Recourse against appeal in compensation claims for abused property restitution inadmissible due to statutory limitation to appeal under Law No. 165/2013

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei, fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C., împotriva deciziei nr. 1437 A din 29 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în data de 30 martie 2021 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 9.

În cuprinsul cererii de recurs, pe care îl consideră admisibil, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată nu se circumscrie dispoziţiilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, reclamanţii au invocat incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi au formulat, în esenţă, următoarele critici: instanţa nu a observat voinţa legiuitorului, explicată în expunerile de motive la proiectele de acte normative, astfel că a apreciat eronat că neactualizarea cu inflaţia a sumelor înscrise în titlurile de piaţă reprezintă o măsură echivalentă unei plafonări a valorii despăgubirilor; poziţia instanţei de apel cu privire la neaplicarea în cauză a art. 24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este eronată; legiuitorul nu a reglementat prin legea specială şi situaţia actualizării cu inflaţia a tranşelor de despăgubire, astfel că deveneau incidente dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi cele ale art. 2 alin. (2) C. civ., în sensul de a constata că există jurisprudenţă similară, respectiv Decizia RIL nr. 21/2007 a ICCJ care a statuat că de la emiterea deciziilor de validare a compensaţiilor acordate în baza Legii nr. 9/1998 şi până la data plăţii lor efective se impune actualizarea acestora; principiul echităţii obligă la actualizarea cu inflaţia a tranşelor de despăgubire.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, care nu are deschisă calea de atac a recursului.

Totodată, s-a reţinut că în temeiul art. 493 alin. (1) C. proc. civ., completul de filtru va aprecia asupra admisibilităţii în pricipiu a cererii de recurs.

Completul de filtru C9, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5), cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamanţii C., B. şi A. au solicitat obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să emită decizie de actualizare, cu indicele de consum aferent perioadei ianuarie 2018- aprilie 2018, a sumei înscrise în titlul de plată seria x nr. x/26.02.2018, obligarea pârâtei ANRP să emită un titlu de plată aferent deciziei de actualizare emisă conform pct. 1 pentru plata sumei de 4713,2 RON şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în data de 9 octombrie 2018 şi a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, iar prin încheierea din data de 8 martie 2019 această instanţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea uneia dintre secţiile civile a Tribunalului Bucureşti, reţinând că litigiul este supus Legii nr. 163/2015 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Cauza a fost soluţionată în primă instanţă prin sentinţa civilă nr. 2275 din 18 octombrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin aplicarea dispoziţiilor nr. 165/2013, în considerarea cărora a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Art. 35 din Legea nr. 165/2013 prevede textual:,,(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru." .

Reiese, aşadar, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

Dispoziţiile alin. (1) şi alin2 ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, la care trimite art. 35 alin. (3), mai sus evocat, vizează toate ipotezele în care instanţa judecătorească poate fi sesizată cu o cerere în condiţiile şi pe temeiul Legii nr. 165/2013, astfel că toate hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul procesual stabilit conform acestei legi speciale reparatorii sunt susceptibile de a fi atacate exclusiv cu apel.

Totodată, Inalta Curte subliniază că potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Conform prevederilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale, cu scopul de a obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti

În conformitate cu principiul statuat prin textul de lege menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, declanşarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea căii de atac în condiţiile legii.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul prezentei căi extraordinare de atac este definitivă, nu este susceptibilă de recurs, purtând această menţiune şi în dispozitiv.

Din coroborarea dispoziţiilor sus evocate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. şi cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi cod, rezultă că decizia atacată nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse exclusiv apelului.

Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C., împotriva deciziei nr. 1437 A din 29 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C., împotriva deciziei nr. 1437 A din 29 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2021.