Loan repayment dispute: Cassation appeal annulled for lack of stamp duty and improper legal grounds

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data 31 decembrie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 980A din 14 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 18 februarie 2021 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru CF x.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, rejudecând cauza, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii au învederat, că, în temeiul Decretului nr. 167/1958, înţeleg să invoce excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru restituirea sumei pretins acordate cu titlu de împrumut în anul 2010, fiind depăşit termenul de 3 ani de la data pretinsei remiteri a sumei la care se face referire în acţiunea introductivă, neexistând cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripţiei, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenţii au susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat motivat cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune raportat la prevederile Decretului nr. 167/1958, deşi instanţa de fond a constatat că, faţă de data intervenirii pretinsului împrumut, respectiv în anul 2010, sunt incidente prevederile C. civ. de la 1864 pentru sumele pretins plătite în anul 2010 şi cele ale Noului C. civ. pentru sumele pretins achitate începând cu anul 2012.

Tribunalul a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada convenţiei scrise de împrumut şi atât reglementările din vechiul C. civ., cât şi cele din noul cod prevăd forma scrisă ca dovadă pentru actele având ca obiect împrumutul unor sume de bani.

De asemenea, tribunalul a reţinut că împrumutul de consumaţie nu este probat prin extrasele de cont depuse la dosar, întrucât unele sunt pe un alt nume decât al reclamantului.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului la data de 02 martie 2021, care a depus întâmpinare, la data de 01 aprilie 2021, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, arătând că reluarea argumentelor instanţei de fond nu reprezintă o motivare a recursului care să corespundă exigenţelor art. 489 C. proc. civ. intimatul a mai invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, faţă de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., arătând că recurenţii invocă pe calea recursului apărări şi motive pe care puteau să le invoce oricând pe calea apelului, dar nu le-au formulat, iar, la fond, nu au depus întâmpinare.

Pe fond, intimatul a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Prin rezoluţia de primire din data de 23 februarie 2021 s-a stabilit că recurenţii datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 3341,29 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. f) coroborat cu cele ale art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., calculată la valoarea pretenţiilor contestate.

Prin adresa emisă de instanţă la data de 26 februarie 2021 şi comunicată recurenţilor la data de 03 martie 2021 (potrivit proceselor-verbale de înmânare de la filele x), li s-a pus în vedere acestora ca, în termen de 10 zile de la comunicare, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3341,29 RON, precum şi faptul că au posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 sau cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului întocmit la 19 iulie 2021, raportorul a reţinut că, urmare a verificărilor prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., recursul este declarat în termen legal, iar, până la data întocmirii raportului, recurenţii nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la 04 august 2021.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Analizând cu prioritate excepţia netimbrării recursului, reţinută prin raport, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

De asemenea, art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

În speţă, prin adresa emisă de instanţă la data de 26 februarie 2021 şi comunicată recurenţilor la data de 03 martie 2021 (potrivit proceselor-verbale de înmânare de la filele x), li s-a pus în vedere acestora ca, în termen de 10 zile de la comunicare, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3341,29 RON. De asemenea, prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a pus în vedere recurenţilor să depună taxa judiciară de timbru, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Cum însă, recurenţii nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanţă, în raport de prevederile art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este timbrat, astfel încât se impune sancţiunea anulării recursului declarat reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 980A din 14 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

De altfel, se constată că recursul dedus judecăţii nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 lit. d) C. proc. civ., respectiv cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar sancţiunea care intervine în acest caz este prevăzută la alin. (3) al aceluiaşi articol, care sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Prin cererea de recurs, recurenţii au arătat că sumele pretinse în acţiune sunt prescrise raportat la Decretul nr. 167/1958, întrucât au trecut 3 ani de la data remiterii, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, iar instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Or, analizând decizia recurată se reţine că excepţia prescripţiei invocată de recurenţi reprezintă o apărare de fond, care a fost analizată de instanţele de fond, prima instanţa respingând cererea reclamantului, ca fiind prescrisă, iar instanţa de apel, urmare a admiterii apelului declarat de reclamant, a apreciat că înscrisul intitulat declaraţie, întocmit de părţi la 15.09.2017, reprezintă o nouă convenţie generatoare de noi drepturi şi obligaţii, ce a concretizat acordul de voinţă cu privire la o nouă obligaţie asumată de părţi referitoare la împrumut şi la termenul de restituire a sumei de 66.000 euro.

A mai reţinut instanţa de apel că, chiar dacă se poate aprecia că, după intervenţia prescripţiei cu privire la contractul anterior, obligaţia asumată de debitori a subzistat ca o obligaţie civilă imperfectă, naturală, această situaţie s-a schimbat la încheierea noii convenţii prin care împrumutaţii s-au obligat să restituie suma primită cu acest titlu, astfel că a operat o novaţie valabilă a obligaţiei civile imperfecte într-una perfectă, a cărei executare poate fi obţinută prin constrângere, iar faţă de data încheierii noului contract (15.09.2017) şi având în vedere conţinutul art. 6 alin. (5) din Noul C. civ., conform căruia dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, săvârşite după intrarea sa în vigoare precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, a apreciat că sunt aplicabile prevederile Noului C. civ. referitoare la contractul de împrumut respectiv art. 2158 si următoarele.

Astfel, din cuprinsul cererii de recurs reiese că recurenţii nu au formulat critici concrete de nelegalitate care să combată raţionamentul instanţei de apel în sensul că prin încheierea înscrisului din 15.09.2017 a operat o novaţie obiectivă, respectiv că părţile au înţeles să stingă vechea obligaţie printr-o nouă obligaţie; aspectele prezentate de recurenţi nu vizează considerentele instanţei de apel, ci reprezintă o reiterare a apărărilor formulate în apel ce vizează situaţia de fapt, recurenţii limitându-se la a arăta că instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada unei convenţii scrise de împrumut, care nu poate fi probat prin extrasele de cont depuse la dosar, dintre care unele sunt pe un alt nume decât cel al reclamantului.

Prin urmare, aceste susţineri ale recurenţilor nu pot face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanţa de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situaţii de fapt.

Raportat la conţinutul concret al cererii de recurs, Înalta Curte, reţine că, deşi, în cauză, s-a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii nu au formulat critici care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză şi la eficienţa dată acestora de către instanţa de apel.

Or, în faza procesuală a recursului nu pot fi puse în discuţie şi reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecaţii.

Astfel, simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Având în vedere că recurenţii nu au arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 980A din 14 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 980A din 14 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2021.