Air passenger compensation claim: exclusive territorial jurisdiction and the irrevocable effect of failing to raise a competence exception at the first hearing under Regulation 1215/2012 and Romanian civil procedure

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, la data de 16 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la plata sumei de 1.893 RON (echivalentul în RON al sumei de 400 euro, la data de 10 iulie 2019), întrucât numitul C. a achiziţionat bilete de transport aerian pentru zborurile AF 1497/08.01.2019, de pe Aeroportul Casablanca, Maroc, spre aeroportul Paris, Franţa, AF 1622/08.01.2019, de pe Aeroportul Paris, Franţa, către Aeroportul Munchen, Germania, respectiv 0B 6886/08.01.2019, de pe Aeroportul Munchen, Germania, spre Aeroportul Iaşi, România, şi, din cauza întârzierii la decolare a zborului AF 1497, operat de către pârâtă, a fost pierdut zborul către Germania şi, implicit, şi cel spre România, pasagerului nefiindu-i oferit niciun zbor alternativ către destinaţia finală, motiv pentru care acesta şi-a achiziţionat un alt bilet către destinaţia finală, ajungând la Iaşi cu o întârziere de peste 6 ore.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1026-1033 C. proc. civ., Regulamentul CE nr. 261/2004 şi pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Pârâta B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei internaţionale a instanţelor române, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7093/2019 din 08 noiembrie 2019, Judecătoria Buftea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, invocată de pârâtă, şi a respins acţiunea, ca nefiind de competenţa instanţelor române.

Prin decizia civilă nr. 35/2020 din 29 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantă, a fost casată sentinţa atacată şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, stabilind competenţa internaţională a instanţelor române.

Cauza a fost trimisă, spre rejudecare, Judecătoriei Buftea, iar la termenul din data de 15 februarie 2021, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale exclusive.

Prin sentinţa civilă nr. 6965/2021 din 27 aprilie 2021, Judecătoria Buftea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, în speţă, este incident un element de extraneitate, respectiv sediul pârâtei, situat în Franţa, sens în care determinarea competenţei se face potrivit Regulamentului UE nr. 1215/2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

Această instanţă a reţinut incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor art. 4, a art. 5 alin. (1) şi a art. 7 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, făcând, totodată referire la Hotărârea din 11 aprilie 2019, ZX şi Ryanair DAC, C-464/18, ECLI:EU:C:2019:311, pct. 36, şi la Hotărârea din 9 iulie 2009, Rehder, C-204/08, EU:C:2009:439, pct. 44, şi a apreciat competenţa instanţelor române ca fiind determinată, potrivit art. 7 pct. 1 lit. b) teza a II-a din Regulamentul UE nr. 1215/2012, de locul de destinaţie al zborului.

Astfel, instanţa a apreciat că din înscrisurile depuse la dosar reiese că pasagerul a achiziţionat un bilet de transport aerian pe ruta Casablanca - Paris - Munchen - Iaşi, şi, întrucât locul destinaţiei se află pe teritoriul României, instanţelor române le revine competenţa de soluţionare a cauzei.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, având în vedere caracterul obligatoriu al dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 1215/2012, instanţa a apreciat că acesta instituie o competenţă exclusivă, de ordine publică, sens în care, văzând dispoziţiile art. 7 pct. 1 lit. b) teza a II-a din Regulament, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, ca loc de destinaţie al zborului a cărui întârziere a dat naştere dreptului la compensaţie.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iaşi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 8908/2021 din 12 august 2021, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În motivare, această instanţă a reţinut că, prin admiterea excepţiei de necompetenţă teritorială, Judecătoria Buftea a încălcat două reguli, respectiv a trecut peste cuprinsul încheierii interlocutorii de amânare a pronunţării din 21 octombrie 2019, prin care a reţinut că este competentă material şi teritorial, încuviinţând şi proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, iar, în rejudecare, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială, deşi cauza trecuse deja de primul termen, care s-a epuizat la data de 21 octombrie 2019, casarea cu trimitere neavând efectul repunerii în termen a instanţei.

S-a mai arătat că prin Decizia nr. 31/2019, pronunţată în şedinţa din 11 noiembrie 2019, Înalta Curte - Completul privind recursul în interesul legii a statuat că "instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A. şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1.893 RON (echivalentul în RON al sumei de 400 euro, la data de 10 iulie 2019), întrucât numitul C. a achiziţionat bilete de transport aerian pentru ruta Casablanca - Paris - Munchen - Iaşi, şi, din cauza întârzierii la decolare a zborului AF 1497, operat de către pârâtă, a fost pierdut zborul către Germania şi, implicit, şi cel spre România, pasagerului nefiindu-i oferit niciun zbor alternativ către destinaţia finală.

Prin întâmpinarea formulată la data de 26 august 2019, pârâta B. a solicitat, în principal, respingerea cererii, ca nefiind de competenţa instanţelor române, iar, în subsidiar, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi respingerea în consecinţă a cererii cu valoare redusă.

Prin încheierea din 21 octombrie 2019, pronunţată de Judecătoria Buftea, secţia civilă, în dosarul nr. x/2019, instanţa, la primul termen de judecată, a procedat la verificarea competenţei, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., stabilind că este competentă general, material şi teritorial să judece pricina în temeiul art. 1028 alin. (1) şi alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) C. proc. civ. şi, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării la data de 31 octombrie 2019 şi, ulterior, la 08 noiembrie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 7093/2019 din 08 noiembrie 2019, Judecătoria Buftea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a respins acţiunea, ca nefiind de competenţa instanţelor române.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestit Tribunalul Ilfov, secţia civilă.

Prin decizia civilă nr. 35/2020 din 29 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantă, a fost casată sentinţa atacată şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, reţinându-se, în esenţă, competenţa internaţională a instanţelor române, respectiv instanţa de la locul de sosire al avionului.

Cauza a fost trimisă, spre rejudecare, Judecătoriei Buftea, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2019*, iar la termenul de judecată din data de 15 februarie 2021, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale exclusive în soluţionarea cauzei.

Înalta Curte reţine că, deşi prin decizia de casare s-a apreciat, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1215/2012 şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, că instanţa de la locul de sosire a avionului este competenţă să judece cauza, având în vedere succesiunea actelor de procedură efectuate în speţă, se constată că pârâta B. a invocat, prin întâmpinare, doar excepţia necompetenţei generale a instanţelor române în soluţionarea pricinii, iar excepţia necompetenţei teritoriale exclusive nu a fost invocată, de pârâtă sau de instanţă, la primul termen de judecată cu părţile legal citate, ci, în rejudecare, din oficiu, moment la care prima instanţă sesizată nu se mai putea dezînvesti şi nu mai putea reveni asupra încheierii din 21 octombrie 2019, prin care s-a constatat competentă să soluţioneze cauza, încheierea având caracter interlocutoriu, potrivit art. 235 C. proc. civ., iar ceea ce s-a statuat printr-o asemenea încheiere nu mai poate fi schimbat.

Totodată, se constată că potrivit art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 1215/2012, "dacă pârâtul nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competenţa instanţelor este determinată, în fiecare stat membru, de legislaţia statului membru în cauză, sub rezerva aplicării articolului 18 alin. (1), articolului 21 alin. (2) şi articolelor 24 şi 25".

Această normă nu cuprinde dispoziţii cu privire la termenul în care trebuie invocată excepţia de necompetenţă teritorială, situaţie în sunt incidente dispoziţiile generale din C. proc. civ. aplicabil pe teritoriul statului membru sesizat cu acţiunea introductivă, respectiv art. 130 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc expres că "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

De asemenea, conform art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., prin Decizia nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, s-a stabilit că efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă cel mai târziu la primul termen la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza.

S-a mai reţinut în considerentele deciziei pronunţate în recurs în interesul legii că "63. (…) în ceea ce priveşte necompetenţa de ordine publică, premisa raţionamentului corect este că, dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate - ori, în condiţiile art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepţional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenţei - aceasta se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului."

În raport de cele expuse, Înalta Curte constată că invocarea de către Judecătoria Buftea a excepţiei necompetenţei teritoriale exclusive s-a făcut ulterior limitei temporale stabilite imperativ de normele de procedură menţionate anterior, această instanţă devenind exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, orice altă instanţă, chiar competentă, pierzând această prerogativă.

Pentru aceste considerente, în în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.