Negative jurisdictional conflict over objection to compulsory enforcement resolved in favor of the authorizing court

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la 16 iulie 2020, sub dosar nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite începute de Biroul Executorului Judecătoresc A. în dosarul execuţional nr. x/2020, a somaţiei x/2020, a încheierii nr. 1370/2020 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2020, precum şi a tuturor actelor de executare emise sau care vor fi emise în dosarul de executare nr. 64/2020, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C..

Contestatorul a solicitat instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa în contradictoriu cu creditorii B. şi C., să se dispună suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei, anularea executării silite în ansamblul ei, respectiv a încheierii de încuviinţare a executării silite a Judecătoriei Oradea, precum şi a tuturor actelor de executare efectuate sau care se efectuează de către SEJ D. în dosarul de executare nr. 64/2020 şi întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.

În motivare, a arătat că executarea silită este nelegală, deoarece drepturile salariale acordate prin sentinţa civilă nr. 2085/2013 pronunţată de Tribunalul Alba, ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită, au fost achitate de către Tribunalul Bihor în totalitate, în mod eşalonat, conform O.U.G. nr. 92/2012, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânzile aferente acordate prin titlul ulterior. Prin titlul executoriu nu s-a dispus plata în solidar a drepturilor acordate, fiind vorba de o obligaţie divizibilă, aşa cum prevede art. 1422 alin. (1) C. civ. Prin urmare, debitul trebuie împărţit între cei trei debitori, astfel că executarea silită a contestatorului pentru întregul debit este nelegală.

II. Hotărârea Judecătoriei Timişoara:

Prin sentinţa civilă nr. 6764 din 10 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte, prin raportare la prevederile exprese ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în favoarea instanţei de executare - în speţă, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului Ministerul Justiţiei.

Ca atare, în aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că sediul debitorului-contestator Ministerul Justiţiei se află în Bucureşti, str. x, instanţa a stabilit că aparţine Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti:

Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 7241 din 17 noiembrie 2020, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Oradea.

În motivare, instanţa a reţinut că prin încheierea nr. 1370 din 6 martie 2020 pronunţată de Judecătoria Oradea, s-a admis cererea formulată de petenta Societatea de Executori Judecătoreşti D. şi s-a încuviinţat executarea silită în dosarul execuţional nr. x/2020, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditorii B. şi C. împotriva debitorilor Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 2085/2013 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2013 şi decizia civilă nr. 326/A/2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în acelaşi dosar.

Prin depunerea cererii de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Oradea, executorul judecătoresc a ales între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând, în mod definitiv, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la sediul debitorilor Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea.

IV. Hotărârea Judecătoriei Oradea:

Învestită prin declinare, Judecătoria Oradea a pronunţat sentinţa civilă nr. 1790 din 1 aprilie 2021, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivare, instanţa a reţinut că, prin dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. art. şi 651 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit o competenţă teritorială exclusivă pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării silite şi a contestaţiei la executare, respectiv judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul debitorului. Astfel, singurul criteriu legal pentru stabilirea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare şi a suspendării executării silite este dat de domiciliul/sediul debitorului de la momentul sesizării organului de executare.

Nu există niciun temei legal pentru stabilirea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare prin raportare la instanţa care a încuviinţat executarea silită, unicul criteriu fiind sediul sau domiciliul debitorului.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a invit prezentul conflict de competenţă, contestatorul Ministerul Justiţiei a arătat că înţelege să conteste actele de executare silită încheiate în dosarul de executare nr. 64/2020 al Biroului Executorului Judecătoresc A..

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Oradea şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a litigiului, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a soluţiona pricina.

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi text de lege, instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Rezultă că în cazul contestaţiei la executare competenţa este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii. Nu doar sub aspectul criteriului material competenţa instanţei de executare este una exclusivă, ci şi sub aspect teritorial, instanţa de executare având de apreciat cu privire la respectarea unor norme de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga, ceea ce imprimă şi competenţei acestei instanţe un caracter de ordine publică.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speţă, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite în dosarul execuţional nr. x/2020, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditorii B. şi C. împotriva debitorilor Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice.

Deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.) prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării. Drept urmare, elementul care condiţionează sine qua non întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării executării silite.

Din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport de criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În cauză, prin încheierea nr. 1370 din 6 martie 2020 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea formulată de petentul Biroul executorului judecătoresc A., fiind încuviinţată executarea silită în dosarul execuţional nr. x/2020, în conformitate cu dispoziţiile titlurilor executorii.

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale, astfel încât, exceptând derogările anume prevăzute, toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

În prezentul litigiu, în privinţa cadrului procesual, se constată că debitorii împotriva cărora creditorii B. şi C. au înţeles să-şi realizeze creanţa sunt Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de încuviinţare a executării silite. De asemenea, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice sunt obligaţi în raportul juridic de drept substanţial, hotărârile a căror executare silită se solicită fiind pronunţate în contradictoriu cu aceste instituţii care au calitatea de intimaţi.

Atâta timp cât a fost încuviinţată executarea silită de către o anumită instanţă de judecată, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum în speţă cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 1370 din 6 martie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită, anume Judecătoria Oradea, ca instanţă de executare.

Câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reţinând decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Oradea este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2021.