Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2152/2021 AI generated

Annulment of civil appeal for lack of reasoned grounds challenging suspension order

Case Number Decizia nr. 2152/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) annulled the appellant's appeal, effectively upholding the prior appellate decision and leaving the interlocutory order in force. The dispute concerned a procedural challenge to an appellate court decision that had suspended the hearing of a civil case due to the parties' failure to appear, rather than a judgment on the merits. The court dismissed the appeal as null because the appellant failed to provide valid grounds of illegality under the Civil Procedure Code; instead of specifically contesting the legal basis for the suspension order, the appellant merely cited an extensive list of unrelated statutory provisions without linking them to the specific reasoning or errors in the challenged order. Relying on Article 486(1)(d), Article 486(3), and Article 489 of the Civil Procedure Code, the court determined that the appeal did not meet the mandatory requirements for motivation and failed to articulate concrete criticisms of the lower court's judgment, resulting in the procedural annulment of the appeal without a substantive review on the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 716 din C. proc. civ, art. 565 C. civ, art. 400 din C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Annulment of civil appeal for lack of reasoned grounds challenging suspension order: The dispute concerned a procedural challenge to an appellate court decision that had suspended the hearing of a civil case due to the parties' failure to appear, rather than a judgment on the merits. The court dismissed the appeal as null because the appellant failed to provide valid grounds of illegality under the Civil Procedure Code; instead of specifically contesting the legal basis for the suspension order, the appellant merely cited an extensive list of unrelated statutory provisions without linking them to the specific reasoning or errors in the challenged order. Relying on Article 486(1)(d), Article 486(3), and Article 489 of the Civil Procedure Code, the court determined that the appeal did not meet the mandatory requirements for motivation and failed to articulate concrete criticisms of the lower court's judgment, resulting in the procedural annulment of the appeal without a substantive review on the merits.

Keywords

AI generated
civil annulment grounds for cassation article of civil procedure grounds of challenge statutory basis procedural orders

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:
art. 716 din C. proc. civ
538 şi art. 716 din C. proc. civ., art.
art. 565 C. civ
388, art. 565 C. civ., art.
art. 400 din C. proc. civ
397 şi art. 400 din C. proc. civ., respectiv a susţinut că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi nu a motivat hotărârea, favorizând partea adversă, şi a reiterat cererile deduse analizei instanţei de apel, solicitând admiterea acestora.
art. 493 C. proc. civ
Totodată, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului, respectiv să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor în motivele de cassare prevăzute de art.
art. 488 C. proc. civ
civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului, respectiv să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor în motivele de cassare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
art. 493 alin. (3) din C. proc. civ
Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for annulling the appeal due to non-compliance with admissibility requirements.

art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive regarding the communication of the decision to the parties.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09 februarie 2021, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, contestatorul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 18 februarie 2021 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru CF x.

În cuprinsul cererii de recurs, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat repunerea în termenul de recurs şi repunerea pe rol a cauzei.

A mai invocat recurentul aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 21, art. 24, art. 30 şi art. 51 din Constituţia României, art. 14, art. 22, art. 30, art. 98, art. 99, art. 101, art. 123, art. 148- art. 152, art. 192, art. 194, art. 198, art. 199, art. 237- art. 278, art. 250- art. 254, art. 446, art. 538 şi art. 716 din C. proc. civ., art. 35, art. 125, art. 252, art. 178, art. 224, art. 247, art. 1028 alin. (5), art. 258, art. 359- art. 388, art. 565 C. civ., art. 6, art. 203, art. 250, art. 254, art. 258, art. 289, art. 347, art. 359, art. 364, art. 382, art. 391, art. 397 şi art. 400 din C. proc. civ., respectiv a susţinut că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi nu a motivat hotărârea, favorizând partea adversă, şi a reiterat cererile deduse analizei instanţei de apel, solicitând admiterea acestora.

Recurentul a ataşat cererii de recurs acte medicale şi înscrisuri din dosarul de executare nr. 2083/2020.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei la data de 05 martie 2021, potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la fila x, care nu a depus întâmpinare.

La data de 3 iunie 2021, recurentul a depus la dosar o cerere, prin care a susţinut că prin cererea de recurs a formulat şi cerere de strămutare de la instanţa din Arad, fără a preciza numărul dosarului a cărui strămutare o solicită.

Urmare a acestei cereri, prin rezoluţia din 20 iulie 2021, completul a dispus emiterea unei adrese către recurent pentru a preciza dacă solicită strămutarea dosarului în care a fost pronunţată încheierea recurată, respectiv dosarul nr. x/2017 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sau a înţeles să solicite strămutarea unui alt dosar, în atare ipoteză, urmând a preciza numărul dosarului şi instanţa pe rolul căreia se află pricina.

Prin cererea depusă, la dosar, la data de 6 septembrie 2021, recurentul a precizat că şi-a îndeplinit obligaţiile "prin actele procesuale depuse în dosarele conexe", arătând că "instanţele de la Arad au interes să omită/respingă obiectele procesuale" formulate de recurent.

Astfel, se constată că recurentul nu a înţeles să învestească instanţa cu o cerere de stămutare a dosarului în care a fost pronunţată încheierea de suspendare atacată cu recurs, recurentul făcând vorbire despre instanţele din Arad, în timp ce hotărârea recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii atacate, recursul este declarat în termenul legal, este timbrat şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ.

Totodată, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului, respectiv să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor în motivele de cassare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 04 august 2021, respectiv la 06 august 2021.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin încheierea de şedinţă din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cause cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea recursului formulat de recurentul-contestator A., în contradictoriu cu intimata B., pentru lipsa părţilor.

Prin motivele de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ci a invocat formal mai multe texte de lege, fără legătură cu raţionamentul instanţei de recurs reţinut în cuprinsul încheierii recurate.

Referitor la critica recurentului că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, revizuind hotărârea de executare, că hotărârile de fond şi apel nu cuprind motivele pe care se întemeiază sau conţin motive contradictorii, străine de natura cauzei, că au fost încălcate/aplicate greşit normele de drept material, se constată că recurentul a invocat aceste aspecte strict formal, fără a decela argumente care să aibă legătură cu hotărârea recurată.

Întrucât obiectul recursului îl constituie încheierea de suspendare a judecării cauzei, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte motive prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea soluţiei de suspendare a cauzei, ca o consecinţă a faptului că părţile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă şi nici nu s-au prezentat la strigarea cauzei.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale încheierii atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.