Admissibility of administrative challenge to informational ministerial letters lacking independent legal effect and impossibility of modifying subject matter on appeal

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 279/F/C, pronunțată la data de 12 noiembrie 2003, în dosarul nr. 5025/2003, înregistrat la Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, în urma declinării competenței de către Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul G.A., împotriva Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamantul a cerut să se constate nulitatea adreselor nr. 76177/76604/2003 și nr. 73685/2003, emise de Direcția Buget-Finanțe din cadrul ministerului pârât, precum și a adresei nr. 75607/2003, emisă de Direcția Generală Juridic, Audit și Control din cadrul aceluiași minister, susținând, în esență, că acestea îi vatămă drepturile salariale, pentru activitatea pe care o desfășoară în învățământul preuniversitar, ca medic.

Ministerul pârât a invocat prin întâmpinare, excepția inadmisibilității acțiunii, susținând că actele la care se referă acțiunea, nu sunt acte administrative care să fi produs efecte juridice vătămătoare pentru drepturile recunoscute reclamantului, de lege.

Admițând excepția și respingând acțiunea, instanța de fond a motivat că cele trei adrese emise de serviciile de specialitate ale ministerului pârât, nu au caracteristicile actului administrativ, scopul emiterii lor nefiind producerea unor efecte juridice, ci comunicarea către reclamant, a legislației aplicabile și precizarea categoriilor de persoane vizate.

În concluzie, a motivat instanța de fond, nefiind atacate acte administrative, în condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, acțiunea reclamantului nu este admisibilă.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamantul, susținând că instanța de fond a dat o hotărâre casabilă, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poziția exprimată în adresele emise de ministerul pârât vătămându-i dreptul său de a fi salarizat conform prevederilor O.G. nr. 71/2001 și O.U.G. nr. 196/2002.

De asemenea, a mai susținut, fără a mai încadra această critică în prevederile art. 304 C. proc. civ., că instanța de fond nu a observat că obiectul principal al acțiunii îl constituie litigiul său cu autoritatea pârâtă, în legătură cu drepturile sale salariale, ca medic încadrat într-o unitate de învățământ preuniversitar, pretinzând că face parte din categoria personalului didactic auxiliar, astfel că era necesară trimiterea cauzei, la instanța competentă, să soluționeze obiectul principal al acțiunii.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a stabilit în mod judicios obiectul acțiunii cu care a fost sesizată de către recurentul-reclamant, ca „cerere în materia contenciosului administrativ”, pentru anularea celor trei adrese emise de serviciile de specialitate din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, în momentul de față.

De asemenea, instanța de fond a reținut în mod corect că, prin cele trei adrese, ministerul pârât i-a comunicat recurentului-reclamant, punctul său de vedere cu privire la problema sesizată de către acesta, fără, însă, ca acestea să aibă capacitatea de a produce efecte juridice prin ele însele.

Or, în condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, în vigoare la data respectivă, se poate adresa unei instanțe de contencios administrativ, doar cel care a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege, printr-un act administrativ emis de o autoritate administrativă.

În ceea ce privește a doua critică, potrivit căreia instanța de contencios trebuia să sesizeze că obiectul principal al cererii ar fi fost litigiul său cu autoritatea pârâtă în legătură cu drepturile salariale și că era datoare să trimită cauza, la instanța competentă, este nefondată.

Așa cum s-a arătat, obiectul acțiunii de față, așa cum a fost stabilit și precizat în mod neechivoc în fața instanței de fond, l-a constituit „cerere în materia contenciosului administrativ” pentru constatarea nulității actelor emise de Ministerul Educației și Cercetării.

Or, potrivit principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, instanța fiind datoare, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Critica formulată în recurs echivalează cu o cerere de modificare a obiectului acțiunii, cerere care este inadmisibilă în fața instanței de recurs, așa după cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 129 și 132 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele de mai sus, recursul va fi respins, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.A. împotriva sentinței civile nr. 279/F/C din 12 noiembrie 2003, al Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2005.