Negative jurisdictional conflict resolved: vehicle deregistration suit stays with Moineşti Court as defendant forfeited venue objection

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti, la data de 24 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună radierea autoturismului cu nr. de identificare x, nr. de înmatriculare x, de pe numele reclamantului şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 11 alin. (4) din O.G. nr. 195/2012.

Prin sentinţa civilă nr. 1450 din 15 decembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Moineşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Vaslui.

În motivare, această instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 şi, raportat acest text de lege şi la motivele invocate în cererea de chemare în judecată, a apreciat că obiectul prezentului dosar este reprezentat de o obligaţie de a face pe care pârâtul o are în baza prevederilor legale şi nu a contractului de vânzare-cumpărare.

S-a mai arătat că fiind vorba despre o obligaţie de a face, este aplicabil textul art. 107 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Conchizând, instanţa a avut în vedere că pârâtul are domiciliul pe raza de competenţă a Judecătoriei Vaslui, sens în care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Vaslui.

Învestită prin declinare, Judecătoria Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 1180/2021 din 20 mai 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare, în favoarea Judecătoriei Moineşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat soluţionarea cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competentă să soluţioneze conflictul.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că litigiul de faţă are ca obiect o obligaţie de a face, întemeiată pe prevederile 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 şi, prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., care stabilesc că soluţionarea cauzei aparţine instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altel.

A mai reţinut instanţa că, în cazul competenţei teritoriale de ordine privată, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., iar în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente potrivit legii, instanţa neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, s-a constatat că pârâtul nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Moineşti şi nici la termenele de judecată desfăşurate la instanţa iniţial învestită pârâtul nu a invocat această excepţie.

Concluzionând, această instanţă a apreciat că neinvocarea de către pârât în termenul prescris de lege a excepţiei de necompetenţă de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecinţa că instanţa necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti, prin care reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună radierea autoturismului de pe numele său, având în vedere că între părţi a fost încheiat, la data de 11 mai 2014, contractul de vânzare-cumpărare pentru autovehiculul marca x.

În materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că: Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura; alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată. Din analiza normelor legale menţionate rezultă că este absolută competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, iar competenţa teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepţia celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ., este relativă.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

În ceea ce priveşte obiectul litigiului dedus judecăţii, astfel cum s-a arătat, acesta constă în solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtului la radierea autoturismului de pe numele reclamantului şi înmatricularea pe numele pârâtului, dat fiind contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi.

Ceea ce este determinant pentru stabilirea competenţei în cauza de faţă este faptul că excepţia de necompetenţă teritorială, în acest caz, este una relativă şi, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, instanţa neavând legitimare să o invoce din oficiu.

Se mai reţine că în ipoteza în care pârâtul nu înţelege să invoce excepţia necompetenţei teritoriale, cauza rămâne în competenţa primei instanţe învestite de reclamant cu soluţionarea cauzei, fiind fără relevanţă dacă pârâtul are sau nu domiciliul în raza teritorială a acestei instanţe.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul B. nu a depus întâmpinare în termenul legal, şi nici nu a invocat, în termenul prevăzut de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Moineşti, ceea ce a determinat consolidarea competenţei instanţei sesizate, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca această excepţie relativă.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, constatând că în prezenta cauză operează o competenţă de ordine privată, iar aceasta putea fi invocată doar de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Moineşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moineşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.