Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 729/2005 AI generated

Military service in economic profile units ineligible for benefits under Law No. 309/2002

Case Number Decizia nr. 729/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appellant’s petition for annulment (contestație în anulare), thereby upholding the prior appellate decision that rejected his claim. The dispute concerned the appellant's eligibility for benefits under Law No. 309/2002, with the appellant arguing that a material error regarding his military unit designation (claiming U.M. 03774 instead of the recorded U.M. 04746) rendered the lower courts' findings erroneous. The court held that no material error existed under Article 318(1), first sentence, of the Code of Civil Procedure, as the appellant's military record confirmed he served in a military unit with an economic profile under the former Ministry of National Defense, which did not qualify under the provisions of Law No. 309/2002.

Legislator headnote

AI generated

art. 318 alin. (1) C. proc. civ; Military service in economic profile units ineligible for benefits under Law No. 309/2002: Examinând cererea, în raport cu actele și lucrările dosarului și având în vedere și prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondată, contestația în anulare formulată, neregăsindu-se motivul indicat, respectiv existența unor erori materiale care să fi determinat soluționarea greșită a litigiului.

Keywords

AI generated
military service Civil Procedure Code economic law material error civil annulment civil service

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 iunie 2004, B.F. a formulat contestație în anularea deciziei nr. 4503 din 9 decembrie 2003, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins recursul declarat împotriva sentinței nr. 623 din 21 mai 2003, a Curții de Apel Cluj, cele două instanțe reținând că petiționarul nu se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002.

În motivarea contestației, s-au invocat dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., în sensul că soluția pronunțată este rezultatul unor greșeli materiale, întrucât unitatea unde a prestat serviciul militar, U.M. 03774, și nu U.M. 04746, cum s-a reținut în mod eronat, se încadrează în dispozițiile Legii nr. 309/2002.

Examinând cererea, în raport cu actele și lucrările dosarului și având în vedere și prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondată, contestația în anulare formulată, neregăsindu-se motivul indicat, respectiv existența unor erori materiale care să fi determinat soluționarea greșită a litigiului.

În raport cu mențiunile din livretul militar al contestatorului, din care rezultă că acesta a satisfăcut stagiul militar într-o unitate militară cu profil economic, din subordinea fostului Minister al Forțelor Armate, s-a decis de către instanță, respingerea acțiunii, nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 309/2002.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de B.F., împotriva deciziei nr. 4503 din 9 decembrie 2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.