.

Aşa fiind, s-a concluzionat că tocmai pentru că s-au avut în vedere dezlegările jurisdicţionale date în dosarele nr. x/2012 şi nr. y/2017, în sensul că realizarea tehnică a reclamantului şi a celorlalţi coautori nu mai este utilizată de pârâtă în forma iniţială, întrucât au fost aduse modificări care sporesc gradul de siguranţă în funcţionarea motorului de 7,2 MW al EPA, prima instanţă nu a procedat la administrarea de probatorii care să infirme concluziile definitive ale hotărârilor judecătoreşti precedente, fără ca prin aceasta să i se poată imputa instanţei că a ignorat prevederile art. 22 C. proc. civ. de asemenea, s-a arătat că acesta este motivul pentru care proba cu expertiză proprietate industrială a fost respinsă şi în apel.

Înalta Curte apreciază că deşi instanţa de apel a reţinut că în cauză operează efectul pozitiv al lucrului judecat, prin modalitatea de aplicare, instanţa a dat hotărârilor judecătoreşti anterioare eficienţa stabilită de lege pentru funcţia negativă a autorităţii de lucru judecat, pentru întregul interval ce s-a solicitat a fi cercetat în dosar, fără a realiza o verificare pe fond a raportului juridic litigios care anterior nu a beneficiat de o dezlegare jurisdicţională.

Conform situaţiei de fapt redate în precedent, rezultă că în dosarul proxim anterior celui de faţă (nr. 5188/95/2017 al Tribunalului Gorj), reclamantul a solicitat despăgubiri de la aceeaşi intimată, pentru intervalul septembrie 2014- septembrie 2017, pe când în cererea de faţă, solicitarea de despăgubiri priveşte intervalul noiembrie 2016- noiembrie 2019.

Prin urmare, pentru intervalul noiembrie 2016- septembrie 2017, parţial identic în cele două dosare, dezlegarea dată de instanţe în dosarul x/2017 este intrată sub autoritate de lucru judecat, iar cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri aferente acestei perioade nu putea fi rejudecată în acest nou dosar, fiind incidentă însăşi excepţia autorităţii de lucru judecat, potrivit art. 432 rap. la art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât se verifică tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Această constatare, pe lângă efectul confirmării soluţiei instanţei de apel pentru intervalul menţionat, va avea efecte şi în ceea ce priveşte limitele rejudecării în apel, întrucât viciile raţionamentului instanţei de apel cu privire la aplicarea greşită a efectului pozitiv al lucrului judecat (într-o manieră corespunzătoare efectului negativ) nu afectează în mod real decât perioada dedusă judecăţii în cauza de faţă, dar care nu a beneficiat în litigiile anterioare de o dezlegare jurisdicţională efectivă, anume septembrie 2017 - noiembrie 2019.

Efectul pozitiv al lucrului judecat nu împiedica instanţa de apel la realizarea unei judecăţi pe fond a raportului juridic litigios pentru cererea de acordare de despăgubiri pentru utilizarea realizării tehnice al cărei coautor este recurentul-reclamant, pentru intervalul septembrie 2017- noiembrie 2019, plecând de la premisele dezlegărilor jurisdicţionale date de instanţe în litigiile anterioare ce erau de natură a uşura probaţiunea în speţa de faţă, iar nu să conducă la paralizarea judecării fondului.

Or, conform hotărârilor judecătoreşti enunţate, rezultă că s-a reţinut calitatea reclamantului de coautor al realizării tehnice în discuţie, în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Gorj, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 128/19.05.2009, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 261/19.10.2009 a Curţii de Apel Craiova şi irevocabilă, prin decizia civilă nr. 3850/18.06.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

De asemenea, date fiind soluţiile pronunţate în dosarele nr. x/2011 (despăgubiri pentru intervalul 2003-2006) şi nr. 5694/95/2009* (pentru intervalul 2006-2009), hotărâri prin care pretenţiile reclamantului au fost admise, rezultă că pârâta a folosit realizarea tehnică în mod identic cu cea pentru care reclamantul are calitatea de coautor, de vreme ce s-a considerat că acesta este îndreptăţit la obţinerea despăgubirilor, în condiţiile art. 73 alin. (2) din Legea nr. 64/1991.

Astfel cum a reieşit din soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2012, pârâta a adus modificări realizării tehnice în discuţie, ceea a condus la concluzia că realizarea tehnică nu se mai aplică de către intimată în forma de la data la care aceasta a fost făcută publică, aceasta suferind modificări în timp, astfel încât, nu mai exista o identitate propriu-zisă între realizarea tehnică a reclamantului, concepută în coautorat, şi cea aplicată de către pârâtă, situaţie în care, în acest context, a dispărut îndreptăţirea reclamantului la obţinerea vreunor drepturi băneşti pentru intervalul 2009-2012.

Ulterior, şi în dosarul nr. x/2017 au fost respinse pretenţiile aceluiaşi reclamant aferente intervalului septembrie 2014- septembrie 2017, reţinându-se că intimata foloseşte o soluţia tehnică diferită de realizarea tehnică iniţială, ca urmare a modificărilor fundamentale aduse de pârâtă, motiv pentru care s-a apreciat că aceasta nu mai datorează reclamanţilor despăgubiri, în raport de rezultatele economice obţinute, conform dezlegărilor jurisdicţionale date în dosarul x/2012

Înalta Curte constată că în cauza pendinte - în care pretenţiile necercetate ale reclamantului privesc intervalul septembrie 2017- noiembrie 2019 -, pentru a se fi putut reţine efectul pozitiv al lucrului judecat era necesar ca instanţa de apel să constate dacă în intervalul de referinţă pentru speţă, soluţia tehnică aplicată în mod efectiv de către intimată este aceeaşi cu cea pe care o folosea în perioada 2014-2017, cu privire la care, cu autoritate de lucru judecat, s-a stabilit că era diferită de realizarea tehnică iniţială al cărei coautor este recurentul-reclamant sau dacă aceasta a suferit noi modificări care, teoretic, ar putea fi de natură a o readuce la situaţia de identitate cu realizarea tehnică iniţială sau, dimpotrivă, de a reconfirma, fie şi pentru alte temeiuri de fapt, lipsa de identitate dintre realizarea tehnică a reclamantului şi soluţia tehnică folosită în concret de către pârâtă pentru branşarea motoarelor electrice de 7,2 MW.

Deşi recurentul-reclamant invocă motive de critică împotriva deciziei civile nr. 1965/6.07.2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţate în apel în dosarul x/2017 (greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat), Înalta Curte precizează că acestea nu vor fi analizate, întrucât nu fac obiectul cauzei de faţă, fiind chestiuni intrate sub autoritate de lucru judecat, prin respingerea recursului ca tardiv declarat, potrivit deciziei civile nr. 2325/10.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Chestiunea litigioasă care leagă aceste cauze succesive este reprezentată de modalitatea în care soluţia tehnică a fost folosită de intimată în perioada septembrie 2017- noiembrie 2019, întrucât numai dacă intimata a utilizat şi în intervalul de referinţă pentru speţă o soluţie tehnică identică celei reţinute de instanţele anterioare pentru intervalul 2009-2012 şi ulterior, pentru intervalul septembrie 2014- septembrie 2017, este posibilă aplicarea în cauza de faţă a efectului pozitiv al lucrului anterior judecat, anume a concluziei că aceasta era diferită de realizarea tehnică iniţială a reclamantului şi a celorlalţi coautori.

Numai în urma unei verificări reale şi efective a acestei chestiuni, raportul juridic litigios din cauza de faţă poate fi dezlegat pe fond, în acord şi cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum susţine şi recurentul, dar şi cu corecta aplicare a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, o atare verificare va putea fi realizată prin administrarea, în rejudecare, a unor probe pertinente şi utile unei asemenea finalităţi, cu atât mai mult cu cât instanţa de apel a respins reclamantului probele solicitate (expertiză de specialitate), considerând că prin încuviinţarea lor s-ar permite infirmarea concluziilor stabilite prin hotărârile definitive enunţate, în condiţiile în care în litigiile anterioare nu s-a verificat un astfel de aspect.

Înalta Curte apreciază că această dezlegare a instanţei de apel nu are un corespondent în normele procedurale, neputând fi susţinută pe temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât instanţele învestite cu soluţionarea litigiilor precedente în mod evident nu au stabilit care este modalitatea concretă în care intimata a aplicat în intervalul de referinţă al speţei soluţia tehnică pentru branşarea motoarelor electrice de 7,2 MW.

Autoritatea de lucru judecat - a cărei întindere este dată de soluţia din dispozitiv, dar şi de considerentele care o explicitează, precum şi de cele decizorii - operează atât timp cât circumstanţele de fapt avute în vedere la pronunţarea unei soluţii definitive rămân neschimbate (aplicare a principiului rebus sic standibus); or, verificarea acestor circumstanţe de fapt - corespunzătoare intervalului de timp ce interesează speţa - nu a fost realizată de instanţele de fond învestite cu acest litigiu.

Înalta Curte nu va putea analiza şi susţinerile recurentului-reclamant privind pretinsa greşită concluzie referitoare la caracterul concordant al celor două expertize efectuate în dosar nr. x/2012 ori la relevanţa pentru cauza de faţă a expertizei efectuate în dosarul penal nr. x/2014, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, având în vedere, pe de o parte, că acestea privesc raţionamentul primei instanţe, iar pe de altă parte, că tind a susţine aspecte de netemeinicie a hotărârilor pronunţate în cauză; or, instanţa de recurs nu poate realiza decât o cenzură de legalitate a hotărârii recurate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, în speţă, fiind întrunite cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 58 din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2021.