Inadmissibility of cassation appeal in child placement proceedings due to statutory finality of appellate decisions under Law 272/2004.

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 4 octombrie 2018, modificată la 5 decembrie 2018, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii A., Şeful Centrului de Primire şi Evaluare în Regim de Urgenţă "Arlechino", Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov, B. şi C., a solicitat înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă la Centrul de Primire şi Evaluare în Regim de Urgenţă "Arlechino", cu măsura plasamentului copilului D., la bunicii materni B. şi C., stabilirea domiciliului copilului la bunicii materni şi delegarea exerciţiului drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti cu privire la persoana şi bunurile copilului către Directorul General al D.G.A.S.P.C. Sector 6 Bucureşti.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Prin sentinţa civilă nr. 698 din 9 aprilie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea de chemare în judecată şi a dispus înlocuirea măsurii de protecţie specială a plasamentului în regim de urgenţă la Centrul de Primire şi Evaluare în Regim de Urgenţă "Arlechino' cu plasamentul copilului D. la bunicii materni B. şi C.. A stabilit domiciliul copilului la aceştia pe durata plasamentului şi, pe cale de consecinţă, a dispus ca drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la copil să fie exercitate, respectiv îndeplinite, de către Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov.

Prin decizia nr. 312A din 23 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâta A. împotriva sentinţei civile nr. 698 din 9 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, pârâta A. a declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 15 aprilie 2021 şi repartizat completului de filtru CF x.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 20 mai 2021, dispunându-se comunicarea acestuia.

În cuprinsul raportului s-a reţinut că decizia nr. 312A din 23 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este o hotărâre definitivă, ce nu este supusă căii de atac a recursului.

Raportul a fost comunicat părţilor la 8-9 iunie 2021.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la 7 octombrie 2021, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de chemare în judecată ce a învestit în primă instanţă Tribunalul Bucureşti are ca obiect înlocuirea măsurii plasamentului pentru minorul D., temeiul de drept fiind Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Conform dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 272/2004:

"Hotărârea instanţei de fond este executorie şi definitivă", iar art. 137 din acelaşi act normativ dispune că:

"Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii".

Art. 138 din acelaşi act normativ prevede că dispoziţiile acestei legi referitoare la procedura de soluţionare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecţie specială se completează corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile Legii nr. 272/2004 anterior menţionate trebuie coroborate cu alin. (1) şi (2) art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ce prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. statuează că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Prin decizia civilă nr. 312A din 23 februarie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâta A. împotriva sentinţei civile nr. 698 din 9 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în cauza având ca obiect plasament.

Prin urmare, din coroborarea dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală, ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. 136-138 din Legea nr. 272/2004, precum şi cu prevederile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012, reiese că sentinţa nr. 698 din 9 aprilie 2019 a Tribunalului Bucureşti este supusă numai apelului, astfel că decizia nr. 312A din 23 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie este o hotărâre definitivă, ce nu este supusă căii de atac a recursului.

Drept urmare, cum în speţă, recursul este exercitat împotriva unei decizii definitive, prezenta cale de atac apare ca fiind inadmisibilă.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 312A din 23 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2021.