Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2162/2021 AI generated

Appellate jurisdiction over correction, clarification, and supplementation decisions issued by tribunals

Case Number Decizia nr. 2162/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania declined its material jurisdiction to hear the appeal, referring the case to the Bucharest Court of Appeal, with no further avenue of appeal available against this procedural decision. The dispute arose when a appellant, having received a judgment from the Bucharest Tribunal dismissing requests to correct, clarify, and complete a prior decision that had declined jurisdiction, filed an appeal against that 2021 judgment; the Supreme Court determined it lacked jurisdiction because appeals against tribunal judgments are not explicitly assigned to the Supreme Court by law. Relying on Article 97(1) and Article 483(3)-(4) of the Code of Civil Procedure, which limits the Supreme Court’s appellate jurisdiction to decisions from Courts of Appeal or other judgments expressly provided by law, the court held that the legally competent instance is the hierarchically superior court, the Bucharest Court of Appeal, in accordance with Article 122 of the Code of Civil Procedure and constitutional principles prohibiting judicial creation of new jurisdictional rules.

Legislator headnote

AI generated

art. 444 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ; Appellate jurisdiction over correction, clarification, and supplementation decisions issued by tribunals: La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale cu privire la soluţionarea recursului, rămânând în pronunţare asupra acesteia, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction judicial law article of civil procedure preliminary ruling procedure procedural issues constitutional limits

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1 Prin sentinţa civilă nr. 4935 din 2 iulie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privindu-i pe reclamantul A. şi pe pârâtele Instituţia Prefectului Judeţul Vâlcea şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Vâlcea, în favoarea Judecătoriei Bălceşti.

1.2 Cererea de îndreptare, lămurire şi completare a sentinţei nr. 4935 din 2 iulie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la 2 octombrie 2019, în dosarul nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat îndreptarea, lămurirea şi completarea sentinţei nr. 4935 din 2 iulie 2019, pronunţate în acelaşi dosar de aceeaşi instanţă.

În drept, a invocat prevederile art. 442, art. 443 şi art. 444 C. proc. civ.

1.3 Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 247 din 19 ianuarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de petentul A. privind completarea şi îndreptarea sentinţei nr. 4935 din 2 iulie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2019 de aceeaşi instanţă, precum şi cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei.

2. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurentul A., la 25 ianuarie 2021.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a susţinut, în esenţă, că soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti nu se referă la excepţia de neconstituţionalitate a HCJ nr. 190 din 25 septembrie 2018, pe care a atacat-o la 17 octombrie 2018.

Recurentul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modalitatea de emitere a dispoziţiei privind acordarea despăgubirilor în baza Legii nr. 165/2013, menţionând că a invocat şi excepţia autorităţii de lucru judecat, care nu a fost analizată de instanţă.

A expus pe larg aspecte cu privire la cererea prin care a solicitat restituirea imobilelor care au aparţinut autorilor săi, susţinând că este necesară reluarea procedurii de administrare a unui probatoriu adecvat, precum şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Curtea Constituţională.

Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

3. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 30 august 2021, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

Prin rezoluţia completului din 13 septembrie 2021, s-a stabilit termen la 21 octombrie 2021, pentru discutarea competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionare a recursului, întrucât s-a constatat că această cale de atac vizează o sentinţă pronunţată de tribunal.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale cu privire la soluţionarea recursului, rămânând în pronunţare asupra acesteia, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă "recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că are competenţă de drept comun în materia recursurilor doar în ceea ce priveşte deciziile curţilor de apel, iar pentru hotărârile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, de natură să atragă judecata în recurs de instanţa supremă.

O concluzie similară se desprinde din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., textul de lege atribuind în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecata recursurilor declarate împotriva hotărârilor date în apel, a celor date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi împotriva altor hotărâri care, în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului.

În raport de prevederile legale evocate, se constată că nu este prevăzută, în mod expres, competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale.

Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului şi scopului recursului.

Această verificare a legalităţii se realizează, însă, în cazurile în care instanţa supremă este competentă să judece conform legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Pe de altă parte, conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., "Recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată."

În baza acestei reglementări, verificarea conformităţii cu legea a hotărârii atacate cu recurs, respectiv a admisibilităţii căii de atac poate fi realizată şi de celelalte instanţe (tribunale, curţi de apel), atunci când aceste judecă în materia recursului, conform art. 95 pct. 3 şi art. 96 pct. 3 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de recurs pendinte este reprezentat de sentinţa nr. 247 din 19 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă cererea de lămurire, îndreptare şi completare a sentinţei civile nr. 4935 din 2 iulie 2019, pronunţate de aceeaşi instanţă în acelaşi dosar.

Astfel, ceea ce recurentul a supus cenzurii în prezenta cale extraordinară de atac nu este o decizie a curţii de apel, ci o sentinţă pronunţată de tribunal, pentru care legea nu prevede un caz de atragere a competenţei de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

O altfel de interpretare, care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea care face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, care să fie în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În acest context, reţinând că nu există o legală învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ. judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Bucureşti, căreia îi aparţine competenţa, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea în fond, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării prezentei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul A. împotriva sentinţei nr. 247 din 19 ianuarie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2021.