Prohibition of re-exercising the same appellate remedy under the principle of unicity after prior adjudication of the identical suspension order

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 decembrie 2020, contestatorul A. a formulat recurs împotriva încheierii din 20 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 15 decembrie 2020, sub nr. x/2020 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 6.

Urmare a Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8 din 27 ianuarie 2021, prin care a fost aprobată desfiinţarea completului de judecată cu nr. 6 din cadrul secţiei I civile, începând cu data de 1 martie 2021 şi repartizarea ciclică a dosarelor între celelalte completuri de judecată, a Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 33 din data de 31.03.2021 prin care au fost prorogate efectele Hotărârii Colegiului de conducere nr. 8 din 27 ianuarie 2021, până la data de 09.04.2021, şi a procesului-verbal de repartizare, prin metoda sistemului ciclic a dosarelor rămase pe rolul completelor de judecată noul C. proc. civ. cu nr. 6, întocmit în data de 09 aprilie 2021, prezenta pricină a fost repartizată completului filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, recurentul-contestator a invocat nemulţumiri cu caracter general referitoare la modul de soluţionare, pe fond, a cauzei deduse judecăţii de către instanţele de fond, prin raportare la situaţia de fapt, fără a dezvolta critici cu privire la nelegalitatea încheierii atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 22 februarie 2021, intimata Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, a invocat în principal, pe cale de excepţie, nulitatea recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., a arătat că recurentul nu a precizat, în mod clar, care este obiectul căii de atac şi nici documentele depuse în copie nu sunt edificatoare.

Pe fondul recursului, a susţinut că situaţia creată nu se datorează acţiunilor sau inacţiunilor Comisiei Judeţene Buzău, astfel că nu se poate reţine culpa acesteia.

La data de 05 martie 2021, petentul a depus note scrise la care a ataşat un set de înscrisuri .

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, încheierea recurată nu mai poate face obiectul controlului de legalitate, recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi a fost declarat cu nerespectarea prevederilor art. 414 alin. (2) C. proc. civ.. De asemenea, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului, din perspectiva legalităţii căii de atac.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 28 mai 2021.

Recurentul a depus punct de vedere la raport la data de 02 iunie 2021, prin care a prezentat aspecte cu privire la situaţia de fapt a litigiului.

Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 248 din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentei căi extraordinare de atac îl reprezintă încheierea din 20 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, prin care s-a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de recurentul A., pentru lipsa nejustificată a părţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 414 alin. (2) C. proc. civ., recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Analizând actele dosarului şi din verificarea sistemului de evidenţă informatizată a dosarelor, se constată că recurentul a mai exercitat calea de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare evocate, aceasta fiind soluţionată prin decizia civilă nr. 108 din 17 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

În acest context, întrucât împotriva hotărârii recurate partea a mai exercitat calea de atac a recursului, Înalta Curte reţine că reiterarea aceleiaşi căi de atac este inadmisibilă, având în vedere că în dreptul procesual român sistemul căilor de atac este guvernat de principiul legalităţii, respectiv al unicităţii.

În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că dosarul în care a fost pronunţată încheierea recurată a fost soluţionat prin decizia nr. 692 din 26 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin care s-a constatat perimată cererea de recurs formulată de contestatorul A.; această decizie a fost atacată cu recurs, soluţionat prin decizia nr. 2070 din 14 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, fiind constatat nul recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 692 din 26 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Potrivit principiului legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

Principiul unicităţii căii de atac este reglementat la art. 460 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac".

Din coroborarea dispoziţiilor legale evocate, rezultă că împotriva încheierii de suspendare a judecăţii cauzei în recurs nu mai poate fi exercitată aceeaşi cale de atac, respectiv cea a recursului, în condiţiile în care dreptul părţii de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin exerciţiul său.

Prin urmare, recurentul-contestator nu mai are deschisă calea de atac a recursului, având în vedere dispoziţiile art. 460 alin. (1) C. proc. civ. anterior evocate, care stipulează expres că o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri o singură dată.

Pentru aceste considerente, cum recurentul-contestator a uzat de calea de atac a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 20 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 20 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2021.