Inadmissibility of revision for non-inadjudication of procedural suspension and nullity exception where cassation decision did not evince the merits

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 238 din 18 februarie 2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis în parte acţiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 262.800 RON cu titlu de lipsă de folosinţă a suprafeţei de 10.000. mp teren, în intervalul 17.06.2013 - 17.06.2016; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata lipsei de folosinţă a suprafeţei de 10.000 mp teren, în intervalul 18.06.2016 până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Judeţeană Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor; a stabilit onorariul definitiv cuvenit d-lui expert B. la suma de 2465 RON; a obligat reclamanta să plătească BLETC Iaşi, în contul d-lui expert B., suma de 1965 RON diferenţă onorariu expert; a obligat pârâta Comisia Municipala Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor să plătească reclamantei suma de 12.223 RON cheltuieli de judecată corespunzătoare pretenţiilor admise.

Prin încheierea din 09 octombrie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins excepţia nulităţii apelului, excepţia lipsei calităţii de reprezentant, excepţia nulităţii întâmpinării şi excepţia decăderii, a încuviinţat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pentru ambele părţi şi a respins proba cu interogatoriul intimatei.

Prin decizia nr. 628 din 06 noiembrie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul formulat de Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor împotriva sentinţei civile nr. 238/18.02.2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Prin decizia nr. 2649 din 09 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin primarul municipiului Iaşi, împotriva încheierii din 09 octombrie 2019 şi a deciziei nr. 628 din 06 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire pârâta Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin primarul municipiului Iaşi.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 02 aprilie 2021, sub nr. x/2021, şi a fost repartizat, aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 10.

2. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire, modificarea deciziei civile nr. 2649 din 09 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în sensul admiterii recursului, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În susţinerea cererii, revizuenta a învederat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020, ci doar cu privire la cererea de suspendare formulată raportat la dosarul nr. x/2019, solicitată în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, deşi în preambulul deciziei a cărei revizuire s-a solicitat, instanţa de recurs a reţinut că, la data de 08 decembrie 2020, au fost depuse precizări prin poştă electronică de către recurentă cu privire la suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020, disjuns din dosarul nr. x/2019, în cadrul căruia Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi nr. 2268/2008.

În continuare, revizuenta a prezentat, pe larg, aspecte cu privire la situaţia de fapt a litigiului, după care a învederat că instanţa de recurs nu a luat în considerare precizările formulate de recurentă, depuse pentru termenul de judecată din 09 decembrie 2020, şi nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a dosarului nr. x/2016 în raport de dosarul nr. x/2020, având ca obiect anularea art. 2 din cuprinsul Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi nr. 2268/2008, sens în care sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

A mai arătat că, faţă de cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia RIL nr. 23/2011, se constată implicarea diverselor instituţii/autorităţi în procesul de retrocedare a terenului reconstituit persoanei îndreptăţite.

Or, nu s-a justitificat atribuirea exclusivă a culpei (fapta ilicită) în sarcina Comisiei Municipale de Fond Funciar Iaşi, atât timp cât aceasta nu avea la dispoziţia sa terenul în suprafaţă de 1 ha, pentru punerea în posesie a reclamantei, iar terenul trebuia să fie trecut din domeniul public al statului în domeniul privat, prin hotărâre de guvern, iar nu prin hotărâre a Comisiei de Fond Funciar Iaşi.

Revizuenta a mai susţinut că, raportat la aspectele reţinute de instanţa de recurs cu privire la excepţia nulităţii Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar nr. 2268/2008, consideră că instanţa de recurs nu s-a pronunţat strict pe incidenţa art. III alin. (2)1 din Legea nr. 169/1997, potrivit cu care nulitatea absolută, în sensul prezentei legi, va putea fi invocată şi în litigiile în curs.

Instanţa de recurs a reţinut că, faţă de excepţia invocată, recurenta trebuia să uzeze de revizuirea sentinţei civile nr. 13165/2007, pronunţată în dosarul nr. x/2007, prin care reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate. Revizuenta a opinat că aceste aspecte reţinute de către instanţa de recurs nu constituie pronunţarea faţă de ceea ce s-a supus recursului cu privire la excepţia invocată, strict pe incidenţa art. III alin. (2)1 din Legea nr. 169/1997.

Concluzionând, revizuenta a arătat că, în dosarul în care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se cere, s-a solicitat constatarea nulităţii Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar nr. 2268/2008, pe excepţia prevăzută de art. III alin. (2)1 din Legea nr. 169/1997, această excepţie fiind o cerere incidentală, în litigiul aflat în desfăşurare, faţă de care instanţa de recurs nu s-a pronunţat.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de intimatul C., moştenitorul intimatei decedate A., s-a solicitat, în principal, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată, arătând că singurul motiv de revizuire formulat de revizuenta-pârâtă îl constituie nepronunţarea de către instanţa de recurs cu privire la cererea de suspendare a cauzei raportat la dosarul nr. x/2020, disjuns din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Iaşi, cerere care a fost formulată peste termenul de recurs.

S-a mai arătat că, raportat la motivul de revizuire invocat, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ipoteza minus petitia are în vedere situaţia în care instanţa a omis să soluţioneze un capăt de cerere, respectiv când nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor cu care a fost sesizată, singura condiţie fiind ca cererile să vizeze obiectul litigiului, iar eventuala nepronunţare asupra unor excepţii invocate de părţi în apărare pe parcursul soluţionării unei cauze, nu echivalează cu nepronunţarea instanţei asupra unui lucru cerut în sensul avut în vedere de legiuitor prin pct. 1 alin. (1) al art. 509 C. proc. civ., deoarece excepţiile invocate nu reprezintă cereri principale sau accesorii invocate în proces, ci doar mijloace de apărare folosite de părţi pentru a obţine respingerea cererii reclamantului sau întârzierea judecăţii ei.

Intimatul a mai învederat că între obiectul cererii din dosarul nr. x/2016, soluţionat definitiv prin decizia nr. 2649 din 09 decembrie 2020, atacată cu revizuire, şi obiectul cererii din dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Iaşi nu există dependenţă, iar nepronunţarea pe apărări sau excepţii ce nu vizează obiectul cererii nu poate constitui motiv de revizuire, cererea fiind formulată peste termenul de recurs.

Conchizând, intimatul a solicitat, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ. privind limitele dezbaterilor raportat la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, respingerea cererii, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată, întrucât nu au fost aduse critici modului de soluţionare a cererii de recurs şi nu au fost invocate eventuale erori de judecată care să conducă la stabilirea greşită a situaţiei de fapt.

La data de 13 octombrie 2021, intimatul C. a depus precizări în raport de apărările formulate în întâmpinare, arătând că cererea de revizuire este inadmisibilă, şi pentru faptul că decizia atacată nu este o hotărâre susceptibilă de revizuire, deoarece nu se înscrie în categoria hotărârilor pronunţate asupra fondului sau care să evoce fondul, recursul fiind respins fără schimbarea situaţiei de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziţii legale la împrejurări de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios.

4. Soluţia cu privire la cererea de revizuire

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea dedusă judecăţii, revizuenta Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Iaşi a solicitat revizuirea deciziei nr. 2649 din 09 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, apreciind ca fiind incident motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a faptului că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020 şi nici asupra excepţiei nulităţii Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar nr. 2268/2008, raportat la art. III alin. (2)1 din Legea nr. 169/1997.

Verificând motivele de revizuire invocate în raport cu hotărârea atacată, decizia civilă nr. 2649 din 09 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, se reţine caracterul inadmisibil al cererii de revizuire, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 509 C. proc. civ., această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în cazul hotărârilor pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, putând face obiect al revizuirii hotărârile pronunţate în primă instanţă, în apel sau chiar şi în recurs, în fond după casare, în ipoteza în care este evocat fondul.

Se constată, aşadar, într-o primă analiză, că potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia imperativă, preliminară, ca această instanţă să fi evocat fondul, cu excepţia cazurilor de revizuire înscrise la pct. 3 (în ipoteza judecătorului), pct. 4, pct. 7 - 11, când sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

În ceea ce priveşte "evocarea fondului" de către instanţa de recurs, s-a apreciat constant, în doctrină şi în jurisprudenţă, că implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, fie verificarea incidenţei dispoziţiilor legale la o stare de fapt reţinută, în oricare dintre aceste ipoteze urmând să se dea o dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, pentru a se putea cere revizuirea unei decizii definitive, pronunţate în recurs, cum este cea de faţă, pentru motivul de revizuire înscris la pct. 1 al art. 509 C. proc. civ., o primă condiţie pe care trebuie să o îndeplinească hotărârea este aceea de a evoca fondul cauzei, iar o astfel de situaţie nu se regăseşte în prezenta speţă.

Astfel, prin decizia civilă nr. 2649 din 09 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Municipală de Fond Funciar Iaşi împotriva încheierii din 09 octombrie 2019 şi a deciziei nr. 628 din 06 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016, decizie prin care curtea de apel a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 238 din 18 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Prin urmare, instanţa de recurs nu a fost evocat fondul cauzei, ci a apreciat că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, prin raportare la cele reţinute de instanţele de fond.

Sub un alt aspect, în verificarea aceloraşi cerinţe de admisibilitate, se constată că motivul de revizuire invocat în cauză, respectiv pct. 1 al art. 509 C. proc. civ., se referă la situaţia în care, instanţa "s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", având în vedere ipotezele extra petita/minus petita şi plus petita, toate cele trei situaţii vizând inadvertenţele dintre obiectul pricinii supuse judecăţii şi ceea ce instanţa a hotărât.

Raţiunea instituirii acestui motiv de revizuire este reprezentată de respectarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, precum şi de îndeplinirea obligaţiei instanţei de a judeca toate pretenţiile deduse judecăţii.

În cauză, revizuenta a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la excepţia nulităţii Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar nr. 2268/2008, raportat la art. III alin. (2)1 din Legea nr. 169/1997 şi că nu a soluţionat cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020

Înalta Curte reţine că aceste motive invocate de revizuentă nu vizează nepronunţarea de către instanţa de recurs asupra unei cereri în sensul textului art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, ipoteza motivului de revizuire privind nepronunţarea instanţei asupra unui lucru cerut (minus petita) se referă la obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanţa de fond, deci la pretenţiile concrete formulate de părţi prin cereri principale, adiţionale, accesorii şi/sau incidentale, or, în speţa dedusă judecăţii, susţinerile revizuentei cu privire la excepţia nulităţii invocată în cauză nu pot fi circumscrise unei veritabile cereri în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., ci reprezintă apărări de fond, care au fost analizate atât de instanţa de apel, cât şi prin decizia atacată, instanţa de recurs reţinând că această critică este nefondată, întrucât puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti (sentinţa civilă nr. 13165/2007, pronunţată în dosarul nr. x/2007) nu poate fi înlăturată prin invocarea unor excepţii sau prin promovarea unor noi acţiuni într-un dosar ulterior, pentru că s-ar fi descoperit înscrisuri care ar dovedi o altă situaţie de fapt decât cea pe care s-a întemeiat instanţa în pronunţarea hotărârii intrate sub autoritatea de lucru judecat, instanţa de recurs arătând că remediul procesual pentru o astfel de ipoteză constă în revizuirea respectivei hotărâri, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la nepronunţarea de către instanţa de recurs asupra cererii de suspendare a cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2020, se reţine, de asemenea, că această cerere de suspendare nu poate fi interpretată ca reprezentând un lucru cerut, conform legii, această sintagmă presupunând verificarea cererilor care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii supuse judecăţii, iar ceea ce caracterizează aceste cereri şi le delimitează de toate celelalte, ce pot fi formulate de părţi în proces, constă în aceea că, prin pronunţarea asupra lor, instanţa poate pune capăt litigiului.

În mod evident, cererea de suspendare a judecăţii invocată de revizuentă nu reprezintă o cerere prin soluţionarea căreia pricina ar fi putut fi tranşată în mod definitiv şi nu este de natură a face admisibilă o astfel de cale extraordinară de atac.

Susţinerile revizuentei privesc, de fapt, nemulţumiri de fond asupra soluţiei instanţei de recurs, or, soluţia pronunţată în recurs, din perspectiva rezolvării date criticilor de nelegalitate, nu mai poate fi antamată în prezenta cale extraordinară de atac, întrucât ar însemna deschiderea unei noi judecăţi; or, legiuitorul, prin limitarea câmpului de aplicare a dispoziţiilor art. 509 C. proc. civ. la cazurile expres prevăzute, a avut în vedere ca revizuirea să nu se transforme într-o veritabilă cale de atac de reformare.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică" implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi, prin Primarul municipiului Iaşi, împotriva deciziei civile nr. 2649 din 9 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Cu privire la cererea formulată de intimatul C. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 3570 RON, potrivit facturii fiscale seria x din 01 octombrie 2021, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe revizuenta Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi, prin Primarul municipiului Iaşi, la plata sumei solicitate, pe care o apreciază ca având un caracter rezonabil în raport de complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenta Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi, prin Primarul municipiului Iaşi, împotriva deciziei civile nr. 2649 din 9 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Obligă pe revizuentă la plata către intimatul C. a sumei de 3570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.